ÎCCJ, decizie (scj.ro #87034)

Conflict de interese. Elemente constitutive. Funcționar public. Eroare

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Indice alfabetic:

Drept penal

-

conflict de interese

-

funcționar public

-

eroare

C. pen. anterior,

art. 253

1

C. pen.,

art. 30 alin. (5), art. 175 alin. (2), art. 301

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 160/A din 5 iunie 2014

Prin sentința nr. 203 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus condamnarea inculpatei B.I. la două pedepse de câte un 1 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese (fapte din 5 noiembrie 2008 și 30 septembrie 2009), prevăzută în art. 253

1

alin. (1) C. pen. anterior, pedepse care, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 81 și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare și a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat conform art. 82 C. pen. anterior.

Analizând probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, curtea de apel a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpata B.I. este absolventă a Facultății de psihologie, având competență de psiholog, condiții în care, începând cu anul 2006, a desfășurat activitate de specialitate fie în cadrul unor instituții publice, fie al unor programe de voluntariat. Ca urmare, prin Hotărârea nr. 44 din 4 aprilie 2008 emisă de Consiliul Județean Prahova, dispunându-se modificarea componenței Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din subordinea acestuia, s-a luat și măsura desemnării inculpatei B.I. ca membru, în calitatea de psiholog, astfel cum impun dispozițiile art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare - anexă la Hotărârea nr. 82 din 25 iulie 2008.

Verificând conținutul documentației întocmită la acea dată și relațiile comunicate cu adresa din 7 octombrie 2013, curtea de apel a constatat că respectiva comisie funcționează ca organ de specialitate fără personalitate juridică, dar în subordinea autorității administrației publice județene, atribuțiile fiindu-i determinate prin Regulamentul de organizare și funcționare - anexă la Hotărârea nr. 82/2008, între altele, fiind și aceea de stabilire a încadrării adultului în grad de handicap. A mai constatat, de asemenea, instanța că ședințele comisiei de evaluare se desfășoară în prezenta majorității membrilor acesteia, că membrii săi, inclusiv psihologul, cu excepția președintelui, primesc o indemnizație de ședință proporțional cu numărul participărilor și care nu poate depăși 20% din indemnizația președintelui consiliului județean, că deciziile se iau cu votul majorității membrilor, nedistingându-se valoarea acestuia în funcție de calificarea profesională, iar atribuțiile sunt determinate în art. 6 al Regulamentului menționat, între acestea fiind și eliberarea certificatelor de încadrare în grad de handicap.

Astfel cum a recunoscut inculpata și cum rezultă din mențiunile și semnăturile aplicate pe certificatele de încadrare în grad de handicap și documentarul de evaluare medicală a persoanelor cu handicap, învestită fiind ca și membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, la data de 5 noiembrie 2008, aceasta a participat la examinarea dosarului persoanei solicitante S.V., mama sa, prin care se cerea evaluarea și încadrarea într-un grad de handicap. În aceeași ședință, comisia de evaluare formată din O.V. - președinte și trei membri, respectiv B.Ș., M.G. și inculpata B.I., a luat hotărârea admiterii solicitării în sensul încadrării acesteia în grad de handicap accentuat, eliberându-se, astfel, certificatul din 5 noiembrie 2008, cu valabilitate permanentă, nerevizuibil și semnat inclusiv de inculpată în calitate de psihoterapeut. Drept consecință, în perioada noiembrie 2008 - 1 octombrie 2009, persoana solicitantă S.V. a beneficiat lunar de drepturi și accesibilități prevăzute în Legea nr. 448/2006 (indemnizație lunară și buget complementar) în cuantum de 2.323 lei (suma de 217 lei lunar până în ianuarie 2009, respectiv suma de 234 lei).

Totodată, curtea de apel a mai reținut că, în aceleași condiții, la data de 30 septembrie 2009, inculpata B.I. a participat la reexaminarea dosarului solicitantei S.V., mama sa, prin care cerea reevaluarea și încadrarea într-un grad de handicap. Și de această dată, în ședința respectivă și în aceeași compunere, s-a hotărât reîncadrarea persoanei solicitante în gradul de handicap grav cu indemnizație de însoțitor, eliberându-se certificatul din 30 septembrie 2009, de asemenea, cu valabilitatea permanentă și nerevizuibil. Urmare a hotărârii adoptate, în perioada 1 octombrie 2009 - până la data sesizării instanței, persoana solicitantă S.V. a beneficiat lunar de drepturile și accesibilitățile prevăzute în Legea nr. 448/2006, în cuantum de 38.684 lei (indemnizație lunară în sumă de 200 lei, buget complementar în sumă de 91 lei și indemnizație însoțitor în sumă de 575 lei până la 1 ianuarie 2010, când ultimul cuantum s-a majorat la suma de 587 lei).

Situația de fapt și împrejurările concrete în care au fost comise faptele nu au fost contestate de inculpata B.I., apărările sale vizând lipsa calității de funcționar public, raportat la condițiile în care a fost numită și a exercitat funcția de membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, precum și lipsa vinovăției sub forma intenției directe, susținându-se că, nefiindu-i stabilită o fișă a postului și nesolicitându-i-se depunerea declarației de interese sau de avere, nu a avut cunoștință de obligația ce îi revenea de a se abține de la examinarea dosarelor privind pe solicitanta S.V.

Examinând apărările formulate de inculpată, curtea de apel a apreciat că acestea nu pot fi primite, arătând în argumentare că, potrivit dispozițiilor art. 253

1

C. pen. anterior, sub raport subiectiv și obiectiv, este întrunit conținutul legal al infracțiunii de conflict de interese, între altele, și atunci când se dovedește că, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, funcționarul public a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II.

Curtea de apel a înlăturat apărarea inculpatei referitoare la lipsa calității de funcționar public, arătând că, în accepțiunea dată de art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, este subiect calificat activ al infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul prevăzute în Titlul VI, art. 246 - art. 257, deci și aceea de conflict de interese, orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 din același cod. Or, inculpata a recunoscut, iar din documentația aflată la filele dosarului, confirmată prin adresa din 7 octombrie 2013, înaintată de Consiliul Județean Prahova - Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului, rezultă fără dubii că aceasta a fost desemnată membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova prin Hotărârea nr. 82/2008, organ de specialitate aflat în subordinea autorității administrației publice județene, în baza art. 85 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, exercitându-și atribuțiile de membru (psiholog) conform art. 1 alin. (5) lit. c), art. 6 și urm. din Regulamentul - anexă și încasând corelativ indemnizațiile de ședință determinate potrivit art. 3.

Așa fiind, s-a apreciat că, față de dispozițiile legale anterior menționate, chiar dacă autoritatea publică nu a înțeles să detalieze sarcinile prevăzute în regulament printr-o eventuală fișă a postului ori să încheie cu inculpata o altă convenție scrisă, anexă la Hotărârea nr. 82/2028, sau nu a solicitat depunerea vreunei declarații în sensul Legii nr. 161/2003, inculpata B.I. are calitatea de funcționar public și, deci, este subiect activ în accepțiunea conținutului legal al infracțiunii prevăzute în art. 253

1

C. pen. anterior. De altfel, raportat la pregătirea și experiența profesională în domeniu și atribuțiile de serviciu îndeplinite, inclusiv calitatea de rudă de gradul I a solicitantei S.V., s-a considerat, așa cum, în mod constant, a acceptat și jurisprudența, că inculpata nu poate invoca drept cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei ignoranța sau eroarea de drept.

Prin urmare, pentru toate argumentele de fapt și de drept expuse, curtea de apel a reținut ca fiind dovedit faptul că, în două rânduri, respectiv la datele de 5 noiembrie 2008 și 30 septembrie 2009, de fiecare dată luând o rezoluție infracțională separată, în calitate de funcționar public, membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpata B.I. a participat la luarea deciziilor privind încadrarea în grad de handicap a persoanei solicitante S.V., mama sa, semnând certificatele de încadrare în grad de handicap și documentarele de evaluare medicală, actele administrative având ca urmare beneficierea de drepturile și accesibilitățile prevăzute în Legea nr. 448/2006 (indemnizație lunară, buget complementar și indemnizație de însoțitor), pe perioada noiembrie 2008 - la zi.

În  drept,  s-a apreciat  că faptele  comise  de  inculpata  B.I. întrunesc, atât sub aspect subiectiv, cât și obiectiv, elementele constitutive a două infracțiuni de conflict de interese, aflate în concurs real, prevăzute în art. 253

1

C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, inculpata B.I., pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din 13 martie 2014, având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a acestuia, a recalificat calea de atac promovată în cauză de inculpata B.I. ca fiind apel, cadrul procesual în care s-a realizat judecarea acesteia fiind dat de prevederile art. 411 - art. 425 C. proc. pen.

Totodată, în ședința publică din 8 mai 2014, conform art. 420 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție i-a adus la cunoștință inculpatei dispozițiile art. 374 alin. (2) C. proc. pen., ocazie cu care aceasta a arătat că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, manifestarea sa de voință fiind consemnată ca atare în actul procedural întocmit.

Examinând cauza atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apelul declarat de inculpata B.I. este fondat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:

Deși pe întreg parcursul procedurii judiciare inculpata a contestat calitatea sa de funcționar public la data comiterii faptelor, susținând că nu îndeplinea cerința subiectului activ al infracțiunii de conflict de interese, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în mod corect, prima instanță a stabilit că sunt îndeplinite, în cauză, toate elementele de conținut ale infracțiunilor ce formează obiectul acuzației penale, nefiind întemeiată critica invocată în acest sens de apelanta inculpată.

Analizând, în concret, apărările formulate în cuprinsul motivelor de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție arată, în primul rând, că, sub aspectul conținutului normativ al conflictului de interese, dispoziția din noul Cod penal (art. 301) este aproape identică cu reglementarea anterioară (art. 253

1

C. pen. anterior), schimbările intervenite în modul de redactare a textului de incriminare nemodificând în niciun fel elementele constitutive ale infracțiunii examinate. Astfel, ambele incriminări presupun, în esență, existența unui interes de natură patrimonială din partea unui funcționar public, care îi influențează imparțialitatea în îndeplinirea atribuțiilor conferite de legi și regulamente, activitatea de serviciu a acestuia constând în îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii fiind lipsită de obiectivitate datorită interesului de natură patrimonială care îl animă, aspect de natură să afecteze în sens negativ relațiile de serviciu.

Așadar, potrivit ambelor reglementări, subiectul activ al infracțiunii de conflict de interese este unul calificat, putând fi numai un funcționar public, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 147 C. pen. anterior (în cazul infracțiunii prevăzute în art. 253

1

C. pen. anterior), respectiv de art. 175 C. pen. (în cazul infracțiunii prevăzute în art. 301 C. pen.).

Indiferent dacă semnificația penală a conceptului de funcționar public este dată de codificarea anterioară (art. 147) sau de reglementarea în vigoare (art. 175), se observă, contrar susținerilor apelantei, că aceasta nu coincide cu înțelesul pe care aceeași noțiune o are în alte domenii de drept, spre exemplu, în dreptul administrativ căruia îi este specifică, sfera de cuprindere a conceptului de funcționar public în dreptul penal fiind mult mai largă decât aceea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. I pct. 5 și art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și articolul unic din Legea pentru modificarea art. 253

1

din Codul penal, în cuprinsul paragrafului VI. 1.1 din considerente arătându-se că „semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ. (....) Potrivit legii penale, noțiunile de funcționar public și de funcționar au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. (...) În legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic.”

Ca urmare, potrivit legii penale, pentru a avea calitatea de funcționar public și a fi, deci, subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, persoana acuzată de comiterea faptei trebuie să se încadreze în una dintre categoriile la care face referire art. 147 C. pen. anterior (în cazul infracțiunii prevăzute în art. 253

1

C. pen. anterior), respectiv art. 175 C. pen. (în cazul infracțiunii prevăzute în art. 301 C. pen.), neavând relevanță statutul profesional al acesteia, și anume dacă își exercită demnitatea, funcția, profesia, ocupația sau însărcinarea în baza unei legi generale (Codul muncii) ori a unei legi speciale, titlul sau modul în care a fost învestită, respectiv dacă a fost numită sau aleasă, durata mandatului, funcției ori însărcinării, dacă beneficiază sau nu de remunerație (salariu ori indemnizație) și nici dacă, potrivit art. 41 și art. 42 din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată, avea sau nu obligația declarării averii sau a intereselor.

În cauză, așa cum a reținut și judecătorul fondului, inculpata B.I. a fost desemnată ca membru în componența Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, în calitate de psiholog, prin Hotărârea nr. 44 din 4 aprilie 2008 a Consiliului Județean Prahova, care a modificat, astfel, Hotărârea nr. 176/2005 a aceleiași autorități prin care a fost înființată respectiva comisie și s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a acesteia.

Totodată, prin Hotărârea nr. 82 din 25 iulie 2008 a Consiliului Județean Prahova, s-a stabilit cuantumul lunar al indemnizației cuvenite membrilor Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova și s-a aprobat un nou Regulament de organizare și funcționare a acesteia, conform anexei la respectiva Hotărâre.

Reglementând statutul juridic al comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, stabilește în art. 5 pct. 14 că aceasta este un organ de specialitate fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor județene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, ale cărei atribuții principale sunt stabilite prin această lege.

În linii generale, aceleași dispoziții sunt reluate și de art. 85 din același act normativ, care, în alin. (4), prevede că respectiva comisie de evaluare este un organ de specialitate al consiliului județean, după caz, al consiliului local al sectorului municipiului București, cu activitate decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad și tip de handicap, iar, referitor la componența nominală a acesteia, stabilește, în alin. (5), că aceasta se aprobă prin hotărâre de consiliu județean, după caz, local al sectorului municipiului București, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (ultima completare fiind introdusă prin O. U. G. nr. 84/2010).

Totodată, în art. 87 din Legea nr. 448/2006 sunt enumerate principalele atribuții ale comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap (alin. 1) și se prevede că organizarea și metodologia de funcționare a acesteia se reglementează prin hotărâre a Guvernului (alin. 3), activitatea comisiilor de evaluare fiind coordonată metodologic de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (alin. 6, introdus prin O. U. G. nr. 84/2010).

Rezultă, așadar, din toate dispozițiile legale menționate - transpuse în mod corespunzător și în cuprinsul Regulamentului anexă la Hotărârea nr. 82 din 25 iulie 2008 a Consiliului Județean Prahova - că membrii comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sunt numiți de o autoritate publică, respectiv consiliul județean sau, după caz, consiliul local al sectorului municipiului București (în prezent și cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale), că aceștia exercită un serviciu de interes public, având putere decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad și tip de handicap, cu toate consecințele ce decurg de aici în planul protecției sociale acordate de autoritatea publică acestei categorii de persoane, că beneficiază de o indemnizație suportată din fonduri de la buget și sunt supuși controlului autorităților publice cu privire la modul de îndeplinire a serviciului public pentru realizarea căruia au fost numiți, elemente ce conduc la încadrarea lor în categoria funcționarilor publici, astfel cum aceasta este definită atât de art. 147 C. pen. anterior, cât și de art. 175 alin. (2) C. pen.

În ce privește apărările invocate de apelanta inculpată în legătură cu faptul că nu ar fi fost purtător al autorității publice, că nu a încheiat un contract de colaborare/muncă cu aceasta, că nu i s-a întocmit fișa postului, nu i s-au adus la cunoștință atribuțiile ce îi reveneau și prevederile legale privind conflictul de interese și nu i s-a cerut să depună declarații de avere și interese, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare și cum a apreciat și prima instanță, acestea nu au nicio relevanță sub aspectul întrunirii calității cerute de lege pentru subiectul activ al infracțiunii de conflict de interese, din moment ce persoana sa se încadrează în una dintre categoriile la care se referă conceptul de funcționar public în accepțiunea legii penale, indiferent dacă se are în vedere reglementarea anterioară sau noul Cod penal.

Ca urmare, rezultă că, la datele de 5 noiembrie 2008 și 30 septembrie 2009, inculpata B.I., în calitate de membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, desemnată prin Hotărârea nr. 44 din 4 aprilie 2008 a Consiliului Județean Prahova, avea calitatea de funcționar public, în înțelesul dat respectivei noțiuni de legea penală, motiv pentru care nu pot fi reținute criticile formulate sub acest aspect de apelantă.

Așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, evaluat în mod corespunzător de către prima instanță, inculpata, în deplină cunoștință de cauză, desemnată fiind în calitate de membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, a participat, la datele 5 noiembrie 2008 și 30 septembrie 2009, la examinarea dosarului mamei sale, S.V., prin care solicita încadrarea într-un grad de handicap, și la luarea deciziei de acordare a gradului de handicap accentuat, respectiv grav, cu valabilitate permanentă, nerevizuibil, ultimul și cu indemnizație de însoțitor, aplicând semnătura și ștampila personală pe certificatele de încadrare în grad de handicap eliberate și pe documentarele de evaluare medicală a persoanelor cu handicap, prevăzând și, totodată, urmărind ca, prin îndeplinirea acestor acte în exercitarea atribuțiilor stabilite de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 și art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, anexă la Hotărârea nr. 82 din 25 iulie 2008 a Consiliului Județean Prahova, să determine, în mod concret, obținerea unui folos patrimonial de către mama sa, constând în drepturile și accesibilitățile prevăzute de Legea nr. 448/2006 (indemnizație lunară, buget complementar și indemnizație de însoțitor), de care aceasta a beneficiat în perioada cuprinsă între noiembrie 2008 și până la data sesizării instanței cu prezenta cauză.

În strânsă legătură cu critica referitoare la lipsa laturii subiective a infracțiunii de conflict de interese, inculpata apelantă a invocat eroarea de drept, făcând trimitere la dispozițiile art. 30 C. pen. și arătând, în argumentare, că nu a cunoscut calitatea sa de funcționar public, întrucât nu a încheiat niciun contract de muncă/colaborare cu autoritatea publică și nu i-au fost comunicate fișa postului, atribuțiile, precum și obligația de a depune declarațiile de avere și interese.

Deși apelanta nu a făcut precizări cu privire la natura erorii de drept invocate, respectiv dacă privește o normă de drept extrapenal (art. 30 alin. 4 C. pen.) sau de drept penal (art. 30 alin. 5 C. pen.), din argumentele prezentate ar rezulta că este vorba despre o eroare de drept penal (ce ar avea ca efect înlăturarea caracterului imputabil al faptelor și nicidecum înlăturarea intenției, ca element subiectiv al acestora, așa cum s-a susținut), constând în necunoașterea caracterului ilicit al faptelor săvârșite, inculpata susținând, practic, că, în împrejurările concrete în care a comis respectivele fapte, a considerat că acestea sunt permise de legea penală.

Pentru a opera, însă, cauza de imputabilitate invocată, este necesar, potrivit art. 30 alin. (5) C. pen., ca eroarea de drept penal să fie invincibilă, adică să existe o imposibilitate absolută de a lua cunoștință de legea penală, împrejurare ce nu a fost probată de apelantă și nici nu a fost identificată în speță de către instanță, neexistând niciun element care să conducă la concluzia imposibilității evitării unei eventuale erori. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere probele administrate în cauză, apreciază că inculpata nici nu s-a aflat într-o asemenea eroare la momentul comiterii faptelor, pregătirea și experiența sa profesională în domeniu, precum și atribuțiile de serviciu îndeplinite în baza Legii nr. 448/2006 și a Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, într-o perioadă îndelungată de timp, permițându-i să cunoască și să înțeleagă exact care este cadrul legal în care trebuia să își desfășoare activitatea ca membru al acestei comisii, inclusiv prin raportare la rigorile legii penale.

Într-adevăr, atât art. 253

1

C. pen. anterior, cât și art. 301 C. pen., care, așa cum s-a arătat, a preluat, în esență, reglementarea anterioară, instituie, ca și element care întregește latura obiectivă a infracțiunii de conflict de interese condiția ca, prin actul îndeplinit sau decizia la care a participat funcționarul public în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să se fi realizat/obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine sau pentru una dintre celelalte persoane prohibite de lege. Se observă, însă, contrar susținerilor apelantei, că niciunul dintre textele de incriminare nu vorbește de realizarea/obținerea unui folos material necuvenit sau nelegitim, căci ceea ce s-a urmărit prin prevederea faptei ca infracțiune este ocrotirea acelor relații sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, iar nu apărarea relațiilor sociale referitoare la obținerea licită a foloaselor patrimoniale.

În același sens s-a pronunțat și instanța de contencios constituțional cu prilejul soluționării obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic al Legii pentru modificarea art. 253

1

C. pen. anterior, arătând în considerentele Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71 din 29 ianuarie 2014 (paragraful VII. 3.1) că „finalitatea legii este aceea de a crea premisele ca persoana care deține o demnitate sau o funcție publică să-și îndeplinească cu obiectivitate atribuțiile care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative, să-și exercite activitatea de serviciu cu respectarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public, iar nu în scopul realizării unor interese personale de natură patrimonială, care să prejudicieze interesul public și să afecteze încrederea cetățenilor în instituțiile statului (…); prevederea condiției caracterului necuvenit al folosului material obținut (n.n. - introdusă prin dispozițiile articolului unic al Legii pentru modificarea art. 253

1

C. pen. anterior) este lipsită de fundament, în raport cu obiectul juridic special al acestei infracțiuni, respectiv relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condițiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice. Astfel, conflictul de interese nu poate presupune doar obținerea unor foloase materiale necuvenite, ci obținerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmărește sancționarea unor situații în care sunt încălcate normele legale care conferă temei și justificare obținerii unor foloase materiale, ci a situațiilor în care exercitarea imparțială a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public ar putea fi afectată.”

Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, și sub aspectul laturii obiective, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de conflict de interese pentru care inculpata B.I. a fost trimisă în judecată și condamnată de prima instanță, neavând relevanță pentru existența acestora caracterul cuvenit sau nejustificat al folosului material obținut de persoana solicitată S.V., ca urmare a faptelor comise de apelantă în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Totuși, sub acest aspect, nu pot fi omise discrepanțele majore cu privire la evaluarea dosarelor depuse de solicitanta S.V., care la examinările efectuate de comisia constituită cu participarea fiicei sale, inculpata B.I., a fost încadrată succesiv în grad de handicap accentuat, respectiv grav cu indemnizație de însoțitor, ambele cu validitate permanentă (certificatele de încadrare în grad de handicap din 5 noiembrie 2008 și din 30 septembrie 2009), pentru ca, ulterior, pentru aceeași afecțiune medicală, să fie încadrată în grad de handicap ușor, cu valabilitate pe 6 luni și termen de revizuire în februarie 2014 (decizia din 12 septembrie 2013 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap).

Ca urmare, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, instanța de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, Codul penal anterior, acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpata B.I.

Astfel, apelanta a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță pentru comiterea a două infracțiuni de conflict de interese, prevăzute în art. 253

1

C. pen. anterior, sancționate cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, însă, în noua reglementare, respectiv art. 301 C. pen., care, așa cum s-a arătat anterior, instituie aceleași condiții de incriminare a faptei, limita minimă a pedepsei a fost majorată la 1 an închisoare, situație în care Codul penal anterior apare ca fiind mai favorabil inculpatei, prevăzând un minim special al pedepsei mai redus decât cel stabilit de legea în vigoare.

Legea anterioară se învederează, totodată, a fi mai avantajoasă și din perspectiva tratamentului penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului, constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. anterior), spre deosebire de noul Cod penal, care prevede cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu (art. 39).

De asemenea, nu poate fi omis faptul că judecătorul fondului a stabilit ca modalitate de executare a pedepsei rezultante aplicată inculpatei suspendarea condiționată a acesteia, potrivit art. 81 C. pen. anterior, modalitate ce nu se mai regăsește în noua reglementare, care conține, în această materie, prevederi mult mai severe, ca și conținut și efecte și, ca urmare, nu poate retroactiva.

În consecință, față de toate aceste aspecte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpata B.I. este Codul penal anterior care, în ansamblul său, raportat la condițiile de sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a apelantei, creează acesteia o situație mai avantajoasă, motiv pentru care toate criticile de netemeinicie invocate în apel de apărare vor fi analizate prin raportare la prevederile acestuia, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 5 C. pen.

Astfel, examinând primul aspect de netemeinicie invocat de apelantă, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că activitatea infracțională desfășurată în mod repetat de aceasta, prin care s-a adus o atingere însemnată relațiilor sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu, consecințele produse, constând în procurarea unor importante foloase materiale pentru mama sa, S.V., precum și calitatea în care inculpata a săvârșit infracțiunile, folosindu-se de calitatea de membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova în scopul satisfacerii unor interese personale, confirmă concluziile judecătorului fondului în sensul că faptele săvârșite de aceasta prezintă, în concret, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, acțiunile ilicite reținute în sarcina sa, prin atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de lege și prin conținutul lor concret, justificând, în raport cu aspectele anterior menționate, aplicarea unor pedepse, iar nu a unei sancțiuni cu caracter administrativ, conform dispozițiilor art. 91 C. pen. anterior.

În ceea ce privește, însă, proporționalizarea pedepselor cu închisoarea aplicate de prima instanță, aspect criticat, într-o teză subsidiară, de către apelantă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, într-adevăr, în cauză, nu s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute în art. 72 alin. (1) C. pen. anterior, nefiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce țin de persoana inculpatei, situație în care au fost stabilite sancțiuni penale greșit individualizate sub aspectul cuantumului, inapte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut în art. 52 C. pen. anterior.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, atunci când aplică pedeapsa, instanța de judecată trebuie să evalueze, pe de o parte, aspectele ce țin de materialitatea faptei în sine, iar, pe de altă parte, elementele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună acestea putând conduce la stabilirea în concret a periculozității sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.

Or, în cauză, chiar dacă faptele săvârșite de apelanta B.I., prin natura lor și consecințele produse, prezintă un grad relativ ridicat de pericol social, datele ce caracterizează persoana acesteia - care, până în prezent, și-a conformat atitudinea exigențelor legii penale, s-a bucurat de apreciere la locul de muncă și în comunitatea din care face parte, așa cum rezultă din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar și din depoziția martorei M.M., și se confruntă cu probleme familiale deosebite, fiul său aflându-se de mai mult timp sub tratament medical pentru o boală cronică gravă -, precum și atitudinea sa procesuală corespunzătoare, inculpata dovedind interes pentru rezolvarea situației sale juridice, se înfățișează, în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca împrejurări suficient de relevante pentru a justifica atenuarea tratamentului penal aplicat de judecătorul fondului, considerându-se că stabilirea unor pedepse cu închisoarea egale cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise, în cuantum de câte 6 luni închisoare, este suficientă pentru realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut în art. 52 C. pen. anterior.

Ca urmate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpata B.I. împotriva sentinței nr. 203 din 29 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatei B.I. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A redus pedeapsa aplicată inculpatei B.I. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută în art. 253

1

C. pen. anterior (fapta din 5 noiembrie 2008), de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.

A redus pedeapsa aplicată inculpatei B.I. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută în art. 253

1

C. pen. anterior (fapta din 30 septembrie 2009), de la 1 an închisoare Ia 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele stabilite prin prezenta decizie și a aplicat inculpatei B.I. pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.

A redus durata termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior, de la 3 ani la 2 ani și 6 luni, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.