ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5306/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5306/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Constanța, la data de 17 mai 2010, sub nr. 19558/212/2010,

reclamanta CNCF CFR SA - Sucursala Regională CF Constanța a chemat în judecată

pe pârâta SC M.M.D. SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de

Insolvență I.C., solicitând evacuarea acesteia de pe terenul în suprafață de

168 mp, situat în perimetrul stației CF B.

În motivare,

reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr.

637/2007 asupra terenului în suprafață de 168 mp, situat în perimetrul stației

CF B. Pârâta, în calitate de locatară, nu și-a îndeplinit obligația de plată a

chiriei, motiv pentru care CNCF SA - Sucursala Regională CF Constanța a

procedat la rezilierea de drept a contractului, în temeiul pactului comisoriu

de grad IV inserat în contract.

În drept, s-au invocat

dispozițiile art. 969, art. 973, art. 1410 și urm. C. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 26054 din 29 noiembrie 2010, Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis

excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, în baza art. 2 alin. (1) lit. a) C.

proc. civ.

În urma declinării,

cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța.

La data de 12

septembrie 2011, pârâta a formulat cerere reconvențională, precizată ulterior,

prin care a solicitat obligarea reclamantei la achitarea sumei de 120.753 RON,

reprezentând valoarea imobilului "clădire coletărie", precum și

instituirea unui drept de retenție în favoarea sa asupra terenului pe care se

află amplasată construcția, până la plata despăgubirii de către reclamantă.

În motivarea cererii

reconvenționale, pârâta a arătat că evacuarea sa de pe terenul în litigiu ar

echivala cu lipsirea sa de exercitarea dreptului de proprietate asupra

construcției, ceea ce ar determina o diminuare a patrimoniului său și o sporire

nelegitimă a patrimoniului reclamantei, fiind astfel îndeplinite condițiile

îmbogățirii fără justă cauză.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 494 alin. (3) teza a II-a, art. 997, art. 1444 C.

civ.

Prin încheierea din

data de 12 decembrie 2011, s-a admis excepția tardivității formulării cererii

reconvenționale și, în consecință, s-a disjuns cererea reconvențională de

cererea principală.

Prin aceeași

încheiere, în temeiul dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., s-a dispus conexarea

cauzei având ca obiect cererea reconvențională la cauza înregistrată sub nr.

19558/212/2010.

Prin Sentința civilă

nr. 3465 din 12 noiembrie 2012, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a

admis acțiunea principală.

A dispus evacuarea

pârâtei SC M.M.D. SRL, prin lichidator judiciar, de pe terenul în suprafață de

168 mp, situat în perimetrul stației CF B.

A admis cererea

reconvențională conexă.

A obligat reclamanta

CNCF SA - Sucursala Regională CF Constanța să plătească pârâtei suma de 113.180

RON, reprezentând valoarea de circulație a construcției Clădire Coletărie

amplasată pe terenul în suprafață de 168 mp, situat în oraș M., Stația CF B.

A dispus instituirea

unui drept de retenție asupra terenului sus-menționat în favoarea pârâtei, până

la îndeplinirea de către reclamantă a obligației de plată a despăgubirilor în

sumă de 113.180 RON.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Între reclamantă, în

calitate de locator, și pârâtă, în calitate de locatar, a intervenit contractul

de închiriere nr. 635 din 12 februarie 2007, având ca obiect terenul în

suprafață de 168 mp, situat în perimetrul stației CF B.

În cadrul cap. IX din

contract este inserat un pact comisoriu de ultim grad, potrivit căruia

"Prezentul contract de închiriere va fi reziliat de drept, fără a fi

necesară punerea în întârziere a părții și fără orice altă formalitate

prealabilă, în situația în care locatarul nu-și îndeplinește obligațiile

prevăzute la art. 10 lit. a) - l) și pe cele de la art. 16 alin. (II), lit. a)

- d)."

Prin adresa nr.

8/1/2109 din 18 mai 2009, reclamanta i-a notificat pârâtei rezilierea

contractului de închiriere începând cu data de 01 iunie 2009, în virtutea

pactului comisoriu sus-menționat.

Prin Sentința civilă

nr. 1642 din 09 martie 2009 a Tribunalului Constanța s-a dispus deschiderea

procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC M.M.D. SRL.

Prin Sentința civilă

nr. 5 din 10 ianuarie 2011 a Tribunalului Constanța s-a dispus, în temeiul

dispozițiilor 107 lit. A) (b + c) din Legea nr. 85/2006, intrarea în faliment a

debitoarei. S-a desemnat în calitate de lichidator judiciar Cabinet Individual

de Insolvență I.C.

În cadrul procedurii

de executare silită pornită la cererea creditoarei D.G.F.P. Constanța împotriva

debitoarei CNCF SA - Sucursala Regională CF Constanța, s-a adjudecat în

favoarea pârâtei reconveniente SC M.M.D. SRL construcția "Clădire

coletărie" (procesul-verbal de adjudecare din data de 01 august 2006,

Dosar nr. 19558/212/2010).

Conform raportului de

expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de expert A.Ș., imobilul

construcție clădire coletărie are caracter definitiv și are o valoare de

circulație de 113.180 RON.

Rezilierea este o

sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic cu execuție

succesivă, constând în încetarea efectelor contractului numai pentru viitor.

Stipularea pactului

comisoriu de ultim grad în convenția părților are ca efect încetarea

necondiționată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare fără

ca obligația să fi fost executată, fără a mai fi necesară intervenția instanței

judecătorești.

Constatând

intervenită rezilierea contractului de închiriere nr. 635 din 12 februarie

2007, instanța a reținut că pârâtei reconveniente îi revine obligația predării

către proprietar a bunului care formează obiectul contractului. Față de

neîndeplinirea de către pârâtă a acestei obligații, urmează a se admite

acțiunea principală și a se dispune evacuarea pârâtei de pe terenul în

suprafață de 168 mp, situat în perimetrul stației CF B.

În ceea ce privește

cererea reconvențională conexă, s-a constatat că prin evacuarea pârâtei

reconveniente de pe teren, aceasta este lipsită de posibilitatea exercitării în

fapt a atributelor dreptului de proprietate asupra imobilului "Clădire

coletărie", construcție având un caracter definitiv. Practic, dreptul de

proprietate rămâne golit de conținut. Or, potrivit art. 1 al Primului Protocol

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "orice persoană fizică sau

juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit

de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".

Nu pot fi reținute în

cauză susținerile pârâtei reconveniente privind existența în favoarea sa a unui

drept de superficie, câtă vreme acest drept se poate naște fie în baza legii,

fie în baza convenției dintre proprietarul terenului și constructor, iar în

cauză pârâta nu a făcut dovada ce-i incumbă în temeiul dispozițiilor art. 1169

C. civ., a existenței unei asemenea convenții. Nu sunt incidente nici

dispozițiile art. 492 C. civ. care definesc accesiunea, ca mod de dobândire a

dreptului de proprietate, în condițiile în care pârâta reconvenientă nu poate

fi asimilată unui constructor de bună sau rea-credință.

Se poate aprecia că,

prin imposibilitatea exercitării în fapt a dreptului său de proprietate asupra

construcției "Clădire coletărie", ca o consecință a evacuării pârâtei

reconveniente de pe terenul proprietatea reclamantei, are loc mărirea patrimoniului

reclamantei prin dobândirea activului pe seama patrimoniului pârâtei

reconveniente, care suferă astfel o micșorare, existând o legătură între

sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt.

Având în vedere și

inexistența unei cauze legitime a măririi patrimoniului reclamantei în

defavoarea pârâtei (obținerea protecției propriului drept de proprietate nu

poate constitui o cauză legitimă pentru îngrădirea altuia), precum și

inexistența oricărui alt mijloc pentru recuperarea pierderii suferite de către

pârâtă, se constată că aceasta din urmă este îndreptățită în a obține

restituirea valorii cu care a fost micșorat patrimoniul său, stabilită prin

raportul de expertiză efectuat în cauză.

Pentru aceste

considerente, cererea reconvențională conexă urmează a fi admisă și a se

dispune obligarea reclamantei să plătească pârâtei suma de 113.180 RON,

reprezentând valoarea de circulație a construcției Clădire Coletărie amplasată

pe terenul în suprafață de 168 mp, situat în oraș M., Stația CF B.

Față de împrejurarea

că bunul în privința căruia pârâta reconvenientă a solicitat instituirea unui

drept de retenție, respectiv terenul în suprafață de 168 mp, situat în

perimetrul stației CF B., este proprietatea reclamantei - debitoare a pârâtei

în ceea ce privește creanța în valoare de 113.180 RON, precum și de faptul că

reținerea bunului este un mijloc important de constrângere a celui ce trebuie

să-și execute obligația în favoarea creditorului, urmează a se dispune

instituirea unui drept de retenție asupra terenului litigios în favoarea

pârâtei, până la îndeplinirea de către reclamantă a obligației de plată a

despăgubirilor în sumă de 113.180 RON.

Prin Decizia civilă

nr. 42 din 15 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței sus-menționate, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a

încheiat contractul de închiriere nr. 635 din 12 februarie 2007, având ca

obiect terenul în suprafață de 168 mp, situat în perimetrul stației CF B., cu

destinația depozitare.

Pe acest teren se

află amplasată construcția definitivă "Clădire Coletărie" a stației

CF B., precum și rampa auto aferentă acesteia.

Clădirea a fost

cumpărată de către pârâtă în urma unei licitații organizate de o instituție a

statului, respectiv Ministerul Finanțelor Publice prin A.N.A.F. - D.G.F.P.

Constanța, iar conform expertizei tehnice imobiliare, valoarea de circulație a

imobilului este de 113.180 RON și are un caracter definitiv.

Instanța de fond a

analizat și argumentat din punct de vedere juridic consecințele evacuării

pârâtei de pe terenul proprietatea reclamantei-apelante.

Este de necontestat

că pârâta a obținut în condițiile legii un drept de proprietate asupra

imobilului "Clădire Coletărie", dar pe un teren ce aparține

reclamantei-apelante.

Or, prin admiterea

cererii de evacuare are loc o mărire a patrimoniului CNCF CFR SA - Sucursala

Regională CF Constanța. Pe de altă parte, pârâta nu are la îndemână o altă

posibilitate pentru recuperarea pierderii sale decât obligarea reclamantei la

plata sumei de 113.180 RON, reprezentând valoarea de circulație a construcției

"Clădire Coletărie" amplasată pe terenul în suprafață de 168 mp,

situat în orașul M., Stația CF B.

În motivele de apel,

reclamanta solicită admiterea acesteia în sensul menținerii soluției de

admitere a evacuării, dar prin demolare pe cheltuiala pârâtei-intimate. Or,

instanța de fond a fost legal sesizată la cererea reclamantei numai cu acțiune

în evacuare de pe terenul în suprafață de 168 mp.

Potrivit art. 294

alin. (1) teza I C. proc. civ., în apel nu se poate schimba obiectul cererii de

chemare în judecată, garantându-se astfel principiul dublului grad de

jurisdicție.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, care a

invocat următoarele motive:

proc. civ. - instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia,

respectiv, în mod eronat a reținut faptul că prin apel, reclamanta a schimbat

obiectul cererii de chemare în judecată. Atât la fond, cât și în apel s-a

menținut obiectul cererii, acesta fiind evacuarea pârâtei de pe terenul în

suprafață de 168 mp, situat în perimetrul stației B.

Între părți s-a

încheiat contractul de închiriere nr. 635/2007 asupra terenului în suprafață

totală de 168,00 mp, situat în perimetrul stației CF B.

Pârâtei reconveniente

îi revine obligația predării către proprietar - societatea reclamantă, a bunului

care formează obiectul contractului, ca urmare a neîndeplinirii obligației

contractuale.

proc. civ. - instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea

legii, respectiv, referitor la cererea reconvențională, întrucât evacuarea

pârâtei de pe terenul de 168 mp nu echivalează cu lipsirea exercitării

dreptului de proprietate asupra construcției, creându-se o mărire a

patrimoniului societății reclamante.

Prin evacuare nu are

loc o mărire a patrimoniului reclamantei, ci are loc acțiunea de lăsare în

deplină proprietate și utilă posesie a bunului pe care reclamanta îl deține.

Mai mult decât atât,

în soluționarea litigiului dedus judecății nu s-a luat în considerare faptul că

anterior dobândirii proprietății prin licitație, pârâta a fost înștiințată că

imobilul ce urma a fi dobândit era amplasat pe teren CFR ce nu făcea obiectul

înstrăinării, acest lucru fiind clar generator de litigii (adresele nr.

8/1/2033/2006 și nr. 8/2/2886 din 10 iulie 2006).

Justificarea

informării formulate derivă și din faptul că imobilul clădire coletărie urma să

fie supus reabilitării odată cu linia CF Constanța - București (în acest sens

este adresa proiectantului lucrării de reabilitare, respectiv ISPCF SA nr.

1522/PG din 6 iulie 2006).

În aceste condiții,

pârâta și-a asumat riscurile unei asemenea achiziții, motiv pentru care poate

fi asimilată unui "constructor" de rea-credință, iar demolarea

clădirii pe cheltuiala sa nu ar face decât să repună părțile în stare de

legalitate.

Reclamanta este grav

îngrădită asupra dreptului său de proprietate a terenului de 168 mp, prin

menținerea în starea actuală de suprapunere a două imobile cu proprietari

diferiți, în condițiile în care proprietatea fondului suprapus a fost dobândită

cu rea-credință.

Față de aceste motive,

recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei

recurate, în sensul respingerii cererii reconvenționale, respectiv respingerea

obligației plății la suma de 113.180 RON și respingerea instituirii dreptului

de retenție, cu menținerea soluției de admitere a evacuării.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

că instanța de apel a interpretat greșit cererea de apel, în sensul că prin

aceasta s-a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată.

Așa cum se afirmă și

prin motivele de recurs, obiectul cererii de chemare în judecată cu care

reclamanta a învestit prima instanță l-a constituit doar evacuarea pârâtei de

pe teren.

În apel, însă,

reclamanta a solicitat "menținerea soluției de admitere a evacuării, dar

prin demolare pe cheltuiala intimatei", fapt ce rezultă din cuprinsul

cererii de apel.

Cererea de apel

tinde, așadar, la schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată,

întrucât cuprinde o pretenție nouă (demolarea construcției pe cheltuiala

pârâtei) față de cea dedusă judecății în fața primei instanțe (evacuarea

pârâtei de pe teren), ceea ce intră sub interdicția prevăzută de art. 294 alin.

(1) C. proc. civ.

Prin urmare, reținând

că, în apel, reclamanta a solicitat demolarea construcției pe cheltuiala

pârâtei, pretenție prin care se tinde la schimbarea obiectului cererii de

chemare în judecată, instanța de apel a interpretat corect cererea de apel,

criticile în acest sens nefiind fondate.

privind pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea legii, în ceea ce privește

menținerea soluției de admitere a cererii reconvenționale, nu sunt fondate.

Astfel, pârâta este

proprietara construcției amplasate pe terenul proprietatea reclamantei,

dobândind dreptul de proprietate asupra construcției prin adjudecare în

procedura executării silite a reclamantei, situație de fapt stabilită pe baza

probelor administrate de către prima instanță și menținută de instanța de apel.

Or, în aceste

condiții, prin evacuarea de pe terenul proprietatea reclamantei, pârâta este

lipsită, în fapt, de posibilitatea exercitării atributelor dreptului său de

proprietate asupra construcției, după cum corect au reținut și instanțele

anterioare.

Pârâta deține un

titlu de proprietate valabil asupra construcției, respectiv procesul-verbal de

adjudecare din 01 august 2008, astfel că ea nu poate fi asimilată unui

constructor de bună sau rea-credință, susținerile recurentei în acest sens

neputând fi primite.

Construcția fiind definitivă,

rămâne pe terenul proprietatea reclamantei, de pe care pârâta a fost evacuată,

astfel că patrimoniul proprietarului terenului, respectiv al reclamantei, se

mărește prin dobândirea acestui activ pe seama diminuării patrimoniului

pârâtei, sporirea patrimoniului reclamantei și diminuarea patrimoniului pârâtei

fiind așadar în directă legătură.

Acest dezechilibru

patrimonial nu se întemeiază pe o cauză legitimă, obținerea protecției

propriului drept de proprietate neputând constitui o cauză legitimă pentru

îngrădirea dreptului altuia, susținerile recurentei în acest sens neputând fi

astfel primite.

În plus, nu există un

alt mijloc pentru ca pârâta să-și recupereze pierderea suferită.

Prin urmare, sunt

îndeplinite toate condițiile îmbogățirii fără justă cauză, situație în care

pârâta este îndreptățită la restituirea valorii cu care a fost micșorat

patrimoniul său, respectiv valoarea de circulație a construcției, astfel că

prin confirmarea soluției primei instanțe de admitere a cererii

reconvenționale, în sensul obligării reclamantei la plata către pârâtă a

valorii de circulație a construcției, instanța de apel a pronunțat o hotărâre

cu aplicarea corectă a principiului restituirii îmbogățirii fără justă cauză.

În ce privește

instituirea, în favoarea pârâtei, a unui drept de retenție asupra terenului pe

care trebuie să-l predea reclamantei, măsura se justifică cât timp proprietara

terenului, respectiv reclamanta, este debitoarea pârâtei în ceea ce privește

creanța reprezentând valoarea de circulație a construcției de pe teren,

constituind un mijloc de constrângere a debitorului obligației de plată, ca

acesta să-și execute datoria.

Față de

considerentele prezentate, reținând că nu sunt întrunite condițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca

nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta CNCF CFR SA - Sucursala Regională CF

Constanța împotriva Deciziei civile nr. 42 din 15 aprilie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 noiembrie 2013.

Procesat

de GGC - GV