ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 723/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S.

a chemat in judecata pe paratul T.I., solicitând să se constate calitatea

acestuia de colaborator al Securității.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că pârâtul este primar al comunei Adunații - Copăceni din

județul Giurgiu. Conform prevederilor art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin.

(1) teza II din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 293/2008, C.N.S.A.S. verifică din oficiu, sub aspectul constatării

calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care

candidează, ocupă sau dețin demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit.

b)-h).

Prin sentința civilă

nr. 365 din 25 ianuarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.,

în contradictoriu cu pârâtul T.I., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că trebuie îndeplinite două condiții

pentru ca o persoană să aibă calitatea de colaborator al Securității și anume:

-informațiile

furnizate Securității, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

-informațiile

prevăzute la punctul 1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului;

Curtea de Apel a

considerat că informațiile furnizate de pârât nu se referă la activități sau

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Potrivit depozițiilor

martorilor audiat, pârâtul a completat o lista cu persoanele care le cunoștea,

mai mult sau mai puțin.

Completarea acestei

liste nu reprezintă o activitate potrivnică regimului totalitar comunist.

Curtea de Apel a

considerat că, în acea perioadă, întreținerea de relații cu cetățeni străini

sau români stabiliți în străinătate nu era considerată o activitate îndreptată

împotriva regimului comunist, prin ea însăși.

Astfel că instanța de

fond a apreciat că prima condiție nu este îndeplinită.

Curtea de Apel a

constatat că nici această a doua condiție nu este îndeplinită deoarece, prin

informațiile date, pârâtul nu a vizat îngrădirea dreptului la viață privată și

a dreptului la liberă exprimare. Aceste informații nu au vizat îngrădirea

dreptului la viață privată, de vreme ce informațiile privesc fapte ale

pârâtului care nu au caracter secret, confidențial, ci fapte care au caracter

public, putând fi ușor cunoscute pe altă cale.

De asemenea,

informațiile nu au vizat îngrădirea dreptului la liberă exprimare, deoarece ele

nu puteau să împiedice persoana vizată să se exprime.

Faptul că aceste

informații nu au vizat îngrădirea dreptului la viață privată și a dreptului la

liberă exprimare este confirmat de faptul că persoana vizată nu a suferit vreo

consecință negativă datorită acestor informații.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamantul C.N.S.A.S. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului recurentul arată că prima instanță a aplicat eronat definiția legală

a noțiunii de colaborator al Securității.

Prima instanță a

arătat că „în acea perioadă întreținerea de relații cu cetățeni străini sau

români stabiliți în străinătate nu era considerată o activitate îndreptată

împotriva regimului comunist, prin ea însăși. Numai dacă prin aceste relații

erau propagate idei, valori contrare valorilor promovate de regimul comunist

putem vorbi de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist”.

Or, din analiza

rapoartelor precum și a motivelor dezvoltate nu rezultă sub nicio formă că

intimatul ar fi denunțat simpla relație dintre cetățeni români și un cetățean

străin. Așa cum s-a arătat, informațiile se refereau la atitudini vădit

îndreptate împotriva regimului comunist și nu doar la simpla relație dintre un

cetățean român și unul străin.

De asemenea, prima

instanță a reținut că nu ar fi îndeplinită condiția referitoare la vizarea

încălcării unor drepturi fundamentale. Sentința atacată a arătat că această

condiție nu este îndeplinită întrucât informațiile furnizate aveau „caracter

public, putând fi ușor cunoscute pe altă cale".

Recurentul mai

precizează că Securitatea nu cunoștea respectivele informații înainte de a le

primi de la intimat. Chiar dacă, strict ipotetic, Securitatea ar fi cunoscut

din altă sursă aceste informații, intimatul, care nu putea cunoaște gradul de

informare a Securității, ar fi trebuit să adopte o atitudine precaută, să ia în

calcul și ipoteza în care ofițerul nu cunoștea respectivele date și,

protejându-și cunoscuții, să nu divulge informațiile.

Definiția legală a

noțiunii de colaborator al Securități nu cere existența unei pluralități de

informații furnizate, fiind de ajuns și un singur denunț, care să îndeplinească

cele două condiții, pentru reținerea acestei calități.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Conform art. 2 din O.U.G.

nr. 24/2008 lit. a) lucrător al Securității este orice persoană care, având

calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu

atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 -

1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului;

Lit. b) a aceluiași

articol definește colaboratorul Securității prin persoana care a furnizat

informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări

verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a

furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu

sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de

libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza

pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este

considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar

actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a

propriului dosar.

Persoanele care, la

data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere

de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Colaborator al

Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte

persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a

altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de

rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Înalta Curte

apreciază că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca

o persoană să fie considerată ca fiind colaborator al Securității trebuia să

furnizeze informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile

potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, instanța

de control judiciar constată că în acest caz nu este îndeplinită prima condiție

cerută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cum corect a

apreciat judecătorul fondului.

Trebuie precizat că

legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2003 și

la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte

probante ale colaborării cu securitatea.

Însă în analiza

forței probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere și modul în

care ofițerii de securitate trebuiau să-și îndeplinească obligațiile de

serviciu.

Din amplele materiale

documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forța unor documente

istorice, cu notorietate, rezultă că ofițerii de securitate aveau un plan de

racolări, un plan de informații etc., context în care informația putea să nu

aparțină persoanei la care se face referire.

În aceste condiții

relatările consemnate în rapoartele informative ale ofițerilor nu pot beneficia

de o prezumție legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate

prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei.

A considera că în mod

cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă

adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliție

politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută.

În cauza de față,

probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi calitatea de

colaborator al securității, demonstrează că pârâtul nu și-a asumat calitatea de

colaborator, că nu a furnizat informații prin care să fi denunțat activități

sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

La dosarul cauzei nu

există nicio notă semnată de pârât, ci numai note informative redactate de

ofițerul de securitate.

Dimpotrivă, probele

propuse în apărare de pârât, în cadrul judecării cauzei la instanța de fond,

atestă contrariul.

De altfel, prin

decizia nr. 672/2012 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale

sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de

lucrătorii securității”.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cele

două condiții pentru ca pârâtul să aibă calitatea de colaborator al

Securității.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a respins acțiunea reclamantului

ca fiind neîntemeiată.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.S.A.S.

împotriva sentinței civile nr. 365 din 25 ianuarie 2013 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14

februarie 2014.