ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 707/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

C.N.D.O.A.R. și C.C. anularea Hotărârii primei pârâte nr. 7 din 15 noiembrie

2010 și sancționarea disciplinară a arhitectului C.C.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul C.C. a început în luna septembrie 2007

lucrările la construirea a trei case fără autorizație de construire.

A precizat reclamanta

că s-a adresat Primăriei Brănești pentru efectuarea unui control deoarece a

considerat că nu erau respectate prevederile de urbanism.

S-a menționat că

acest pârât a fost sancționat, însă procesele-verbale de contravenție au fost

anulate de către Judecătoria Cornetu.

Totodată, reclamanta

a susținut că în hotărârea contestată pârâta a reținut că arhitectul pârât nu a

încălcat obligațiile prevăzute de Codul deontologic.

Reclamanta a

menționat faptul că nu este de acord cu această susținere, invocând trei

aspecte, respectiv faptul că Legea nr. 50/1991 prevede că lucrările de

construcție sunt permise numai pe baza unei autorizații, angajarea răspunderii

disciplinare se face și pentru încălcări ale Legii nr. 184/2001, iar anularea

proceselor-verbale privesc numai plata amenzii, caracterul ilicit al faptei

nefiind înlăturat prin anularea proceselor-verbale de contravenție.

La 5 mai 2011, pârâta

C.N.D.O.A.R. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității

sale procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii în raport de

dispozițiile art. 38 din Legea nr. 184/2001, precum și în raport de

neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/ 2004.

La 8 noiembrie 2011,

reclamanta a depus note scrise prin care a invocat excepția lipsei dovezii

calității de reprezentant a SCA P.R.A.

Prin încheierea de la

aceeași dată a fost respinsă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant

a societății de avocatură.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale a pârâtei C.N.D.O.A.R. s-a reținut că în

dreptul administrativ orice persoană care are capacitatea și calitatea de a

emite un anumit act administrativ are în egală măsură și capacitatea și

calitatea de a sta în judecată cu privire la actele pe care le-a emis în exercitarea

atribuțiilor prevăzute de lege.

S-a mai reținut că

întrucât comisia are atribuții conform dispozițiilor art. 38 din Legea nr.

184/2001 în materie disciplinară, pronunțând hotărâri în această materie,

atunci pârâta are și capacitate procesuală pasivă.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

3305 din 16 mai 2012, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei

capacității procesuale a pârâtei, a admis excepția inadmisibilității acțiunii

reclamantei, a respins acțiunea formulată de reclamanta M.I., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut următoarele:

Reclamanta solicită

prin acțiunea sa sancționarea disciplinară a pârâtului persoană fizică.

În opinia instanței

în materia răspunderii disciplinare părți nu pot fi decât autoritatea publică

competentă să aplice sancțiuni disciplinare sau angajatorul și persoana

încadrată fie într-o funcție publică, sau care are o anumită profesie, fie

persoana angajată.

S-a reținut că

instanța nu poate dispune sancționarea unei persoane disciplinar, această

atribuție fiind exclusiv în competența autorității competente, în cazul de față

fie Colegiul director teritorial (art. 38 alin. (3) din Legea nr. 184/2001),

fie Consiliul Național al Ordinului (alin. (4) al aceluiași articol).

S-a mai reținut că în

actele normative în care se stabilesc modalitățile de aplicare a sancțiunilor

disciplinare se prevede accesul în justiție împotriva comisiilor de disciplină

numai pentru persoana sancționată, nu și pentru persoana care a făcut

sesizarea.

A concluzionat

instanța că dacă se atacă la instanță numai hotărârile prin care se aplică

sancțiuni disciplinare înseamnă că numai cel sancționat are interes în atacarea

unei astfel de hotărâri și prin urmare numai acea persoana o poate contesta.

Prin urmare a reținut

instanța că dacă nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 38 alin. (6) din

Legea nr. 184/2001 pentru că hotărârea atacată nu este una prin care s-a

aplicat o sancțiune disciplinară, atunci aplicându-se dispozițiile Legii

contenciosului administrativ trebuie respectate toate dispozițiile acestei legi

de introducere a acțiunii în instanță, inclusiv art. 7 din Legea nr. 554/2004.

de reclamanta M.I. împotriva Sentinței nr. 3305 din 16 mai 2012 a Curții de

Apel București

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

3.1. Argumentul

primei instanțe potrivit căruia "dreptul terților este limitat la

posibilitatea de a face sesizări și a adresa petiții angajatorilor sau

organismelor specializate în materie disciplinară și evident de a le fi

soluționate respectivele petiții ori sesizări" fără a i se pune la

dispoziție și căile de atac împotriva modului de soluționare, nu poate fi

reținut.

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 650 din 10 iunie 2008 s-a statuat că procedura judecării

abaterilor disciplinare "nu trebuie confundată cu o jurisdicție specială

administrativă", ea este numai o procedură disciplinară, unde partea

interesată în a sesiza ordinele profesionale cu privire la o abatere disciplinară

a membrilor acestora are acces la o instanță judecătorească care prezintă toate

garanțiile dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei de către

un tribunal independent și imparțial.

Chiar și Comisia

Națională de Disciplină menționează că încheierea poate fi atacată la instanța

de contencios administrativ competentă.

Dispozițiile art. 38

alin. (6) din Legea nr. 184/2001 nu pot limita dreptul terțului de a sesiza

instanța judecătorească.

3.2. În ceea ce

privește inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, se arată

că hotărârea nu este motivată, iar procedura nu se cere a fi îndeplinită.

formulate de intimata-pârâtă C.N.D.O.A.R.

Prin întâmpinare,

intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

Excepția inadmisibilității

acțiunii a fost soluționată în mod eronat, în raport de dispozițiile art. 38

alin. (6) din Legea nr. 184/2001 și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Astfel, în opinia

intimatei, numai persoanele sancționate pot ataca hotărârile emise de organele

jurisdicționale ale O.A.R.

În ipoteza în care

este permisă atacarea actului și de către terț, acesta este obligat să

formuleze anterior cererii de chemare în judecată plângerea prealabilă dispusă

de Legea contenciosului administrativ.

II. Considerentele

Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară

exercitată

fondat.

1.1. Excepția

inadmisibilității acțiunii, din perspectiva inexistenței unui drept sau a unui

interes legitim de a fi sancționată disciplinar o altă persoană și a

inexistenței vătămării, a fost soluționată greșit de prima instanță.

Legea nr. 184/2001

prevede în mod expres posibilitatea persoanei sancționate disciplinar de a

formula contestație la instanța de contencios administrativ competentă.

Lipsa unei dispoziții

exprese în sensul posibilității de a se formula contestație la instanță de

persoana care a solicitat sancționarea unui arhitect, nu înlătură prevederile

legii generale în domeniu, respectiv a Legii nr. 554/2004, modificată și completată.

În speță, este

contrar prevederilor art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

(dreptul la un recurs efectiv) să i se permită unui terț să ceară la organele

disciplinare ale Ordinului Arhitecților, sancțiunea unui membru al ordinului,

dar să nu i se permită contestarea în instanță a hotărârii Comisiei Naționale

de Disciplină, iar acțiunea să fie respinsă ca inadmisibilă.

Recurenta-reclamantă

are un interes legitim privat în formularea acestei contestații, iar refuzul de

a i se acorda acces la o instanță conduce la vătămarea acesteia, în sensul art.

1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

1.2. Prima instanță a

soluționat greșit excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva lipsei

procedurii prealabile.

Fiind în discuție anularea

unei hotărâri împotriva căreia legea specială prevede un termen de contestare

de 30 de zile de la data comunicării, plângerea prealabilă nu este obligatorie.

Nici dispozițiile

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, nu sunt

aplicabile în speță, deoarece nu se atacă un act administrativ-jurisdicțional,

ci un act administrativ emis în cadrul unei proceduri disciplinare.

în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să

se admită recursul formulat, să se dispună casarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.I. împotriva Sentinței nr. 3305 din 16 mai 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ