Decizia nr. 109 — ÎCCJ, Secția penală — Conflict de interese. Elemente constitutive

Fapta primarului unei comune de a dispune, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod repetat, achiziționarea unor produse de la societatea aparținând soției sale, prin care aceasta a obținut un folos patrimonial și fapta aceluiași primar de a dispune, după un interval de 4 ani, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod repetat, achiziționarea unor produse de la societatea aparținând fiului său, prin care acesta a obținut un folos patrimonial, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de conflict de interese, în forma continuată, aflate în concurs.

Fapta primarului unei comune de a emite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dispoziția de angajare a fiicei sale în funcția de consilier al primarului comunei respective, prin care aceasta a obținut un folos patrimonial constând în salariu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 109/A din 24 aprilie 2014 Prin sentința nr. 75 din 28 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, s-a dispus condamnarea inculpatului B.S. la pedepsele de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută în art. 253 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior (fapta vizând pe B.M. și B.A.), prin schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de conflict de interese prevăzute în art. 253 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută în art. 253 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior (vizând pe F.A.), pedepse care, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. anterior. În baza art. 81-82 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, făcându-se aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. anterior. Prin aceeași sentință, inculpatul B.S. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, între altele, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzută în art. 289 C. pen. anterior. Examinând probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală și nemijlocit, în fața instanței, curtea de apel a reținut următoarele: Inculpatul B.S. este primarul comunei M. începând din anul 2004, fiind reales de 2 ori consecutiv în această funcție. Din anul 1992 și până în august 2004, când inculpatul a fost ales primar, împreună cu soția sa B.M. au fost asociați la societatea B.I. Începând din 20 august 2004, inculpatul s-a retras din societate, soția sa B.M. devenind asociat unic și administrator al acestei societăți. În perioada 2007-2011, inculpatul, în calitate de primar al comunei M., în mod repetat, a dispus cumpărarea unor mărfuri alimentare și nealimentare în valoare de 145.122,85 lei de la societatea B.I., fără încheierea unor contracte și fără întocmirea unor referate de necesitate, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru societatea al cărei asociat și administrator era soția sa. Tot inculpatul a fost cel care, de cele mai multe ori, a semnat ordinele de plată prin care se făcea decontarea mărfurilor achiziționate. De asemenea, în perioada 2011-2012, în mod repetat, inculpatul, în aceeași calitate de primar, a achiziționat mărfuri și de la societatea A.S. în sumă de 15.262,06 lei, cunoscând că la această societate este unic asociat numitul B.A., fiul său, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru societatea acestuia. Nici în acest caz nu au fost încheiate contracte cu societatea furnizoare și nu au fost întocmite referate de necesitate, inculpatul fiind și de această dată cel care a semnat de cele mai multe ori ordinele de plată prin care se făcea decontarea mărfurilor achiziționate. Societatea menționată a fost înființată în anul 2011, având ca obiect de activitate principal activități de alimentație (catering) pentru evenimente. Deși asociat unic și administrator al acesteia a fost numitul B.A., relațiile comerciale dintre societate și Primăria comunei M. au fost desfășurate în numele societății de către numita B.M., care a primit drept de semnătură din partea fiului ei B.A. și, în baza împuternicirii primite, a desfășurat activități comerciale constând în vânzări de diferite mărfuri către Primăria comunei M., cu intenția de a crea „o anumită vechime” acestei societăți, de care să beneficieze fiul ei în activitățile comerciale viitoare. S-a mai reținut, în fapt, că inculpatul B.S., în calitatea sa de primar al comunei M., în data de 15 decembrie 2009 a emis dispoziția nr. 212 din 15 decembrie 2009, prin care a dispus angajarea fiicei sale - numita F.A., în funcția de consilier al primarului comunei M., pe durată determinată, începând din data de 1 decembrie 2009, cu un salariu de încadrare lunar de 1.322 lei, știind că prin aceasta va realiza un folos material direct pentru aceasta din urmă, care s-a și produs în fapt, folos constând în salariul încasat pe perioada în care a fost angajată, respectiv 1 decembrie 2009 - 1 decembrie 2012. Ulterior, inculpatul a semnat contractul individual de muncă, prin care F.A. era angajată pe durată nedeterminată, trecând la data încheierii contractului de muncă data de 1 decembrie 2009. Cu privire la această faptă, în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că atât dispoziția de primar, cât și contractul de muncă au fost semnate de el și a arătat că s-a interesat la Consiliul Județean Sălaj și la Prefectura aceluiași județ în legătură cu posibilitatea angajării fiicei sale pe post de consilier personal și a primit un aviz verbal în acest sens. În fața instanței, de asemenea, inculpatul a arătat că a angajat-o pe fiica sa în funcția de consilier, întrucât Legea nr. 215/2001 îi permitea acest lucru; mai mult, a primit și avizul verbal al secretarului Consiliului Județean Sălaj de la vremea respectivă cu privire la legalitatea unei astfel de angajări, decizia fiind apreciată ulterior ca legală, fiind vizată sub aspectul legalității și de către Prefectura Sălaj, nefiind atacată în contencios administrativ. A mai menționat că nu a urmărit obținerea unui folos material pentru fiica sa, iar salariul încasat de aceasta pentru munca prestată nu l-a apreciat ca pe un folos necuvenit. Curtea de apel a apreciat, însă, că apărarea inculpatului cu privire la această faptă nu poate fi primită, neavând relevanță sub aspectul existenței intenției infracționale faptul că nu a urmărit prin acțiunile sale realizarea de foloase materiale pentru fiica sa, considerând că salariul încasat pe perioada cât a fost angajată i se cuvenea pentru munca prestată, deoarece forma de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunii nu este aceea a intenției calificate prin scop, ci a intenției simple, directe sau indirecte. În cazul acestei fapte, inculpatul a acționat cu intenție, chiar și numai indirectă, știind că îndeplinește un act prin care s-a realizat un folos material - chiar dacă pentru o muncă efectiv prestată în realitate - pentru persoane dintre cele prohibite de lege și, chiar dacă nu a urmărit neapărat această finalitate, a acceptat totuși producerea ei. De asemenea, împrejurarea că inculpatul s-a consultat cu angajații prefecturii, care l-ar fi asigurat că acest act este perfect legal sau că, potrivit scriptelor de la dosar, a primit avizul de legalitate al deciziei de angajare din partea prefecturii, s-a considerat că nu poate justifica lipsa intenției infracționale ori necunoașterea legii penale, care interzice un astfel de act prin care se procură un folos material, chiar legitim, adică pentru muncă prestată efectiv, dar unor persoane prohibite de lege. În drept, instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului B.S. care, în calitate de primar al comunei M., în perioada 2007-2012, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a achiziționat mărfuri de la societatea B.I. în sumă de 145.122,85 lei și, respectiv, de la societatea A.S. în sumă de 15.262,06 lei, cunoscând că la aceste societăți sunt asociați soția sa și, respectiv, fiul său, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru aceștia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută în art. 253 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. Curtea a considerat că s-a comis o singură infracțiune de conflict de interese în formă continuată și nu două infracțiuni în formă continuată, așa cum s-a reținut în actul de sesizare, distinct pentru faptele inculpatului relativ la societatea B.I. și, respectiv, la societatea A.S., având în vedere că toate actele materiale au fost săvârșite de inculpat, fiecare dintre ele prezentând conținutul aceleași infracțiuni de conflict de interese și, în baza aceleiași rezoluții infracționale, fiind evidentă hotărârea inculpatului de a repeta activitatea infracțională până la realizarea finalității urmărite (obținerea de foloase materiale pentru membrii familiei sale), cu atât mai mult cu cât aceste acțiuni se realizau, în relația cu ambele societăți, în același scop, respectiv pentru a asigura necesarul de produse pentru Centrul de Zi din comună, iar, pe de altă parte, așa cum rezultă din probe, B.M. era persoana care, în fapt, se ocupa de ambele societăți, având drept de semnătură și la societatea al cărei asociat era fiul său, care la rândul său a arătat că nu a cunoscut ce activități a desfășurat societatea sa, dacă a obținut sau nu profit, rolul său fiind unul formal în societate. În ce privește fapta inculpatului B.S. care, în calitate de primar al comunei M., în data de 15 decembrie 2009, a emis dispoziția nr. 212 din 15 decembrie 2009, prin care a dispus angajarea fiicei sale, F.A., în funcția de consilier al primarului comunei M., pe durată determinată, începând din data de 1 decembrie 2009, cu un salariu de încadrare lunar de 1.322 lei, cu scopul de a realiza un folos material direct pentru aceasta din urmă, curtea de apel a apreciat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută în art. 253 1 C. pen. anterior. Referitor la infracțiunea de fals intelectual prevăzută în art. 289 C. pen. anterior, prima instanță a constatat că, într-adevăr, starea de fapt descrisă în rechizitoriu este confirmată de probele dosarului, în sensul că decizia de angajare a martorei F.A. a fost emisă în data de 15 decembrie 2009 și precizează ca perioadă de angajare „durată determinată”, în timp ce contractul de muncă cu aceeași persoană consemnează ca perioadă de angajare „durată nedeterminată”, menționând, în plus, o dată de încheiere a contractului și de începere a activității anterioară celei a emiterii deciziei de angajare, respectiv 1 decembrie 2009, însă a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, nefăcându-se dovada intenției cu care a acționat inculpatul. În acest sens, s-a făcut trimitere la declarațiile inculpatului, coroborate cu cele ale martorului C.C., secretarul comunei, și cu adresa Primăriei comunei M., din care rezultă că acesta din urmă a fost cel care a redactat contractul, pe un formular preexistent și, probabil din eroare, pentru că toate contractele încheiate până atunci, de regulă, erau pe durată nedeterminată, a trecut greșit durata nedeterminată a angajării consilierului primarului și, respectiv, data încheierii contractului; tot martorul C.C. a fost cel care a redactat și dispoziția de angajare, dar, arată acesta, cu întârziere, datorită volumului mare de muncă, dând dispoziției numărul care urma în registru, împreună cu data corespunzătoare. Totodată, pe baza datelor ce rezultă din foaia colectivă de prezență și din declarațiile martorilor F.L., C.C. și M.I., judecătorul a reținut că numita F.A. și-a început efectiv activitatea la 1 decembrie 2009, ceea ce înseamnă că, practic, ceea ce s-a trecut greșit a fost data emiterii dispoziției de angajare și nu data încheierii contractului de muncă și, respectiv, data începerii activității consilierului. Ca urmare, deși ambele acte au fost semnate de inculpat, în calitate de primar, care, în felul acesta, a atestat conținutul lor, s-a considerat că neconcordanța, reală de altfel, între datele de emitere a celor două acte și, respectiv, cu privire la durata angajării - determinată sau nedeterminată se datorează unei erori de redactare și nu se circumscrie, datorită contextului în care s-a produs, conținutului infracțiunii de fals intelectual, nefiind realizată cu intenție, forma de vinovăție cerută de lege, cu atât mai mult cu cât chiar art. 66 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 stabilește o durată determinată a contractului de muncă al consilierului primarului, respectiv pe durata mandatului acestuia. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, procurorul și inculpatul B.S., pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din data de 27 martie 2014, având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a acestuia, a recalificat căile de atac promovate în cauză de procuror și inculpatul B.S. ca fiind apeluri. În aceeași ședință publică, conform art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 374 alin. (2), art. 378, art. 108 și urm. C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la audierea inculpatului B.S. și a încuviințat, potrivit art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 100 C. proc. pen., proba cu înscrisuri solicitată de apelant, ce a fost administrată prin atașarea la dosar a acestora. Examinând cauza atât în privința motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apelul declarat de inculpatul B.S. nu este întemeiat, iar apelul formulat de procuror este fondat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: 1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor apelanților, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcție de aceasta urmând a fi analizate toate criticile invocate cu privire la inexistența unității legale de infracțiune, ci a pluralității sub forma concursului, la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la individualizarea sancțiunilor penale, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare. Ca urmare, examinând cauza din această perspectivă și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare), Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, dintre cele două legi penale succesive, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat este Codul penal anterior, privit atât prin raportare la fiecare instituție de drept penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății. Astfel, inculpatul B.S. a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei infracțiuni de conflict de interese prevăzute în art. 253 1 C. pen. anterior, dintre care două în formă continuată prevăzută în art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și o infracțiune de fals intelectual prevăzută în art. 289 C. pen. anterior, toate fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 de ani, însă, în noua reglementare, respectiv art. 301 și art. 321 C. pen., limita minimă a pedepselor pentru ambele infracțiuni a fost majorată la 1 an închisoare, situație în care Codul penal anterior apare ca fiind mai favorabil inculpatului, prevăzând un minim al pedepselor mai redus decât cel stabilit de legea în vigoare. Referitor la sancționarea infracțiunii continuate, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, precum și posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deși Codul penal în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, față de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanță în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce prima instanță nu a dat eficiență acestei cauze de agravare a pedepsei, iar apelul procurorului nu vizează aspectul respectiv, astfel încât, în concret, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracțiunea de conflict de interese (în privința căreia s-a reținut forma continuată), mai favorabil este Codul penal anterior, care, așa cum s-a arătat, prevede un minim mai redus al pedepsei închisorii. Pe de altă parte, se observă că noua lege penală generală este mai puțin favorabilă decât cea anterioară și prin introducerea condiției suplimentare de existență a infracțiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înțelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu consecința restrângerii sferei de incidență a dispozițiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârșit un ansamblu infracțional faptic și extinderea corelativă a situațiilor de reținere a unui concurs de infracțiuni (situație care, evident, este mai puțin favorabilă acuzatului). Legea anterioară apare ca fiind mai favorabilă și din perspectiva tratamentului penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului, constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. anterior), spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu (art. 39 C. pen.). Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpatul B.S. este Codul penal anterior care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a apelantului, creează acestuia o situație mai avantajoasă, motiv pentru care toate aspectele invocate în apel de acuzare și apărare vor fi analizate prin raportare la prevederile acestuia, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu prevederile art. 5 C. pen. 2. Revenind la prima critică formulată de Ministerul Public, Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, constată că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, care, de altfel, nu a fost contestată de inculpat nici în fața curții de apel și nici în calea de atac, însă a dat o greșită încadrare juridică unora dintre faptele săvârșite de acesta, considerând, în mod eronat, că achiziționarea, în mod repetat, în perioada 2007-2012, de către intimat, în calitate de primar al comunei M., a unor mărfuri de la societatea B.I. și societatea A.S., societăți în care aveau calitatea de asociați și administratori soția sa, B.M. și, respectiv, fiul său, B.A., cu scopul de a realiza un folos material pentru aceștia, a avut la bază aceeași rezoluție infracțională și, ca atare, întrunește elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de conflict de interese, în formă continuată, prevăzută în art. 253 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. Așa cum a arătat judecătorul fondului și cum rezultă din conținutul art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, una dintre condițiile de existență ale infracțiunii continuate este aceea a unității de rezoluție infracțională, ceea ce presupune săvârșirea tuturor actelor de executare ce realizează conținutul juridic al acesteia în cadrul aceleiași hotărâri infracționale luată inițial, făptuitorul prevăzând de la început (chiar și numai în ansamblu) rezultatele acțiunilor sau inacțiunilor sale și urmărind ori acceptând producerea acestora. Pentru existența infracțiunii unice, continuate, nu este necesară o rezoluție infracțională care să aibă în vedere în mod concret, până la detalii, faptele succesive ce urmează a fi săvârșite, fiind suficient să existe o hotărâre generică, însă cu obiective clare, iar hotărârea să fie urmată, ca o consecință imediată, de mai multe fapte comise la intervale de timp diferite. În speță, începând din anul 2007, inculpatul, în calitate de primar al comunei M., a dispus, în mod repetat, cumpărarea unor produse alimentare și nealimentare de la societatea B.I., unde acționar și administrator era soția sa, B.M. și, abia din anul 2011, când fiul său, B.A., a înființat societatea A.S., a achiziționat mărfuri și de la această firmă, distanța mare în timp între actele de executare în raport cu fiecare societate comercială neputând concura, așa cum, în mod eronat, a apreciat prima instanță, la stabilirea unității de rezoluție infracțională, chiar dacă au fost folosite aceleași procedee în săvârșirea acțiunilor componente ale activității ilicite, iar cele două societăți au fost reprezentate în fapt în relația cu unitatea administrativ teritorială de aceeași persoană, respectiv de B.M. Pentru a uni toate actele de executare, hotărârea infracțională trebuie să fie suficient de determinată, astfel încât subiectul activ să aibă o imagine de ansamblu a activității ulterioare pe care o va desfășura; or, în cauză, nu se poate considera că inculpatul a prevăzut și a acceptat sau urmărit, după caz, încă de la început rezultatul unor acțiuni ce urmau a fi comise abia după 4 ani, cu atât mai mult cu cât, în momentul în care a fost luată rezoluția infracțională, societatea A.S. nu exista ca persoană juridică și nici nu se întrevedea înființarea unei asemenea societăți. Chiar dacă s-ar accepta opinia judecătorului fondului în sensul existenței unei hotărâri a inculpatului de a repeta activitatea frauduloasă până la realizarea finalității urmărite, respectiv obținerea de foloase materiale pentru membrii familiei sale, o asemenea rezoluție infracțională, raportată la cazul concret, ar fi mult prea generală, indeterminată, pentru a putea fi comună tuturor actelor de executare, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu Ministerul Public, apreciază că, ulterior înființării societății A.S., inculpatul a adoptat o nouă hotărâre, în baza căreia a comis acțiunile de care este acuzat în raport cu această din urmă societate comercială, decizia ulterioară fiind luată în considerarea unor premise diferite, atât din perspectiva conținutului, cât și a poziționării temporale. Ca urmare, constatând că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că faptele inculpatului de a achiziționa, în mod repetat, în calitate de primar al comunei M., mărfuri de la societatea B.I. și societatea A.S., societăți aparținând soției și, respectiv, fiului său, cu scopul de a realiza un folos material pentru aceștia, întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de conflict de interese, în formă continuată, prevăzută în art. 253 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelul promovat de procuror și, în rejudecare, va reforma, sub acest aspect, hotărârea instanței de fond, urmând să îl condamne pe inculpatul B.S. pentru săvârșirea, în concurs real, a două infracțiuni de conflict de interese, prevăzute în art. 253 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, una comisă în perioada 2007-2011 în legătură cu societatea B.I. (B.M.), iar cea de-a doua în intervalul de timp 2011-2012 în legătură cu societatea A.S. (B.A.).

Analizând, în continuare, critica formulată de procuror cu privire la soluția de achitare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută în art. 289 C. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, la baza pronunțării acesteia, a stat aprecierea primei instanțe în sensul că lipsește intenția specifică respectivei infracțiuni, considerându-se, în esență, că datele contradictorii inserate în dispoziția de angajare nr. 212 din 15 decembrie 2009 și în contractul de muncă nr. 212 din 1 decembrie 2009 sunt rezultatul unor erori materiale neobservate de inculpat, care le-a semnat fără să le citească. Potrivit art. 289 C. pen. anterior, constituie infracțiunea de fals intelectual falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări. Rezultă, așadar, din modul de redactare a textului, că infracțiunea de fals intelectual, indiferent dacă se realizează printr-o acțiune sau printr-o inacțiune, se poate săvârși numai cu intenție directă sau indirectă, ceea ce înseamnă că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, constând în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care trebuie să se bucure înscrisurile oficiale și urmărește producerea respectivei stări de pericol prin comiterea faptei ori, deși nu o urmărește, acceptă posibilitatea survenirii ei. În cauză, ceea ce s-a reținut prin actul de sesizare în sarcina inculpatului B.S. a fost faptul că acesta, contrar propriei sale dispoziții nr. 212 din data de 15 decembrie 2009, prin care, în calitate de primar al comunei M., a dispus angajarea fiicei sale, F.A., în funcția de consilier pe durată determinată, a semnat, ulterior, contractul individual de muncă cu același număr, prin care aceasta din urmă era angajată pe perioadă nedeterminată, trecând la data încheierii contractului, în mod necorespunzător adevărului, data de 1 decembrie 2009. Audiat fiind în legătură cu acest aspect, inculpatul nu a putut oferi nicio explicație în faza de urmărire penală, iar, în cursul cercetării judecătorești, a invocat existența unor erori materiale în cuprinsul celor două înscrisuri, inserate din greșeală de secretarul primăriei, care le-a întocmit și pe care personal nu le-a observat cu ocazia semnării dispoziției și a contractului de muncă. Aceeași variantă a fost prezentată și de martorul C.C., secretarul Primăriei comunei M., acesta confirmând, totodată, susținerea inculpatului în sensul că fiica sa și-a desfășurat efectiv activitatea în cadrul primăriei cu începere de la data de 1 decembrie 2009. Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, însă, că apărarea inculpatului, făcută, de altfel, pentru prima dată în fața instanței, după mai mult de trei ani de la data comiterii faptei, nu poate fi valorificată în plan probator, datele existente în cauză conducând la concluzia că neconcordanțele dintre aspectele inserate în cuprinsul celor două înscrisuri nu se datorează unor greșeli de redactare, ci reprezintă rezultatul unei acțiuni de alterare a adevărului, prin atestarea în conținutul contractului de muncă a unor împrejurări necorespunzătoare realității cu privire la data emiterii lui și durata angajării, în scopul asigurării plății drepturilor salariale către martora F.A. pentru întreaga lună calendaristică și al creării unor condiții net favorabile pentru aceasta, prin angajarea sa pe perioadă nedeterminată la Primăria comunei M. Prin semnarea contractului de muncă nr. 212/2009 (după ce, anterior, la data de 15 decembrie 2009, dispusese, prin dispoziție, angajarea retroactivă a fiicei sale pe durată determinată în funcția de consilier), ce a fost antedatat, trecându-se, în mod necorespunzător adevărului, ca dată a încheierii acestuia ziua de 1 decembrie 2009 și prin care martora F.A. a fost angajată pe perioadă nedeterminată, inculpatul a confirmat împrejurările nereale atestate în cuprinsul înscrisului, ce vizau aspecte esențiale privind data încheierii și durata contractului, în calitatea sa de funcționar public, ce exercită o funcție implicând exercițiul autorității de stat, având îndatorirea legală de a verifica conținutul tuturor actelor care emanau de la instituția pe care o reprezenta, cu atât mai mult în situația în care acestea nu erau avizate de secretarul Primăriei, cum este cazul în speță. Pe de altă parte, deși s-a invocat de inculpat și de martorul C.C. existența unor erori materiale atât în cuprinsul dispoziției de angajare nr. 212/2009, cât și în conținutul contractului de muncă nr. 212/2009, din actele depuse de apărare la dosarul instanței de fond rezultă că respectiva dispoziție a fost înaintată către Instituția Prefectului Județului Sălaj chiar de secretarul Primăriei, martorul C.C., în vederea exercitării controlului cu privire la legalitatea actelor administrative, în adresa de trimitere fiind trecute, în ordine cronologică, toate actele de dispoziție emise de primar în luna decembrie 2009, împrejurare ce atestă, fără putință de tăgadă, că data întocmirii dispoziției nr. 212 privind angajarea martorei F.A. este cea menționată în cuprinsul ei, respectiv 15 decembrie 2009, contractul de muncă fiind cel care a fost antedatat, prin consemnarea nereală a zilei de 1 decembrie 2009 ca dată a încheierii lui. Faptul că fiica inculpatului și-a desfășurat activitatea în cadrul Primăriei comunei M. începând din data de 1 decembrie 2009, aspect confirmat atât de acesta, cât și de martorii audiați în cauză, nu poate conduce, așa cum a menționat judecătorul fondului, la concluzia neîntrunirii elementelor de conținut ale infracțiunii de fals intelectual de care este acuzat intimatul B.S., din moment ce, în sarcina acestuia, nu s-a reținut vreo acțiune de alterare a adevărului cu privire la data începerii activității martorei F.A., atestarea în cuprinsul contractului de muncă a unor împrejurări nereale vizând exclusiv data încheierii acestuia și durata angajării. Așa fiind, față de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în speță, sunt întrunite atât din punct de vedere al laturii obiective, cât și al celei subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzută în art. 289 C. pen. anterior, motiv pentru care, admițând și sub acest aspect apelul procurorului, va proceda, în rejudecare, la condamnarea inculpatului B.S. pentru această infracțiune, soluția de achitare pronunțată de prima instanță nefiind confirmată de ansamblul materialului probator administrat în cauză. În mod nejustificat, în procesul de interpretare a probelor, curtea de apel a acordat o valoare sporită declarației dată de inculpat în cursul cercetării judecătorești, precum și depozițiilor martorului C.C., ignorând date relevante ce rezultau din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar chiar de apărare și ajungând, astfel, la concluzia greșită că documentul care conține mențiuni necorespunzătoare nu este contractul de muncă nr. 212/2009, ci dispoziția de angajare nr. 212/2009 și că acestea se datorează unor simple erori materiale, neobservate de inculpat.

În ceea ce privește proporționalizarea pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatului de judecătorul fondului, aspect criticat, de asemenea, de procuror în cuprinsul motivelor de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, într-adevăr, în cauză, nu s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute în art. 72 alin. (1) C. pen. anterior, nefiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce țin de faptele comise și de persoana inculpatului, situație în care au fost stabilite sancțiuni penale greșit individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, inapte să asigure realizarea scopului preventiv educativ prevăzut în art. 52 C. pen. anterior. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, atunci când aplică pedeapsa, instanța de judecată trebuie să evalueze, pe de o parte, elementele ce țin de materialitatea faptei în sine, iar, pe de altă parte, datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozității sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce. Referitor la împrejurările de genul celor enumerate în art. 74 C. pen. anterior - dintre care curtea de apel a reținut-o, în cauză, pe cea reglementată de alin. (1) lit. c) - trebuie, totodată, menționat că acestea au doar o aptitudine potențială de a constitui circumstanțe atenuante, ele putând fi recunoscute ca atare de instanță numai dacă, raportat la fapta săvârșită și la persoana acuzatului, se învederează suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul special. Or, în cauză, față de circumstanțele reale ale comiterii infracțiunilor și datele ce caracterizează persoana inculpatului (reținute, de altfel, chiar în cuprinsul hotărârii apelate, dar nevalorificate în mod judicios de judecătorul fondului), atitudinea sa procesuală corespunzătoare nu se înfățișează, în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, cu consecința reducerii pedepselor sub limita minimă de 6 luni închisoare stabilită de lege pentru infracțiunea de conflict de interese, considerente ce sunt valabile și în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual prevăzută în art. 289 C. pen. anterior, pentru care se va dispune condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre. În acest sens, trebuie avut în vedere gradul relativ ridicat de pericol social concret al faptelor comise, ce rezultă din natura și importanța deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunilor, perioada îndelungată pe parcursul căreia s-a desfășurat activitatea ilicită (2007-2012), dar și din consecințele produse, respectiv procurarea unor importante foloase materiale pentru membrii familiei acestuia, prin angajarea fiicei sale pe postul de consilier personal și derularea unor relații comerciale de către Primăria M., reprezentată de inculpat, cu societățile administrate de soția și fiul său, respectiv societatea B.I. și societatea A.S., fără respectarea legislației din domeniul achizițiilor publice și fără întocmirea unor referate de necesitate, care să fie supuse aprobării înainte de cumpărarea mărfurilor de la cele două firme menționate. Nu poate fi, de asemenea, omisă în procesul de stabilire a tratamentului sancționator aplicat inculpatului calitatea în care acesta a săvârșit infracțiunile, respectiv aceea de primar al unei localități, folosindu-se de funcția publică încredințată prin votul cetățenilor în interes personal și în multiple forme, cu scopuri vădit patrimoniale, dovedind, astfel, un real dispreț pentru modul de cheltuire a banului public, deși una dintre obligațiile sale legale era tocmai aceea de a asigura buna administrare a fondurilor materiale și bănești de care dispunea unitatea administrativ teritorială pe care o reprezenta. Faptul că inculpatul era, la data comiterii infracțiunilor, primar al comunei M. nu poate constitui, așa cum greșit a considerat prima instanță, o împrejurare de natură să conducă la atenuarea pedepsei, atâta timp cât acesta a profitat în mod repetat (pe o perioadă de aproximativ 5 ani) de funcția publică deținută și de încrederea membrilor comunității care i-au acordat votul lor pentru a-i reprezenta și a le rezolva problemele cu corectitudine și în limitele conferite de lege, iar nu pentru a încuraja săvârșirea de fapte ilicite în scopul satisfacerii unor interese personale de natură patrimonială. Ca urmare, în raport cu toate aceste elemente legate de faptele comise și de persoana inculpatului - care, deși necunoscut cu antecedente penale, a fost anterior sancționat administrativ pentru o faptă de corupție prevăzută în art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 - Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că atitudinea corespunzătoare manifestată de acesta pe parcursul procedurii judiciare nu reprezintă o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, comportamentul procesual al acuzatului, dar și celelalte date personale favorabile relevate de înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar urmând a fi valorificate prin stabilirea unor pedepse într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege atât pentru cele trei infracțiuni de conflict de interese prevăzute în art. 253 1 C. pen. anterior - dintre care două în forma continuată prevăzută în art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - cât și pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută în art. 289 C. pen. anterior. În ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante ce va fi stabilită ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere aceleași împrejurări anterior expuse, ce imprimă faptelor comise un grad relativ ridicat de pericol social, apreciază că se impune executarea acesteia în regim privativ de libertate, suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării sancțiunii penale nefiind aptă, raportat la situația concretă din speță, să asigure realizarea scopului prevăzut în art. 52 C. pen. anterior.

Pentru aceleași argumente ce țin de gravitatea faptelor comise și datele ce circumstanțiază persoana și comportamentul inculpatului, dar și pentru motivele expuse pe larg la punctul 1 din considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate da curs solicitării apelantului B.S. de aplicare a dispozițiilor art. 80-81 C. pen. ce reglementează renunțarea la aplicarea pedepsei, ca formă de individualizare judiciară a executării acesteia, legea penală identificată ca fiind, în ansamblul dispozițiilor sale, mai favorabilă pentru acuzat fiind, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, Codul penal anterior. Astfel, ca o consecință a reglementării în art. 17 C. pen. anterior a pericolului social ca trăsătură esențială a infracțiunii, legiuitorul a prevăzut posibilitatea achitării inculpatului atunci când fapta comisă nu prezenta, în concret, un asemenea pericol (art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. b 1 C. proc. pen. anterior); or, în noul Cod penal, ca efect al renunțării la noțiunea de pericol social ca trăsătură caracteristică a conceptului de infracțiune (art. 15), acest caz de stingere a acțiunii penale nu a mai fost consacrat, fiind reglementată în art. 80-81 C. pen. instituția renunțării la aplicarea pedepsei, la care judecătorul poate apela în cazul îndeplinirii cumulative a condițiilor expres prevăzute de aceste texte de lege. Realizând o comparație, în abstract, a celor două instituții, se constată că cea prevăzută de legea anterioară oferea o situație mai avantajoasă pentru inculpat a cărui faptă, ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 18 1 C. pen. anterior, nu mai constituia infracțiune, urmând a se pronunța o soluție de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., spre deosebire de noul Cod penal potrivit căruia fapta constituie, în continuare, infracțiune, dar instanța apreciază, pe baza unor criterii prevăzute expres de lege, că nu se impune aplicarea unei pedepse, existând, totodată, și posibilitatea anulării măsurii de clemență conferită de judecător în situația în care se constată, în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii, că persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei săvârșise anterior o altă infracțiune pentru care i s-a stabilit o pedeapsă. Ca urmare, și din această perspectivă, tot dispozițiile Codului penal anterior (art. 18 1 ) sunt mai favorabile, însă se constată, pe de o parte, că apelantul inculpat nu le-a invocat, iar, pe de altă parte, că acestea nu sunt incidente în speță, așa cum, în mod întemeiat, a apreciat și curtea de apel. Astfel, în opinia instanței de ultim control judiciar, activitatea infracțională desfășurată de inculpat pe o perioadă relativ mare de timp (aproximativ 5 ani), prin care s-a adus o atingere însemnată valorilor sociale apărate de lege, numărul mare de acte materiale comise, consecințele produse, constând în procurarea unor importante foloase materiale pentru membrii familiei sale, precum și calitatea în care acesta a săvârșit infracțiunile, folosindu-se de funcția publică încredințată în scopul satisfacerii unor interese personale, inclusiv prin falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii lui, confirmă concluziile judecătorului fondului în sensul că faptele săvârșite de apelant prezintă, în concret, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acțiunile ilicite reținute în sarcina acestuia, prin atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de lege și prin conținutul lor concret, justificând, în raport cu aspectele anterior menționate, aplicarea unei pedepse, iar nu a unei sancțiuni cu caracter administrativ, conform dispozițiilor art. 91 C. pen. anterior. Raportat la aceleași considerente, precum și la argumentele expuse pe larg la punctul 5 din motivare, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că nu ar fi putut fi incidente, în cauză, nici dispozițiile ce reglementează renunțarea la aplicarea pedepsei, constatându-se că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art. 80 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și apreciindu-se că aplicarea unor pedepse reprezintă singura măsură aptă să conducă la reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de către acesta de noi fapte antisociale în viitor. În consecință, având în vedere toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței nr. 75 din 28 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori. A desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând: A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare aplicată inculpatului B.S. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor. În baza art. 253 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.S. la două pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese în formă continuată (în legătură cu B.M. și B.A.). În baza art. 253 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese (în legătură cu F.A.). În baza art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului B.S., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. A făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior. A înlăturat dispozițiile art. 81, art. 82 C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior. A desființat contractul de muncă nr. 212 din 1 decembrie 2009, menținând restul dispozițiilor sentinței penale atacate. A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.S. împotriva aceleiași sentințe penale.