ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1045/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1045/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra apelului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 101 din 19 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul

B.A., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de conflict de interese în formă

continuată prevăzută de art. 253

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În temeiul art. 18

1

C. pen. raportat la art. 91 C. pen. a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative

de 700 RON.

A stabilit ca onorariul

avocațial parțial în sumă de 100 RON, să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. 123/P/2012, a fost trimis în judecată inculpatul

B.A. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată

prev. și ped. de art. 253

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

S-a reținut că, în perioada

2007 - 2011, în calitate de Primar al comunei C., județul Cluj, în mod repetat și

în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a dispus cumpărarea unor mărfuri

alimentare și nealimentare, precum și a unor servicii în valoare de 193.539,80 RON

de la SC C. SRL din comuna C., societate la care este asociată nora sa, numita B.L.C.,

cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru aceasta.

Audiat în fața instanței,

inculpatul nu a contestat starea de fapt reținută în cuprinsul actului de sesizare

al instanței, dar a precizat că nu avea cunoștință de împrejurarea că la societatea

de la care se făceau achiziții de către Primărie era asociată și nora sa, că achizițiile

se făceau de la societatea respectivă întrucât aceasta era mai bine aprovizionată.

Pe baza probelor administrate

în cauză instanța a reținut următoarele:

Inculpatul B.A. este Primarul

comunei C., județul Cluj, din anul 2000, fiind ales de trei ori consecutiv în această

funcție.

În cursul anului 2007

a fost înființată SC C. SRL, părțile sociale ale acestei societăți fiind deținute

de numiții B.F.C. și B.L.C., partea fiecărui asociat la beneficii și pierderi fiind

de 50%. Anterior, în cursul 2006, B.L.C. s-a căsătorit cu numitul B.V.A., care este

fiul inculpatului.

Obiectul de activitate

al SC C. SRL era comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă

de produse nealimentare, băuturi și tutun.

Începând cu anul 2007

și până în anul 2011, inculpatul, în calitate de Primar al comunei C., a dispus

cumpărarea unor mărfuri alimentare și nealimentare de la această societate și a

dispus de asemenea plata contravalorii unor servicii executate de această societate.

Valoarea produselor alimentare și nealimentare achiziționate pe parcursul anilor

a fost de: 20.643,5 RON în cursul anului 2007, 37.536 RON în cursul anului 2008,

36.961,7 RON în cursul anului 2009, 42.953,6 RON în cursul anului 2010 și 55.445

RON în cursul anului 2011.

Audiată atât în cursul

urmăririi penale, cât și în fața instanței, martora H.R. a arătat că efectuarea

achizițiilor de la SC C. SRL se făcea prin achiziție directă, între Primărie și

această societate neexistând un contract pentru achiziție de bunuri, întrucât cumpărăturile

s-au efectuat sporadic în măsura în care era necesară achiziționarea unor materiale.

Achizițiile se făceau în baza aprobărilor date de Primar, respectiv de inculpat,

și de viceprimarul M.V. Martora a mai precizat că știa despre calitatea de asociat

a numitei B.L.C. în cadrul SC C. SRL, aspect pe care l-a aflat din discuțiile purtate

cu soțul său, însă niciodată nu și-a pus problema existenței vreunei incompatibilități

în condițiile în care SC C. SRL era cea mai aprovizionată societate din localitate,

la nivelul localității mai existând societăți, însă mare parte din acestea funcționau

ca și baruri.

Achiziția de mărfuri de

la SC C. SRL a fost probată și prin depozițiile martorilor V.M., care îndeplinea

funcția de director al școlii din localitate, precum și a martorilor R.V., secretar

în cadrul Primăriei și M.V., viceprimar al localității.

Din declarația martorului

B.F. rezultă că în anul 2007 acesta a înființat SC C. SRL, împreună cu martora B.L.C.,

în condițiile în care o cunoștea pe aceasta de aproximativ 10 ani de când aceasta

venise în localitate, în calitate de învățătoare, și a convenit cu aceasta să înființeze

societatea în care fiecare să dețină jumătate din părțile sociale.

La data înființării societății,

martora B.L.C. era deja căsătorită cu numitul B.V.A., fiul inculpatului, însă martora

nu s-a implicat deloc în administrarea societății, întrucât la scurt timp s-a mutat

din localitate, participând în schimb la împărțirea dividendelor.

În ceea ce privește vânzarea

unor mărfuri către Primăria comunei C. nu a fost încheiat un contract cu autoritatea

locală, întrucât era vorba de cumpărături sporadice, iar cei care se prezentau la

societate pentru a efectua cumpărături aveau fie aprobarea primarului, fie pe cea

a viceprimarului M.V.

Martora B.L.C. a susținut

că în perioada 2000 - 2003 a lucrat ca învățătoare în comuna C., perioadă în care

l-a cunoscut pe numitul B.F., cu care în anul 2007 a înființat SC C. SRL. Martora

a mai menționat că, deși la data înființării societății, era căsătorită cu numitul

B.V.A., inculpatul, care este socrul său, nu avea cunoștință despre calitatea sa

de asociat în condițiile în care relația cu socrii săi era una tensionată.

Martora a precizat că

doar angajații societății au cunoscut faptul că este asociată la societatea respectivă

și anual a beneficiat de anumite sume de bani sub formă de dividende, însă mare

parte din profit era reinvestit în societate.

În ceea ce privește apărările

formulate de inculpat, instanța a reținut următoarele:

Astfel, inculpatul a solicitat,

în principal, achitarea sa de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de conflict

de interese, prevăzută de art. 253

1

C. pen., apreciind că faptei reținute

în sarcina sa îi lipsește atât latura obiectivă, cât și latura subiectivă. În ceea

ce privește aceste susțineri, instanța a reținut că sunt neîntemeiate pentru următoarele

considerente:

Astfel, pentru a fi în

prezența infracțiunii de conflict de interese incriminată de prevederile art. 253

1

C. pen., prin fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiilor de serviciu

îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii este necesar să se realizeze,

direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin

până la gradul doi inclusiv. În consecință, nu este suficient ca inculpatul să îndeplinească

un act sau să participe la luarea unei decizii, ci este obligatoriu pentru realizarea

laturii obiective a infracțiunii ca acel act să fi generat și un folos material

în favoarea uneia din persoanele enumerate în textul legal.

În cauză, atât din depoziția

martorei B.L.C., cât și din depoziția martorului B.F., a rezultat că martora a avut

calitatea de asociat la societatea SC C. SRL și că, deși nu a participat niciodată

la administrarea acestei societăți, a participat la încasarea dividendelor fără

însă a putea fi precizată suma încasată cu acest titlu. Ca atare, nu se poate susține

că martora, în calitate de noră a inculpatului, nu a beneficiat de un folos material

ca urmare a faptelor săvârșite de acesta.

În ceea ce privește latura

subiectivă a infracțiunii, de asemenea nu au fost reținute susținerile inculpatului

formulate în apărarea sa, că nu a avut cunoștință că prin dispunerea plății produselor

cumpărate va genera realizarea unui folos material în favoarea nurorii sale.

Astfel, infracțiunile

incriminate de prevederile art. 253

1

C. pen. se săvârșesc cu intenție

în ambele modalități, directă sau indirectă, fiind suficient ca autorul să știe

că îndeplinește un act sau participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat

un folos material pentru sine, soțul sau alte persoane, nefiind necesar să urmărească

acest lucru, ci doar să cunoască aceste elemente și să accepte producerea acestei

urmări.

Astfel, deși martora B.L.C.

a susținut că inculpatul nu a avut cunoștință despre calitatea sa de asociat la

SC C. SRL, având în vedere că nu a avut o relație apropiată cu socrii săi încă de

la data încheierii căsătoriei, din ansamblul probelor administrate în cauză instanța

a reținut că atât angajații acestei societăți, cât și martora H.R., angajată a Primăriei,

cunoșteau această împrejurare, astfel încât s-a apreciat că este greu de crezut

că inculpatul nu putea să o cunoască.

În consecință, instanța

a apreciat că în cauză nu se impune pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului,

întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., însă s-a considerat că

sunt incidente dispozițiile art. 18

1

C. pen.

Astfel, potrivit art.

18

1

C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală

dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile ocrotite de lege și prin conținutul

ei concret fiind lipsit în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social

se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut

produce, precum și de persoana sau conduita făptuitorului.

În speță, s-a apreciat

că fapta inculpatului întrunește condițiile cerute de art. 18

1

C.

pen.

Astfel, în ceea ce privește

modul și mijloacele de săvârșite a faptei, probele administrate au relevat că pentru

efectuarea reparațiilor la diverse obiective, de întocmire a necesarului de mărfuri

și achiziționarea în concret a acestora nu se ocupa în mod direct primarul localității,

respectiv inculpatul. Cu ocazia stabilirii necesarului de produse ce urmau a fi

achiziționate nu se stabilea societatea comercială de la care urma să se efectueze

achizițiile, însă în condițiile în care SC C. SRL era cea mai bine aprovizionată

societate din localitate, cel mai adesea achizițiile se făceau de la aceasta. De

asemenea, pentru achiziționarea efectivă a mărfurilor alimentare și nealimentare

era implicat întreg personalul Primăriei, și adesea pentru ridicarea produselor

la sediul societății comerciale se deplasa fie gardianul, fie viceprimarul, fie

casierul, Primarul nedeplasându-se niciodată personal pentru efectuarea unor asemenea

achiziții.

În ceea ce privește împrejurările

în care fapta a fost comisă, instanța a reținut că în perioada 2007 - 2011, achizițiile

au fost efectuate în mare parte de la SC C. SRL, întrucât celelalte magazine existente

în localitate, în număr de 7 - 8, nu comercializau în general același tip de produse

funcționând în general ca și baruri și achiziția de la magazinul situat în comuna

C. nu genera cheltuieli suplimentare ocazionate de transportul acestor mărfuri.

La aprecierea gradului

de pericol social al faptei comise vor fi avute în vedere și circumstanțele personale

ale inculpatului, care nu posedă antecedente penale, are o conduită corespunzătoare

în familie și în societate și se bucură de apreciere din partea colectivității locale,

astfel cum rezultă din referatul de evaluare întocmit în cauză.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea a apreciat că în cauză se impune pronunțarea unei soluții de achitare fundamentată

pe prevederile art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. și aplicarea unei sancțiuni

cu caracter administrativ în cuantum de 700 RON.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care

a criticat hotărârea prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitând casarea hotărârii și condamnarea inculpatului

B.A., pentru infracțiunea de conflict de interese prev. de art. 253

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a arătat că în cauză

nu se poate susține că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,

atâta timp cât inculpatul a avut o poziție constantă de nerecunoaștere a faptelor,

a arătat că nu a știut că nora sa B.L.C. era asociat la SC C. SRL, deși unii dintre

angajații Primăriei cunoșteau acest aspect, cât și cuantumul sumei de bani facturată

către SC C. SRL, aspecte care în opinia Parchetului demonstrează că fapta prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Întrucât la 01

februarie 2014 au intrat în vigoare noile Coduri (penal și procedură penală), conform

dispozițiilor tranzitorii cuprinse în Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a

C. proc. pen., respectiv art. 10 alin. (2), în care se prevede faptul că „recursurile

aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate

împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului,

se soluționează de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă

privitoare la apel”, Înalta Curte a calificat prezenta cale de atac ca fiind apel.

A fost audiat inculpatul,

declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, care nu a contestat

probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești,

nu a propus readministrarea acestora sau încuviințarea administrării altor probe.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând apelul declarat în cauză, sub toate aspectele de fapt și

de drept, îl consideră fondat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reținută

de către instanța de fond - constând în aceea că inculpatul B.A., în calitate de

Primar al comunei C., județul Cluj, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții

infracționale a dispus cumpărarea unor mărfuri alimentare și nealimentare, respectiv

a unor servicii în valoare de 193.539,80 RON de la SC C. SRL, societate la care

este asociată nora sa, numita B.L.C., cu scopul de a realiza un folos material indirect

pentru aceasta, este în concordanță cu probele administrate.

De asemenea, încadrarea

juridică atribuită faptei în infracțiunea de conflict de interese, prevăzută de

art. 253

1

C. pen. este corectă.

În legislația națională,

conflictul de interese - constând în fapta funcționarului public care, în exercițiul

atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii

prin care s-a realizat direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul

său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu

care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea

căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură - a

fost introdus în Titlul VI (Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes

public sau altor activități reglementate de lege), Capitolul I C. pen. român - partea

specială, fiind menit să completeze, alături de faptele de abuz în serviciu și neglijență

în serviciu, infracțiunile de corupție, cadrul normativ general de ocrotire a relațiilor

de serviciu ca valoare socială.

Încriminarea faptei a

fost generată de apariția unor forme de relații între sectorul public și sectoarele

comerciale care dau naștere unor parteneriate publice, existând un potențial de

creștere de forme noi de conflict de interese care implică interesele personale

și obligațiile publice ale persoanei care exercită o funcție publică.

Prin încriminarea conflictului

de interese legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la

buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune

o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorități

publice. Aceasta presupune corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de

natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj

material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau a persoanelor cu care acesta a avut

raporturi comerciale. De asemenea, prin încriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea

relațiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice

sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului public.

Deși conflictul de interese

nu înseamnă ipso facto corupție, totuși, apariția unor conflicte între interesele

personale și obligațiile publice ale funcționarilor publici, dacă nu este tratată

corespunzător, poate duce la corupție.

Încriminarea faptei presupune

nu numai simpla interzicere a intereselor de natură privată ale funcționarului public,

ci și formarea corectitudinii deciziilor administrative, pentru ca un conflict de

interese nesoluționat să nu conducă la un abuz în serviciu.

Corelând scopul urmărit,

prin încriminarea conflictului de interese cu modalitatea și împrejurările concrete

în care inculpatul a comis fapta, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Inculpatul B.A., Primar

al comunei C., județul Cluj, în mod repetat a dispus cumpărarea unor mărfuri alimentare

și nealimentare de la SC C. SRL, cu scopul de a realiza un folos material indirect

pentru nora sa B.L.C.

Deși inculpatul, în mod

constant, a învederat că nu a cunoscut faptul că nora sa B.L.C. este asociat al

SC C. SRL, deoarece în familie existau neînțelegeri și nu a mai ținut legătura cu

fiul și nora sa, din probele administrate (declarații martori B.L.C. și H.R.) rezultă

că această ipoteză este lipsită de suport probator.

Astfel, conform declarației

martorei B.L.C. angajații societății cunoșteau că nora Primarului este asociat în

această societate comercială, iar H.R., contabila Primăriei, cunoștea acest aspect.

Mai mult, firma la care

aceasta era asociat a fost înființată după căsătoria cu fiul Primarului, iar asociatul

acesteia, B.F., era viceprimarul comunei C. din 2012.

Or, toate aceste aspecte,

cât și perioada de timp îndelungată cât s-au achiziționat produsele, exclud susținerea

inculpatului că nu ar fi avut cunoștință că societatea ar fi aparținut norei sale,

atâta timp cât în jurul său toate persoanele cunoșteau acest fapt.

În mod greșit s-a susținut

că inculpatul, în calitate de Primar, nu se ocupa în mod direct de achiziționarea

mărfurilor, întrucât, din probatoriul administrat (declarații martori M.V., R.V.,

H.R. - angajați ai Primăriei) a rezultat faptul că toate aprovizionările de mărfuri

ale Primăriei erau aprobate de către inculpat. Mai mult, atunci când lipsea din

Primărie, viceprimarul M.V. îl anunța în prealabil. Acest aspect este confirmat

și de asociatul și administratorul societății comerciale B.F., care a arătat

că aprovizionarea cu mărfuri era aprobată de primar sau viceprimar.

În ceea ce privește susținerea

că a fost preferată această societate pentru buna aprovizionare, aceasta este infirmată

de declarațiile martorilor audiați care au arătat că în comuna C. funcționau mai

multe societăți comerciale, care aveau același profil cu al SC C. SRL.

Intervalul de timp de

5 ani (2007 - 2011) pe parcursul căruia s-a comis infracțiunea, cât și valoarea

sumei de bani facturată către SC C. SRL de către Primărie, respectiv 193.539,90

RON, demonstrează că fapta inculpatului nu poate fi considerată ca fiind lipsită

de pericol social.

Prin fapta inculpatului

s-a creat neîncrederea în derularea unor raporturi comerciale licite, oneste, fapt

ce presupune un pericol social concret al faptei.

Față de cele reținute,

Înalta Curte apreciază că se impune, în baza art. 421 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Cluj, desființarea

sentinței

penale nr. 101 din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori, și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de

interese, prevăzută de art. 253

1

C. pen. anterior.

Conform art. 253

1

C. pen. anterior conflictul de interese se sancționează cu o pedeapsă cu închisoarea

de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe

durata maximă.

Conform C. pen. în vigoare,

conflictul de interese este reglementat de dispozițiile art. 301 și se sancționează

cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție

publică.

Astfel, în cazul în care

de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit

una sau mai multe legii penale, se aplică legea mai favorabilă.

În speță, de la data pronunțării

sentinței în fond, respectiv 19 septembrie 2013, și până la data soluționării recursului,

24 martie 2014, a intrat în vigoare un alt C. pen. și un alt C. proc. pen., instanța

va analiza:

a) influența modificărilor

legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este

acuzat. Se verifică dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu

privire la încadrarea juridică.

b) consecințele produse

de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la

data judecării apelului.

În examinarea acestui

criteriu, instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare

la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică

dată faptei.

c) instituții autonome

în raport cu încriminarea și sancțiunea.

Examinând prin comparație

efectele acuzației din legea veche (art. 253

1

C. pen.) și efectele acuzației

în legea nouă (art. 301 C. pen.) constată că legea veche prevedea pedeapsa cu închisoare

de la 6 luni la 5 ani, iar legea nouă o sancțiune de la 1 la 5 ani închisoare.

Astfel, legea veche care

prevede un minim de 6 luni închisoare este mai favorabilă decât legea nouă în care

minimul este de 1 an închisoare, motiv pentru care se va dispune condamnarea inculpatului

B.A., în baza legii vechi la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În ceea ce privește infracțiunea

continuată, aceasta este o formă de unitate infracțională, iar nu un tip de infracțiune,

cu capacitate de a funcționa independent, de sine stătător, având propriile sale

condiții de existență și reguli privind tratamentul sancționator, distincte de condițiile

de încriminare și de regimul sancționator prevăzut pentru infracțiune în conținutul

căreia se regăsesc acțiunile/inacțiunile componente.

Astfel, infracțiunea continuată

poate funcționa ca instituție autonomă față de limitele de pedeapsă, motiv pentru

care, raportat la speță, instanța va face aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

ca lege penală mai favorabilă.

La individualizarea pedepsei,

instanța se va orienta spre minimul prevăzut de lege, având în vedere gradul ridicat

de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, circumstanțele

în care s-a săvârșit fapta, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, cât și

atitudinea acestuia în fața instanțelor de judecată.

În cauză nu se impune

reținerea circumstanțelor atenuante, întrucât recunoașterea anumitor împrejurări

ca și circumstanțe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate

în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează

favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului, încât numai aplicarea unei

pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul

justei individualizări a pedepsei, ceea ce în cauză nu se justifică.

În ceea ce privește modalitatea

de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins

prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, făcând aplicarea dispozițiilor

art. 81 C. pen. anterior, care este lege penală mai favorabilă.

Constatând că legea mai

favorabilă este legea veche, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 286/2009, în ceea ce privește pedeapsa accesorie aceasta

va fi aplicată potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în

raport cu infracțiunea comisă.

Astfel, întrucât legea

veche a fost considerată mai favorabilă, i se vor interzice inculpatului, ca pedeapsă

accesorie, drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă

care, conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, va fi suspendată.

I se va atrage inculpatului

atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior.

Va obliga

inculpatul la plata către

stat a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul par

țial al apărătorului desemnat

din oficiu, pentru intimatul inculpat, în suma de 50 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat

Parchetul de pe l

ângă

Curtea de Apel Cluj

împotriva

sentinței penale nr. 101 din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori, privind pe intimatul inculpat B.A.

Desfiin

țează sentința penală

și, rejudecând:

În baza art. 253

1

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C.

pen., condamnă pe inculpatul B.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de conflict de interese.

În temeiul art. 71 C.

pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a

și

lit. b) și c) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C.

pen. anterior, dispune suspendarea condi

ționată a executării pedepsei pe un termen de

încercare de 2 ani și 6 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive

a hotărârii.

Conform art. 71 alin.

(5) C. pen. anterior, dispune suspendarea pedepsei accesorii prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a

și

lit. b) și c) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare.

Atrage aten

ția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior.

Oblig

ă inculpatul la plata

către stat a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul par

țial al apărătorului desemnat

din oficiu, pentru intimatul inculpat, în suma de 50 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 24 martie 2014.