ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 491/2013

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 118/F din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., art. 18 1 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cea de conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen. S-a aplicat inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei și s-a luat act că partea vătămată Consiliul Local al Comunei Băiculești nu s-a constituit parte civilă. Conform art. 192 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 830 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu avansată din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că inculpatul în calitatea sa de primar, a emis Dispoziția nr. 129 din 19 decembrie 2003 prin care a organizat controlul financiar preventiv și, totodată a numit pe fiica sa S.I.

să realizeze această activitate de control financiar preventiv, iar prin dispoziția nr. 130 din 23 decembrie 2003 a dispus ca S.I. să beneficieze de un spor de 25% din salariul lunar brut pentru desfășurarea activității de control financiar preventiv. Prin dispoziția nr. 130 din 23 decembrie 2003, același inculpat a hotărât ca S.I. să beneficieze de un spor de 25% din salariul brut lunar pentru „desfășurarea activității de control financiar preventiv”. Totodată, inculpatul B.G., prin dispoziția nr. 271 din 19 august 2009 a reactualizat dispoziția nr. 129 din 19 decembrie 2003 privind organizarea controlului financiar preventiv și a numit-o din nou pe S.I. să exercite această activitate. La insistențele organelor financiare de control, prin dispoziția nr. 350 din 12 aprilie 2011 a numit cu desfășurarea acestei activități o altă persoană și anume pe numita B.L.

În cauză, cu privire la aceste aspecte, s-a cerut organelor financiare să efectueze o acțiune în verificare la Primăria comunei Băiculești, județul Argeș. Cu ocazia unei verificări din partea organelor financiar, a rezultat din nota de constatate întocmită la 13 decembrie 2011, starea de incompatibilitate între B.G., în calitate de ordonator de credite și S.I., persoană împuternicită cu exercitarea vizei de control financiar preventiv, fapt ce contravine O.G.

nr. 119/1999, care la Anexa 8 (Cod specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitate de control financiar preventiv propriu), la lit. f) (incompatibilitate) prevede: „Nu pot fi desemnate pentru exercitarea controlului financiar preventiv propriu persoanele care sunt soți sau rude de gradul I cu conducătorul entității publice pe lângă care urmează să exercite această activitate, precum și acele persoane care pot să se afle într-o situație de conflict de, interese în legătură cu operațiunile care-i sunt supuse spre avizare”. În materialul întocmit se arată că S.I. a primit suma totală de 14.202 lei, reprezentând spor de 25% pentru exercitarea activității de control financiar preventiv.

S-a reținut că, din același material precum și din adresa nr. 21305 din 02 martie 2012 a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Argeș rezultă că, pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 19 august 2009, S.I. a încasat suma de 10.255 lei, iar pentru perioada 19 august 2009 - 12 aprilie 2011, a încasat, pentru desfășurarea acestei activități suma de 3.947 lei. S-a mai reținut că, prin adresa nr. 4053 din 25 iunie 2012, Consiliul Local Băiculești a comunicat că nu se constituie parte civilă, întrucât nu a suferit nici un prejudiciu. S-a mai reținut că în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut fapta comisă, susținând în apărare că nu a avut încredere în alte persoane, iar în fața instanței, inculpatul a solicitat judecarea sa în procedură simplificată.

Sub aspectul încadrării juridice s-a reținut că fapta comisă de inculpatul B.G. (care, în calitate de primar al comunei Băiculești, județul Argeș, a emis dispozițiile nr. 129 din 19 decembrie 2003 și 130 din 23 decembrie 2003, prin care a numit pe fiica sa S.I., cu exercitarea activității de control financiar preventiv în cadrul Primăriei comunei Băiculești, atribuindu-i și sporul de 25%, încasând astfel suma de 10.225 lei) este lipsită în mod vădit de importanță, în sensul art. 18 1 C. pen. De asemenea, s-a reținut că fapta aceluiași inculpat, care, în calitate de primar, a emis dispoziția nr. 271 din 19 august 2009, prin care a renumit pe fiica sa S.I. cu exercitarea activității de control financiar preventiv (efectele dispoziției încetând la 12 aprilie 2011), încasând în această perioadă suma de 3.947 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253 1 C. pen., dar că este lipsită, în mod vădit de importanță.

Constatând necesitatea schimbării încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 248 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rezultată exclusiv din probele administrate la urmărire penală, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. Instanța de fond a apreciat și reținut că judecarea inculpatului în procedură simplificată nu exclude aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen. pentru că, acestea din urmă, se referă la fapta săvârșită și nu la infracțiune pentru a fi inaplicabilă. Analizând gravitatea faptei săvârșite de inculpat, circumscrisă dispozițiilor art. 248 C. pen. în formă continuată, Curtea a apreciat că activitatea inculpatului incriminată prin rechizitoriu este în mod vădit lipsită de importanță.

În justificarea opiniei, Curtea a reamintit că această analiză se face prin raportare la criterii clar stabilite de legea penală și anume atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege precum și conținutul ei concret care trebuie să fie lipsit în mod vădit de importanță. În acest sens, s-a reținut că gradul de pericol social generat de această faptă este determinat de modul și mijloacele de săvârșire, dar și de împrejurările și scopul comiterii acesteia, de urmarea produsă precum și de persoana și conduita făptuitorului. S-a apreciat că, în cauză, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, dar și împrejurările comiterii acesteia demonstrează ieșirea dintr-o situație limită și anume lipsa de personal al primăriei comunei Băiculești, motiv pentru care periculozitatea încadrării numitei S.I.

pe o funcție de control financiar este lipsită de importanță. În considerarea acestui fapt s-a reținut că însăși Primăria comunei Băiculești a comunicat instanței de fond inexistența vreunui prejudiciu generat de fapta imputată inculpatului. În legătură cu persoana inculpatului instanța de fond a reținut că acesta nu a mai fost condamnat, inexistența antecedentelor penale demonstrând lipsa de periculozitate a inculpatului, în sensul art. 18 1 C. pen. S-a avut în vedere conduita bună a inculpatului, în societate, care rezultă din profesia pe care a exercitat-o, aceea de preot, din faptul că inculpatul prețuiește valorile creștine și promovează valorile morale și civile, că a slujit cu abnegație în parohia încredințată, ajutând enoriașii prin acte de caritate și sociale, că este tolerant și conciliant.

Cu privire la fapta încriminată prin dispozițiile art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., instanța de fond a mai reținut că parchetul nu a demonstrat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mai sus, lipind probele în acest sens. Cum în condițiile date, judecarea în procedura simplificată nu permite disocierea cercetării judecătorești, o infracțiune să fie judecată în procedura comună pentru care nu s-a demonstrat întrunirea elementelor constitutive ale faptei, iar alta, în procedura reglementată de art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen., pentru care probatoriul confirmă săvârșirea faptei, instanța de fond a apreciat și reținut că nu are alternativa achitării inculpatului pentru alte temeiuri decât pentru cel prevăzut de art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen. S-a apreciat de către instanța de fond că, nefiind dovedită întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. de către acuzare, sub aspectul laturii subiective, nu se poate dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru că procedura simplificată exclude aplicarea acestui temei. În opinia Curții, singura soluție care se impunea pentru infracțiunea de mai sus a fost aceea de constatare, ca lipsită de importanță, a faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice. În legătură cu infracțiunea de conflict de interese, Curtea, a relevat lipsa de periculozitate a faptei săvârșite de inculpat, argumentele expuse pe larg pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., în formă continuată, fiind valabile și pentru această infracțiune.

Instanța de fond a reținut că în speță realizarea unui folos material pentru o altă persoană, în sensul dispozițiilor art. 253 1 C. pen., s-a concretizat prin obținerea de către aceasta din urmă a unui loc de muncă care constituie sursă de venituri. Pe această idee, Primăria comunei Băiculești a comunicat inexistența prejudiciului, arătând că oricum S.I. ar fi trebuit să obțină salariu pentru munca prestată, însă pentru considerentele expuse anterior, s-a apreciat că fapta inculpatului circumscrisă dispozițiilor art. 253 1 C. pen. este lipsită în mod vădit de importanță, fiind aplicabile astfel dispozițiile art. 18 1 C. pen. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești precum și inculpatul B.G.

formulându-se critici de nelegalitate și netemeinicie după cum urmează: Parchetul a criticat sentința penală recurată sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, învederând că faptele săvârșite prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și se impune condamnarea acestuia pentru cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată. S-a mai învederat că inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. recunoscând faptele așa cum au fost expuse în rechizitoriu fără a solicita alte probe față de cele administrate în faza de urmărire penală. Raportat la situația de fapt reținută s-a susținut că instanța de fond în mod greșit a considerat că faptele săvârșite de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni deși prin conținutul lor concret acestea nu sunt lipsite în mod vădit de importanță.

În temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței penale atacate și rejudecând să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. și conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen. Criticile inculpatului B.G., circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 , 17 C. proc. pen. vizează, pe de o parte, cuantumul cheltuielilor judiciare pe care acesta trebuie să le achite statului și cuantumul onorariului avocatului desemnat din oficiu, iar pe de altă parte, cuantumul prea mare al amenzii administrative stabilit de instanța de fond.

Recurentul a învederat că prin dispozitivul hotărârii atacate a fost obligat să achite suma de 830 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat pentru ca apoi, să menționeze că, suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. În aceste condiții, nu se cunoaște care este suma pe care trebuie să o achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare: 830 lei, 630 lei sau 1030 lei. A susținut că, suma pe care instanța trebuia să o stabilească cu titlu de cheltuieli judiciare către stat era suma de 630 lei, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 192, alin. (6) C. proc.

pen., „cheltuielile pentru plata interpreților desemnați de organele judiciare, potrivit legii, pentru asistarea părților rămân, în toate cazurile, în sarcina statului.” În lipsa unui dispozitiv clar în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor judiciare pe care trebuie să le achite statului, este posibil ca, să fie executat silit pentru o sumă mai mare decât cea pe care o datorează sau, din contră, în situația în care va achita o sumă mai mică, condițiile privitoare la reabilitarea sa să nu fie îndeplinite. A apreciat că, instanța a făcut o greșită aplicare a legii și nu trebuia să îl oblige și la plata onorariului apărătorului din oficiu, pentru că acesta se suportă, în toate cazurile, de către Ministerul Justiției.

Pe de altă parte, a susținut că dispozițiile art. 18 1 , alin. (3) C. pen., prevăd că, „în cazul faptelor prevăzute în prezentul articol (fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni) procurorul sau instanța, poate aplica una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 C. pen.”. Sancțiunea administrativă ce i s-a aplicat este prea mare, față de aspectul că a recunoscut săvârșirea faptelor, a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare. A solicitat aplicarea unei sancțiuni mai blânde cum ar fi mustrarea sau o amendă într-un cuantum mai mic. Recursul parchetului este fondat. Recursul inculpatului este nefondat. Examinând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma tuturor criticilor formulate și sub toate aspectele de fapt și de drept conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivele de recurs formulate de parchet sunt întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta: Prin sentința penală atacată, așa cum s-a arătat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., art. 18 1 C. proc. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cea de conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen., fiindu-i aplicată inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1000 lei.

Raportat la situația de fapt reținută, la împrejurările comiterii faptelor, la consecințele juridice produse de acestea se apreciază contrar celor reținute de instanța de fond, că faptele săvârșite de către inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind vorba de o atingere minimă adusă uneia din valorile apărate de lege. Inculpatul a săvârșit fapte care aduc atingere unor activități de interes public și care prin conținutul lor concret nu sunt lipsite, în mod vădit, de importanță ci, din contră, prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni. Pentru a constitui infracțiune, fapta unei persoane trebuie să prezinte pericol social adică să fie periculoasă pentru societate.

Astfel, în dispoziția din art. 18 C. pen. se prevede că, în înțelesul legii penale, fapta care prezintă pericol social este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile sociale apărate de legea penală (art. 1 C. pen.) și pentru a cărei sancționare este necesară aplicarea unei pedepse. Fapta aduce atingere valorilor sociale atunci când vatămă efectiv sau când pune în pericol aceste valori, creând posibilitatea producerii unor urmări dăunătoare pentru ele. Pericolul social se exprimă, de asemenea, în starea de neliniște și insecuritate socială pe care fapta o creează prin caracterul său de violență, de fraudă sau de indisciplină socială. Pericolul creat prin săvârșirea faptei prevăzută de legea penală este un pericol social, caracter decurgând din natura valorilor vătămate sau periclitate.

De asemenea, ca trăsătură a infracțiunii, pericolul social trebuie să aibă caracter penal, adică să prezinte un anumit grad, o anumită gravitate specifică infracțiunii ca ilicit penal, care o distinge de alte forme de ilicit juridic. Deși dispoziția din art. 18 C. pen. nu precizează, este unanim admis în teoria dreptului penal și recunoscut chiar de legiuitor în alte dispoziții (art. 18 1 C. pen.) că ceea ce caracterizează infracțiunea nu este pericolul social în general (pe care îl pot prezenta și alte forme de ilicit) ci un anume grad de pericol social, care deosebește calitativ infracțiunea de ilicitul extrapenal. Fiind dependent de însemnătatea valorilor sociale, de ierarhia acestora, pericolul social este variabil de la o infracțiune la alta.

În fine, pericolul social al faptei constituie o trăsătură a infracțiunii numai dacă, prin gradul ridicat pe care îl prezintă face necesară sancționarea penală a faptei, adică aplicarea unei pedepse. Necesitatea sancționării penale a faptei este apreciată de legiuitor în momentul adoptării legii penale și se exprimă în pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea respectivă, dar ea trebuie să fie apreciată și de organele judiciare cât privește fapta concretă. Pericolul social concret este pericolul pe care îl prezintă fapta săvârșită și este evaluat in concreto de organele judiciare penale ținând seama de vătămarea sau periclitarea efectivă a valorii sociale respective, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei, de împrejurările acesteia, de persoana făptuitorului.

Pericolul social concret diferă, în cadrul aceluiași tip de infracțiune, de la o faptă concretă la alta. Evaluarea lui este importantă, pe de o parte, pentru că lipsa în concret a gradului de pericol social specific infracțiunii duce la inexistența acesteia, iar pe de altă parte, pentru că în procesul de individualizare a pedepsei, gradul de pericol social al faptei este unul dintre criteriile prevăzute de lege. În raport de toate aspectele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că faptele comise de inculpat prezintă pericolul special specific infracțiunilor săvârșite așa cum sunt reținute în rechizitoriu, având în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, scopul urmărit, împrejurările în care faptele au fost comise, precum și persoana și conduita inculpatului.

De menționat că inculpatul cunoștea existența stării de incompatibilitate și, așa cum rezultă și din declarația acestuia, (f. 17 dos. u.p. ) înainte de dispoziția nr. 271 din 19 august 2009, i se ceruse de către Prefectura Argeș să o schimbe pe fiica sa din funcția ce implica exercitarea activității de control financiar preventiv, însă a refuzat. Cu ocazia judecării cauzei la instanța de fond inculpatul a arătat că înțelege să beneficieze de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. recunoscând faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. În considerarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a procedat la audierea inculpatului și după acordarea cuvântului procurorului și celorlalte părți a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și apoi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cea de conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen. și aplicarea sancțiunii administrative în cuantum de 1000 lei. În raport de soluția pronunțată în cauză, de considerentele arătate în precedent referitoare la aprecierea dată în prezenta cauză gradului de pericol social al faptelor săvârșite de inculpatul B.G., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 248 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen. În acest context, reținând cererea inculpatului de a se face aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în sensul ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește, Înalta Curte de Casație și Justiție va soluționa latura penală a cauzei verificând dacă, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Examinând probele administrate în faza de urmărire penală respectiv: plângerea penală formulată de către A.M., nota de constatare din 13 decembrie 2011 întocmită de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Argeș, adresa din 2 martie 2012 a D.G.F.P.

a județului Argeș, dispoziția nr. 129 din 19 decembrie 2003, dispoziția nr. 130 din 23 decembrie 2003, dispoziția nr. 271 din 19 august 2009, dispoziția nr. 349 din 12 aprilie 2011 și dispoziția nr. 350 din 12 aprilie 2011 toate emise de primarul comunei Băiculești, județul Argeș, fișa postului numitei S.I., carnetul de muncă în copie privind pe S.I., declarația numitei S.I., declarațiile martorilor S.I., J.C., A.M., O.Ș.C. toate coroborate cu declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată conform art. 320 1 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că faptele inculpatului, așa cum au fost reținute în expozitivul rechizitoriului, sunt stabilite existând suficiente date cu privire la persoana sa care permit stabilirea unei pedepse.

În drept, fapta comisă de inculpatul B.G. care în calitate de primar al comunei Băiculești, județul Argeș a emis dispoziția nr. 129 din 19 decembrie 2003 și nr. 130 din 23 decembrie 2003 prin care a numit pe fiica sa S.I. cu exercitarea activității de control financiar preventiv în cadrul Primăriei comunei Băiculești, atribuindu-i și sporul de 25% încasând astfel suma de 10.255 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat care, în calitate de primar, a emis dispoziția nr. 271 din 19 august 2009 prin care o numește din nou pe fiica sa S.I.

cu exercitarea activității de control financiar preventiv încasând în această perioadă suma de 3947 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen. Legat de această din urmă încadrare juridică, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite și dispozițiile art. 7 din CEDO privind principiul legalității incriminării pedepselor în sensul accesibilității, previzibilității și predictibilității normei penale referitoare la conflictul de interese. Aceste norme sunt suficient de clare, precise și totodată previzibile (în acest sens, cauza CEDO, Secția a 3-a, Decizia Delbos și alții contra Franța, 16 septembrie 2004). Întrucât faptele au fost săvârșite de inculpat înainte ca acesta să fi fost judecat ori condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză se va face aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și 34 C. pen.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului instanța reține următoarele: Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor inculpatului pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de faptul că inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar (f.2 u.p.) fiind sancționat administrativ în două rânduri și anume pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals (în calitate de primar) respectiv loviri și alte violențe.

Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen. aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Ținând seama de aceste criterii urmează a se aplica inculpatului o pedeapsă într-un cuantum suficient și proporțional cu scopul pedepsei așa cum este reglementat de art. 52 C. pen. Referitor la modalitatea de executare apreciază că scopul pedepsei ce se va aplica inculpatului poate fi atins chiar fără executarea efectivă a acesteia, sens în care urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

stabilind un termen de încercare conform art. 82 C. pen. Totodată, urmează a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie și a face aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. în sensul suspendării executării acestei pedepse accesorii. În ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție face următoarele precizări: Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este o pedeapsă restrictivă de drepturi care constă într-o interzicere temporară a exercițiului anumitor drepturi ale condamnatului ca un compliment sau adaos la pedeapsa închisorii aplicată acestuia.

Este o privare relativă care privește numai exercițiul, nu și capacitatea de a dobândi un astfel de drept și temporară fiindcă nu este niciodată definitivă, ci numai limitată în timp. Interzicerea unor drepturi este, în același timp, o pedeapsă determinată, legea prevăzând exact drepturile al căror exercițiu poate fi interzis, instanța de judecată urmând să determine concret dreptul sau drepturile pe care le interzice condamnatului și durata exactă a interzicerii. În cazul pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii (art. 64 lit. c) C. pen.) interzicerea este limitată la situațiile în care condamnatul s-a folosit de funcția sau profesia sa pentru a săvârși infracțiunea, deci când a exercitat incorect sau abuziv atribuțiile, comițând o infracțiune.

Cel decăzut din acest drept nu poate fi încadrat din nou sau nu mai poate continua să exercite funcția sau profesia în exercitarea căreia a comis infracțiunea. Condiții de aplicare a pedepsei complementare sunt prevăzute în art. 65 C. pen. Ca modalitate de aplicare interzicerea unor drepturi poate fi obligatorie sau facultativă. Aplicarea ei este obligatorie atunci când este prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită. Legea prevede pentru anumite infracțiuni, pe lângă pedeapsa închisorii și pedeapsa interzicerii unor drepturi. În aceste cazuri, instanța este obligată să aplice și interzicerea unor drepturi, necesitatea acesteia fiind apreciată de legiuitor. De asemenea, întrucât legea prevede că interzicerea unor drepturi poate fi aplicată pe o durată de la 1 la 10 ani instanța este obligată să determine concret durata pedepsei aplicate.

În speță, însă, pentru infracțiunea prevăzută de art. 253 1 C. pen. legea prevede în mod obligatoriu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă. Astfel, aplicarea facultativă a pedepsei interzicerii unor drepturi apare ca un mijloc de individualizare a pedepsei de către instanța de judecată ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și de persoana infractorului, pe când aplicarea obligatorie a pedepsei complementare este impusă de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 253 1 C. pen. În timp ce dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen.

prevăd că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată numai dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară, alin. (3) al aceluiași articol prevede că această condiție (arătată la alin. (1)) cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie. Această din urmă dispoziție își găsește aplicabilitatea în cazul tuturor infracțiunilor pentru care legea prevede în mod obligatoriu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi fără a-i arăta cuantumul, aprecierea și stabilirea acestuia fiind atributul exclusiv al instanței de judecată.

În cazul infracțiunii prevăzută de art. 253 1 C. pen. textul impune instanței de judecată deopotrivă obligația de a aplica inculpatului pedeapsa complementară expres prevăzută de textul de lege menționat anume interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică precum și durata acesteia respectiv durata maximă, fără a lăsa instanței facultatea de a aprecia cuantumul acesteia (de la 1 la 10 ani). Așa fiind, urmează a aplica inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței penale nr. 118 din data de 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești - Secția penală si pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva sentinței penale nr. 118 din data de 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli ocazionate de judecarea recursului formulat de acesta împotriva deciziei penale menționate. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de Parchet împotriva aceleiași decizii vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței penale nr. 118 din data de 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești - Secția penală si pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând: În baza art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 253 1 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de primar prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.

pe o durată de 10 ani. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de primar prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată de 10 ani. În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 4 luni. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Interzice inculpatului B.G. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și în baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva sentinței penale nr. 118 din data de 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 februarie 2013.