ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6343 din 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în contradictoriu cu pârâta SC R.T. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia între reclamant, în calitate de autoritate contractantă și pârâtă, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de Grant AA, iar în baza acestui contract, pârâta a beneficiat de o finanțare nerambursabilă ce urma să fie utilizată pentru implementarea proiectului "Competențe pentru industria ospitalității prin școala integrată de turism Rarău". Cu privire la durata contractului, Curtea a reținut că, potrivit Adresei nr. 10515 din 2 septembrie 2004, emisă de Ministerul Integrării Europene, convenția a debutat la data de 1 ianuarie 2003, aceasta fiind prima zi din luna următoare celei la care a fost plătit avansul.

Conform clauzelor, durata stabilită inițial a fost de 12 luni, expirând la 31 decembrie 2003, însă pârâta a solicitat prelungirea duratei inițiale printr-un act adițional, posibilitate prevăzută în contractul de grant. Prima instanță a observat că, potrivit adresei depuse la dosarul tribunalului, A.D.R. Nord-Est, în calitate de autoritate de implementare, a avizat favorabil încheierea actului adițional în acest sens și, chiar dacă la dosar nu există un asemenea act, în raportul vizitei la fața locului, întocmit de reprezentanții autorității de implementare și cei ai pârâtei, reiese că data de încheiere prevăzută este 31 martie 2004. În plus, Curtea a observat că, prin Adresa nr. 17442 din 8 decembrie 2004 emisă de Ministerul Integrării Europene, pârâta este înștiințată de măsura rezilierii contractului de grant.

Prin urmare, Curtea a constatat că susținerile reclamantului referitoare la data încetării contractului de grant, implicit cele referitoare la neeligibilitatea cheltuielilor efectuate după 31 decembrie 2003, sunt nefondate. Cu privire la neeligibilitatea cheltuielilor din perspectiva modului de angajare a acestora, Curtea a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, potrivit căruia pârâta, în calitate de beneficiar, a efectuat cheltuieli în cuantum 186.577,41 euro, iar aceste cheltuieli au fost reale și efective, fiind înregistrate în contabilitatea pârâtei. Instanța de fond a concluzionat că în mod greșit reclamantul a apreciat ca fiind neeligibile cheltuielile angajate de pârâtă, în calitate de beneficiar al contractului de grant, apreciind că pârâta nu poate fi obligată la plata sumei principale și nici la accesoriile reprezentând dobânzi și comisioane bancare, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 6343 din data de 1 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (având ca succesor Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate, considerată netemeinică și nelegală, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. S-a învederat, prin motivele de recurs, că instanța de fond nu a făcut nicio apreciere personală asupra speței, ci a preluat observațiile vădit părtinitoare ale expertului contabil, inclusiv în ceea ce privește problema de drept, respectiv neeligibilitatea cheltuielilor efectuate de către SC R.T.

SA. Referitor la chestiunea prelungirii duratei inițiale a contractului, a solicitat recurentul a se constata faptul că instituția reclamantă, în calitate de semnatară a contractului, nu și-a dat acordul referitor la această extindere. Astfel, nefiind întrunit acordul de voință între cele două părți contractante concretizat într-un act adițional la contractul inițial, s-a considerat de către recurentă că în mod evident data de finalizare a perioadei de implementare a contractului este 31 decembrie 2003, iar toate cheltuielile efectuate de către beneficiar peste această dată sunt neeligibile în cadrul proiectului, potrivit art. 9 (1) din Condițiile generale ale contractului de grant.

În ceea ce privește statuările primei instanțe în sensul că, dată fiind adresa prin care Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului înștiințează intimata în legătură cu măsura rezilierii, rezultă că recurenta considera contractul în vigoare la data emiterii acesteia, s-a relevat că s-a făcut o confuzie între perioada de valabilitate a contractului și perioada de implementare a acestuia, care, potrivit prevederilor art. 2 (2) din Condițiile speciale ale contractului, este de 12 luni.

De asemenea, recurenta a susținut, față de concluzia judecătorului fondului, că este nerelevantă forma juridică în care lectorii și-au desfășurat activitatea câtă vreme cheltuielile au fost în mod real efectuate, că sunt incidente dispozițiile art. 14.2 din Condițiile generale ale contractului de grant potrivit cărora sunt eligibile "cheltuielile cu personalul aferent proiectului, corespunzând salariilor nete la care se adaugă cheltuielile sociale și alte cheltuieli care intră în remunerație" coroborate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), care definește contractul individual de muncă ca fiind "contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu". Recurentul a făcut trimitere, sub aspectul menționat, la Anexa B - Bugetul proiectului, Cap. 10 Resurse Umane, sumele încadrate în această categorie fiind destinate cheltuielilor cu salarii și diurne, precum și la Cap. 5 Alte costuri, servicii, unde sunt prevăzute sumele preconizate în cazul încheierii de contracte de servicii, fiind prin urmare lesne de observat că o cheltuială prevăzută în contractul de grant la Cap. Salarii a fost decontată conform Cap. Servicii, situație ce a atras neeligibilitatea acestor cheltuieli.

Recurenta a mai precizat, în ceea ce privește aprecierile primei instanțe conform cărora "eventuala modificare a structurii echipamentelor nu a influențat rezultatul contabil și, pe cale de consecință, caracterul eligibil al cheltuielilor", că sub aspectul Cap. 3 Echipamente și bunuri, achiziția efectuată de către intimată nu a acoperit decât parte din propunerea prezentată în cadrul cererii de finanțare și mai mult, aceasta a schimbat lista echipamentelor, implicit indicatorii prezentați în cererea de finanțare întocmită și depusă la momentul solicitării grantului, și că firma desemnată de către beneficiar pentru realizarea lucrărilor în scopul proiectului figura cu obligații de plată la bugetul de stat la data semnării contractului de lucrări, neîndeplinind astfel condițiile de eligibilitate pentru proiect (Anexa IV - Proceduri de contractare achiziții secundare).

Prin urmare, a considerat Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului că nu poate fi reținută nici statuarea judecătorului fondului în sensul inexistenței unor suficiente indicii din care să reiasă că la data licitației firma câștigătoare înregistra datorii la bugetul consolidat, întrucât datoriile atestate de către aceasta la trei săptămâni de la data licitației au constat în majorări și penalități, ceea ce face evident faptul că înregistrând majorări la nici o lună de la data licitației, aceste datorii existau și în momentul atribuirii ilegale a contractului. A adăugat recurentul că dacă ar fi considerate întemeiate susținerile instanței de fond, ar fi golite de conținut prevederile art. 14 (1) și (2) din Condițiile generale care enumeră cheltuielile eligibile în cadrul proiectului, pentru soluționarea cauzei neprezentând relevanță cuantumul sumei primite de către intimată sau cuantumul sumei utilizate.

A concluzionat recurentul că esențial în litigiu este faptul că intimata, odată cu semnarea contractului și-a asumat o serie de obligații ce au fost încălcate prin efectuarea de cheltuieli neeligibile, alterarea condițiilor de competiție care prevalau la momentul adjudecării contractelor de achiziții și prin încheierea de contracte pentru efectuarea lucrărilor de construcții cu societăți ce figurau cu obligații de plată către buget, iar recuperarea cheltuielilor nu este condiționată exclusiv de existența unui prejudiciu, ci de încălcarea prevederilor contractuale așa cum au fost ele asumate.

Implementarea proiectului, s-a arătat, nu poate fi acceptată în orice condiții, și anume cu încălcarea prevederilor contractuale și legale în vigoare sau cu orice costuri, deoarece implementarea corectă a proiectului trebuia realizată cu îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume cu respectarea prevederilor contractuale și legale, precum și cu respectarea obiectivelor stabilite prin proiect. Prin urmare, chiar dacă instanța de fond a considerat că proiectul a fost corect implementat, fără însă a respecta prevederile legale și contractuale, aceasta nu înseamnă că proiectul a fost realizat corect, cu respectarea condițiilor de eligibilitate. Prin întâmpinare intimata SC R.T.

SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, motivat, în esență, de faptul că nu a operat rezilierea contractului, raportat la prevederile art. 11 (3) din Anexa II la Contractul de Grant, că acest contract a fost prelungit până la data de 31 martie 2004 și că sunt eligibile, prin raportare la dispozițiile art. 14, cheltuielile efectuate de către beneficiar în desfășurarea contractului. Recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de succesor al fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului, împotriva Sentinței civile nr. 6343 din data de 1 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod întemeiat s-a procedat, prin hotărârea recurată, la respingerea acțiunii în contencios administrativ prin care fostul Minister al Integrării Europene (actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) a solicitat obligarea pârâtei SC R.T.

SA Câmpulung Moldovenesc la plata sumei de 114.080 euro reprezentând finanțare necuvenit încasată în baza Contractului de Grant AA, a sumei de 652,45 euro și 854,51 RON, reprezentând dobânda evidențiată în extrasul de cont depus la dosar, a sumelor reprezentând dobânzile de întârziere pretins datorate conform prevederilor art. 18 (3) din Condițiile Generale ale Contractului de Grant, aferente debitului de 114.080 euro și calculate până la data efectuării plății (în cuantum de 8.434,74 euro la data formulării cererii de chemare în judecată), a comisioanelor bancare în sumă de 114,08 euro plătite în momentul virării avansului și care, potrivit art. 18 (4) din Condițiile Generale ale Contractului de Grant, cad în sarcina exclusivă a beneficiarului, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Se reține, în litigiu, că în mod just instanța de fond a considerat că nu a operat rezilierea contractului, fiind evident că raportat la prevederile art. 11 (3) din Contractul de Grant AA pentru rezilierea contractului fără preaviz trebuia ca beneficiarul "să nu își îndeplinească, fără justificare, oricare din obligațiile care îi revin și, după ce a fost înștiințat în scris să își îndeplinească aceste obligații, persistă încă în neonorarea lor sau nu furnizează explicații satisfăcătoare în 30 de zile de la trimiterea notificării". Or, o înștiințare în scris a beneficiarului, în perioada de executare a contractului de grant, nu a fost transmisă beneficiarului, astfel că nu se poate considera că rezilierea a operat în temeiul Adresei nr. 17442 din 8 decembrie 2004, aceasta fiind emisă de Ministerul Integrării Europene mult după expirarea perioadei de executare a proiectului.

Pe de altă parte, se constată că, deși între părți nu s-a încheiat, formal, un act adițional la contractul de grant prin care să se prelungească perioada de executare a contractului, în realitate autoritatea de implementare (Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est) a acceptat solicitarea SC R.T. SA din 13 noiembrie 2003 (înregistrată la A.D.R. NE Piatra-Neamț sub nr. 3272 din 14 noiembrie 2003) de reprogramare a activităților și de încheiere a proiectului la data de 31 martie 2004, a avizat semnarea Actului adițional nr. 1 la contractul de grant, și chiar a menționat, în Raportul din data de 23 februarie 2004, realizat cu ocazia vizitei de monitorizare a implementării proiectului, că data de încheiere prevăzută (data de încheiere anticipată) este 31 martie 2004, și că se recomandă beneficiarului ca în termen de 15 zile de la finalizarea proiectului, respectiv până la data de 9 aprilie 2004, să depună rapoartele tehnice și financiare.

Pârâta și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 9 pct. 1 alin. (2) din Anexa II la contractul de grant, și a acționat cu bună-credință, fiind convinsă că se află în termenul contractual de executare a proiectului, astfel că este excesiv a se considera că toate cheltuielile efectuate de către beneficiar peste data de 31 decembrie 2013 sunt neeligibile în cadrul proiectului.

Sunt neîntemeiate și susținerile reclamantei, din cererea de recurs, referitoare la neeligibilitatea cheltuielilor legate de plata lectorilor, modificarea structurii echipamentelor și situația firmei desemnate de către beneficiar pentru realizarea lucrărilor în scopul proiectului (care figura cu obligații de plată la bugetul de stat la data semnării contractului de lucrări), judecătorul fondului statuând corect, pe baza concluziilor pertinente ale raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, că cheltuielile beneficiarului proiectului, în cuantum de 186.577,41 euro, au fost reale și efective și au asigurat finalizarea implementării contractului. Într-adevăr, forma juridică în baza căreia s-a desfășurat activitatea lectorilor (contracte civile și nu contracte de muncă) nu este relevantă, atâta vreme cât aceste cheltuieli cu personalul aferent proiectului au fost în mod real efectuate și în scopul stabilit prin contractul de grant.

Nu s-a prevăzut, prin contractul de finanțare, obligația beneficiarului de a angaja cu contract de muncă, în condițiile Codului muncii, personalul aferent proiectului, și de aceea modalitatea de plată a lectorilor, pe bază de convenție civilă, nu poate reprezenta un motiv pentru constatarea neeligibilității acestora, atâta vreme cât s-a probat întocmirea statelor de plată în luna martie 2004, s-a reținut și virat impozitul legal și s-au achitat remunerațiile nete cuvenite. Prin urmare, în mod corect pârâta a decontat cheltuielile cu personalul didactic în Cap. 5 Alte costuri, servicii, întrucât nu puteau fi încadrate cheltuielile efectuate în baza contractelor civile ca fiind cheltuieli salariale, atât timp cât respectivele persoane nu au deținut niciodată calitatea de angajați cu contract de muncă ai beneficiarului proiectului.

Este nefondată și critica recurentei privitoare la greșita considerare ca eligibile a cheltuielilor cu mobilier și echipamente, urmare a modificării listei de echipamente achiziționate, întrucât, pe de o parte, această modificare nu a fost substanțială, și, pe de altă parte, însăși autoritatea de implementare a menționat, în Raportul din 20 august 2004, că bunurile achiziționate de beneficiar, a căror listă a fost modificată prin act adițional încheiat după semnarea contractelor cu furnizorii desemnați, servesc scopului proiectului.

În fine, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate și argumentele recurentei vizând încălcarea de către intimată a condițiilor de eligibilitate prevăzute în Anexa IV - Proceduri de contractare achiziții secundare, prin aceea că firma desemnată de către beneficiar pentru realizarea lucrărilor în scopul proiectului figura cu obligații de plată la bugetul de stat la data semnării contractului de lucrări, nefăcându-se dovada că la data care prezintă importanță în cauză, cea a licitației (8 august 2003), societatea câștigătoare înregistra datorii la bugetul consolidat al statului și că, prin urmare, achiziția s-a desfășurat cu denaturarea concurenței. În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în proces și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. din 1865, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (în calitate de succesor al fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului) împotriva Sentinței civile nr. 6343 din data de 1 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (în calitate de succesor al fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului) împotriva Sentinței civile nr. 6343 din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2014. Procesat de GGC - AZ