ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6554/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 87 din 22 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a dispozițiilor prevăzute la pct. 185 alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, invocată de reclamanta Primăria Municipiului Slatina - Direcția Economică. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că dispozițiile normative a căror legalitate se contestă în cauză se limitează la stabilirea unei date limită de exercitare a dreptului de opțiune al autorității locale de a institui taxa hotelieră, drept ce constituie o atribuție a autorității locale, prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., nereprezentând o ingerință a executivului în sfera activității legislativului.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta; deși nu menționează expres motivul ce reprezintă temeiul cererii de recurs, din lecturarea criticilor formulate, rezultă că acestea se subsumează cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, în motivarea recursului, care reformulează argumentele invocate în fața primei instanțe, se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, prevederile normative contestate neconstituind o punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cum greșit a reținut prima instanță, ci o modificare a cadrului stabilit prin lege, care nu prevede un termen limită pentru exercitarea de către autoritățile locale a atribuției de a institui taxa hotelieră.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor prevăzute la pct. 185 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în forma în vigoare la data avută în vedere de către autorul excepției de nelegalitate, „Instituirea taxei hoteliere constituie atribuția opțională a consiliilor locale ale comunelor, ale orașelor sau ale municipiilor, după caz. La nivelul municipiului București această atribuție se îndeplinește de către Consiliul General al Municipiului București” (alin. (1)) și ”Hotărârea privind instituirea taxei hoteliere se adoptă în cursul lunii mai și se aplică în anul fiscal următor, în condițiile prezentelor norme metodologice.

Neadoptarea hotărârii până la data de 31 mai a fiecărui an fiscal corespunde opțiunii autorității deliberative de a nu institui taxa hotelieră pentru anul fiscal următor” (alin. (2)). Dispozițiile normative citate au fost date în aplicarea și executarea prevederilor art. 278 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., conform cărora „Consiliul local poate institui o taxă pentru șederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia consiliul local își exercită autoritatea, dar numai dacă taxa se aplică conform prezentului capitol” (alin. (1)) și, în acest cadru, nu se poate susține că, prin stabilirea unui termen pentru exercitarea efectivă, de către consiliul local, a atribuției prevăzute de dispozițiile legale, în vederea punerii în executare, în concret, a acestor dispoziții, s-ar adăuga la lege.

Se constată totodată că, stabilind cadrul legal pentru punerea în executare a legii, dispozițiile normative contestate sunt în acord cu scopul normelor metodologice de a organiza aplicarea și executarea legii, inclusiv prin instituirea unor forme și stabilirea unor termene, în care pot fi exercitate atribuțiile și drepturile și, respectiv, îndeplinite obligațiile prevăzute de lege în competența, sau în favoarea/sarcina diferiților subiecți cărora li se adresează. În acest sens, sunt relevante dispozițiile pct. 186 din aceleași Norme metodologice, potrivit cărora „Persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea au obligația ca în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare să evidențieze distinct taxa hotelieră încasată determinată în funcție de cota și, după caz, de numărul de zile stabilite de către autoritățile deliberative”.

Dispozițiile normative criticate trebuie privite, deci, și din perspectiva celorlalți subiecți cărora le este adresat actul normativ, impunându-se analiza acestora în relație cu întreg ansamblul normelor actului în discuție . Din acest punct de vedere, stabilirea momentului până la care consiliile locale pot adopta hotărârea privind instituirea taxei hoteliere se justifică, așadar, și pentru a da hotelierilor - supuși obligației de a evidenția distinct, în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare, taxa hotelieră încasată - posibilitatea de a cunoaște, în timp util, dacă în anul fiscal următor le revine această obligație și de a se organiza în consecință; dispozițiile normative criticate răspund, așadar, imperativului ce trebuie să caracterizeze orice normă juridică și care se referă la previzibilitatea acesteia.

Argumentul invocat de recurentă, potrivit căruia prin instituirea acestui termen limită s-ar aduce atingere principiului autonomiei locale, nu poate fi reținut, întrucât, pe de o parte, nu este afectată atribuția consiliului local de a dispune efectiv cu privire la instituirea taxei hoteliere și, pe de altă parte, această prerogativă legală trebuie exercitată în corelație cu exigența previzibilității normei juridice, ce vizează modul de receptare a conținutului acelei norme de către cei cărora li se adresează, care trebuie să fie informați în avans asupra obligațiilor ce le revin. Față de considerentele arătate, se constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, iar în baza art. 312 C. proc.

civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului Slatina - Direcția Economică împotriva sentinței nr. 87 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.