ÎCCJ, Decizia nr. 1/2017

Recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia vizează stabilirea competenței materiale de soluționare a litigiilor având ca obiect anularea hotărârilor de încadrare a minorilor în grad de handicap, emise de comisia pentru protecția copilului. Pentru rigoare terminologică, este necesar a fi menționat că dispozițiile legale în materie nu conțin nicio precizare privind calificarea acestei acțiuni drept "plângere", așa cum apare în conținutul sesizării, motiv pentru care, în cuprinsul deciziei, se va face referire la anularea hotărârilor de încadrare a minorilor în grad de handicap, iar nu la plângerea împotriva acestor hotărâri. II. Dispozițiile legale a căror interpretare a generat practica neunitară

Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 448/2006) : "Art. 85. - (...) (2) Încadrarea în grad și tip de handicap a copiilor cu handicap se face de comisia pentru protecția copilului. (3) Încadrarea în grad și tip de handicap a adulților cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare comisie de evaluare. (...) " "Art. 90 1 . - (1) În structura Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități funcționează Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare Comisia superioară, cu activitate decizională în soluționarea contestațiilor la certificatele de încadrare în grad și tip de handicap, emise de comisiile de evaluare ale persoanelor adulte cu handicap județene sau ale sectoarelor municipiului București. (...) " "Art. 90 2 . - (...) (4) Deciziile emise de Comisia superioară pot fi atacate la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererile adresate instanței fiind scutite de taxa judiciară de timbru."

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (Legea nr. 272/2004) : "Art. 115. - (1) În subordinea consiliului județean și, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București funcționează comisia pentru protecția copilului, ca organ de specialitate al acestora, fără personalitate juridică, având următoarele atribuții principale: a) stabilirea încadrării în grad de handicap și orientarea școlară a copilului; b) pronunțarea, în condițiile prezentei legi, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea unei măsuri de protecție specială a copilului; c) soluționarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal; d) alte atribuții prevăzute de lege. (2) Organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului se reglementează prin hotărâre a Guvernului. (...) " "Art. 133. - (1) Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului. (2) Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competența revine tribunalului în a cărui circumscripție teritorială a fost găsit copilul."

Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004. privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului (Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004) : "Art. 9. - (1) Comisia competentă să soluționeze cazurile privitoare la copiii care necesită o măsură de protecție specială este cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului. (...) " "Art. 10. - (...) (3) Hotărârile Comisiei pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele supuse judecării fiind soluționate potrivit regulilor speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004."

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare: "Semnificația unor termeni Art. 2. - (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...) b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică; c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ; (...) f) contencios administrativ - activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim; (...) " "Obiectul acțiunii judiciare Art. 8. - (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (...) " "Instanța competentă " Art. 10. - (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (...) (3) Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale." III. Examenul jurisprudențial A) Într-o primă orientare, s-a considerat că litigiile având ca obiect anularea hotărârii de încadrare a minorului în grad de handicap, emisă de comisia pentru protecția copilului sunt de competența secțiilor de contencios administrativ.

În sprijinul acestei orientări, s-a reținut că art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 stabilește competența materială specială a tribunalului de la domiciliul copilului numai pentru cauzele care au ca obiect stabilirea măsurilor de protecție specială a copilului, acestea fiind în mod limitativ prevăzute de art. 59 din aceeași lege: plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată.

De asemenea, s-a apreciat că art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004 se referă la hotărârile comisiei, prin care aceasta stabilește măsurile de protecție specială a copilului prevăzute de Legea nr. 272/2004, trimiterea fiind făcută la normele speciale cuprinse în această lege. Competența instanței este dată de obiectul cererii de chemare în judecată și de natura actului juridic dedus judecății, apreciindu-se că, în condițiile în care obiectul actului contestat, emis de comisia pentru protecția copilului din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, este unul diferit de cele enunțate de art. 59 din Legea nr. 272/2004, respectiv încadrarea minorului în grad de handicap, pentru care legiuitorul nu a prevăzut norme procesuale speciale, devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența revenind instanței de contencios administrativ, în funcție de rangul autorității emitente a actului ce se contestă.

Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004 nu prevede în mod expres că, în cazul cererilor având ca obiect atacarea hotărârii comisiei pentru protecția copilului, acestea revin spre soluționare tribunalului specializat pentru minori sau completelor specializate pentru minori, înființate în cadrul tribunalelor de la domiciliul minorului, iar subiectul hotărârii atacate, care este un minor, nu poate reprezenta un argument suficient pentru a se interpreta intenția legiuitorului în sensul că aceste cereri sunt de competența tribunalelor specializate, chiar dacă actul atacat are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual, normele de competență fiind imperative și de strictă interpretare și aplicare. B) Într-o altă orientare jurisprudențială, s-a stabilit că aceste litigii sunt de competența instanței civile, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004, care nu fac nicio distincție, sub aspectul competenței, între hotărârile prin care au fost dispuse măsuri speciale de protecție și alte hotărâri adoptate de comisia pentru protecția copilului, astfel că nici instanța nu trebuie să distingă.

S-a reținut, în acest sens, că Legea nr. 448/2006 se ocupă în mod special de procedura de încadrare în grad de handicap a adulților, prevăzând, printre altele, regimul deciziilor emise de Comisia superioară, care pot fi atacate la secția de contencios administrativ a tribunalului, conform art. 90 2 alin. (4) din respectiva lege.

Voința legiuitorului a fost aceea de a supune toate cauzele litigioase privind hotărârile adoptate de comisia pentru protecția copilului unei proceduri unice prevăzute de Legea nr. 272/2004, fără nicio distincție în funcție de luarea unei anumite măsuri și fără a impune o anumită specializare a instanței în materie, așa cum o face Legea nr. 448/2006 în materia încadrării în grad și tip de handicap a adulților.

Legea nr. 272/2004 instituie o procedură specială de contestare a legalității hotărârilor adoptate de comisia pentru protecția copilului, astfel că se poate reține norma consacrată de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform căreia nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ acte administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. IV. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

În opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în litera și spiritul legii este prima orientare jurisprudențială - cea conform căreia litigiile având ca obiect plângerile formulate împotriva hotărârilor de încadrare a minorilor în grad de handicap, emise de comisiile pentru protecția copilului din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, sunt de competența secțiilor de contencios administrativ - pentru următoarele considerente:

Hotărârile comisiei pentru protecția copilului din cadrul Direcției generale de asistență socială și protecția copilului de încadrare a minorilor în grad de handicap, contestate în cauzele ce fac obiect al recursului în interesul legii, au natura juridică a unor acte administrative unilaterale cu caracter individual, așa cum acestea sunt definite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

La rândul său, comisia pentru protecția copilului întrunește trăsăturile specifice ale unei autorități publice în sensul dat de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Conform dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 272/2004, în subordinea consiliului județean și, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București funcționează comisia pentru protecția copilului, ca organ de specialitate al acestora, fără personalitate juridică, având următoarele atribuții principale: a) stabilirea încadrării în grad de handicap și orientarea școlară a copilului; b) pronunțarea, în condițiile prezentei legi, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea unei măsuri de protecție specială a copilului; c) soluționarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal; d) alte atribuții prevăzute de lege.

Aceleași dispoziții privind natura juridică a comisiei pentru protecția copilului și atribuțiile acesteia sunt prevăzute și în Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004.

Specificul comisiei pentru protecția copilului de organ al autorității publice și natura de act administrativ a hotărârilor emise în privința încadrării minorilor într-un grad de handicap sunt elemente proprii unui litigiu în contencios administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ îl constituie actul administrativ unilateral tipic sau asimilat, astfel încât și din această perspectivă hotărârile comisiilor pentru protecția copilului privind încadrarea minorilor în grad și tip de handicap constituie obiect al acțiunii în contencios administrativ.

Raportat la poziția autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice și în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, rezultă că revine tribunalului - secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a acestor cauze.

Astfel, între minorul legal reprezentat prin ocrotitorul său legal, în calitate de reclamant, și comisia pentru protecția copilului, în calitate de pârât, se naște un raport juridic de drept public a cărui principală caracteristică o reprezintă poziția de subordonare între subiecții participanți, dintre care unul este întotdeauna o autoritate din structura puterii de stat, nefiind în prezența unei poziții de egalitate a părților raportului juridic, proprie dreptului privat și implicit a dreptului civil.

Faptul că dispozițiile art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004 prevăd că hotărârile comisiei pentru protecția copilului pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele supuse judecării fiind soluționate potrivit regulilor speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004, nu schimbă natura juridică, de act administrativ, a hotărârilor emise de această instituție publică.

Regulile speciale de procedură cuprinse în cap. X din Legea nr. 272/2004 se aplică strict în privința stabilirii măsurilor de protecție specială prevăzute de art. 59 din acest act normativ, redactarea art. 133 alin. (1) din lege fiind lipsită de orice echivoc, în ceea ce privește circumscrierea domeniului său de aplicare; orice alte măsuri dispuse în baza unor prevederi din Legea nr. 272/2004, altele decât cele ale art. 59, sunt supuse regulilor de procedură de drept comun ori, după caz, ale materiei căreia îi aparține obiectul litigiului.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. III din 15 ianuarie 2007 1 , dată în soluționarea recursului în interesul legii privind competența de soluționare în primă instanță a cererilor referitoare la măsura de protecție alternativă a tutelei copilului, instanța de unificare a practicii judiciare statuând că această competență aparține judecătoriei, ca instanță de drept comun, și nu tribunalului de la domiciliul copilului, în virtutea competenței speciale instituite de Legea nr. 272/2004. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 30 octombrie 2007.

De asemenea, având de soluționat divergența de opinii a practicii judiciare privind competența de soluționare a litigiilor prin care se solicită de către o direcție generală de asistență socială și protecția copilului obligarea unui consiliu județean sau local ori a unei alte direcții de asistență socială la suportarea cheltuielilor de întreținere pentru personalul care beneficiază de măsuri de protecție prevăzute de Legea nr. 448/2006 și Legea nr. 272/2004, în sensul dacă această competență aparține instanței civile sau celei de contencios administrativ, prin Decizia nr. 13 din 22 iunie 2015 2 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a hotărât că litigiile având ca obiect astfel de acțiuni sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 11 septembrie 2015.

Instanța supremă a reținut că litigiile vizate intră în sfera contenciosului administrativ, având în vedere calitatea de autorități publice a părților, faptul că obiectul acestor acțiuni îl constituie refuzul de soluționare a unor cereri referitoare la un drept prevăzut de lege și natura juridică a drepturilor și obligațiilor corelative de a finanța sistemul de asistență socială, ca fiind una de drept administrativ; faptul că obiectul litigiilor îl constituie pretenții de natură civilă nu a fost considerat definitoriu, cât timp pretențiile nu își au izvorul în raporturi juridice civile, ci chiar în lege.

Aspectul că Legea nr. 272/2004 cuprinde reglementări speciale în privința copiilor cu dizabilități nu îndreptățește concluzia că litigiile având ca obiect contestarea hotărârilor comisiei pentru protecția copilului de încadrare într-un grad de handicap sunt supuse jurisdicției prevăzute de dispozițiile art. 133 din Legea nr. 272/2004, derogatorii de la dreptul comun, câtă vreme în materia protecției și promovării drepturilor persoanelor cu handicap există o lege specială care nu distinge în privința domeniului său de aplicare între copii și adulți cu handicap.

Astfel, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, de dispozițiile prezentei legi beneficiază copiii și adulții cu handicap, cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reședința în România.

Între comisia pentru protecția copilului abilitată în stabilirea încadrării în grad de handicap a minorilor în conformitate cu dispozițiile art. 115 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 272/2004, art. 85 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 și, respectiv, art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004, pe de o parte, și Comisia de evaluare care dispune încadrarea în grad și tip de handicap a adulților prevăzută de art. 85 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, pe de altă parte, există doar o diferență de ordin terminologic, atât natura juridică, cât și atribuțiile acestor instituții, din perspectivele acestei analize, prezentând similitudini de fond.

Astfel, ambele comisii sunt prevăzute de lege ca fiind organe de specialitate în subordinea consiliului județean/local, cu sau fără personalitate juridică, având printre altele atribuții în stabilirea încadrării în grad de handicap a minorilor (în cazul comisiei pentru protecția copilului), respectiv a adulților (în cazul Comisiei de evaluare).

Faptul că doar în privința hotărârilor Comisiei de evaluare, legea prevede că acestea pot fi contestate la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap aflată în structura Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, potrivit art. 87 alin. (5) din Legea nr. 448/2006, iar deciziile emise de Comisia superioară pot fi atacate la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, potrivit Legii nr. 554/2004 [art. 90 2 alin. (4) din Legea nr. 448/2006], nu înseamnă că în privința contestării hotărârilor emise de comisia pentru protecția copilului, de încadrare într-un grad de handicap, competența de soluționare ar aparține altei instanțe decât cea de contencios administrativ.

Prevederile art. 87 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 instituie, de fapt, o jurisdicție administrativă prealabilă în fața Comisiei superioare, circumscrisă dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, având în vedere identitatea de natură juridică și de competențe dintre comisia pentru protecția copilului și Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, nu există nicio rațiune logică pentru crearea unei diferențe de tratament în ceea ce privește jurisdicția căreia i se supun hotărârile emise de cele două autorități, ca acte administrative ce au ca obiect încadrarea în grad și tip de handicap.

Competența instanței de contencios administrativ este dată, prin urmare, de Legea-cadru în materia protecției drepturilor persoanelor cu handicap nr. 448/2006, nu doar pentru argumentele prezentate anterior, ci și prin prisma principiilor ce decurg din ierarhia actelor normative. Astfel, între dispozițiile cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004, care trimit la regulile speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004 în privința competenței instanței civile, pe de o parte, și cele prevăzute de Legea nr. 448/2006, care prevăd competența instanței de contencios, pe de altă parte, au întâietate acestea din urmă, în virtutea principiilor lex superior derogat legi inferiori, lex specialia generalibus derogant și lex posterior derogat legi priori, la care se poate adăuga și principiul aplicării prin analogie a unei norme legale.

Argumentul potrivit căruia simpla calitate de minor a uneia dintre părțile raportului juridic dedus judecății atrage competența ratione personae a completului specializat pentru cauze cu minori din cadrul secției civile a tribunalului vine în coliziune cu principiul specializării instanței de contencios administrativ, competentă în considerarea obiectului și naturii litigiului, specializare care atrage multiple garanții pentru calitatea actului de justiție, din perspectiva controlului de legalitate și temeinicie pe care instanțele de contencios administrativ sunt chemate să îl efectueze asupra actului.

Mai mult, atunci când legiuitorul a intenționat să deroge de la normele de competență funcțională obișnuite și să atribuie instanței civile competența exercitării controlului judecătoresc asupra actelor administrative emise de autorități publice, a prevăzut aceasta în mod expres, cum a procedat, de exemplu, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare. V. Jurisprudența Curții Constituționale, Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții de Justiție a Uniunii Europene

În jurisprudența Curții Constituționale și a instanțelor europene nu au fost identificate decizii relevate în privința chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. VI. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În jurisprudența instanței supreme nu au fost identificate decizii care să statueze în mod direct asupra chestiunii de drept în discuție. Este de menționat, totuși, decizia nr. III din 15 ianuarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004. VII. Raportul asupra recursului în interesul legii

Raportul apreciază că recursul în interesul legii este admisibil și propune admiterea acestuia, în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, art. 115 alin. (1) lit. a) și art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, precum și ale art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004, raportate la art. 2 alin. (1) lit. b), c) și f), art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor având ca obiect anularea hotărârilor comisiei pentru protecția copilului de încadrare în grad și tip de handicap a copilului cu dizabilități revine tribunalelor - secțiile de contencios administrativ/completele specializate în materia contenciosului administrativ. VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Verificarea regularității învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție impune analizarea condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii", precum și ale art. 514 din același cod, referitoare la obiectul recursului și la titularul dreptului de sesizare.

Analiza implică, așadar, mai multe aspecte: - cel al cerinței de ordin formal prevăzute de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă - dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii; această cerință de admisibilitate se constată a fi îndeplinită, având în vedere jurisprudența anexată sesizării, ilustrată prin hotărâri judecătorești definitive, din care rezultă practica neunitară la nivelul mai multor curți de apel din țară, în soluționarea unor conflicte de competență; - sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească probleme de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești, întrucât finalitatea acestei instituții juridice o constituie asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii; și această condiție se constată a fi îndeplinită, întrucât sesizarea vizează interpretarea și aplicarea unitară a unor norme referitoare la competența materială de soluționare a litigiilor având ca obiect anularea hotărârilor de încadrare a minorilor în grad de handicap, emise de comisia pentru protecția copilului; - sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, se constată că autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia, se regăsește printre titularii dreptului de sesizare, prevăzuți de art. 514 din Codul de procedură civilă.

Se apreciază, așadar, că recursul în interesul legii este admisibil.

Cu privire la fondul sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prima orientare jurisprudențială, conform căreia litigiile având ca obiect anularea hotărârii de încadrare a minorului în grad de handicap sunt de competența secțiilor/completelor specializate în contencios administrativ, este în acord cu litera și spiritul legii, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Raportat la cadrul normativ incident supus interpretării, menționat la pct. II din decizie, primul pas necesar în lămurirea chestiunii competenței este stabilirea naturii actului atacat.

Comisia pentru protecția copilului este instituită prin art. 115 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, ca organ de specialitate, aflat în subordinea consiliului județean și, respectiv, a consiliului local al sectorului municipiului București, fără personalitate juridică, având printre atribuțiile principale pe aceea de a stabili încadrarea în grad de handicap și orientarea școlară a copilului cu dizabilități. Această atribuție este prevăzută și de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 și este similară cu cea instituită de art. 85 alin. (3) și art. 87 din aceeași lege în sarcina Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, de asemenea, organ de specialitate al consiliului județean sau, după caz, al consiliului local al sectorului municipiului București, cu activitate decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad și tip de handicap.

Comisia pentru protecția copilului, precum și Comisia pentru evaluarea persoanelor adulte cu handicap, sunt autorități publice, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârile de încadrare în grad de handicap au natura juridică a unor acte administrative unilaterale, cu caracter individual, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Legea nr. 448/2006, care reglementează drepturile persoanelor cu handicap, se rezumă la a stabili în sarcina comisiei pentru protecția copilului atribuția încadrării în grad și tip de handicap a copiilor cu dizabilități. Funcționarea comisiei este instituită prin art. 115 alin. (1) [fostul art. 104 alin. (1) ] din Legea nr. 272/2004, cele două legi fiind interferente în reglementarea încadrării în tip și grad de handicap a copilului cu dizabilități. Metodologia de funcționare a comisiei și de emitere a hotărârilor privind încadrarea în grad de handicap a copilului minor face obiectul de reglementare al Hotărârii Guvernului nr. 1.437/2004, emisă în temeiul fostului art. 104 alin. (2), devenit, după republicare, art. 115 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, care instituie funcționarea comisiei și statuează că organizarea și metodologia de funcționare a acesteia se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

Legea nr. 448/2006 stabilește reguli de procedură prealabilă și de competență numai în ceea ce privește soluționarea litigiilor referitoare la încadrarea în grad și tip de handicap a persoanelor adulte cu dizabilități, statuând, prin art. 90 1 alin. (1) și art. 90 2 alin. (4), că hotărârile Comisiei de evaluare pot fi contestate la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap 3 , iar deciziile Comisiei superioare pot fi atacate la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, potrivit Legii nr. 554/2004. 3 Comisie care funcționează, în prezent, conform modificărilor aduse art. 90 1 din Legea nr. 448/2006 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2016, în structura Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități și care funcționa anterior acestor modificări în structura Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale.

Legea nr. 272/2004, la rândul ei, reglementează, prin art. 133 alin. (1), exclusiv competența de soluționare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială a copilului, prevăzute de art. 59 din lege. Dispunerea acestor măsuri intră tot în atribuțiile comisiei pentru protecția copilului, abilitată, potrivit art. 115 alin. (1) lit. b) din lege, să se pronunțe cu privire la propunerile referitoare la stabilirea unei măsuri de protecție specială a copilului. De asemenea, prin art. 134 și următoarele, Legea nr. 272/2004 instituie reguli de procedură în cauzele privind stabilirea măsurilor de protecție specială a copilului.

Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004 este emisă pentru organizarea executăriiart. 115 alin. (2) [fostul art. 104 alin. (2) ] din Legea nr. 272/2004 și reglementează organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului 4 . Hotărârea se referă explicit, prin art. 9, exclusiv la stabilirea măsurilor de protecție specială a copiilor, iar prin art. 10 alin. (3) stipulează că hotărârile comisiei pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele supuse judecării urmând a fi soluționate potrivit regulilor speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004. Aceste ultime dispoziții sunt pe deplin concordante cu prevederile art. 133 și următoarele din Legea nr. 272/2004. Din topografia textelor legale anterior menționate (art. 9 și 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004), rezultă că actul normativ de rang inferior legii în temeiul căreia a fost emis este corelat cu actul normativ cu forță juridică superioară, respectiv cu Legea nr. 272/2004, care reglementează exclusiv competența în litigiile privind hotărârile comisiei pentru protecția copilului emise în materia măsurilor de protecție specială. 4 "Art. 1. - Comisia pentru protecția copilului, denumită în continuare Comisia, prevăzută la art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, este organul de specialitate, fără personalitate juridică, al consiliului județean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului București, cu activitate decizională în materia protecției și promovării drepturilor copilului. Art. 2. - (1) Comisia are următoarele atribuții principale; a) stabilește încadrarea copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap și, după caz, orientarea școlară a acestora; b) stabilește măsurile de protecție specială a copiilor, în condițiile legii; c) reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecție, precum și încadrarea în grad de handicap și orientarea școlară a copiilor, pe baza sesizării direcției generale de asistență socială și protecția copilului, denumită în continuare Direcția; d) revocă sau înlocuiește măsura stabilită, în condițiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat; e) soluționează cererile privind eliberarea atestatului de asistent maternal profesionist; f) soluționează plângerile adresate de copii, în măsura în care soluționarea acestora nu este stabilită de lege în competența altor instituții; g) promovează drepturile copilului în toate activitățile pe care le întreprinde; h) informează părinții cu privire la consecințele plasamentului asupra raporturilor pe care le au cu copiii, inclusiv drepturile și obligațiile pe care le au față de copil pe durata măsurii plasamentului; i) stabilește, în condițiile legii, cuantumul contribuției lunare a părinților la întreținerea copilului pentru care s-a decis plasamentul. (2) Comisia îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege."

Rezultă, astfel, că niciunul dintre actele normative speciale menționate (Legea nr. 448/2006, Legea nr. 272/2004 și Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004) nu cuprinde reguli de competență pentru litigiile având ca obiect anularea hotărârii privind încadrarea în grad de handicap a copilului cu dizabilități și obligarea autorității publice să emită o nouă hotărâre prin care să stabilească o altă încadrare.

În aceste condiții, devine aplicabilă legea generală, respectiv Legea nr. 554/2004. Calitatea comisiei, de autoritate publică, și natura de act administrativ a hotărârilor emise pentru încadrarea în grad de handicap sunt elemente proprii unui litigiu în contencios administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la poziția autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice, având în vedere că aceasta funcționează în cadrul consiliului județean sau în cadrul consiliului local al sectorului municipiului București, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor menționate revine tribunalului - secția/completul specializat în contencios administrativ de la sediul autorității sau de la domiciliul reclamantului.

Pentru stabilirea competenței în sensul arătat pledează și următoarele argumente de corelare legislativă și analogie juridică.

În cazul hotărârilor Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, Legea nr. 448/2006 stabilește în mod expres competența de soluționare a litigiilor în favoarea tribunalului - secția/completele specializate în contencios administrativ. În materia protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități, Legea specială nr. 448/2006 nu distinge, în privința domeniului său de aplicare, între copii și adulți cu handicap. Conform art. 2 alin. (2) din lege, de dispozițiile acesteia beneficiază copiii și adulții cu handicap, cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reședința în România. Comisia pentru protecția copilului și Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sunt, ambele, organe de specialitate în subordinea consiliului județean/local, având atribuții similare, referitoare la stabilirea încadrării în grad de handicap a minorilor, respectiv a adulților. În aceste condiții, având în vedere că soluționarea cauzelor privitoare la deciziile de încadrare în grad de handicap a adulților este conferită de legea specială instanțelor de contencios administrativ, pentru identitate de rațiune, și cauzele privitoare la hotărârile comisiei pentru protecția copilului trebuie să revină în competența instanțelor de contencios administrativ. Nu există nicio rațiune pentru crearea unei diferențe de tratament juridic în ceea ce privește jurisdicția căreia i se supun hotărârile emise de cele două autorități.

Trebuie avut în vedere și principiul specializării instanțelor de contencios administrativ, competente în considerarea obiectului și naturii litigiului, specializare menită să contribuie la calitatea actului de justiție.

În același sens, este de reținut că, în cazurile în care legiuitorul, în concordanță cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a înțeles să dispună că anumite acte administrative nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, a prevăzut în mod expres reguli derogatorii de la competența instanțelor de contencios administrativ 5 . 5 Spre exemplu, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

De asemenea, trebuie avută în vedere Decizia nr. III din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii privind competența de soluționare, în primă instanță, a cererilor referitoare la măsura de protecție alternativă a tutelei copilului, decizie prin care instanța de unificare a practicii judiciare a statuat că această competență aparține judecătoriei, ca instanță de drept comun, iar nu tribunalului de la domiciliul copilului, în virtutea competenței speciale instituite de Legea nr. 272/2004.

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că măsura tutelei copilului nu se numără printre măsurile de protecție specială reglementate de Legea nr. 272/2004, situație față de care nu sunt incidente regulile de competență prevăzute de Legea nr. 272/2004, aplicabile cauzelor prevăzute de această lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială.

Argumentele reținute de instanța supremă în Decizia nr. III din 15 ianuarie 2007 își găsesc aplicabilitatea, mutatis mutandis, și în problema de drept care face obiectul prezentului recurs în interesul legii, pe considerentul că măsura de încadrare a minorului în grad de handicap nu se regăsește în enumerarea limitativă prevăzută de art. 59 din Legea nr. 272/2004. Drept urmare, contestarea acestor măsuri se face la instanța de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv secția de contencios administrativ a tribunalului, competență atrasă de natura juridică de act administrativ a hotărârii comisiei și de calitatea emitentei de autoritate publică, care determină natura de contencios administrativ a litigiului.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,