ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4266/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat instanței să aprecieze

asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul

C.M.

instanței de fond

A. Prin Sentința nr.

1.642 din 21 mai 2013 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea

formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul C.M. și, în

consecință, a fost constatată existența calității de colaborator al Securității

în privința pârâtului.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că sunt îndeplinite în cauză condițiile

reglementate de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se

constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Instanța de fond a

reținut că în conformitate cu aceste dispoziții, colaborator al Securității

este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note

și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin

care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

A reținut instanța că

prima condiție, care se referă la furnizarea unor informații prin care se

denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, este

îndeplinită, întrucât în notele informative aflate la dosar se face referire la

intenția unei persoane de a pleca definitiv din țară.

În perioada

comunistă, această intenție, cunoscută sub denumirea de "intenție de

evaziune", reprezenta o atitudine potrivnică regimului comunist, care

considera că această intenție este expresia contestării condițiilor de viață

oferite de regimul politic respectiv și a dorinței de a se stabili în alt stat,

care asigură, în opinia celui care intenționa să plece din țară, condiții mai

bune de viață.

Instanța a reținut că

împrejurările în care pârâtul a semnat angajamentul, menționate de acesta în

întâmpinare, nu constituie o condiție pentru constatarea calității unei

persoane de colaborator al Securității.

Prezintă relevanță,

din punct de vedere al constatării acestei calități, informațiile furnizate

organelor de Securitate și îndeplinirea celor două condiții prevăzute expres de

art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. 24/2008, iar nu împrejurarea că anterior

furnizării informațiilor a fost semnat un angajament cu Securitatea. A reținut

instanța că lipsa unui astfel de angajament nu este un impediment în

constatarea calității de colaborator al Securității.

A constatat instanța

de fond că este îndeplinită în speță și cea de-a doua condiție prevăzută de

textul de lege menționat, aceea ca informațiile să vizeze îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, întrucât, prin furnizarea

informațiilor, pârâtul a conștientizat că asupra persoanelor vizate de

informațiile respective pot fi luate măsuri de urmărire și verificare, prin

care se încalcă dreptul la viață privată și a vizat această consecință.

Astfel, a reținut

instanța de primă jurisdicție că informațiile furnizate de pârât au vizat

încălcarea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul

Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

de C.M.

Prin motivele de

recurs formulate, recurentul a criticat ca nelegală și netemeinică hotărârea

instanței de fond.

Recurentul a susținut

că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008 și o apreciere eronată a probelor dosarului, respectiv a

notelor invocate de reclamantul C.N.S.A.S., arătând că acestea nu denunțau

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nu au vizat

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Recurentul a arătat

că activitatea desfășurată s-a rezumat la furnizarea unor informații de o

importanță minimă pentru regimul comunist represiv, cele 6 note conținând

relatări banale despre activitatea unor persoane neimplicate în activități

apreciate ca un pericol pentru regimul comunist.

S-a arătat că

instanța de fond nu a dat importanța cuvenită împrejurării că toate cele 6 note

informative sunt date pe parcursul a numai două zile și nici nu a căutat să dea

un sens susținerilor recurentului în sensul că ceea ce s-a întâmplat în acele

zile a fost încercarea lipsită de succes a organelor securității de a obține o

colaborare pe termen nelimitat printr-o activitate de șantaj și amenințarea

recurentului cu tragerea la răspundere penală pentru unele fapte. De asemenea,

recurentul a arătat că în perioada 1982 - 1984 a fost urmărit de securitate,

iar datele obținute atunci au fost folosite la șantajul exercitat asupra sa.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca

nefondat pentru considerentele ce urmează:

fapt și de drept relevante

Înalta Curte a

constatat, din actele dosarului, faptul că C.N.S.A.S. a dispus verificarea, la

cererea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din

Decembrie 1989, sub aspectul constatării calității de lucrător sau colaborator

al Securității, a pârâtului C.M., în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit.

z) din O.U.G. nr. 24/2008.

Reclamantul

C.N.S.A.S. a reținut că potrivit Notei de constatare nr. N1 din 6 martie 2012,

C.M. este titularul Dosarului fond rețea nr. R322096, fiind recrutat de către

Inspectoratul Județean Olt, pe linie de antiterorism, în scopul supravegherii

informative a unor elemente condamnate pe linie de drept comun din orașul S.,

semnând în acest scop și un Angajament, la data de 6 martie 1985, preluând

numele conspirativ "D.M.".

Analizând toate

notele informative existente la dosar, Înalta Curte a concluzionat că

informațiile furnizate de recurent se referă la activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist, fiind apte să îngrădească drepturile

și libertățile fundamentale ale omului.

Potrivit art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, prin colaborator al Securității se înțelege "persoana care a

furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise,

relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (…)

Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de

informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția

Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei

care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea

informatorilor".

Înalta Curte a

reținut că voința legiuitorului a fost în sensul de a pune pe același plan, sub

aspect probator, notele și informațiile scrise de informator cu consemnările

lucrătorilor Securității, toate aceste documente bucurându-se de prezumția

relativă de veridicitate. Însă, pentru a se produce efectul urmărit de

reclamant, consemnările cuprinse în rapoartele de evaluare din dosarele recurentului

trebuie să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist

săvârșite de persoane determinate sau cel puțin determinabile.

Din întreaga

documentație furnizată de reclamant s-au putut identifica informații care să

îndeplinească cerințele legii și să atragă constatarea calității de colaborator

al Securității în persoana pârâtului.

De aceea, criticile

formulate de recurent nu pot fi primite de instanța de control judiciar, care

va menține soluția dată de instanța de fond ca temeinică și legală, nefiind

identificate motive de casare sau modificare a sentinței pronunțate de instanța

de fond.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau

art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de C.M. împotriva Sentinței nr. 1.642 din 21 mai 2013 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI