ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 723/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat in judecata pe paratul T.I., solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul este primar al comunei Adunații - Copăceni din județul Giurgiu. Conform prevederilor art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) teza II din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, C.N.S.A.S. verifică din oficiu, sub aspectul constatării calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care candidează, ocupă sau dețin demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h).

Prin sentința civilă nr. 365 din 25 ianuarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul T.I., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că trebuie îndeplinite două condiții pentru ca o persoană să aibă calitatea de colaborator al Securității și anume: -informațiile furnizate Securității, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; -informațiile prevăzute la punctul 1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului; Curtea de Apel a considerat că informațiile furnizate de pârât nu se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Potrivit depozițiilor martorilor audiat, pârâtul a completat o lista cu persoanele care le cunoștea, mai mult sau mai puțin. Completarea acestei liste nu reprezintă o activitate potrivnică regimului totalitar comunist. Curtea de Apel a considerat că, în acea perioadă, întreținerea de relații cu cetățeni străini sau români stabiliți în străinătate nu era considerată o activitate îndreptată împotriva regimului comunist, prin ea însăși. Astfel că instanța de fond a apreciat că prima condiție nu este îndeplinită. Curtea de Apel a constatat că nici această a doua condiție nu este îndeplinită deoarece, prin informațiile date, pârâtul nu a vizat îngrădirea dreptului la viață privată și a dreptului la liberă exprimare.

Aceste informații nu au vizat îngrădirea dreptului la viață privată, de vreme ce informațiile privesc fapte ale pârâtului care nu au caracter secret, confidențial, ci fapte care au caracter public, putând fi ușor cunoscute pe altă cale. De asemenea, informațiile nu au vizat îngrădirea dreptului la liberă exprimare, deoarece ele nu puteau să împiedice persoana vizată să se exprime. Faptul că aceste informații nu au vizat îngrădirea dreptului la viață privată și a dreptului la liberă exprimare este confirmat de faptul că persoana vizată nu a suferit vreo consecință negativă datorită acestor informații. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul C.N.S.A.S. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului recurentul arată că prima instanță a aplicat eronat definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității. Prima instanță a arătat că „în acea perioadă întreținerea de relații cu cetățeni străini sau români stabiliți în străinătate nu era considerată o activitate îndreptată împotriva regimului comunist, prin ea însăși. Numai dacă prin aceste relații erau propagate idei, valori contrare valorilor promovate de regimul comunist putem vorbi de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist”. Or, din analiza rapoartelor precum și a motivelor dezvoltate nu rezultă sub nicio formă că intimatul ar fi denunțat simpla relație dintre cetățeni români și un cetățean străin.

Așa cum s-a arătat, informațiile se refereau la atitudini vădit îndreptate împotriva regimului comunist și nu doar la simpla relație dintre un cetățean român și unul străin. De asemenea, prima instanță a reținut că nu ar fi îndeplinită condiția referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale. Sentința atacată a arătat că această condiție nu este îndeplinită întrucât informațiile furnizate aveau „caracter public, putând fi ușor cunoscute pe altă cale". Recurentul mai precizează că Securitatea nu cunoștea respectivele informații înainte de a le primi de la intimat. Chiar dacă, strict ipotetic, Securitatea ar fi cunoscut din altă sursă aceste informații, intimatul, care nu putea cunoaște gradul de informare a Securității, ar fi trebuit să adopte o atitudine precaută, să ia în calcul și ipoteza în care ofițerul nu cunoștea respectivele date și, protejându-și cunoscuții, să nu divulge informațiile.

Definiția legală a noțiunii de colaborator al Securități nu cere existența unei pluralități de informații furnizate, fiind de ajuns și un singur denunț, care să îndeplinească cele două condiții, pentru reținerea acestei calități. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Conform art. 2 din O.U.G.

nr. 24/2008 lit. a) lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului; Lit. b) a aceluiași articol definește colaboratorul Securității prin persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Înalta Curte apreciază că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie considerată ca fiind colaborator al Securității trebuia să furnizeze informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în acest caz nu este îndeplinită prima condiție cerută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cum corect a apreciat judecătorul fondului. Trebuie precizat că legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2003 și la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte probante ale colaborării cu securitatea.

Însă în analiza forței probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere și modul în care ofițerii de securitate trebuiau să-și îndeplinească obligațiile de serviciu. Din amplele materiale documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forța unor documente istorice, cu notorietate, rezultă că ofițerii de securitate aveau un plan de racolări, un plan de informații etc., context în care informația putea să nu aparțină persoanei la care se face referire. În aceste condiții relatările consemnate în rapoartele informative ale ofițerilor nu pot beneficia de o prezumție legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei. A considera că în mod cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliție politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută.

În cauza de față, probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securității, demonstrează că pârâtul nu și-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informații prin care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. La dosarul cauzei nu există nicio notă semnată de pârât, ci numai note informative redactate de ofițerul de securitate. Dimpotrivă, probele propuse în apărare de pârât, în cadrul judecării cauzei la instanța de fond, atestă contrariul. De altfel, prin decizia nr. 672/2012 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii securității”.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cele două condiții pentru ca pârâtul să aibă calitatea de colaborator al Securității. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a respins acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva sentinței civile nr. 365 din 25 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2014.