ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3111/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța, secția comercială, și înregistrată sub nr. 6523/118 din 26 mai 2010, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională CF Constanța, în contradictoriu cu pârâta SC E.C. SA, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 114.443,10 RON, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând chirie, cu cheltuieli de judecată. La termenul de judecată din 28 septembrie 2010, reclamanta a depus cerere de modificare a câtimii obiectului acțiunii, prin care a arătat că își majorează cuantumul pretențiilor cu 9.154,88 RON, reprezentând diferență de chirie calculată pe perioada 01 octombrie 2010-19 august 2010, astfel că totalul despăgubirilor solicitate este 123.597,98 RON.

În susținerea acestei cereri a depus copia facturii fiscale din 30 martie 2010 și adresele din 07 aprilie 2010, din 12 aprilie 2010 și din 15 aprilie 2010. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 16 noiembrie 2010, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivația, în esență, că părțile au modificat contractul prin actele adiționale din 11 august 2005 și din 01 septembrie 2008, în fiecare din aceste acte fiind stipulat prețul de 8.625 RON + TVA. Pe de altă parte, având în vedere perioada pentru care a fost refăcut cuantumul chiriei, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pârâta a înțeles a invoca excepția prescrierii dreptului la acțiune, pentru sumele calculate de la data închirierii contractului – 21 iulie 2004 și până la data de 26 mai 2007, dat fiind că acțiunea a fost introdusă la data de 26 mai 2010, suma prescrisă fiind de 25.975 RON.

Prin încheierea din 13 decembrie 2010, instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente chiriei calculate și scadente, pentru perioada 21 iulie 2004-25 mai 2007, în sensul admiterii, astfel încât, pentru suma de 25.974,41 RON, s-a dispus respingerea cererii, ca prescrisă. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul părților și expertiza contabilă.

Prin sentința civilă nr. 4517/COM din 30 mai 2011, Tribunalul Constanța admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională CF Constanța dispunând obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 58.569,47 RON, reprezentând diferență chirie, indexată pe perioada 26 mai 2007-19 martie 2010, cu consecința respingerii capătului de cerere privind plata diferenței de chirie, indexată pe perioada 21 iulie 2004-25 mai 2007, în valoare de 25.974,41 RON, ca prescris, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.387,38 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Constanța și pârâta SC E.C.

SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiurilor de drept prevăzute de art. 274, art. 282-art. 298 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 152/COM din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională CF Constanța și SC E.C. SA. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că atât timp cât actele adiționale au concretizat voința comună a părților, iar aceasta a fost în sensul că valoarea lunară a chiriei a fost restabilită la 8.625 RON + TVA, iar nu la cea rezultând în urma indexărilor anterioare, soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.

Împotriva deciziei nr. 152/COM din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs SC E.C. SA și Compania Națională de Căi Ferate CFR SA . Recurenta SC E.C. SA a invocat, prin cererea de recurs, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., criticând decizia instanței de apel arătând că: 1. contradicția existentă în ambele soluții pronunțate de instanțele fondului poate fi rezumată în sensul că pentru perioada 26 mai 2007-31 decembrie 2009 a fost validat modul de interpretare al contractului propus de recurenta-pârâtă în sensul că valoarea lunară a chiriei este cea de 8.625 RON + TVA, iar nu chiria rezultată în urma indexărilor anterioare, aspect ce rezultă inclusiv din obiectivul nr. 3 la expertiză stabilit de prima instanță; pentru perioada 01 martie 2010-19 martie 2010 (la care se adaugă diferențele pentru ianuarie-februarie 2010) a fost luată în calcul exclusiv modalitatea de calcul a chiriei stabilită de intimata-reclamantă, cum rezultă inclusiv din obiectivul nr. 5 la expertiză stabilit de prima instanță.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta arată că așa cum rezultă din Anexa 5 la raportul de expertiză, se poate lesne constata că modalitatea de determinare a chiriei pentru perioada respectivă (ianuarie-martie 2010) nu a luat în calcul chiria lunară stabilită prin contractul inițial și cele două acte adiționale ulterioare, ci modalitatea propusă de intimata-reclamantă (și de Curtea de Conturi) schimbându-se practic înțelesul și natura clauzei contractuale privind determinarea chiriei datorate. Recurenta S.C. E.C. S.A arată că analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se raportează la încălcarea succesivă a două texte de drept material: în principal art. 969 alin. (1) C. civ.

și în subsidiar art. 983 C. civ. În motivarea cererii de recurs recurenta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Constanța a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în sensul că pe de o parte părțile din cauza dedusă judecății se află în raporturi contractuale marcate de un contract de închiriere, deci raporturi locative ce au execuții și termen de scadență parțial, succesiv în care fiecare obligație din factura emisă are un termen distinct și asupra căruia operează un termen succesiv în sensul Decretului nr. 167/1958, iar pe de altă parte apreciază greșit calculul și eronata interpretare conform cărora instanța de fond a soluționat toate pretențiile deduse judecății, lăsând nesoluționate pretențiile cuantificate la suma de 65.763,92 RON reprezentând diferența între pretențiile inițiale de 150.307,80 RON și cele acordate prin hotărâre în cuantum de 58.569,47 RON cu atât mai mult cu cât nu rezultă din motivarea instanței un calcul care să justifice în vreun fel exonerarea SC E.C.

SA de aceste sume. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: 1. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motive pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Doctrina a statuat că art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs nemotivarea hotărârii și motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Cu alte cuvinte, se poate invoca art. 304 pct. 7 C. proc. civ. când hotărârea nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii ori străine cauzei.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., precum și din criticile deciziei recurate și nu în ultimul rând din considerentele deciziei supuse controlului judiciar, Înalta Curte reține că aceasta este motivată fiind stabilită în formă clară, corectă și concisă starea de fapt având la bază raporturile contractuale dintre părțile litigante. Faptul că raționamentul și argumentele recurentei SC E.C. SA nu coincid cu cele ale instanței de apel nu poate justifica criticile recurentei pe acest aspect și invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia Înalta Curte reține că în cauza de față instanța de apel a interpretat corect actele supuse judecății.

Astfel, în mod corect s-a reținut că actele adiționale au concretizat voința comună a părților, iar aceasta a fost în sensul că valoarea lunară a chiriei a fost restabilită la 8.625 RON + TVA, iar nu la cea rezultată în urma indexărilor. Faptul că instanțele de fond au făcut trimitere la decizia Curții de Conturi nu înseamnă că au interpretat greșit clauzele contractuale deoarece au arătat în mod expres că această instituție a analizat evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului din perspectiva prejudiciului adus regionalei. Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.

Este de reținut că art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 94/1992 arată că prin control se înțelege activitatea prin care se verifică și se urmărește modul de respectare a legii privind constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice. Concluzionând sub acest aspect rezultă că instanțele de fond făcând trimitere la decizia Curții de Conturi au arătat în mod expres că aceasta a analizat evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului și în niciun caz nu a interpretat prevederile contractuale. Critica recurentei referitoare la modalitatea de determinare a chiriei făcând trimitere la Anexa nr. 5 din raportul de expertiză nu va fi analizată de către Înalta Curte întrucât aceasta reprezintă un aspect de netemeinicie care nu poate fi analizat în cadrul recursului, cunoscut fiind faptul că instanța de recurs analizează, în principiu, doar motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că au fost încălcate succesiv două texte de drept material, în principal art. 969 alin. (1) C. civ. și în subsidiar art. 983 C. civ., Înalta Curte reține că este neîntemeiat față de faptul că, așa cum am arătat deja, Curtea de Conturi, prin decizia dată, a analizat evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului, din punct de vedere al prejudiciului adus reclamantei Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională CF Constanța și, în niciun caz modul de interpretare a clauzelor contractuale. 2. În ceea ce privește recursul declarat de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Constanța, prin invocarea art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în sensul că pe de o parte fiind raporturi locative operează un termen succesiv în sensul Decretului nr. 167/1958, iar pe de altă parte apreciază greșit calculul și eronata interpretare conform cărora instanța a soluționat toate pretențiile deduse judecății lăsând nesoluționate pretențiile cuantificate la suma de 65.763,92 RON, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Literatura juridică a stabilit că este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă că instanța a aplicat dispozițiile legale incidente cauzei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit. Din această perspectivă, precum și din criticile recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că instanțele de fond în mod corect au reținut că pentru sumele aferente chiriei pentru perioada 21 iulie 2004-25 mai 2007 s-a prescris dreptul material la acțiune față de art. 12 din Decretul nr. 167/1958 și data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la 26 mai 2010. Este adevărat că art. 12 din Decretul nr. 167/1958 nu precizează când începe să curgă prescripția extinctivă în cazul prestațiilor succesive, însă având în vedere regulile incidente acestei instituții prescripția dreptului material la acțiune cu privire la fiecare prestație în parte, va începe să curgă la data când aceasta a devenit exigibilă.

Într-o altă exprimare, în cazul prestațiilor succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data când a devenit exigibilă fiecare dintre aceste prestații. Față de faptul că acțiunea reclamantei a fost introdusă la 26 mai 2010, reiese că în mod corect instanțele fondului au admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 21 iulie 2004-25 mai 2007. Criticile recurentei-reclamante referitoare la calculul greșit și eronata interpretare referitoare la soluționarea pretențiilor acesteia nu vor fi luate spre analiză de către Înalta Curte întrucât acestea sunt aspecte de netemeinicie ce nu se circumscriu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Constanța și de pârâta SC E.C. SA împotriva deciziei civile nr. 152/COM din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.