Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
21/2016
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Data
30 ianuarie 2017

Decizia nr. 1/2017 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 21/2016

Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizie nr. 1/2017 din 30/01/2017 Dosar nr. 21/2016 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 223 din 31/03/2017 Iulia Cristina Tarcea - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele Completului Lavinia Curelea - președintele delegat al Secției I civile Eugenia Voicheci - președintele Secției a II-a civile Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal Ionuț Mihai Matei - pentru președintele Secției penale Nicoleta Țăndăreanu - judecător la Secția I civilă Nina Ecaterina Grigoraș - judecător la Secția I civilă Mirela Vișan - judecător la Secția I civilă Bianca Elena Țăndărescu - judecător la Secția I civilă Florentin Sorin Drăguț - judecător la Secția I civilă Simona Gina Pietreanu - judecător la Secția I civilă Valentina Vrabie - judecător la Secția II-a civilă Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secția II-a civilă Constantin Brânzan - judecător la Secția II-a civilă Mirela Polițeanu - judecător la Secția II-a civilă Nela Petrișor - judecător la Secția II-a civilă Virginia Florentina Duminecă - judecător la Secția II-a civilă Liliana Vișan - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Florentina Dinu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Cezar Hîncu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Mariana Constantinescu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Claudia Emilia Vișoiu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Adriana Elena Gherasim - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Silvia Cerbu - judecător la Secția penală Simona Cîrnaru - judecător la Secția penală Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit, conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și art. 27 2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulament). Ședința completului este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia nu este reprezentat, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Diana Berlic. La ședința de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27 3 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia cu privire la "interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului, în vederea stabilirii competenței materiale de soluționare a litigiilor având ca obiect plângerea împotriva hotărârilor de încadrare a minorilor în grad de handicap, emise de comisia pentru protecția copilului din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului". Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse hotărâri judecătorești, prin care problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost soluționată diferit, raportul comun întocmit de judecătorii- raportori, precum și punctul de vedere formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele completului de judecată, acordă cuvântul reprezentantului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Doamna procuror Diana Berlic pune concluzii pentru admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale vizate, în sensul că soluționarea în primă instanță a litigiilor având ca obiect anularea hotărârilor comisiei pentru protecția copilului, de încadrare în grad și tip de handicap a copilului cu dizabilități, este de competența tribunalelor - secțiile de contencios administrativ/completele specializate în materia contenciosului administrativ.

Președintele completului de judecată, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Problema de drept care a generat practica neunitară

În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 115 alin. (1) lit. a) și art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului, raportate la art. 2 alin. (1) lit. b), c) și f), art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor având ca obiect anularea hotărârilor comisiei pentru protecția copilului de încadrare în grad și tip de handicap a copilului cu dizabilități revine tribunalelor - secțiile de contencios administrativ/completele specializate în materia contenciosului administrativ.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2017.

Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.