ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6343 din 1 noiembrie

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării

Regionale și Turismului în contradictoriu cu pârâta SC R.T. SA, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia

între reclamant, în calitate de autoritate contractantă și pârâtă, în calitate

de beneficiar, s-a încheiat Contractul de Grant AA, iar în baza acestui

contract, pârâta a beneficiat de o finanțare nerambursabilă ce urma să fie

utilizată pentru implementarea proiectului "Competențe pentru industria

ospitalității prin școala integrată de turism Rarău".

Cu privire la durata

contractului, Curtea a reținut că, potrivit Adresei nr. 10515 din 2 septembrie

2004, emisă de Ministerul Integrării Europene, convenția a debutat la data de 1

ianuarie 2003, aceasta fiind prima zi din luna următoare celei la care a fost

plătit avansul. Conform clauzelor, durata stabilită inițial a fost de 12 luni,

expirând la 31 decembrie 2003, însă pârâta a solicitat prelungirea duratei

inițiale printr-un act adițional, posibilitate prevăzută în contractul de

grant.

Prima instanță a

observat că, potrivit adresei depuse la dosarul tribunalului, A.D.R. Nord-Est,

în calitate de autoritate de implementare, a avizat favorabil încheierea

actului adițional în acest sens și, chiar dacă la dosar nu există un asemenea

act, în raportul vizitei la fața locului, întocmit de reprezentanții

autorității de implementare și cei ai pârâtei, reiese că data de încheiere

prevăzută este 31 martie 2004.

În plus, Curtea a

observat că, prin Adresa nr. 17442 din 8 decembrie 2004 emisă de Ministerul

Integrării Europene, pârâta este înștiințată de măsura rezilierii contractului

de grant.

Prin urmare, Curtea a

constatat că susținerile reclamantului referitoare la data încetării

contractului de grant, implicit cele referitoare la neeligibilitatea

cheltuielilor efectuate după 31 decembrie 2003, sunt nefondate.

Cu privire la

neeligibilitatea cheltuielilor din perspectiva modului de angajare a acestora,

Curtea a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză,

potrivit căruia pârâta, în calitate de beneficiar, a efectuat cheltuieli în

cuantum 186.577,41 euro, iar aceste cheltuieli au fost reale și efective, fiind

înregistrate în contabilitatea pârâtei.

Instanța de fond a

concluzionat că în mod greșit reclamantul a apreciat ca fiind neeligibile

cheltuielile angajate de pârâtă, în calitate de beneficiar al contractului de

grant, apreciind că pârâta nu poate fi obligată la plata sumei principale și

nici la accesoriile reprezentând dobânzi și comisioane bancare, motiv pentru

care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței

civile nr. 6343 din data de 1 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs în termen legal Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (având ca

succesor Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), prin care

s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii

atacate, considerată netemeinică și nelegală, în sensul admiterii cererii de

chemare în judecată.

S-a învederat, prin

motivele de recurs, că instanța de fond nu a făcut nicio apreciere personală

asupra speței, ci a preluat observațiile vădit părtinitoare ale expertului

contabil, inclusiv în ceea ce privește problema de drept, respectiv

neeligibilitatea cheltuielilor efectuate de către SC R.T. SA.

Referitor la

chestiunea prelungirii duratei inițiale a contractului, a solicitat recurentul

a se constata faptul că instituția reclamantă, în calitate de semnatară a

contractului, nu și-a dat acordul referitor la această extindere. Astfel,

nefiind întrunit acordul de voință între cele două părți contractante

concretizat într-un act adițional la contractul inițial, s-a considerat de

către recurentă că în mod evident data de finalizare a perioadei de

implementare a contractului este 31 decembrie 2003, iar toate cheltuielile

efectuate de către beneficiar peste această dată sunt neeligibile în cadrul

proiectului, potrivit art. 9 (1) din Condițiile generale ale contractului de

grant.

În ceea ce privește

statuările primei instanțe în sensul că, dată fiind adresa prin care Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului înștiințează intimata în legătură cu măsura

rezilierii, rezultă că recurenta considera contractul în vigoare la data

emiterii acesteia, s-a relevat că s-a făcut o confuzie între perioada de

valabilitate a contractului și perioada de implementare a acestuia, care,

potrivit prevederilor art. 2 (2) din Condițiile speciale ale contractului, este

de 12 luni.

De asemenea,

recurenta a susținut, față de concluzia judecătorului fondului, că este

nerelevantă forma juridică în care lectorii și-au desfășurat activitatea câtă

vreme cheltuielile au fost în mod real efectuate, că sunt incidente

dispozițiile art. 14.2 din Condițiile generale ale contractului de grant

potrivit cărora sunt eligibile "cheltuielile cu personalul aferent

proiectului, corespunzând salariilor nete la care se adaugă cheltuielile

sociale și alte cheltuieli care intră în remunerație" coroborate cu

prevederile art. 10 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), care definește contractul

individual de muncă ca fiind "contractul în temeiul căruia o persoană

fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub

autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei

remunerații denumite salariu". Recurentul a făcut trimitere, sub aspectul

menționat, la Anexa B - Bugetul proiectului, Cap. 10 Resurse Umane, sumele

încadrate în această categorie fiind destinate cheltuielilor cu salarii și

diurne, precum și la Cap. 5 Alte costuri, servicii, unde sunt prevăzute sumele

preconizate în cazul încheierii de contracte de servicii, fiind prin urmare

lesne de observat că o cheltuială prevăzută în contractul de grant la Cap.

Salarii a fost decontată conform Cap. Servicii, situație ce a atras

neeligibilitatea acestor cheltuieli.

Recurenta a mai

precizat, în ceea ce privește aprecierile primei instanțe conform cărora

"eventuala modificare a structurii echipamentelor nu a influențat

rezultatul contabil și, pe cale de consecință, caracterul eligibil al

cheltuielilor", că sub aspectul Cap. 3 Echipamente și bunuri, achiziția

efectuată de către intimată nu a acoperit decât parte din propunerea prezentată

în cadrul cererii de finanțare și mai mult, aceasta a schimbat lista

echipamentelor, implicit indicatorii prezentați în cererea de finanțare

întocmită și depusă la momentul solicitării grantului, și că firma desemnată de

către beneficiar pentru realizarea lucrărilor în scopul proiectului figura cu

obligații de plată la bugetul de stat la data semnării contractului de lucrări,

neîndeplinind astfel condițiile de eligibilitate pentru proiect (Anexa IV -

Proceduri de contractare achiziții secundare).

Prin urmare, a

considerat Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului că nu poate fi

reținută nici statuarea judecătorului fondului în sensul inexistenței unor

suficiente indicii din care să reiasă că la data licitației firma câștigătoare

înregistra datorii la bugetul consolidat, întrucât datoriile atestate de către

aceasta la trei săptămâni de la data licitației au constat în majorări și penalități,

ceea ce face evident faptul că înregistrând majorări la nici o lună de la data

licitației, aceste datorii existau și în momentul atribuirii ilegale a

contractului. A adăugat recurentul că dacă ar fi considerate întemeiate

susținerile instanței de fond, ar fi golite de conținut prevederile art. 14 (1)

și (2) din Condițiile generale care enumeră cheltuielile eligibile în cadrul

proiectului, pentru soluționarea cauzei neprezentând relevanță cuantumul sumei

primite de către intimată sau cuantumul sumei utilizate.

A concluzionat

recurentul că esențial în litigiu este faptul că intimata, odată cu semnarea

contractului și-a asumat o serie de obligații ce au fost încălcate prin

efectuarea de cheltuieli neeligibile, alterarea condițiilor de competiție care

prevalau la momentul adjudecării contractelor de achiziții și prin încheierea

de contracte pentru efectuarea lucrărilor de construcții cu societăți ce

figurau cu obligații de plată către buget, iar recuperarea cheltuielilor nu

este condiționată exclusiv de existența unui prejudiciu, ci de încălcarea

prevederilor contractuale așa cum au fost ele asumate.

Implementarea

proiectului, s-a arătat, nu poate fi acceptată în orice condiții, și anume cu

încălcarea prevederilor contractuale și legale în vigoare sau cu orice costuri,

deoarece implementarea corectă a proiectului trebuia realizată cu îndeplinirea

cumulativă a două condiții, și anume cu respectarea prevederilor contractuale

și legale, precum și cu respectarea obiectivelor stabilite prin proiect.

Prin urmare, chiar

dacă instanța de fond a considerat că proiectul a fost corect implementat, fără

însă a respecta prevederile legale și contractuale, aceasta nu înseamnă că

proiectul a fost realizat corect, cu respectarea condițiilor de eligibilitate.

Prin întâmpinare

intimata SC R.T. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, motivat, în esență, de

faptul că nu a operat rezilierea contractului, raportat la prevederile art. 11

(3) din Anexa II la Contractul de Grant, că acest contract a fost prelungit

până la data de 31 martie 2004 și că sunt eligibile, prin raportare la

dispozițiile art. 14, cheltuielile efectuate de către beneficiar în

desfășurarea contractului.

Recursul declarat de

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de

succesor al fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului, împotriva

Sentinței civile nr. 6343 din data de 1 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este

nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

În mod întemeiat s-a

procedat, prin hotărârea recurată, la respingerea acțiunii în contencios

administrativ prin care fostul Minister al Integrării Europene (actualmente

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) a solicitat

obligarea pârâtei SC R.T. SA Câmpulung Moldovenesc la plata sumei de 114.080

euro reprezentând finanțare necuvenit încasată în baza Contractului de Grant

AA, a sumei de 652,45 euro și 854,51 RON, reprezentând dobânda evidențiată în

extrasul de cont depus la dosar, a sumelor reprezentând dobânzile de întârziere

pretins datorate conform prevederilor art. 18 (3) din Condițiile Generale ale

Contractului de Grant, aferente debitului de 114.080 euro și calculate până la

data efectuării plății (în cuantum de 8.434,74 euro la data formulării cererii

de chemare în judecată), a comisioanelor bancare în sumă de 114,08 euro plătite

în momentul virării avansului și care, potrivit art. 18 (4) din Condițiile

Generale ale Contractului de Grant, cad în sarcina exclusivă a beneficiarului,

precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Se reține, în

litigiu, că în mod just instanța de fond a considerat că nu a operat rezilierea

contractului, fiind evident că raportat la prevederile art. 11 (3) din

Contractul de Grant AA pentru rezilierea contractului fără preaviz trebuia ca

beneficiarul "să nu își îndeplinească, fără justificare, oricare din

obligațiile care îi revin și, după ce a fost înștiințat în scris să își

îndeplinească aceste obligații, persistă încă în neonorarea lor sau nu

furnizează explicații satisfăcătoare în 30 de zile de la trimiterea

notificării". Or, o înștiințare în scris a beneficiarului, în perioada de

executare a contractului de grant, nu a fost transmisă beneficiarului, astfel

că nu se poate considera că rezilierea a operat în temeiul Adresei nr. 17442

din 8 decembrie 2004, aceasta fiind emisă de Ministerul Integrării Europene

mult după expirarea perioadei de executare a proiectului.

Pe de altă parte, se

constată că, deși între părți nu s-a încheiat, formal, un act adițional la

contractul de grant prin care să se prelungească perioada de executare a

contractului, în realitate autoritatea de implementare (Agenția de Dezvoltare

Regională Nord-Est) a acceptat solicitarea SC R.T. SA din 13 noiembrie 2003

(înregistrată la A.D.R. NE Piatra-Neamț sub nr. 3272 din 14 noiembrie 2003) de

reprogramare a activităților și de încheiere a proiectului la data de 31 martie

2004, a avizat semnarea Actului adițional nr. 1 la contractul de grant, și

chiar a menționat, în Raportul din data de 23 februarie 2004, realizat cu

ocazia vizitei de monitorizare a implementării proiectului, că data de

încheiere prevăzută (data de încheiere anticipată) este 31 martie 2004, și că

se recomandă beneficiarului ca în termen de 15 zile de la finalizarea

proiectului, respectiv până la data de 9 aprilie 2004, să depună rapoartele

tehnice și financiare. Pârâta și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 9

pct. 1 alin. (2) din Anexa II la contractul de grant, și a acționat cu

bună-credință, fiind convinsă că se află în termenul contractual de executare a

proiectului, astfel că este excesiv a se considera că toate cheltuielile efectuate

de către beneficiar peste data de 31 decembrie 2013 sunt neeligibile în cadrul

proiectului.

Sunt neîntemeiate și

susținerile reclamantei, din cererea de recurs, referitoare la neeligibilitatea

cheltuielilor legate de plata lectorilor, modificarea structurii echipamentelor

și situația firmei desemnate de către beneficiar pentru realizarea lucrărilor

în scopul proiectului (care figura cu obligații de plată la bugetul de stat la

data semnării contractului de lucrări), judecătorul fondului statuând corect, pe

baza concluziilor pertinente ale raportului de expertiză contabilă efectuat în

cauză, că cheltuielile beneficiarului proiectului, în cuantum de 186.577,41

euro, au fost reale și efective și au asigurat finalizarea implementării

contractului.

Într-adevăr, forma

juridică în baza căreia s-a desfășurat activitatea lectorilor (contracte civile

și nu contracte de muncă) nu este relevantă, atâta vreme cât aceste cheltuieli

cu personalul aferent proiectului au fost în mod real efectuate și în scopul

stabilit prin contractul de grant. Nu s-a prevăzut, prin contractul de

finanțare, obligația beneficiarului de a angaja cu contract de muncă, în

condițiile Codului muncii, personalul aferent proiectului, și de aceea

modalitatea de plată a lectorilor, pe bază de convenție civilă, nu poate

reprezenta un motiv pentru constatarea neeligibilității acestora, atâta vreme

cât s-a probat întocmirea statelor de plată în luna martie 2004, s-a reținut și

virat impozitul legal și s-au achitat remunerațiile nete cuvenite. Prin urmare,

în mod corect pârâta a decontat cheltuielile cu personalul didactic în Cap. 5

Alte costuri, servicii, întrucât nu puteau fi încadrate cheltuielile efectuate

în baza contractelor civile ca fiind cheltuieli salariale, atât timp cât

respectivele persoane nu au deținut niciodată calitatea de angajați cu contract

de muncă ai beneficiarului proiectului.

Este nefondată și

critica recurentei privitoare la greșita considerare ca eligibile a

cheltuielilor cu mobilier și echipamente, urmare a modificării listei de echipamente

achiziționate, întrucât, pe de o parte, această modificare nu a fost

substanțială, și, pe de altă parte, însăși autoritatea de implementare a

menționat, în Raportul din 20 august 2004, că bunurile achiziționate de

beneficiar, a căror listă a fost modificată prin act adițional încheiat după

semnarea contractelor cu furnizorii desemnați, servesc scopului proiectului.

În fine, Înalta Curte

reține că sunt neîntemeiate și argumentele recurentei vizând încălcarea de

către intimată a condițiilor de eligibilitate prevăzute în Anexa IV - Proceduri

de contractare achiziții secundare, prin aceea că firma desemnată de către

beneficiar pentru realizarea lucrărilor în scopul proiectului figura cu

obligații de plată la bugetul de stat la data semnării contractului de lucrări,

nefăcându-se dovada că la data care prezintă importanță în cauză, cea a

licitației (8 august 2003), societatea câștigătoare înregistra datorii la

bugetul consolidat al statului și că, prin urmare, achiziția s-a desfășurat cu

denaturarea concurenței.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în

proces și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, respingerea

ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și

Administrației Publice (în calitate de succesor al fostului Minister al

Dezvoltării Regionale și Turismului) împotriva Sentinței civile nr. 6343 din

data de 1 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (în

calitate de succesor al fostului Minister al Dezvoltării Regionale și

Turismului) împotriva Sentinței civile nr. 6343 din 1 noiembrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ