ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3111/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3111/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța,

secția comercială, și înregistrată sub nr. 6523/118 din 26 mai 2010, reclamanta

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională CF Constanța, în contradictoriu

cu pârâta SC E.C. SA, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună

obligarea pârâtei la plata sumei de 114.443,10 RON, cu titlu de despăgubiri civile,

reprezentând chirie, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată

din 28 septembrie 2010, reclamanta a depus cerere de modificare a câtimii obiectului

acțiunii, prin care a arătat că își majorează cuantumul pretențiilor cu 9.154,88

RON, reprezentând diferență de chirie calculată pe perioada 01 octombrie 2010-19

august 2010, astfel că totalul despăgubirilor solicitate este 123.597,98 RON.

În susținerea acestei

cereri a depus copia facturii fiscale din 30 martie 2010 și adresele din 07 aprilie

2010, din 12 aprilie 2010 și din 15 aprilie 2010.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar la data de 16 noiembrie 2010, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca

nefondată, cu motivația, în esență, că părțile au modificat contractul prin actele

adiționale din 11 august 2005 și din 01 septembrie 2008, în fiecare din aceste acte

fiind stipulat prețul de 8.625 RON + TVA.

Pe de altă parte, având

în vedere perioada pentru care a fost refăcut cuantumul chiriei, în temeiul

art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pârâta a înțeles a invoca excepția prescrierii

dreptului la acțiune, pentru sumele calculate de la data închirierii contractului

– 21 iulie 2004 și până la data de 26 mai 2007, dat fiind că acțiunea a fost introdusă

la data de 26 mai 2010, suma prescrisă fiind de 25.975 RON.

Prin încheierea din 13

decembrie 2010, instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului

la acțiune pentru sumele aferente chiriei calculate și scadente, pentru perioada

21 iulie 2004-25 mai 2007, în sensul admiterii, astfel încât, pentru suma de 25.974,41

RON, s-a dispus respingerea cererii, ca prescrisă.

În cauză a fost administrată

proba cu înscrisuri, interogatoriul părților și expertiza contabilă.

Prin sentința civilă

nr. 4517/COM din 30 mai 2011, Tribunalul Constanța admite, în parte, acțiunea formulată

de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională CF Constanța

dispunând obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 58.569,47 RON,

reprezentând diferență chirie, indexată pe perioada 26 mai 2007-19 martie 2010,

cu consecința respingerii capătului de cerere privind plata diferenței de chirie,

indexată pe perioada 21 iulie 2004-25 mai 2007, în valoare de 25.974,41 RON, ca

prescris, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.387,38 RON reprezentând

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala

Regională CF Constanța și pârâta SC E.C. SA, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, cu indicarea temeiurilor de drept prevăzute de art. 274, art. 282-art.

298 C. proc. civ.

Prin decizia civilă

nr. 152/COM din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au

respins ca nefondate

apelurile declarate de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională

CF Constanța și SC E.C. SA.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut în principal că atât timp cât actele adiționale au concretizat

voința comună a părților, iar aceasta a fost în sensul că valoarea lunară a chiriei

a fost restabilită la 8.625 RON + TVA, iar nu la cea rezultând în urma indexărilor

anterioare, soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.

Împotriva deciziei

nr. 152/COM din 10 noiembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal,

au declarat recurs

SC

E.C. SA

și

Compania

Națională de Căi Ferate CFR SA

.

Recurenta

SC E.C. SA a invocat,

prin cererea de recurs, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând

decizia instanței de apel arătând că: 1. contradicția existentă în ambele soluții

pronunțate de instanțele fondului poate fi rezumată în sensul că pentru perioada

26 mai 2007-31 decembrie 2009 a fost validat modul de interpretare al contractului

propus de recurenta-pârâtă în sensul că valoarea lunară a chiriei este cea de 8.625

RON + TVA, iar nu chiria rezultată în urma indexărilor anterioare, aspect ce rezultă

inclusiv din obiectivul nr. 3 la expertiză stabilit de prima instanță; pentru perioada

01 martie 2010-19 martie 2010 (la care se adaugă diferențele pentru ianuarie-februarie

2010) a fost luată în calcul exclusiv modalitatea de calcul a chiriei stabilită

de intimata-reclamantă, cum rezultă inclusiv din obiectivul nr. 5 la expertiză stabilit

de prima instanță.

În susținerea motivului

de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta arată că

așa cum rezultă din Anexa 5 la raportul de expertiză, se poate lesne constata că

modalitatea de determinare a chiriei pentru perioada respectivă (ianuarie-martie

2010) nu a luat în calcul chiria lunară stabilită prin contractul inițial și cele

două acte adiționale ulterioare, ci modalitatea propusă de intimata-reclamantă (și

de Curtea de Conturi) schimbându-se practic înțelesul și natura clauzei contractuale

privind determinarea chiriei datorate.

Recurenta S.C. E.C. S.A

arată că analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se

raportează la încălcarea succesivă a două texte de drept material: în principal

art. 969 alin. (1) C. civ. și în subsidiar art. 983 C. civ.

În motivarea cererii de

recurs recurenta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Centrul Regional

de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Constanța a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că pe de o parte părțile din cauza dedusă

judecății se află în raporturi contractuale marcate de un contract de închiriere,

deci raporturi locative ce au execuții și termen de scadență parțial, succesiv în

care fiecare obligație din factura emisă are un termen distinct și asupra căruia

operează un termen succesiv în sensul Decretului nr. 167/1958, iar pe de altă parte

apreciază greșit calculul și eronata interpretare conform cărora instanța de fond

a soluționat toate pretențiile deduse judecății, lăsând nesoluționate pretențiile

cuantificate la suma de 65.763,92 RON reprezentând diferența între pretențiile inițiale

de 150.307,80 RON și cele acordate prin hotărâre în cuantum de 58.569,47 RON cu

atât mai mult cu cât nu rezultă din motivarea instanței un calcul care să justifice

în vreun fel exonerarea SC E.C. SA de aceste sume.

Analizând actele și lucrările

dosarului în funcție de criticile recurentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde

motive pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii.

Doctrina a statuat că

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs

nemotivarea hotărârii și motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Cu

alte cuvinte, se poate invoca art. 304 pct. 7 C. proc. civ. când hotărârea nu este

motivată sau cuprinde motive contradictorii ori străine cauzei.

Din perspectiva art. 304

pct. 7 C. proc. civ., precum și din criticile deciziei recurate și nu în ultimul

rând din considerentele deciziei supuse controlului judiciar, Înalta Curte reține

că aceasta este motivată fiind stabilită în formă clară, corectă și concisă starea

de fapt având la bază raporturile contractuale dintre părțile litigante.

Faptul că raționamentul

și argumentele recurentei

SC E.C. SA nu coincid cu cele ale instanței de apel nu poate

justifica criticile recurentei pe acest aspect și invocarea art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

În ceea ce privește motivul

prevăzut de

art.

304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că instanța interpretând greșit actul juridic

dedus judecății a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia Înalta Curte reține că în cauza de față instanța de apel a interpretat

corect actele supuse judecății.

Astfel, în mod corect

s-a reținut că actele adiționale au concretizat voința comună a părților, iar aceasta

a fost în sensul că valoarea lunară a chiriei a fost restabilită la 8.625 RON +

TVA, iar nu la cea rezultată în urma indexărilor.

Faptul că instanțele de

fond au făcut trimitere la decizia Curții de Conturi nu înseamnă că au interpretat

greșit clauzele contractuale deoarece au arătat în mod expres că această instituție

a analizat evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al

statului din perspectiva prejudiciului adus regionalei.

Nu este lipsit de relevanță

de a sublinia în acest context că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992,

Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, administrare și

de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.

Este de reținut că art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 94/1992 arată că prin

control se înțelege activitatea prin care se verifică și se urmărește modul de respectare

a legii privind constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice.

Concluzionând sub acest

aspect rezultă că instanțele de fond făcând trimitere la decizia Curții de Conturi

au arătat în mod expres că aceasta a analizat evoluția și modul de administrare

a patrimoniului public și privat al statului și în niciun caz nu a interpretat prevederile

contractuale.

Critica recurentei referitoare

la modalitatea de determinare a chiriei făcând trimitere la Anexa nr. 5 din raportul

de expertiză nu va fi analizată de către Înalta Curte întrucât aceasta reprezintă

un aspect de netemeinicie care nu poate fi analizat în cadrul recursului, cunoscut

fiind faptul că instanța de recurs analizează, în principiu, doar motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Referitor la motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că au fost încălcate succesiv două texte

de drept material, în principal art. 969 alin. (1) C. civ. și în subsidiar art.

983 C. civ., Înalta Curte reține că este neîntemeiat față de faptul că, așa cum

am arătat deja, Curtea de Conturi, prin decizia dată, a analizat evoluția și modul

de administrare a patrimoniului public și privat al statului, din punct de vedere

al prejudiciului adus reclamantei

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala

Regională CF Constanța și, în niciun caz modul de interpretare a clauzelor contractuale.

recursul declarat de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Centrul

Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Constanța, prin invocarea

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că pe de o parte fiind raporturi locative

operează un termen succesiv în sensul Decretului nr. 167/1958, iar pe de altă parte

apreciază greșit calculul și eronata interpretare conform cărora instanța a soluționat

toate pretențiile deduse judecății lăsând nesoluționate pretențiile cuantificate

la suma de 65.763,92 RON, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Literatura juridică a

stabilit că este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a

fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea

ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă că instanța a aplicat

dispozițiile legale incidente cauzei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.

Din această perspectivă,

precum și din criticile recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că instanțele

de fond în mod corect au reținut că pentru sumele aferente chiriei pentru perioada

21 iulie 2004-25 mai 2007 s-a prescris dreptul material la acțiune față de art.

12 din Decretul nr. 167/1958 și data introducerii cererii de chemare în judecată,

respectiv la 26 mai 2010.

Este adevărat că art.

12 din Decretul nr. 167/1958 nu precizează când începe să curgă prescripția extinctivă

în cazul prestațiilor succesive, însă având în vedere regulile incidente acestei

instituții prescripția dreptului material la acțiune cu privire la fiecare prestație

în parte, va începe să curgă la data când aceasta a devenit exigibilă. Într-o altă

exprimare, în cazul prestațiilor succesive, prescripția dreptului la acțiune începe

să curgă de la data când a devenit exigibilă fiecare dintre aceste prestații.

Față de faptul că acțiunea

reclamantei a fost introdusă la 26 mai 2010, reiese că în mod corect instanțele

fondului au admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada

21 iulie 2004-25 mai 2007.

Criticile recurentei-reclamante

referitoare la calculul greșit și eronata interpretare referitoare la soluționarea

pretențiilor acesteia nu vor fi luate spre analiză de către Înalta Curte întrucât

acestea sunt aspecte de netemeinicie ce nu se circumscriu în motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge ca

nefondate recursurile declarate de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR

SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Constanța

și de pârâta SC E.C. SA împotriva deciziei civile nr. 152/COM din 10 noiembrie 2011

a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7

iunie 2012.