ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal sub nr. 6534/2/2012 reclamanta C.N.C.F.C.F.R. SA a

chemat în judecată Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, solicitând

anularea deciziei Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Autoritatea

de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport din 6 martie 2012,

privind soluționarea plângerii prealabile formulate de C.N.C.F.C.F.R. SA

împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a

creanțelor bugetare din 22 decembrie 2011; anularea procesului-verbal de

constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 22 decembrie

2011; suspendarea executării titlului de creanță, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei deduse judecații, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

sale, reclamanta a arătat că în baza mandatului de control din 27 octombrie 2011,

emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, echipa de control a procedat

la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de nereguli înregistrat

la Direcția Generala Relații Financiare Externe din cadrul Ministerului Transporturilor

și Infrastructurii din 27 septembrie 2011, ce a avut drept scop verificarea aspectelor

menționate în adresa Autorității de Mangement ex - ISPA (AM -ex-ISPA) din 28

iunie 2011.

Obiectivul controlului

financiar a fost verificarea modului de decontare a unor sume corespunzătoare unor

lucrări de protecția mediului din cadrul contractului ISPA, Reabilitarea secțiunilor

B.-F. de pe linia de cale ferata B.B.-C., secțiunea B.-F.F., Lot 2, încheiat intre

C.N.C.F.C.F.R. SA (beneficiar) și SC T.E.R.N.A. SA (antreprenor).

S-a arătat că, în legătură

cu lucrările specifice de protecție a mediului, s-au produs neînțelegeri cauzate

de interpretarea diferita a clauzelor contractuale de către beneficiar și inginer,

pe de o parte, și antreprenor, pe de alta parte, ceea ce a condus la necesitatea

rezolvării disputelor prin arbitraj, conform prevederilor art. 20.2 din condițiile

generale ale contractului.

S-a precizat că în 16

ianuarie 2009 a fost emisa decizia D.A.B., ce a avut ca obiect rezolvarea mai multor

probleme apărute pe parcursul execuției contractului ISPA, printre care și cea a

sumei solicitate de antreprenor pentru lucrări suplimentare de protecția mediului,

în cuantum de 1.359.655,67 euro, inclusă în propunerea de ordin de variație din

15 octombrie 2007, prin care s-a constatat că argumentele prezentate de beneficiar

nu sunt suficiente pentru a justifica refuzul acesteia de a plăti suma de 1.359.655,67

euro, inclusă în propunerea de ordin de variație din 15 octombrie 2007 înaintata

de antreprenorul SC T.E.R.N.A. SA, astfel încât, prin decizia din 16 ianuarie 2009,

a dispus în favoarea acestuia din urma.

S-a mai arătat în acțiune,

că din nota din 2009, a rezultat că C.N.C.F.C.F.R. SA a acceptat însă decizia D.A.B.,

fără a apela la soluția arbitrajului.

În concluzie, echipa de

control a stabilit că „(...)suma de 1.382.973,67 euro plătită de C.N.C.F.C.F.R.

SA executantului SC T.E.R.N.A. SA în baza deciziei D.A.B. nu este eligibilă în cadrul

măsurii ISPA deoarece nu îndeplinește condițiile eligibilitate prevăzute în Memorandumul

de finanțare al acestei masuri, respectiv a fost inclusă în declarația de plată

în absența unor documente justificative care să fie disponibile pentru verificare”.

Prin decizia din 2012

a fost respinsă plângerea prealabilă.

A considerat reclamanta

că nerecunoașterea eligibilității sumei de 1.382.973,67 euro reflectă o concluzie

eronată a pârâtei, având în vedere clauza care a instituit procedura de soluționare

a disputelor apărute în contractul de finanțare prin Comisia de adjudecare a disputelor,

care a decis în favoarea constructorului, având în vedere faptul că antreprenorul

a făcut dovada excavărilor (în cantitate aproximativă de 1 mii, tone) precum și

a transportării unor cantități către administrațiile locale din proximitatea lucrărilor.

S-a susținut că, în cadrul

contractului de lucrări, deși cantitatea inițial estimată de material care urma

a fi excavată a fost de 457.120,00 mc (868.528,00 tone), efectiv conform detaliilor

de execuție au fost excavate 528.321,35 mc (1.003.810,57 tone), cantitatea de material

reieșită din cale în urma excavațiilor fiind transportată în depozite temporare

(depozite lângă șină) urmând ca acestea să fie transportate ulterior către depozite

definitive pentru a aduce terenul la forma inițială în proximitatea șinei, conform

contractului.

A mai arătat că, deși

cantitatea reieșită de material excavat urma să fie transportată în locațiile prevăzute

în contract, întrucât acestea nu puteau absorbi o cantitate așa de mare, constructorul

a apelat la prevederile specificațiilor tehnice, transportând o parte din materialul

rezultat către autoritățile locale, după cum reiese din anexa nr. 2.

Având în vedere faptul

că nu a fost vorba de un articol nou, ci doar de suplimentare cantitativă, a considerat

reclamanta că această sumă prevăzută în ordinul de variație 14 este eligibilă din

punct de vedere contractual.

Pârâta a depus întâmpinare,

solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă și în subsidiar, ca

nefondată.

În motivarea excepției

inadmisibilității acțiunii, pârâta a susținut că reclamanta nu a urmat procedura

prevăzută de art. 20 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că nu a comunicat

punctul său de vedere cu privire la constatările acesteia în termen de 5 zile lucrătoare

de la data primirii proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și

de stabilire a creanțelor bugetare.

În fond, pârâta a arătat

că eligibilitatea sumei de 1.382.973,67 euro nu a putut fi reținută drept pertinentă

luând în considerare diferența foarte mare dintre cantitatea de material transportat,

inițial estimată la 60.000 tone și cantitatea facturată și plătită de reclamantă

de 1.003.840 tone, diferență ce nu poate fi considerată ca fiind doar o suplimentare

cantitativă, aceasta reprezentând o modificare semnificativă a articolelor de cheltuieli

din bugetul contractului.

De asemenea, s-a arătat

că suplimentarea cantităților aprobată de C.N.C.F.C.F.R. SA nu întrunește condițiile

necesare pentru a face obiectul unui ordin de variație.

S-a susținut și că prevederile

ofertei inițiale au fost modificate și prin renunțarea la construirea drumurilor

tehnologice și a drumurilor de acces, ce ar fi trebuit să folosească o parte a materialului

excavat.

În concluzie, întrucât

reclamanta nu a derulat o procedură de achiziție publică pentru atribuirea cantităților

suplimentare de lucrări de protecție a mediului, iar diferența mare între cantitatea

ofertată inițial și cea facturată se datorează unor modificări în implementarea

unor clauze contractuale, pârâta a considerat acțiunea reclamantei ca fiind nefondată.

Hotărârea instanței de

fond

Prin

sentința nr.

212

din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta C.N.C.F.C.F.R. SA, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Autoritatea de Management

pentru Programul Operațional Sectorial Transport, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 12

octombrie 2012, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă

prin întâmpinare, luând act că anterior învestirii prezentei instanțe reclamanta

a uzat de calea administrativă de atac prevăzută de art. 47 și urm. din O.U.G.

nr. 66/2011, contestația sa fiind respinsă prin decizia din 2012.

Pe fondul acțiunii s-a

constatat că, în ceea ce privește eligibilitatea sumei de 1.359.655,67 euro și implicit

pentru aprecierea legalității procesului-verbal de constatare din 22 decembrie 2011,

decizia Comisiei de arbitrare a disputelor nu constituie în sine un temei pentru

justificarea pretențiilor reclamantei, în primul rând pentru că este obligatorie

exclusiv față de părțile aflate în dispută și nu pentru terți, cum este cazul Autorității

de Management, ori al organismelor naționale sau comunitare cărora le revine obligația

de a verifica eligibilitatea cheltuielilor avansate în cadrul proiectelor care au

susținere financiară comunitară.

De asemenea, s-a reținut

că, prin decizia pronunțată de Comisia de arbitrare a disputelor nu se antamează

nicidecum conformitatea cheltuielilor ce constituie pretențiile părților cu procedurile

prevăzute prin Memorandumul de finanțare ce stă la baza încheierii contractul ISPA,

astfel că nu are nicio relevanță pentru verificarea eligibilității sumei achitate

de reclamantă în baza acestei decizii.

Având în vedere că, inițial,

cantitatea de transport și/sau depozitare din cadrul capitolului de protecția mediului

a fost estimată la întocmirea documentației de licitație, la 61.310 tone, rezultând

însă, că plata efectuată de reclamantă s-a raportat la o cantitate de 1.003.840

tone, a fost exclusă posibilitatea corectării unor atari erori, pe calea suplimentării

cantitative prin ordin de variație, cum s-a realizat în speță.

Față de aceste considerente

Curtea de Apel a constatat că reclamanta nu a făcut dovada eligibilității sumei

de 1.359.655,67 euro, reprezentând cheltuieli aferente operațiunilor de excavare,

depozitare și transportul materialului excavat în cantitate de 1.003.840 tone, astfel

că actul administrativ prin care s-a stabilit creanța de 1.359.655,67 euro este

legal.

În condițiile în care

instanța a constatat pe fond legalitatea procesului-verbal de constatare a creanței

din 22 decembrie 2011, solicitarea suspendării executării acestui act a fost apreciată

ca neîntemeiată.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs recurenta-reclamantă C.N.C.F.C.F.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs reclamanta C.N.C.F.C.F.R. SA a arătat în esență următoarele:

- Sentința civilă din

18 ianuarie 2013 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a fost data cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 408/2001

pentru ratificarea Memorandumului de finanțare convenit între Guvernul României

și Comisia Europeană privind asistenta financiara nerambursabilă.

Reținerile instanței de

fond potrivit cărora „(...) în executarea contractului ISPA a avut loc o modificare

a soluției tehnice de abordare a lucrării” și „(...) cantitatea de transport și/sau

depozitare din cadrul capitolului de protecția mediului a fost estimata inițial,

la intocmirea documentației de licitație, la 61.310 tone, rezultând însă, ca plata

efectuată de reclamantă s-a raportat la o cantitate de 1.003.840 tone, ceea ce exclude

posibilitatea corectării unor atari erori, pe calea suplimentarii cantitative prin

ordin de variație, cum s-a realizat în speță”, nu au suport legal.

Se arată că la anexa nr.

III.2 din Memorandumul de finanțare denumita „(…) Prevederi privind eligibilitatea

cheltuielilor pentru masurile finanțate prin ISPA”, în secțiunea a III-a sunt enumerate

principalele categorii de cheltuieli eligibile după cum urmează:

„(...) Ca regulă generală,

cheltuielile legate de: studiile de fezabilitate;

- planificare și proiectare,

inclusiv studiul privind impactul asupra mediului;

- pregătirea terenului;

- construcții;

- sunt subiecte eligibile

pentru competentele prezentate mai jos. „(...) Pregătirea terenului și construcțiile,

la Secțiunea X pct. 2 este reglementata modificarea unui proiect aprobat, după cum

urmează:

Orice modificare a unui

proiect aprobat, care este egală sau mai mare de 5 milioane euro ori de 20% din

costul total al acestuia, oricare ar fi mai mic, trebuie considerată o modifcare

substanțială a proiectului.

Modificările majore ale

obiectelor fizice ale proiectelor care schimbă natura acestuia sunt, de asemenea,

tratate ca fiind „substanțiale”.

Cantitatea de material

rezultat din excavații este în strânsa legătura cu cantitatea de protecție a mediului

estimată inițial la întocmirea documentației de licitație la 61.310 tone, rezultând

o eroare în evaluarea cantităților de transport pe linie de protecție a mediului.

- Excavarea unei cantități

mai mari decât cea prevăzută în documentația de licitație nu constituie modificare

substanțială de proiect, cum eronat a reținut instanța de fond, deoarece din conținutul

normei juridice înscrisă la Secțiunea X pct. 2 din anexa nr. III.2 din Memorandumul

de finanțare, raportat la elementele concrete ale contractului și costul total al

proiectului, această cantitate nu se încadrează nici în prima ipoteză, care impune

ca modificarea să fie egală sau mai mare de 5 milioane euro, și nici în cea de-a

doua ipoteză care impune ca modificarea sa reprezinte 20% din costul total al investiției.

- Recurentul arată că

potrivit prevederilor contractuale, reglarea cantităților de lucrări, care pot fi

mai mari sau mai mici decât cele prevăzute în listele inițiale, se face prin ordine

de variație care pun de acord cantitățile efectiv realizate cu cele prevăzute inițial

în contract, cu respectarea prețurilor unitare ofertate, acest contract fiind de

tip remasurat.

Această suplimentare de

cantități este prevăzută în contractul încheiat cu antreprenorul SC T.E.R.N.A. SA

la anexa nr. 1 la Volumul 3 partea E, denumita Specificații Tehnice, unde au fost

descrise lucrările de protecția mediului adiacente lucrărilor din cadrul investiției

de baza, pentru fiecare din secțiunile sectorului B.-F1.

- Sentința civilă nr.

212 din 18 ianuarie 2013 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost data cu incalcarea dispozițiilor contractului

ediția 1999.

Conform prevederilor contractuale,

reglarea cantităților de lucrări, care pot fi mai mari sau mai mici decât cele prevăzute

în listele inițiale, se face prin ordine de variație care pun de acord cantitățile

efectiv realizate cu cele prevăzute inițial în contract, cu respectarea prețurilor

unitare ofertate.

Deși lucrările specifice

de protecția mediului au fost menționate și în Capitolul 3 din cadrul aceluiași

Volum 3, faptul că ele sunt cantitativ suplimentare lucrărilor ce fac parte din

investiția de baza a condus la neînțelegeri cauzate de interpretarea diferită a

clauzelor contractuale de către beneficiar și inginer, pe de o parte, și antreprenor,

pe de altă parte.

- Din analiza deciziei

Comisiei de adjudecare a disputelor, în privința ordinelor de variație, se poate

concluziona ca C.N.C.F.C.F.R. SA a obținut câștig de cauză în cazul tuturor ordinelor,

cu excepția ordinelor de variație.

Astfel, în cazul ordinului

de variație (ce face obiectul dosarului dedus judecații), lucrările de protecție

a mediului cerute constau în lucrările de excavare, depozitare și transport de material

excavat.

Principala dispută se

referă la faptul că materialul nu a fost transportat sau depozitat în aria de depozitare

specifică convenită, ci a fost pus la dispoziția consiliilor locale ale comunelor

din zona de către antreprenorul SC T.E.R.N.A. SA, potrivit clauzelor contractuale.

Se menționează ca materialul

excavat urma să fie transportat în locațiile prevăzute în contract, însă deoarece

acestea nu puteau absorbi o cantitate așa de mare fată de cea inițial estimată,

constructorul a apelat la prevederile specificațiilor tehnice (Anexa 6 Vol. 3 Partea

E - Lucrări specifice de protecția mediului) transportând o parte din materialul

excavat către autoritățile locale (potrivit clauzelor contractuale).

Pe acest aspect a arătat

recurenta că aceasta decizie este obligatorie C.N.C.F.C.F.R. SA punând-o în executare

potrivit clauzelor contractuale.

Sentința civilă nr.

212 din 18 ianuarie 2013 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost data cu încălcarea dispozițiilor

art. 977-art. 985 C. civ. 1864.

Apărarea intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul

Transporturilor a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea

acesteia ca nefondată.

Prin procesul-verbal de

constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare aprobat din 22

decembrie 2011, direcția de specialitate din Ministerul Transporturilor a constatat

faptul că în derularea contractului ISPA, Reabilitarea secțiunilor B.-F. de pe linia

de cale ferată B.B.-C., secțiunea B. F1, Lot 2 încheiat la data de 11 aprilie 2005

între C.N.C.F.C.F.R. SA (beneficiar) și SC T.E.R.N.A. SA (antreprenor), a cărui

finanțare este susținută din fonduri nerambursabile ISPA în proporție de 75% și

de la bugetul de stat pentru 25%, s-a hotărât modificarea soluției tehnice de abordare

a lucrării.

Prin efectul măsurii de

modificare a soluției tehnice, în cursul anului 2007 antreprenorul a pretins recurentei-reclamante

cheltuieli suplimentare aferente lucrărilor de protecție a mediului pentru care,

fără nicio dovadă, susține o supradimensionare a volumului de operațiuni inerente

implementării contractului în contextul creșterii materialului rezidual.

A fost propus astfel de

către antreprenor spre aprobare ordinul de variație din 15 octombrie 2007, ca măsură

formală de susținere a suplimentării valorii contractului

Conflictul apărut astfel

între părțile contractante, calificabil în contextul clauzelor contractuale prevăzute

la art. 20 din contract, a fost dedus soluționării Comisiei de arbitrare a disputelor,

care prin decizia din 16 ianuarie 2009 s-a pronunțat în favoarea SC T.E.R.N.A. SA.,

document pe care recurenta-reclamantă l-a prezentat ca fiind justificativ pentru

decontarea sumei de 1.382.973,67 euro.

Concret, pentru că nu

a înțeles să o conteste în termen de 30 de zile, C.N.C.F.C.F.R. SA este obligată

să o respecte în cadrul raportului juridic al cărui izvor îl reprezintă contractul

ISPA, Reabilitarea secțiunilor B.-F. de pe linia de cale ferată B.B.-C., secțiunea

B. F1, Lot 2.

Decizia Comisiei de Adjudecare

a Disputelor este obligatorie numai pentru părțile semnatare ale contractului, reprezentând

o modalitate de soluționare a disputelor între părți stipulată în Contractul semnat

de către cele două părți implicate, C.N.C.F.C.F.R. SA și SC T.E.R.N.A. SA, fiind

opozabilă exclusiv acestora. Comisia Europeană neavând obligația de a finanța aceste

costuri, dacă ele nu răspund cerințelor de eligibilitate a cheltuielilor, stipulate

prin Memorandumul de finanțare convenit.

Se arată că nu în ultimul

rând un aspect foarte important avut în vedere la analizarea eligibilității sumei

pretinse, subliniat în punctul de vedere formulat în adresa Comisiei Europene la

care am făcut trimitere anterior, a fost și faptul că eligibilitatea unor astfel

de cheltuieli în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri europene este determinată

și de modalitatea actului juridic care le-a determinat, în speța cantitățile suplimentare

de lucrări de protecția mediului putând fi atribuite de C.N.C.F.C.F.R. SA numai

prin procedura de negociere fără publicarea unui anunț de participare și introduse

într-un act adițional la contractul de lucrări.

Trebuie reținut și faptul

că pentru cheltuielile de depozitare incluse în suma de 1.382.973,67 euro, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute la pct. 6 din Secțiunea a II-a a anexei nr. III.2

a Memorandumului de finanțare, unde se menționează că toate cheltuielile trebuie

„raportate la plățile certificate și făcute efectiv de organismul responsabil cu

implementarea, susținute de facturi plătite sau de documente contabile cu valoare

probativă echivalentă”.

Procedura în fața instanței

de recurs

Recurenta-reclamantă a

depus în condițiile prevăzute de art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în dovedirea

acțiunii.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente și în conformitate cu prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată

pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

- În ceea ce privește

reținerea eronată de către instanța de fond a situației de fapt referitoare la excavarea

unei cantități mai mari de pământ și care nu constituie modificarea substanțială

de proiect în raport cu Secțiunea a X-a pct. 2 din anexa nr. III.2 din Memorandumul

de finanțare.

Înalta Curte reține că

ceea ce a făcut obiectul Controlului financiar a fost verificarea modului de decontare

a unei sume corespunzătoare unei lucrări de protecția mediului, respectiv procedura

de suplimentare a cantităților de pământ excavat adiacent lucrărilor ce fac parte

din investiția de bază, pe bază de ordin de variație.

Astfel, deși sunt lucrări

eligibile, reglarea cantităților de lucrări mai mari sau mai mici se face prin ordin

de variație.

Autoritatea de control

financiar a stabilit corect că suma de 1.382.973,67 euro nu este eligibilă deoarece

nu îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute în Memorandumul de finanțare

al acestei măsuri, respectiv a fost inclusă în declarația de plată fără documente

justificative.

- Referitor la motivul

de recurs privind faptul că lucrările prevăzute în ordinul de variație sunt prevăzute

în contract, cât și în Memorandumul de finanțare, fiind suportate prin intermediul

capitolului cheltuieli neprevăzute și efectuarea plății în baza unei decizii a Comisiei

de adjudecare a disputelor.

Memorandumul de finanțare

cuvenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară

nerambursabilă, aprobat prin Legea nr. 408/2001, prevede în anexa nr. III.2 Secțiunea

a II-a pct. 5 faptul că orice cheltuială declarată Comisiei trebuie să se bazeze

pe înțelegeri legale și/sau pe documente, fiind imperativă existența unor evidențe

documentare corespunzătoare.

În speță, întreaga cantitate

de lucrări referitoare la categoria de cheltuieli cu protecția mediului a fost evidențiată

în contabilitatea C.N.C.F.C.F.R. SA, fără a putea fi probate măsurători de cantități

certificate de inginerul care a supervizat lucrările, cheltuielile cu transportul

nu au la bază foi de parcurs justificative, nu există dovezi privind cantitatea

materialelor excavate și unde au fost transportate.

- Nu poate fi primită

susținerea că decizia emisă de Comisia de adjudecare a disputelor este opozabilă

și Ministerului Transporturilor ca parte contractantă.

Este adevărat că potrivit

cauzelor contractuale, decizia Comisiei de adjudecare a disputelor este obligatorie

în relația sa cu antreprenorul însă aceasta nu poate fi opozabilă, autorităților

naționale sau comunitare care au ca atribuție verificarea eligibilității cheltuielilor,

dacă ele nu corespund cerințelor de eligibilitate stipulate prin Memorandumul de

finanțare.

- Se reține că în mod

corect a apreciat instanța de fond că în speță este vorba despre o modificare substanțială

a soluției tehnice de abordare a lucrării, și nu s-a invocat o modificare substanțială

a proiectului cum susține recurenta-reclamantă, câtă vreme obiectul verificării

l-a constituit doar lucrările de protecție a mediului care au înregistrat o creștere

substanțială a cantităților finale față de cele inițiale.

Așa cum a precizat însăși

recurenta-reclamantă, cantitatea de material rezultat din excavații este în strânsă

legătură cu cantitatea de transport și/sau depozitare din cadrul capitolului de

protecția mediului estimată inițial la înlocuirea documentației de licitație la

61.310 tone și care față de plata efectuată de reclamanta-recurentă pentru cantitatea

de 1.003.840 tone, reprezintă o modificare semnificativă.

- În ceea ce privește

susținerea recurentei că prin pct. 12 din decizia Comisiei de adjudecare a

disputelor, a obținut o extindere a termenului limită pentru finalizarea lucrărilor

și nu era benefic să atace această decizie la I.C.C. Paris, se apreciază că aceste

împrejurări nu au relevanță în ceea ce privește constatarea ca fiind neeligibile

a cheltuielilor privind excavarea, depozitarea și transportul materialului excavat

stabilite potrivit ordinului de variație din 15 octombrie 2007, fiind capitole diferite

din decizia Comisiei de adjudecare a disputelor.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Văzând că sentința recurată

este legală și temeinică, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 312 C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Transporturilor.

Respinge recursul declarat

de C.N.C.F.C.F.R. SA împotriva sentinței nr. 212 din 18 ianuarie 2013 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2014.