ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 491/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 491/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

penale de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

118/F din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția

Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în baza art. 334 C. proc. pen.,

s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 248

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., art.

18

1

C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., s-a dispus

achitarea inculpatului B.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și cea de conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen.

S-a aplicat

inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei și s-a luat act că

partea vătămată Consiliul Local al Comunei Băiculești nu s-a constituit parte

civilă.

Conform art. 192 pct.

1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 830 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul avocatului din

oficiu avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî

astfel s-a reținut că inculpatul în calitatea sa de primar, a emis Dispoziția nr.

129 din 19 decembrie 2003 prin care a organizat controlul financiar preventiv

și, totodată a numit pe fiica sa S.I. să realizeze această activitate de control

financiar preventiv, iar prin dispoziția nr. 130 din 23 decembrie 2003 a dispus

ca S.I. să beneficieze de un spor de 25% din salariul lunar brut pentru desfășurarea

activității de control financiar preventiv.

Prin dispoziția nr. 130

din 23 decembrie 2003, același inculpat a hotărât ca S.I. să beneficieze de un

spor de 25% din salariul brut lunar pentru „desfășurarea activității de control

financiar preventiv”.

Totodată, inculpatul B.G.,

prin dispoziția nr. 271 din 19 august 2009 a reactualizat dispoziția nr. 129

din 19 decembrie 2003 privind organizarea controlului financiar preventiv și a

numit-o din nou pe S.I. să exercite această activitate. La insistențele

organelor financiare de control, prin dispoziția nr. 350 din 12 aprilie 2011 a

numit cu desfășurarea acestei activități o altă persoană și anume pe numita

B.L.

În cauză, cu privire

la aceste aspecte, s-a cerut organelor financiare să efectueze o acțiune în

verificare la Primăria comunei Băiculești, județul Argeș.

Cu ocazia unei

verificări din partea organelor financiar, a rezultat din nota de constatate întocmită

la 13 decembrie 2011, starea de incompatibilitate între B.G., în calitate de

ordonator de credite și S.I., persoană împuternicită cu exercitarea vizei de

control financiar preventiv, fapt ce contravine O.G. nr. 119/1999, care la

Anexa 8 (Cod specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară

activitate de control financiar preventiv propriu), la lit. f)

(incompatibilitate) prevede: „Nu pot fi desemnate pentru exercitarea

controlului financiar preventiv propriu persoanele care sunt soți sau rude de

gradul I cu conducătorul entității publice pe lângă care urmează să exercite

această activitate, precum și acele persoane care pot să se afle într-o

situație de conflict de, interese în legătură cu operațiunile care-i sunt

supuse spre avizare”.

În materialul

întocmit se arată că S.I. a primit suma totală de 14.202 lei, reprezentând spor

de 25% pentru exercitarea activității de control financiar preventiv.

S-a reținut că, din

același material precum și din adresa nr. 21305 din 02 martie 2012 a Direcției

Generale a Finanțelor Publice a județului Argeș rezultă că, pentru perioada 01

ianuarie 2004 - 19 august 2009, S.I. a încasat suma de 10.255 lei, iar pentru

perioada 19 august 2009 - 12 aprilie 2011, a încasat, pentru desfășurarea

acestei activități suma de 3.947 lei.

S-a mai reținut că,

prin adresa nr. 4053 din 25 iunie 2012, Consiliul Local Băiculești a comunicat

că nu se constituie parte civilă, întrucât nu a suferit nici un prejudiciu.

S-a mai reținut că în

faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut fapta comisă, susținând în

apărare că nu a avut încredere în alte persoane, iar în fața instanței,

inculpatul a solicitat judecarea sa în procedură simplificată.

Sub aspectul

încadrării juridice s-a reținut că fapta comisă de inculpatul B.G. (care, în

calitate de primar al comunei Băiculești, județul Argeș, a emis dispozițiile nr.

129 din 19 decembrie 2003 și 130 din 23 decembrie 2003, prin care a numit pe

fiica sa S.I., cu exercitarea activității de control financiar preventiv în

cadrul Primăriei comunei Băiculești, atribuindu-i și sporul de 25%, încasând

astfel suma de 10.225 lei) este lipsită în mod vădit de importanță, în sensul art.

18

1

C. pen.

De asemenea, s-a

reținut că fapta aceluiași inculpat, care, în calitate de primar, a emis

dispoziția nr. 271 din 19 august 2009, prin care a renumit pe fiica sa S.I. cu

exercitarea activității de control financiar preventiv (efectele dispoziției

încetând la 12 aprilie 2011), încasând în această perioadă suma de 3.947 lei,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese,

prevăzută de art. 253

1

C. pen., dar că este lipsită, în mod vădit de

importanță.

Constatând

necesitatea schimbării încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 248 C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., rezultată exclusiv din probele administrate la urmărire penală, instanța

de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.

Instanța de fond a apreciat

și reținut că judecarea inculpatului în procedură simplificată nu exclude

aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. pentru că, acestea din urmă,

se referă la fapta săvârșită și nu la infracțiune pentru a fi inaplicabilă.

Analizând gravitatea

faptei săvârșite de inculpat, circumscrisă dispozițiilor art. 248 C. pen. în

formă continuată, Curtea a apreciat că activitatea inculpatului incriminată prin

rechizitoriu este în mod vădit lipsită de importanță.

În justificarea

opiniei, Curtea a reamintit că această analiză se face prin raportare la

criterii clar stabilite de legea penală și anume atingerea minimă adusă uneia

din valorile apărate de lege precum și conținutul ei concret care trebuie să

fie lipsit în mod vădit de importanță.

În acest sens, s-a

reținut că gradul de pericol social generat de această faptă este determinat de

modul și mijloacele de săvârșire, dar și de împrejurările și scopul comiterii

acesteia, de urmarea produsă precum și de persoana și conduita făptuitorului.

S-a apreciat că, în

cauză, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, dar și împrejurările

comiterii acesteia demonstrează ieșirea dintr-o situație limită și anume lipsa

de personal al primăriei comunei Băiculești, motiv pentru care periculozitatea

încadrării numitei S.I. pe o funcție de control financiar este lipsită de

importanță. În considerarea acestui fapt s-a reținut că însăși Primăria comunei

Băiculești a comunicat instanței de fond inexistența vreunui prejudiciu generat

de fapta imputată inculpatului.

În legătură cu

persoana inculpatului instanța de fond a reținut că acesta nu a mai fost

condamnat, inexistența antecedentelor penale demonstrând lipsa de

periculozitate a inculpatului, în sensul art. 18

1

C. pen. S-a avut

în vedere conduita bună a inculpatului, în societate, care rezultă din profesia

pe care a exercitat-o, aceea de preot, din faptul că inculpatul prețuiește

valorile creștine și promovează valorile morale și civile, că a slujit cu

abnegație în parohia încredințată, ajutând enoriașii prin acte de caritate și

sociale, că este tolerant și conciliant.

Cu privire la fapta

încriminată prin dispozițiile art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., instanța

de fond a mai reținut că parchetul nu a demonstrat că aceasta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de mai sus, lipind probele în acest

sens.

Cum în condițiile

date, judecarea în procedura simplificată nu permite disocierea cercetării

judecătorești, o infracțiune să fie judecată în procedura comună pentru care nu

s-a demonstrat întrunirea elementelor constitutive ale faptei, iar alta, în

procedura reglementată de art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., pentru

care probatoriul confirmă săvârșirea faptei, instanța de fond a apreciat și

reținut că nu are alternativa achitării inculpatului pentru alte temeiuri decât

pentru cel prevăzut de art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.

S-a apreciat de către

instanța de fond că, nefiind dovedită întrunirea elementelor constitutive ale

infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 C.

pen. de către acuzare, sub aspectul laturii subiective, nu se poate dispune

achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru că

procedura simplificată exclude aplicarea acestui temei.

În opinia Curții,

singura soluție care se impunea pentru infracțiunea de mai sus a fost aceea de

constatare, ca lipsită de importanță, a faptei de abuz în serviciu contra

intereselor publice.

În legătură cu

infracțiunea de conflict de interese, Curtea, a relevat lipsa de periculozitate

a faptei săvârșite de inculpat, argumentele expuse pe larg pentru infracțiunea

prevăzută de art. 248 C. pen., în formă continuată, fiind valabile și pentru

această infracțiune.

Instanța de fond a

reținut că în speță realizarea unui folos material pentru o altă persoană, în

sensul dispozițiilor art. 253

1

C. pen., s-a concretizat prin

obținerea de către aceasta din urmă a unui loc de muncă care constituie sursă

de venituri.

Pe această idee, Primăria

comunei Băiculești a comunicat inexistența prejudiciului, arătând că oricum S.I.

ar fi trebuit să obțină salariu pentru munca prestată, însă pentru

considerentele expuse anterior, s-a apreciat că fapta inculpatului circumscrisă

dispozițiilor art. 253

1

C. pen. este lipsită în mod vădit de importanță,

fiind aplicabile astfel dispozițiile art. 18

1

C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Pitești precum și inculpatul B.G. formulându-se critici de nelegalitate și

netemeinicie după cum urmează:

Parchetul a criticat

sentința penală recurată sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, învederând

că faptele săvârșite prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și

se impune condamnarea acestuia pentru cele două infracțiuni pentru care a fost

trimis în judecată.

S-a mai învederat că

inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen. recunoscând faptele așa cum au fost expuse în rechizitoriu fără a solicita

alte probe față de cele administrate în faza de urmărire penală.

Raportat la situația

de fapt reținută s-a susținut că instanța de fond în mod greșit a considerat că

faptele săvârșite de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni deși prin conținutul lor concret acestea nu sunt lipsite în mod

vădit de importanță.

În temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat

admiterea recursului, casarea în parte a sentinței penale atacate și rejudecând

să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de abuz în serviciu

contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. și conflict de

interese prevăzută de art. 253

1

C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

a) și art. 34 C. pen.

Criticile

inculpatului B.G., circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

, 17 C. proc. pen. vizează, pe de o parte,

cuantumul cheltuielilor judiciare pe care acesta trebuie să le achite statului

și cuantumul onorariului avocatului desemnat din oficiu, iar pe de altă parte,

cuantumul prea mare al amenzii administrative stabilit de instanța de fond.

Recurentul a

învederat că prin dispozitivul hotărârii atacate a fost obligat să achite suma

de 830 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat pentru ca apoi, să

menționeze că, suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu,

se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. În aceste condiții, nu se

cunoaște care este suma pe care trebuie să o achite statului cu titlu de

cheltuieli judiciare: 830 lei, 630 lei sau 1030 lei.

A susținut că, suma

pe care instanța trebuia să o stabilească cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat era suma de 630 lei, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 192, alin. (6) C.

proc. pen., „cheltuielile pentru plata interpreților desemnați de organele

judiciare, potrivit legii, pentru asistarea părților rămân, în toate cazurile,

în sarcina statului.” În lipsa unui dispozitiv clar în ceea ce privește

cuantumul cheltuielilor judiciare pe care trebuie să le achite statului, este

posibil ca, să fie executat silit pentru o sumă mai mare decât cea pe care o datorează

sau, din contră, în situația în care va achita o sumă mai mică, condițiile

privitoare la reabilitarea sa să nu fie îndeplinite.

A apreciat că,

instanța a făcut o greșită aplicare a legii și nu trebuia să îl oblige și la

plata onorariului apărătorului din oficiu, pentru că acesta se suportă, în

toate cazurile, de către Ministerul Justiției.

Pe de altă parte, a

susținut că dispozițiile art. 18

1

, alin. (3) C. pen., prevăd că, „în

cazul faptelor prevăzute în prezentul articol (fapta nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni) procurorul sau instanța, poate aplica una

dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 C. pen.”.

Sancțiunea administrativă

ce i s-a aplicat este prea mare, față de aspectul că a recunoscut săvârșirea

faptelor, a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare.

A solicitat aplicarea

unei sancțiuni mai blânde cum ar fi mustrarea sau o amendă într-un cuantum mai

mic.

Recursul parchetului

este fondat.

Recursul inculpatului

este nefondat.

Examinând hotărârea

recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma tuturor criticilor

formulate și sub toate aspectele de fapt și de drept conform dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că motivele de recurs formulate de parchet sunt întemeiate pentru

considerentele ce se vor arăta:

Prin sentința penală

atacată, așa cum s-a arătat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen., art. 18

1

C.

proc. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., s-a dispus achitarea

inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cea de conflict de interese prevăzută de

art. 253

1

C. pen., fiindu-i aplicată inculpatului amenda

administrativă în cuantum de 1000 lei.

Raportat la situația

de fapt reținută, la împrejurările comiterii faptelor, la consecințele juridice

produse de acestea se apreciază contrar celor reținute de instanța de fond, că

faptele săvârșite de către inculpat prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni, fiind vorba de o atingere minimă adusă uneia din valorile apărate

de lege. Inculpatul a săvârșit fapte care aduc atingere unor activități de

interes public și care prin conținutul lor concret nu sunt lipsite, în mod

vădit, de importanță ci, din contră, prezintă gradul de pericol social al unor

infracțiuni.

Pentru a constitui

infracțiune, fapta unei persoane trebuie să prezinte pericol social adică să

fie periculoasă pentru societate.

Astfel, în dispoziția

din art. 18 C. pen. se prevede că, în înțelesul legii penale, fapta care

prezintă pericol social este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce

atingere uneia dintre valorile sociale apărate de legea penală (art. 1 C. pen.)

și pentru a cărei sancționare este necesară aplicarea unei pedepse. Fapta aduce

atingere valorilor sociale atunci când vatămă efectiv sau când pune în pericol

aceste valori, creând posibilitatea producerii unor urmări dăunătoare pentru

ele.

Pericolul social se

exprimă, de asemenea, în starea de neliniște și insecuritate socială pe care

fapta o creează prin caracterul său de violență, de fraudă sau de indisciplină

socială. Pericolul creat prin săvârșirea faptei prevăzută de legea penală este

un pericol social, caracter decurgând din natura valorilor vătămate sau

periclitate.

De asemenea, ca

trăsătură a infracțiunii, pericolul social trebuie să aibă caracter penal,

adică să prezinte un anumit grad, o anumită gravitate specifică infracțiunii ca

ilicit penal, care o distinge de alte forme de ilicit juridic. Deși dispoziția

din art. 18 C. pen. nu precizează, este unanim admis în teoria dreptului penal

și recunoscut chiar de legiuitor în alte dispoziții (art. 18

1

C.

pen.) că ceea ce caracterizează infracțiunea nu este pericolul social în

general (pe care îl pot prezenta și alte forme de ilicit) ci un anume grad de

pericol social, care deosebește calitativ infracțiunea de ilicitul extrapenal.

Fiind dependent de însemnătatea

valorilor sociale, de ierarhia acestora, pericolul social este variabil de la o

infracțiune la alta.

În fine, pericolul

social al faptei constituie o trăsătură a infracțiunii numai dacă, prin gradul

ridicat pe care îl prezintă face necesară sancționarea penală a faptei, adică

aplicarea unei pedepse. Necesitatea sancționării penale a faptei este apreciată

de legiuitor în momentul adoptării legii penale și se exprimă în pedeapsa

prevăzută pentru infracțiunea respectivă, dar ea trebuie să fie apreciată și de

organele judiciare cât privește fapta concretă.

Pericolul social

concret este pericolul pe care îl prezintă fapta săvârșită și este evaluat in

concreto de organele judiciare penale ținând seama de vătămarea sau

periclitarea efectivă a valorii sociale respective, de urmarea produsă sau care

s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei, de

împrejurările acesteia, de persoana făptuitorului.

Pericolul social

concret diferă, în cadrul aceluiași tip de infracțiune, de la o faptă concretă

la alta. Evaluarea lui este importantă, pe de o parte, pentru că lipsa în

concret a gradului de pericol social specific infracțiunii duce la inexistența

acesteia, iar pe de altă parte, pentru că în procesul de individualizare a

pedepsei, gradul de pericol social al faptei este unul dintre criteriile

prevăzute de lege.

În raport de toate

aspectele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că faptele

comise de inculpat prezintă pericolul special specific infracțiunilor săvârșite

așa cum sunt reținute în rechizitoriu, având în vedere modul și mijloacele de

săvârșire a faptelor, scopul urmărit, împrejurările în care faptele au fost

comise, precum și persoana și conduita inculpatului.

De menționat că

inculpatul cunoștea existența stării de incompatibilitate și, așa cum rezultă

și din declarația acestuia, (f. 17 dos. u.p. ) înainte de dispoziția nr. 271

din 19 august 2009, i se ceruse de către Prefectura Argeș să o schimbe pe fiica

sa din funcția ce implica exercitarea activității de control financiar

preventiv, însă a refuzat.

Cu ocazia judecării

cauzei la instanța de fond inculpatul a arătat că înțelege să beneficieze de

prevederile art. 320

1

C. proc. pen. recunoscând faptele pentru care

s-a dispus trimiterea sa în judecată.

În considerarea

dispozițiilor art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a

procedat la audierea inculpatului și după acordarea cuvântului procurorului și

celorlalte părți a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 248

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și apoi în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cea de conflict de interese prevăzută de

art. 253

1

C. pen. și aplicarea sancțiunii administrative în cuantum

de 1000 lei.

În raport de soluția

pronunțată în cauză, de considerentele arătate în precedent referitoare la

aprecierea dată în prezenta cauză gradului de pericol social al faptelor

săvârșite de inculpatul B.G., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că

faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice

în formă continuată prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen.

În acest context, reținând

cererea inculpatului de a se face aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., în sensul ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în

faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește, Înalta Curte de

Casație și Justiție va soluționa latura penală a cauzei verificând dacă, din

probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt

suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei

pedepse.

Examinând probele

administrate în faza de urmărire penală respectiv: plângerea penală formulată

de către A.M., nota de constatare din 13 decembrie 2011 întocmită de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Argeș, adresa din 2 martie 2012 a

D.G.F.P. a județului Argeș, dispoziția nr. 129 din 19 decembrie 2003,

dispoziția nr. 130 din 23 decembrie 2003, dispoziția nr. 271 din 19 august 2009,

dispoziția nr. 349 din 12 aprilie 2011 și dispoziția nr. 350 din 12 aprilie 2011

toate emise de primarul comunei Băiculești, județul Argeș, fișa postului

numitei S.I., carnetul de muncă în copie privind pe S.I., declarația numitei S.I.,

declarațiile martorilor S.I., J.C., A.M., O.Ș.C. toate coroborate cu

declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală și în fața instanței

de judecată conform art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că faptele inculpatului, așa cum au fost

reținute în expozitivul rechizitoriului, sunt stabilite existând suficiente

date cu privire la persoana sa care permit stabilirea unei pedepse.

În drept, fapta

comisă de inculpatul B.G. care în calitate de primar al comunei Băiculești,

județul Argeș a emis dispoziția nr. 129 din 19 decembrie 2003 și nr. 130 din 23

decembrie 2003 prin care a numit pe fiica sa S.I. cu exercitarea activității de

control financiar preventiv în cadrul Primăriei comunei Băiculești,

atribuindu-i și sporul de 25% încasând astfel suma de 10.255 lei, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

publice în formă continuată prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat

care, în calitate de primar, a emis dispoziția nr. 271 din 19 august 2009 prin

care o numește din nou pe fiica sa S.I. cu exercitarea activității de control

financiar preventiv încasând în această perioadă suma de 3947 lei, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art.

253

1

C. pen.

Legat de această din

urmă încadrare juridică, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite și dispozițiile

art. 7 din CEDO privind principiul legalității incriminării pedepselor în

sensul accesibilității, previzibilității și predictibilității normei penale

referitoare la conflictul de interese.

Aceste norme sunt

suficient de clare, precise și totodată previzibile (în acest sens, cauza CEDO,

Secția a 3-a, Decizia Delbos și alții contra Franța, 16 septembrie 2004).

Întrucât faptele au

fost săvârșite de inculpat înainte ca acesta să fi fost judecat ori condamnat

definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză se va face aplicarea dispozițiilor

art. 33 lit. a) și 34 C. pen.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului instanța

reține următoarele:

Potrivit art. 72 C.

pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor inculpatului pentru fiecare dintre

infracțiunile săvârșite se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui

cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al

faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală, dar și de faptul că inculpatul nu se află la

prima încălcare a legii penale așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar (f.2

u.p.) fiind sancționat administrativ în două rânduri și anume pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals (în calitate

de primar) respectiv loviri și alte violențe.

Pentru ca pedeapsa

să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen.

aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă

sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravității faptei comise,

potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana

infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

sancțiunii.

Ținând seama de

aceste criterii urmează a se aplica inculpatului o pedeapsă într-un cuantum

suficient și proporțional cu scopul pedepsei așa cum este reglementat de art. 52

C. pen.

Referitor la

modalitatea de executare apreciază că scopul pedepsei ce se va aplica

inculpatului poate fi atins chiar fără executarea efectivă a acesteia, sens în

care urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. stabilind un

termen de încercare conform art. 82 C. pen.

Totodată, urmează a

interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie și a face aplicarea dispozițiilor

art. 71 alin. (5) C. pen. în sensul suspendării executării acestei pedepse

accesorii.

În ceea ce privește

aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi inculpatului,

Înalta Curte de Casație și Justiție face următoarele precizări:

Pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi este o pedeapsă restrictivă de

drepturi care constă într-o interzicere temporară a exercițiului anumitor

drepturi ale condamnatului ca un compliment sau adaos la pedeapsa închisorii

aplicată acestuia. Este o privare relativă care privește numai exercițiul, nu

și capacitatea de a dobândi un astfel de drept și temporară fiindcă nu este

niciodată definitivă, ci numai limitată în timp.

Interzicerea unor

drepturi este, în același timp, o pedeapsă determinată, legea prevăzând exact

drepturile al căror exercițiu poate fi interzis, instanța de judecată urmând să

determine concret dreptul sau drepturile pe care le interzice condamnatului și

durata exactă a interzicerii.

În cazul pedepsei

complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o

profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea

infracțiunii (art. 64 lit. c) C. pen.) interzicerea este limitată la situațiile

în care condamnatul s-a folosit de funcția sau profesia sa pentru a săvârși

infracțiunea, deci când a exercitat incorect sau abuziv atribuțiile, comițând o

infracțiune. Cel decăzut din acest drept nu poate fi încadrat din nou sau nu

mai poate continua să exercite funcția sau profesia în exercitarea căreia a

comis infracțiunea.

Condiții de aplicare

a pedepsei complementare sunt prevăzute în art. 65 C. pen.

Ca modalitate de

aplicare interzicerea unor drepturi poate fi obligatorie sau facultativă.

Aplicarea ei este obligatorie atunci când este prevăzută de lege pentru

infracțiunea săvârșită.

Legea prevede pentru

anumite infracțiuni, pe lângă pedeapsa închisorii și pedeapsa interzicerii unor

drepturi.

În aceste cazuri,

instanța este obligată să aplice și interzicerea unor drepturi, necesitatea

acesteia fiind apreciată de legiuitor.

De asemenea, întrucât

legea prevede că interzicerea unor drepturi poate fi aplicată pe o durată de la

1 la 10 ani instanța este obligată să determine concret durata pedepsei aplicate.

În speță, însă,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 253

1

C. pen. legea prevede în

mod obligatoriu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a

ocupa o funcție publică pe durata maximă.

Astfel, aplicarea

facultativă a pedepsei interzicerii unor drepturi apare ca un mijloc de

individualizare a pedepsei de către instanța de judecată ținând seama de natura

și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și de persoana infractorului,

pe când aplicarea obligatorie a pedepsei complementare este impusă de lege

pentru infracțiunea prevăzută de art. 253

1

C. pen.

În timp ce

dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen. prevăd că pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi poate fi aplicată numai dacă pedeapsa principală

stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de

natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana

infractorului, această pedeapsă este necesară, alin. (3) al aceluiași articol

prevede că această condiție (arătată la alin. (1)) cu privire la cuantumul

pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea

pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie. Această din urmă

dispoziție își găsește aplicabilitatea în cazul tuturor infracțiunilor pentru

care legea prevede în mod obligatoriu aplicarea pedepsei complementare a

interzicerii unor drepturi fără a-i arăta cuantumul, aprecierea și stabilirea

acestuia fiind atributul exclusiv al instanței de judecată.

În cazul infracțiunii

prevăzută de art. 253

1

C. pen. textul impune instanței de judecată

deopotrivă obligația de a aplica inculpatului pedeapsa complementară expres

prevăzută de textul de lege menționat anume interzicerea dreptului de a ocupa o

funcție publică precum și durata acesteia respectiv durata maximă, fără a lăsa

instanței facultatea de a aprecia cuantumul acesteia (de la 1 la 10 ani).

Așa fiind, urmează a

aplica inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.

Pentru toate

considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței penale nr. 118

din data de 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești - Secția penală si

pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând dispozițiile art.

385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva sentinței penale nr. 118 din

data de 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Văzând dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli ocazionate de judecarea

recursului formulat de acesta împotriva deciziei penale menționate.

Văzând dispozițiile art.

192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea

recursului declarat de Parchet împotriva aceleiași decizii vor rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței

penale nr. 118 din data de 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești - Secția

penală si pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte,

sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 248 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (1)

și (7) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 4 luni

închisoare.

În baza art. 253

1

C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen.

condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de primar prevăzută

de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată de 10 ani.

În baza art. 33 lit. a)

– art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B.G.

să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare și pedeapsa complementară

a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de primar prevăzută de art. 64 lit.

c) C. pen. pe o durată de 10 ani.

În baza art. 81 C.

pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

încercare de 2 ani și 4 luni.

Atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Interzice

inculpatului B.G. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen. și în baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei

accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare prezentei

decizii.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva sentinței penale nr. 118 din

data de 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Pitești, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 12 februarie 2013.