ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6554/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 87 din 22 februarie 2013,

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a dispozițiilor prevăzute la pct. 185

alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571/2003 privind

C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, invocată de reclamanta Primăria

Municipiului Slatina - Direcția Economică.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că dispozițiile normative

a căror legalitate se contestă în cauză se limitează la stabilirea unei date

limită de exercitare a dreptului de opțiune al autorității locale de a institui

taxa hotelieră, drept ce constituie o atribuție a autorității locale, prevăzută

de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., nereprezentând o ingerință a

executivului în sfera activității legislativului.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta;

deși nu menționează expres motivul ce reprezintă temeiul cererii de recurs, din

lecturarea criticilor formulate, rezultă că acestea se subsumează cazului

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea

recursului, care reformulează argumentele invocate în fața primei instanțe, se

arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, prevederile normative

contestate neconstituind o punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 571/2003

privind C. fisc., cum greșit a reținut prima instanță, ci o modificare a

cadrului stabilit prin lege, care nu prevede un termen limită pentru

exercitarea de către autoritățile locale a atribuției de a institui taxa

hotelieră.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

dispozițiilor prevăzute la pct. 185 din Normele metodologice, aprobate prin

H.G. nr. 44/2004, în forma în vigoare la data avută în vedere de către autorul

excepției de nelegalitate, „Instituirea taxei hoteliere constituie atribuția

opțională a consiliilor locale ale comunelor, ale orașelor sau ale

municipiilor, după caz. La nivelul municipiului București această atribuție se

îndeplinește de către Consiliul General al Municipiului București” (alin. (1))

și ”Hotărârea privind instituirea taxei hoteliere se adoptă în cursul lunii mai

și se aplică în anul fiscal următor, în condițiile prezentelor norme metodologice.

Neadoptarea hotărârii până la data de 31 mai a fiecărui an fiscal corespunde

opțiunii autorității deliberative de a nu institui taxa hotelieră pentru anul

fiscal următor” (alin. (2)).

Dispozițiile

normative citate au fost date în aplicarea și executarea prevederilor art. 278

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., conform cărora „Consiliul local poate

institui o taxă pentru șederea într-o unitate de cazare, într-o localitate

asupra căreia consiliul local își exercită autoritatea, dar numai dacă taxa se

aplică conform prezentului capitol” (alin. (1)) și, în acest cadru, nu se poate

susține că, prin stabilirea unui termen pentru exercitarea efectivă, de către consiliul

local, a atribuției prevăzute de dispozițiile legale, în vederea punerii în

executare, în concret, a acestor dispoziții, s-ar adăuga la lege.

Se constată totodată

că, stabilind cadrul legal pentru punerea în executare a legii, dispozițiile

normative contestate sunt în acord cu scopul normelor metodologice de a organiza

aplicarea și executarea legii, inclusiv prin instituirea unor forme și stabilirea

unor termene, în care pot fi exercitate atribuțiile și drepturile și,

respectiv, îndeplinite obligațiile prevăzute de lege în competența, sau în

favoarea/sarcina diferiților subiecți cărora li se adresează.

În acest sens, sunt

relevante dispozițiile pct.

186 din aceleași Norme

metodologice, potrivit cărora „Persoanele juridice prin intermediul cărora se

realizează cazarea au obligația ca în documentele utilizate pentru încasarea

tarifelor de cazare să evidențieze distinct taxa hotelieră încasată determinată

în funcție de cota și, după caz, de numărul de zile stabilite de către

autoritățile deliberative”.

Dispozițiile

normative criticate trebuie privite, deci, și din perspectiva celorlalți

subiecți cărora le este adresat actul normativ, impunându-se analiza acestora

în relație cu întreg ansamblul normelor actului în discuție

.

Din acest punct de

vedere, stabilirea momentului până la care consiliile locale pot adopta

hotărârea privind instituirea taxei hoteliere se justifică, așadar, și pentru a

da hotelierilor - supuși obligației de a

evidenția distinct,

în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare, taxa hotelieră

încasată -

posibilitatea de a cunoaște, în timp util, dacă în anul

fiscal următor le revine această obligație și de a se organiza în consecință;

dispozițiile normative criticate răspund, așadar, imperativului ce trebuie să

caracterizeze orice normă juridică și care se referă la previzibilitatea acesteia.

Argumentul invocat de

recurentă, potrivit căruia prin instituirea acestui termen limită s-ar aduce

atingere principiului autonomiei locale, nu poate fi reținut, întrucât, pe de o

parte, nu este afectată atribuția consiliului local de a dispune efectiv cu

privire la instituirea taxei hoteliere și, pe de altă parte, această

prerogativă legală trebuie exercitată în corelație cu exigența previzibilității

normei juridice, ce vizează modul de receptare a conținutului acelei norme de

către cei cărora li se adresează, care trebuie să fie informați în avans asupra

obligațiilor ce le revin.

Față de

considerentele arătate, se constată că soluția primei instanțe este legală și

temeinică, iar în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr.

554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Primăria Municipiului Slatina - Direcția Economică

împotriva sentinței nr. 87 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.