ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată prin R.G. a Înaltei

Curți de

Casație și Justiție sub nr. 3933 la 7 februarie

2008 și pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1229/1/2008

la data de 11 februarie 2008, petiționara A.N.A.F., în temeiul art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., a formulat plângere împotriva rezoluției de respingere

a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de

către procurorul șef secție de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, în dosarul nr. 48/II-2/2008 la data de 21 ianuarie 2008, având ca

făptuitor pe J.l., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 248

1

raportat la art. 248 C. pen.

În motivarea plângerii, petiționara a arătat că în cursul anului 2001,

organele de executare silită din cadrul A.F.P. a municipiului Timișoara au

inițiat procedura de executare silită, atât a bunurilor imobile, aparținând SC

A. SA cât și asupra conturilor bancare ale acestei societăți deschise la W.B.

SA, Sucursala Timișoara, B.R.D., Sucursala Timișoara și trezoreria Timișoara.

Pentru verificarea legalității

activităților desfășurate de J.l. în

legătură cu ridicarea

popririi instituite asupra conturilor bancare ale SC A. SA și cu privire la

acordarea scutirilor în baza O.U.G. nr. 40/2002 s-a solicitat organelor

competente din cadrul A.N.A.F. efectuarea unui control.

În urma acestor verificări s-a întocmit Raportul de verificare nr. 660638/2006,

în care s-a confirmat ridicarea ilegală a popririlor instituite asupra

conturilor bancare ale SC A. SA, prin transmiterea adreselor: nr. 16445 din 31

iulie 2001 înaintată către W.B. SA și semnată de J.l.; nr. 19058 din 10

septembrie 2001 înaintată către B.R.D. Sucursala Timișoara și semnată de J.l.;

adresa nr. 16170 din 20 septembrie 2001 înaintată către Trezoreria Timișoara și

semnată de către J.l.

În acest sens. S-a învederat instanței faptul că aceste ridicări ale

popririlor s-au efectuat în condițiile în care SC A. SA datora

bugetului de stat accesorii fiscale în cuantum de

6.569.445.492 lei (Rol), reprezentând majorări de întârziere aferente

obligațiilor T.V.A. și impozitului

pe profit neachitate la scadență.

Prin aceste ridicări ilegale, bugetul

statului

nu a putut fi îndestulat, deși sumele derulate prin conturile bancare

acopereau

accesoriile fiscale datorate bugetului de stat și puteau fi onorate de către

unitățile bancare, respectiv de către trezorerie.

Mai mult, în adresele de ridicare a

indisponibilităților de la cele două

bănci comerciale, W.B.,

respectiv B.R.D., s-a menționat că „urmează ca decontările creanțelor bugetare

să se efectueze prin Trezoreria Timișoara, conform deconturilor justificative

depuse cu adresa înregistrată la D.G.F.P. jud. Timiș”, însă aceste deconturi

justificative conțin sume pe care agentul economic urma să le primească tot de

la bugetul de stat,

reprezentând reduceri

la prețul de cumpărare a semințelor.

Petiționara a mai menționat că în rezoluția emisă de procurorul șef

secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A. se afirmă că „la baza plângerii stă o notă de relații a directorului

general adjunct al D.G.F.P. jud. Timiș, în care se relatează un aspect

nerelevant din punctul de vedere al infracțiunii reclamate.”

Petiționara, în concluzie a solicitat să se constate că persoanele de execuție

ale S.C.E.S.P.J. din cadrul A.F.P.M. Timișoara au înființat un număr de 3

popriri asupra veniturilor debitorului SC A. SA Timișoara, astfel: adresa de

înființare a poprii asupra disponibilităților din contul agentului economic

deschis la Trezoreria Timișoara nr. 3130 din 06 iunie 2001 ce conține accesorii

fiscale la impozit pe profit și T.V.A. în suma de 5.249.547.587 lei (Rol);

adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților agentului economic

deschis la W.B. SA nr. 3302 din 08 iunie 2001 ce conține și accesorii

fiscale la impozit pe profit în sumă de

1.211.094.106 lei (Rol); adresa de

înființare a popririi asupra

disponibilităților din contul agentului economic deschise la B.R.D. nr. 2128

din 08 iunie 2001 ce conține și accesorii fiscale la T.V.A. în sumă de

1.206.462.291 lei (Rol).

De asemenea, s-a solicitat să se constate că aceste popriri au fost

ridicate prin trei adrese semnate de J.l., că din analiza actelor și

documentelor ce dovedesc intrările de disponibilități, în perioada dintre data

ridicării popririlor și data emiterii convenției, s-a constatat că sumele

derulate prin conturile bancare acopereau accesoriile fiscale datorate de

societate bugetului de stat și puteau fi onorate de instituțiile bancare,

respectiv de trezorerie, în condițiile în care aceste popriri nu ar fi fost

ridicate prin adresele nr. 16445 din 31 iulie 2001 către W.B. nr. 19058 din 10

septembrie 2001 către B.R.D., nr. 16170 din 20 septembrie 2001 către Trezoreria

Timișoara, adrese semnate de J.l.

S-a mai arătat că, că suma de 6.569.445.492 lei (Rol) putea fi încasată

la bugetul de stat dacă se mențineau popririle asupra conturilor bancare, în

condițiile în care disponibilitățile intrate în perioada următoare depășeau cu

mult sumele poprite.

Petiționara consideră că prin rezoluția din data de 21 ianuarie 2008,

în mod neîntemeiat, s-a respins plângerea formulată, în condițiile în care, din

argumentele dezvoltate și din actele și probele existente la dosar rezultă

săvârșirea de către domnul J.l., cu bună știință și intenție directă a

infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 248

1

raportat la art. 248

C. pen., solicitând admiterea plângerii împotriva rezoluției de respingere a

plângerii A.N.A.F. formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale.

Înalta Curte a solicitat, prin adresă, Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., S.T. Timișoara, trimiterea dosarului nr. 48/II/2/2008,

care se află atașat la dosarul nr. 37/P/2006, adresă ce se află la dosarul Înaltei

Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă adresa din

partea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A. - S.T. Timișoara din data de 26 februarie 2008, înregistrată

prin R.G. a acestei instanțe sub nr. 1016 la 29 februarie 2008, aflată la

dosarul Înaltei Curți, prin care se comunică că a fost trimis alăturat adresei,

dosarul nr. 37/P/2006 împreună cu rezoluția nr. 48/II/2/2008 a D.N.A., secția

de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, emisă la data

de 21 ianuarie 2008.

La termenul de astăzi, au lipsit, atât

petiționara, cât și intimatul.

Înalta Curte, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul

părților, potrivit art. 278

1

alin.

(6) C. proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a

plângerii, ca neîntemeiată, întrucât din actele

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârșirea

vreunei fapte prevăzute de

legea penală.

Înalta Curte a pus în discuție competența acestei instanțe în judecarea

plângerii.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat declinarea la

Judecătoria Timișoara, întrucât nu există niciun criteriu care să atragă

competența Înaltei Curți.

Examinând plângerea formulată de

petiționara A.N.

A.F. în raport cu excepția de competență

pusă în discuție de instanța supremă, Înalta Curte consideră că nu este

competentă să

soluționeze prezenta cauză,

excepțiile de necompetență materială și după

calitatea persoanei fiind

întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin rezoluția de la 8 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - S.T. Timișoara, în dosarul nr. 37/P/2006,

procurorul șef serviciu, în temeiul art. 228 raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză față de J.l., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 248

1

raportat la

art. 248 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții a fost formulată plângere, care a fost

soluționată prin rezoluția din 21 ianuarie 2008, de către procurorul șef al secției

de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din D.N.A., în

lucrarea cu nr. 48/II-2/2008 și care în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc.

pen., a dispus, respingerea plângerii.

Împotriva rezoluției de respingere a plângerii dispusă de procurorul

șef secție de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A., dată la 21 ianuarie 2008, în lucrarea cu nr.

48/II-2/2008, petiționara A.N.A.F. a formulat plângere întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

, investind cu aceasta, Înalta Curte de Casație și Justiție,

ce

face obiectul cauzei de față.

În conformitate cu art. 278

1

C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, după respingerea

plângerii făcute conform art. 275 – art. 278

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală

sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum

și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face

plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a

modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța

căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în

judecată cuprinse în rechizitoriu.

În conținutul art. 25 C. proc. pen., este

reglementată competența judecătoriei și anume: „(1) Judecătoria judecă

în

primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege

în competența altor instanțe. (2) Judecătoria soluționează și alte cazuri anume

prevăzute de lege”.

Legiuitorul a prevăzut în mod concret, în dispozițiile art. 27 pct. 1

și art.

28

1

pct. 1 C.

proc. pen., competența în primă instanță a tribunalului și respectiv a curții

de apel, evidențiind expres infracțiunile care intră în sfera de competență a

acestor instanțe, iar infracțiunea prevăzută de art. 248

1

raportat

la art. 248 C. pen., nu se regăsește enumerată în prevederile arătate.

Astfel, competența materială a judecării

infracțiunii prevăzută de art.

248

1

raportat la art. 248 C. pen., abuzul în

serviciu în formă calificată, revine judecătoriei.

În dispozițiile de la art. 29 pct. 1 C. proc. pen., legiuitorul a

reglementat competența, în primă instanță, a Curții Supreme de Justiție și

anume: a) infracțiunile săvârșite de senatori și deputați; b) infracțiunile

săvârșite de membrii Guvernului; c) infracțiunile săvârșite de judecătorii

Curții Constituționale, de membrii Curții de Conturi, de președintele

Consiliului Legislativ și de Avocatul Poporului; d) infracțiunile săvârșite de

mareșali, amirali, generali și chestori; e) infracțiunile săvârșite de șefii

cultelor religioase organizate în condițiile legii și de ceilalți membri ai

înaltului Cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al

acestuia; e

1

) infracțiunile săvârșite de către membrii C.S.M.; f)

infracțiunile săvârșite de judecătorii și magistrații asistenți de la Curtea

Supremă de Justiție, de judecătorii de la curțile de

apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la

parchetele de

pe lângă aceste instanțe și de procurorii P.N.A., g) alte

cauze date prin lege în competenta sa.”

Or, din examinarea rezoluției dată la 8 decembrie 2006 de

procurorul șef serviciu, în dosarul nr. 37/P/2006

al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.,

S.T. Timișoara, rezultă că persoana față de care s-a dispus soluția de

neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de

art. 248

1

raportat la art. 248 C. pen., respectiv

J.l. era director al SC A. SA Timișoara, când a

dispus

ridicarea popririlor instituite asupra conturilor bancare ale

acestei firme.

În raport cu dispozițiile legale mai sus-menționate rezultă că Înalta

Curte de Casație și Justiție nu este instanța competentă material și nici după

calitatea persoanei să judece plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., formulată de petiționara A.N.A.F., deoarece infracțiunea pretins

a fi comisă de J.l., prevăzută de art. 248

1

raportat la art. 248 C.

pen.

, precum și calitatea persoanei față de

care s-a dispus soluția

menționată, respectiv, aceea de director al SC A.

SA

Timișoara, nu se regăsesc în conținutul

dispozițiilor art. 29 pct. 1 C. proc. pen.

, așa încât competența

judecării plângerii aparține judecătoriei, iar în condițiile concrete ale

cauzei, Judecătoriei Timișoara.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 42 C. proc.

pen., cu referire la art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., va declina

competența de soluționare a plângerii formulată de petiționara A.N.A.F., la

Judecătoria Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În baza art. 42 cu referire la art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen., declină competenta de soluționare a plângerii formulată de petiționara A.N.A.F.,

la Judecătoria Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

martie 2008.