ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6200/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6200/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul N.I., în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. S-a arătat că pârâtul este membru în cadrul Consiliului Local Ghidici, județul Dolj iar conform prevederilor art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) teza II din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, C.N.S.A.S.
verifică din oficiu, sub aspectul constatării calității de lucrător sau de colaborator al Securității, persoanele care candidează, au-fost alese sau numite în demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b) - h). S-a susținut că din cuprinsul Notei de Constatare, precum și din înscrisurile atașate, a rezultat că pârâtul a fost recrutat de către I.J.S. Dolj la data de 15 decembrie 1987 sub numele conspirativ de P.M., pentru „cunoașterea și prevenirea unor stări de spirit negative din satul Ghidici, com. Piscu Vechi.", semnând in acest sens un Angajament. S-a arătat in acțiune că prima condiție impusă de legiuitor pentru reținerea calității de colaborator al Securității prin furnizare de informații este îndeplinită, conținutul anticomunist al materialelor din Nota de constatare din 1 iunie 2011 fiind evident.
S-a susținut că și ce-a de-a doua condiție este asigurată, deoarece nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele prezentate nu rămâneau fără urmări, că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunea sa se pot lua măsuri de urmărire și verificare (încălcarea dreptului la viață privată). Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 1758 din 12 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul N.I.; s-a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că prin nota de constatare emisă de către reclamant în temeiul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 3, lit. g) privind pe pârâtul N.I., avându-se în vedere calitatea acestuia din urmă de membru al Consiliului Local Ghidici, jud. Dolj, precum și procesarea materialului arhivistic până la data de 01 iunie 2011, au rezultat documente identificate în dosarul propriu al persoanei verificate. Astfel, cu privire la Dosarul nr. R/222889 (20 file certificate C.N.S.A.S.) s-a constatat că titularul pârât în prezenta cauză a fost recrutat în calitate de persoană de sprijin de cpt. F.I., Serv. 1, I.J. Dolj, pentru cunoașterea și prevenirea unor stări de spirit negative din satul Ghidici, com.
Piscu Vechi, Perioada: 1987-1989. Au fost reținute ca și înscrisuri relevante nota informativă, olografă, semnată olograf cu numele conspirativ „P.M.", 01 martie 1988, primită de serg. maj. N.I., ajutor șef de Post Miliție Piscu Vechi, I.J. Dolj, Notă informativă, olografă, semnată olograf cu numele conspirativ „P.M.", 05 septembrie 1989, primită de serg. maj. I., I.J. Dolj, Angajament olograf, datat 15 decembrie 1987, în libertate, semnat cu nume real, dat în prezența cpt. F.I., Serv. 1, I.J. Dolj, Referat cu propuneri de recrutare ca persoană de sprijin a numitului N.I., Raport privind modul cum a decurs recrutarea numitului N.I., Notă de relații, datată 15 decembrie 1987, scrisă și semnată olograf de serg.
maj. N.I., ajutor șef de Post Miliție Piscu Vechi, I.J. Dolj, Raport de contactare personală, nedatat, serg. maj. N.I., ajutor șef de Post Miliție Piscu Vechi, I.J. Dolj, Notă de analiză din 19 august 1988, privind activitatea persoanei de sprijin „P.M.", dactilografiată, completată olograf și semnată olograf de către cpt. F.I., Serv. 1, I.J. Dolj, Notă de instructaj general și pentru instruirea specifică a sursei „P.M." pe anul 1988, datată 15 februarie 1988, serg. maj. N.I., ajutor șef de Post Miliție Piscu Vechi, I.J. Dolj. A reținut Curtea de apel documentele identificate în alte dosare din arhiva C.N.S.A.S., privind persoana verificată, respectiv existența Dosarului nr. I/260783, 2 vol. (109 file, vol. 1 și 65 file, vol. 2, certificate C.N.S.A.S.) - titular G.S., Dosarul nr. I/260786, 2 vol. certificate C.N.S.A.S., titular P.N., care a fost luat în evidențe ca fost membru legionar, în perioada 1962-1989, Dosarul nr. 1260793 (41 file certificate C.N.S.A.S.
) titularul fiind numitul V.I., acesta fiind urmărit pentru intenții de trecere frauduloasă a frontierei în perioada: 1983- 1987, Dosarul nr. R/222834 (20 file certificate C.N.S.A.S.), titularul fiind numitul D.P., recrutat pentru încadrarea informativă a locuitorilor com. Piscu Vechi., perioada 1988-1989. Având in vedere definiția dată de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea de apel a reținut că sunt întrunite cumulativ elementele acesteia, sub ambele aspecte menționate în privința documentelor constând în documentele menționate la pct. 2. D din cuprinsul notei de constatare, respectiv pct. 2. E - raportul de contactare personală întocmit de ajutorul șefului de post Miliția Piscu Vechi (fila 16 dosar), la pct. 3. D (fila 18 dosar-nota informativă întocmită de către pârât sub numele conspirativ P.M.
la data de 03 mai 1989 cu privire la numitul G.S., precum și consecințele acestei note, constatate cu privire la persoanele care au făcut obiectul relatărilor scrise și verbale ale pârâtului). În plus s-a reținut și nota informativă întocmită urmare a informărilor primite de la pârât sub același nume conspirativ asupra numitului G.I., aspecte rezultate din discuțiile purtate între acesta din urmă cu numitul B.I. - fila 20 dosar, precum și nota informativă din 04 februarie 1989, întocmită olograf de către pârât, cu privire la discuția purtată personal de către pârât cu numitul B.I.
Astfel din materialitatea acestor înscrisuri judecătorul fondului a reținut ca fiind îndeplinită și această ultimă condiție legală, respectiv faptul ca prin informațiile furnizate de către pârât au fost denunțate activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, vizând în mod direct îngrădirea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la liberă exprimare, dreptul de a părăsi în mod liber hotarele naționale, dreptul la viață privată, reglementate în mod expres de actele normative în vigoare la data întocmirii tuturor acestor documente, respectiv dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.
În fine, au fost apreciate ca neîntemeiate susținerile pârâtului cu privire la pretinsa amenințare din partea organelor de securitate și faptul că informațiile furnizate nu au produs o efectivă îngrădire a drepturilor și a libertăților fundamentale ale persoanelor care au constituit obiectul dosarelor de urmărire informativă expuse, având în vedere că nu au fost administrate probe concrete sub aspectul unor pretinse amenințări în privința activității desfășurată de către pârât.
S-a constatat că relatarea intenției de a părăsi hotarele naționale, sau oricăror critici privind modul în care sunt retribuiți de regimul aflat la putere, refuzul de permite audierea unor știri la posturi străine care criticau efectiv acest regim politic, constituie potrivit scopului legiuitorului încălcări ale acestor drepturi și libertăți fundamentele, având consecințe concrete asupra acestor persoane, sub diferite aspecte, consecințe descrise prin chiar nota de constatare, respectiv urmărirea acestor persoane în mod direct de către organele de securitate și afectarea dreptului la viață privată și la liberă exprimare, nefiind relevantă aplicarea unor sancțiuni penale sau cu caracter administrativ a persoanelor în cauză.
Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât, deși reiese din dosar că pârâtul a furnizat informații organelor de securitate, acestea au fost luate sub imperiul constrângerii, neurmărindu-se a se aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. De asemenea, s-a arătat că aceste informații au avut un caracter general, neputând aduce atingere drepturilor arătate. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate de C.N.S.A.S.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct 7, 8 și 9 C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În cauză se constată că instanța de fond a fost legal sesizată in temeiul art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) teza II din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, avându-se în vedere calitatea pârâtului N.I. de membru al Consiliului Local Ghidici, jud. Dolj. Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G.
nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, cu modificările și completările ulterioare, prin colaborator al Securității se înțelege ”persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”. Rezultă, din definiția de mai sus, că pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G.
nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, se cere întrunirea a două condiții cumulative: pe de o parte, prin informațiile furnizate lucrătorilor securității să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și, pe de altă parte, aceste informații să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (nu se are în vedere îngrădirea sau suprimarea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, o atare exigență fiind prevăzută imperativ, prin art. 2 lit. a) din ordonanță, în cazul acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității). În cauză, cum judicios a reținut și instanța de fond (pe baza materialului probator pe care s-a întemeiat nota de constatare din 01 iunie 2011), sunt îndeplinite condițiile O.U.G.
nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru constatarea calității recurentului N.I. de colaborator al Securității. Recurentul pârât a fost recrutat de către Inspectoratul Județean de Securitate Dolj la data de 15 decembrie 1987 sub numele conspirativ „P.M.” pentru „cunoașterea și prevenirea unor stări de spirit negative din satul Ghidici, com Piscu Vechi, semnând un Angajament la data de 15 decembrie 1987. Este îndeplinită în speță condiția denunțării, prin informațiile furnizate Securității de către recurent, dat fiind materialul probator administrat in cauză, aspect recunoscut chiar de către recurent in motivele de recurs, a unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind considerată potrivnică regimului comunist și periculoasă pentru securitatea acestuia intenția cetățenilor români de a părăsi teritoriul României și de a emigra într-o țară occidentală (Dosarul nr. R/222889 - cota C.N.A.S.).
În aceeași măsura și combaterea politicii partidului și a statului era văzută ca o atitudine potrivnică regimului. Înalta Curte constată că prima instanță a analizat punctual și cu directă referire la prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, actele depuse de C.N.S.A.S., ajungând în mod corect la concluzia că pârâtul recurent prin informațiile furnizate a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, dreptul la libera exprimare, dreptul la libera circulație, dreptul la viața privată. Susținerile recurentului referitoare la rațiunile pentru care a acceptat să devină colaborator al Securității, respectiv constrângerea organelor de securitate, nu au fost probate în litigiu și pe de altă parte acestea nici nu sunt relevante și nu sunt de natură a duce, prin raportare la textul art. 2 lit. b) din O.U.G.
nr. 24/2008, la respingerea acțiunii C.N.S.A.S. Astfel, nu poate fi considerată colaborator al Securității ”persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată”, dar pârâtul recurent nu se afla în această situație. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În raport de cele mai sus arătate, care duc la concluzia că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., respingerea ca nefondat a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de N.I. împotriva sentinței nr. 1758 din 12 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.