ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 421/2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș – Secția Comercială și de Contencios Administrativ la 31.08.2010, reclamanta Societatea Națională Transport Feroviar de Marfă CFR MARFĂ S.A. a chemat în judecată pe pârâta A S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 386.070,87 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei 01.08.2007-31.12.2007, calculată la tarifele prevăzute în actul adițional nr. 1 la contractul nr. 9.1/161/2006.

Prin sentința civilă nr. 626/PI/22.02.2011, Tribunalul Timiș – Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 386.070,87 lei, cu titlu de chirie și de 7.052 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 56/A/01.03.2012, Curtea de Apel Timișoara – Secția a II-a Civilă a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea și a obligat intimata la plata sumei de 3.990 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii recurate și menținerea sentinței primei instanțe.

În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, evidențiind că pârâta a încălcat o serie de dispoziții legale și contractuale, producând serioase prejudicii.

Evocând art. 1437 și art. 1452 C. civ., recurenta a susținut că, în cauză, a operat tacita relocațiune, astfel că pârâta datorează suma de 386.070,87 lei, reprezentând chiria aferentă perioadei contractuale.

În drept, a invocat art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

La 16.01.2013, intimata-pârâtă a depus la dosar o cerere de suspendare a judecății cauzei, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, pe motiv că împotriva sa a fost deschisă procedura generală a insolvenței, fiind numit administrator judiciar B S.P.R.L., prin încheierea din 24.07.2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr. x/93/2012.

Prin încheierea din 14.03.2013, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că a fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei A S.A.; această măsură a fost menținută ulterior prin încheierea din 19.05.2016.

În ședința publică de astăzi, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția perimării cererii de recurs, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 248 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată și căi de atac, chiar împotriva incapabililor, rămase în nelucrare, din vina părții, timp de un an.

Perimarea este o sancțiune procesuală determinată de lipsa de stăruință a părților în continuarea judecății și instituirea ei are la bază rămânerea cauzei în nelucrare și culpa procesuală a părții în neefectuarea niciunui demers pentru repunerea cauzei pe rol. Pe lângă natura sa sancționatorie, perimarea dă efect unei prezumții de desistare a părților care, rămânând pasive, consfințesc lipsa lor de interes în finalizarea judecății.

În speță, judecata cauzei a fost suspendată prin încheierea din 14.03.2013, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei A S.A. în cadrul dosarului nr. x/93/2012 al Tribunalului Ilfov – Secția Civilă; măsura suspendării judecății cauzei a fost menținută ulterior, prin încheierea din 19.05.2016.

Ulterior, prin sentința nr. 1965/14.09.2023 a Tribunalului Ilfov – Secția Civilă procedura falimentului debitoarei A S.A. a fost închisă, iar societatea radiată; această hotărâre a rămas definitivă, prin nerecurare, la 05.12.2023.

Așadar, condițiile perimării, așa cum se desprind din prevederile art. 248 C. proc. civ., sunt îndeplinite în cauză, de la data de 05.12.2023 și până în prezent trecând mai mult de un an, interval de timp în care niciuna dintre părți nu a solicitat redeschiderea judecății.

Pentru considerentele expuse, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249-251 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), raportat la art. 248 și art. 252 C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Națională Transport Feroviar de Marfă CFR MARFĂ S.A. împotriva deciziei nr. 56/A/01.03.2012 a Curții de Apel Timișoara – Secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A S.A., prin administrator judiciar B S.P.R.L. București.

Cu drept de recurs în termen de 5 de zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2025.