ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 220 din 18 decembrie 2013 pronunțată în dosarul nr. 1282/46/2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus condamnarea inculpatului S.N., la 6 luni închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 253

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 864 C. pen., a revocat dispoziția de suspendare sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 606/2009 a Judecătoriei sector 5 București, definitivă prin Decizia penală nr. 2041/2010 a Curții de Apel București și a dispus ca această pedeapsă să se execute alături de cea de 6 luni aplicată în cauză, în total 3 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

A respins cererea de obligare a inculpatului la despăgubiri formulată de Primăria Comunei Mateești.

În baza art. 348 C. proc. pen., a desființat înscrisurile întocmite cu încălcarea legii, și anume contractele de asistență juridică încheiate cu Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I., nr. 3 din 16 septembrie 2011, nr. 4/2011, nr. 5/2011, nr. 6/2011, nr. 8/2012 și nr. 9/2012.

A dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin restituirea: de către Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a sumei de 7.500 RON.

În baza art. 191 C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatului la 1.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 460/P/2012 din 23 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, a fost trimis în judecată inculpatul S.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 253

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În esență, actul de sesizare a reținut că inculpatul, în calitate de primar al comunei Mateești, județul Vâlcea, în perioada 16 septembrie 2011 - 20 februarie 2012 a încheiat cu Cabinetul individual de avocatură aparținând norei sale, S.C.I. (afin de grad I cu inculpatul), șase contracte de asistență juridică, pentru care Primăria comunei Mateești, județul Vâlcea a achitat suma de 7.500 RON (pentru 5 contracte).

Înainte de citirea actului de sesizare, Comuna Mateești a trimis la dosar o cerere, prin care învedera instanței că se constituie parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 7.500 RON, reprezentând contravaloarea contractelor plătite din dispoziția acestuia (f. 14).

S-a procedat la ascultarea inculpatului, acesta însușindu-și acuzațiile, cu precizarea că a acționat în acest mod la insistențele angajaților primăriei și că nu a știut că, prin semnarea contractelor de angajare ca avocată a nurorii sale, este pasibil de pedeapsă penală.

În apărare, au fost propuse probe cu înscrisuri și probe testimoniale, Curtea încuviințându-le ca pertinente și utile pentru justa soluționare a cauzei.

Au fost audiați martorii C.I., A.V., P.M., D.I., D.V., S.C.I., V.N., propuși atât de acuzare, cât și de apărare, la solicitarea inculpatului, s-a luat acestuia un supliment de declarație.

Conformându-se solicitărilor instanței, Primăria Mateești a înaintat adresa nr. 5893/2013, cu acte în anexă, xerocopiate, reprezentând: Hotărârea nr. 6 cu privire la aprobarea bugetului local pentru anul 2011, cu anexa reprezentând bugetul, Hotărârea nr. 10, cu privire la aprobarea bugetului pentru anul 2012, având anexat planul de buget, Decizia nr. 39/2012 a Camerei de Conturi a județului Vâlcea.

A fost înaintată și Sentința penală nr. 606/2009 a Judecătoriei sect. 5 București, cu mențiunea rămânerii definitive.

Analizând probatoriul administrat, Curtea a constatat următoarele:

S.N. a avut calitatea de primar al comunei Mateești, județul Vâlcea, în perioada 2004 - mai 2012. Fiul său, S.C.N., este căsătorit din anul 2009 cu martora S.C.I., care are calitatea de avocat în Baroul Vâlcea.

În perioada anului 2011, Comuna Mateești, județul Vâlcea, era implicată în unele litigii civile, context în care inculpatul S.N. a luat hotărârea să încheie mai multe contracte de asistență juridică cu nora sa, S.C.I.

Astfel, în perioada 16 septembrie 2011 - 20 februarie 2012, inculpatul, în calitate de primar al comunei Mateești, județul Vâlcea, a încheiat cu Cabinetul individual de avocatură S.C.I., următoarele contracte de asistență juridică:

1) Contractul nr. 3 din 16 septembrie 2011, având ca obiect susținere/reprezentare Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar Mateești și pe primarul comunei Mateești, județul Vâlcea în dosarul civil nr. 426/241/2011 al Judecătoriei Horezu, onorariul stabilit de comun acord fiind de 1.500 RON, care trebuia să se achite până la 3 octombrie 2011. Contractul este semnat la rubrica "avocat" de către S.C.I., iar la rubrica "client" - de către S.N., fiind aplicată ștampila Primăriei Mateești. Pentru plata onorariului în sumă de 1.500 RON, s-a întocmit ordinul de plată nr. 430 din 3 octombrie 2011, semnat la poziția "Semnătura plătitorului și ștampila" de către S.N., în calitate de ordonator de credite. Contractul a fost înregistrat la Primăria comunei Mateești jud. Vâlcea, la nr. 4988 din 16 septembrie 2011.

2) Contractul nr. 4 din 16 septembrie 2011, având ca obiect susținere/reprezentare în dosarul civil nr. 1608/241/2010 al Tribunalului Vâlcea, semnat la rubricile "avocat" și "client" ca și cel anterior, pentru onorarea căruia s-a emis ordinul de plată nr. 498 din 9 noiembrie 2011, prin care s-a virat suma de 1.500 RON din contul primăriei în contul Biroului de avocatură, deschis la C.E.C. Bank S.A. Vâlcea - Sucursala Horezu. Ordinul de plată este semnat la poziția "Semnătura plătitorului și ștampila" de către S.N., în calitate de ordonator de credite. Contractul a fost înregistrat la Primăria corn. Mateești jud. Vâlcea, la nr. 4986 din 16 septembrie 2011.

3) Contractul nr. 5 din 16 septembrie 2011 având ca obiect susținere/reprezentare Primăria comunei Mateești și primarul comunei Mateești în dosarul civil nr. 950/241/2011 al Judecătoriei Horezu, onorariul stabilit de comun acord cu S.N. fiind de 1.500 RON, sumă care urma să se achite până la data de 3 octombrie 2011. Și acest contract este semnat la poziția avocat de către S.C.I., aplicându-se și ștampila cabinetului de avocatură, iar la poziția "client" de către S.N. care a aplicat și ștampila Primăriei comunei Mateești. După întocmirea sa, a fost întocmit Ordinul de plată nr. 802 din 20 februarie 2012, semnat la poziția "Semnătura plătitorului și ștampila" de către S.N., în calitate de ordonator de credite, suma de 1.500 RON fiind virată din contul Primăriei în contul cabinetului de avocatură. Contractul a fost înregistrat la Primăria comunei Mateești, județul Vâlcea, la nr. 4986 din 16 septembrie 2011.

4) Contractul nr. 6 din 16 septembrie 2011 având ca obiect susținere/reprezentare comuna Mateești, primarul comunei Mateești și Consiliul local Mateești, în dosarul civil nr. 2031/241/2011 al Judecătoriei Horezu, onorariul fiind de 1.500 RON, sumă care urma a fi achitată până la data de 3 octombrie 2011. La poziția "client", a semnat S.N., în calitate de primar al comunei Mateești, aplicând și ștampila Primăriei comunei Mateești; s-a întocmit Ordinul de plată nr. 506 din 11 noiembrie 2011, de asemenea semnat la poziția "Semnătura plătitorului și ștampila" de către S.N., în calitate de ordonator de credite. Contractul a fost înregistrat la Primărie sub nr. 4986 din 16 septembrie 2011.

5) Contractul nr. 8 din 20 februarie 2012 având ca obiect susținere pârâți - intimați - în recurs la Tribunalul Vâlcea, dosarul civil nr. 947/241/2012, onorariul - 1.500 RON, sumă care urma a fi achitată până la soluționarea dosarului.

Contractul este semnat, ca și precedentele, de inculpat și de martora S.C.I., iar în baza lui s-a emis ordinul de plată nr. 25 din 8 martie 2012 în sumă de 1.500 RON, de către S.N., în calitate de ordonator de credite. Contractul a fost înregistrat la Primăria comunei Mateești, județul Vâlcea, la nr. 4986 din 16 septembrie 2011.

6) Contractul nr. 9 din 5 februarie 2012 având ca obiect redactare acțiune civilă, susținere reclamanți (obligația de a face), semnat de către S.C.I. și S.N., acesta din urmă aplicând și ștampila primăriei. Onorariul a fost stabilit la suma de 1.500 RON, sumă care nu a mai fost încasată de către Cabinetul individual de avocatură S.C.I.

În total, inculpatul a încheiat cu Cabinetul individual de avocatură aparținând norei sale, S.C.I., încasând pentru un număr de 5 contracte de asistență juridică suma de 7.500 RON.

Așa cum s-a arătat anterior, inculpatul nu a negat întocmirea și semnarea înscrisurilor în modalitatea descrisă, iar în apărarea sa, a susținut că a acționat astfel la rugămintea expresă și insistentă a consilierilor și a angajaților primăriei, care erau în temă cu procesele purtate de primărie și erau conștienți de faptul că, fără o apărare calificată, procesele respective erau pierdute, că nu a cunoscut nicio clipă că, prin angajarea nurorii sale ar comite o faptă penală, neavând cunoștințe juridice, și că fapta sa, săvârșită doar pentru salvgardarea intereselor comunei și nu pentru interesul propriu, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

În plus, s-a menționat de către apărare că nu a avut loc o îmbogățire a familiei inculpatului, onorariile stabilite de nora acestuia fiind similare celor practicate de Cabinetul de avocatură în mod obișnuit, iar modul în care doamna avocat a organizat apărarea în dosarele respective a fost recunoscut de instanțe, dându-se Primăriei câștig de cauză. S-a mai precizat că procesul penal pendinte s-a declanșat ca urmare a reclamațiilor adversarilor din acele dosare civile, B.N. având drept unic scop câștigarea maternității porcine care a făcut obiectul litigiilor civile, fapt ce s-a și realizat, întrucât după încetarea contractelor de asistență juridică ale doamnei avocat S.C.I., procesele și, implicit, maternitatea, au fost pierdute.

Privitor la aceste susțineri, Curtea a reținut că, în legislația națională, conflictul de interese - constând în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul al II-lea inclusiv - a fost introdus în Titlul al VI-lea, Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege, Cap. I C. pen. român - Partea specială, fiind menit să completeze, alături de faptele de abuz în serviciu și neglijență în serviciu, infracțiuni de corupție, cadrul normativ general de ocrotire a relațiilor de serviciu, ca valoare socială.

Incriminarea faptei a fost generată de apariția unor noi forme de relații între sectorul public și sectoarele comerciale care dau naștere unor parteneriate publice, existând un potențial de creștere de forme noi de conflict de interese, care implică interesele personale și obligațiile publice ale persoanei care exercită o funcție publică.

Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorități publice.

Aceasta presupune și corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau a persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale.

De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului public.

Din perspectiva acestor considerații de ordin teoretic, deși în jurisprudență s-a statuat că printr-o faptă de acest gen se creează neîncrederea derulării unor raporturi comerciale oneste, licite, ceea ce ar exclude lipsa pericolului social concret al faptei (I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 2142 din 19 iunie 2012, publicată în Buletinul Casației nr. 3/2013), curtea a admis că anumite fapte incriminate de art. 253 C. pen., prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, ar putea fi susceptibile de aplicarea dispozițiilor art. 181 din cod.

În speța de față, onorariile percepute de doamna avocat au fost decente, nefiind realizată o îmbogățire a acesteia prin contractele încheiate de Primăria Mateești.

Relativ la persoana inculpatului, trebuie avută în vedere vârsta înaintată a acestuia și lipsa oricăror cunoștințe juridice, contextul în care a încheiat contractele de asistență juridică cu nora sa, toate aceste circumstanțe acreditând apărarea acestuia, conform căreia procesele Primăriei Mateești purtau asupra unor bunuri imobile importante și asupra unor sume mari de bani, iar miza foarte mare cerea a se angaja un avocat. Cine altul putea să fie avocatul decât persoana apropiată de primar prin rudenie, care beneficia de încrederea totală a acestuia că nu va face înțelegeri veroase cu părțile adverse. De altminteri, această apărare a fost confirmată și de primarul în funcție la această dată, martorul A.Ș., care a declarat ritos în fața instanței: "punându-mă în pielea domnului S., pentru că și eu sunt acum primar, declar astăzi că și eu personal aș fi încheiat un astfel de contract și arăt că eu chiar am semnat un atare contract de asistență juridică, în calitatea mea de primar", "nu am cunoștință de modul în care domnul S. a hotărât să încheie contractul cu nora sa, dar declar sincer în fața instanței că poate și eu făceam același lucru. Eu aș fi procedat astfel, întrucât m-aș fi asigurat că persoana apropiată de mine prin rudenie știa ce face și avea încrederea mea".

Aceste premise l-ar fi putut determina pe inculpat să semneze contractele de asistență juridică "ca primarul", așa cum el însuși a declarat, iar angajații Primăriei și consilierii locali se pare că nu au avut vreo obiecțiune relativă la angajarea nurorii sale și nu l-au atenționat în niciun fel că ar comite o faptă penală.

În împrejurările date, Curtea nu a exclus de plano varianta apărării, vizând lipsa pericolului social concret a faptei, apărare care, dacă ar fi fost primită, ar fi condus la o soluție de achitare, în temeiul art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.

Însă circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului nu-i sunt, din păcate, întru totul favorabile acestuia.

Din conținutul Sentinței penale nr. 606/2009 a Judecătoriei sector 5 București, definitivă prin Decizia penală nr. 2041 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, reiese că cel în cauză a mai suferit condamnări penale, pentru infracțiuni în legătură cu serviciul, fiindu-i aplicată o rezultantă de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în condițiile art. 86

1

C. pen. Faptele pentru care a fost dispusă condamnarea, de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de purtare abuzivă, de ultraj și de participație improprie la tăieri ilegale de arbori, au fost săvârșite de domnul S.N. tot în exercitarea funcției de primar, iar modul în care ele au fost săvârșite, violența fizică și verbală pe care a manifestat-o cu prilejul evenimentelor descrise în hotărârea de condamnare, vigoarea de care condamnatul a dat dovadă, în ciuda vârstei înaintate, toate acestea conduc la concluzia că încălcarea legii de către domnul primar nu a fost nu "accident" în viața sa, ci o atitudine asumată.

Necunoașterea legii, se știe, nu îl exonerează pe făptuitor de răspunderea penală.

Pentru aceste considerente, au fi înlăturate apărările formulate și s-a constatat că, în drept, fapta săvârșită de către inculpat, în calitatea sa de primar al comunei Mateești județul Vâlcea, în perioada 16 septembrie 2011 - 20 februarie 2012, de a fi a încheiat cu Cabinetul individual de avocatură aparținând nurorii sale, S.C.I. (afin de grad I), 6 contracte de asistență juridică, pentru care Primăria comunei Mateești județul Vâlcea a achitat suma de 7.500 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 253

1

C. pen.

Folosul material, în sensul textului de lege, constă în obținerea pentru nora sa a unor contracte, în baza cărora a încasat onorarii care, chiar dacă nu i-au adus venituri importante acesteia din urmă, au însemnat totuși încasări substanțiale într-o perioadă scurtă de timp.

S-a dispune, prin urmare, condamnarea inculpatului, la o pedeapsă individualizată în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., cu luarea în considerare a circumstanțelor reale și personale aplicabile speței.

Pedepsele complementare au fost aplicate în conformitate cu prevederile art. 253

1

rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

S-a constatat incidența prevederilor art. 86

4

C. pen., în ceea ce privește condamnarea anterioară, astfel că a fost revocată dispoziția de suspendare sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 606/2009 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin Decizia penală nr. 2041/2010 a Curții de Apel București și s-a dispus ca această pedeapsă să se execute alături de cea aplicată prin prezenta sentință, în total 3 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. S-a apreciat că, față de natura faptelor săvârșite, acesta a făcut dovada că nu este demn a-și alege reprezentanții în autoritățile publice, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 348 C. proc. pen., au fost desființate înscrisurile întocmite cu încălcarea legii, și anume contractele de asistență juridică încheiate cu Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I., nr. 3 din 16 septembrie 2011, nr. 4/2011, nr. 5/2011, nr. 6/2011, nr. 8/2012 și nr. 9/2012.

Conform art. 170 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin restituirea de către Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a sumei de 7.500 RON. Drept consecință, s-a respins cererea de obligare a inculpatului la despăgubiri formulată de Primăria Comunei Mateești.

Împotriva hotărârii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, inculpatul S.N. și Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a criticat sentința penală pentru nelegalitate solicitând înlăturarea pedepsei complementare aplicată inculpatului. Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul parchetului a extins motivele scrise, solicitând înlăturarea și a pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. anterior.

Inculpatul S.N. a criticat sentința penală pentru nelegalitate arătând că nu are calitatea cerută de lege subiectului activ al infracțiunii de conflict de interese, în cauză se impune aplicarea dispozițiilor art. 181 C. pen. anterior, privind lipsa pericolului social al faptei și constatarea lipsei sale de vinovăție. Pe latură civilă, a criticat dispoziția privind anularea contractelor de asistență juridică încheiate cu Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. și obligarea acestuia din urmă la restituirea onorariului primit.

În motivarea căii de atac, inculpatul a arătat că, raportat la prevederile legale care definesc noțiunea de funcționar public (art. 147 C. pen. anterior, respectiv art. 175 C. pen.), funcționarii publici au un statut special, reglementat prin Legea nr. 188/1999. Potrivit art. 6 lit. e) din lege, persoanele numite sau alese în funcții de demnitate publică nu sunt funcționari publici. Pe de altă parte, Legea nr. 215/2001 prevede în art. 61 că orașele și comunele au câte un primar, ales în condițiile legii. Potrivit art. 75 din Constituția României, atât C. pen., cât și Statutul funcționarului public, dar și Legea administrației publice sunt legi organice, deci au putere de reglementare egală. Deși C. pen. a încercat, în opinia inculpatului, să dea o definiție mai lămuritoare noțiunii de funcționar public, nu a făcut corelările menționate și nici nu a prevăzut că pot exista și alte persoane care să fie asimilate funcționarilor publici din punct de vedere al răspunderii penale. în contextul acestor reglementări, se arată că primarul nu este funcționar public și deci nu poate avea calitatea de subiect activ al al infracțiunii de conflict de interese.

Totodată, inculpatul a mai arătat că nu a avut niciodată intenția să producă un prejudiciu primăriei, la săvârșirea faptei a contribuit în mare măsură lipsa sa de cunoștințe juridice în interpretarea textului de lege ce incriminează infracțiunea, iar nora sa, care are calitatea de avocat, a fost convinsă că "totul este legal". A apreciat că nora sa nu a beneficiat de foloase necuvenite întrucât a practicat un onorariu minim, fără a mai pretinde și alte cheltuieli (deplasare, tehnoredactare, etc).

În plus, instanța de fond nu a reținut contextul în care s-a declanșat procesul penal, modul în care a fost sesizat parchetul, cu nerespectarea legii, "de către persoane interesate să acapareze bunuri ale primăriei, cu care aceasta se afla în judecată și care urmăreau înlăturarea sa".

Cu privire la latura civilă, inculpatul a criticat reținerea incidenței art. 348 C. proc. pen. privind anularea contractelor de asistență juridică încheiate cu Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. și obligarea acestuia din urmă la restituirea onorariului primit, apreciind că măsura nu este legală. În acest sens, a arătat că respectivul cabinet de avocatură nu a avut calitatea de parte în procesul penal, nu a fost citat ca atare de către instanța de fond pentru a-și putea face apărări. Nici prin textul de lege prev. de art. 253 C. pen. anterior nu se dispune cu privire la nulitatea actelor încheiate prin fapta incriminată și nici prin rechizitoriu nu se solicită constatarea nulității sau anularea acestor acte care și-au produs efectele juridice și care nu mai permit ca părțile să poată fi puse în situația anterioară. Din probele administrate în cauză, a rezultat că avocatul angajat prin contractele semnate a primit împuterniciri avocațiale în baza cărora a făcut acte procedurale pe care le-a depus la dosarele instanțelor respective și a reprezentat primăria în procesele respective în fața instanțelor de judecată, activități care nu mai pot fi anulate. Pe de altă parte, din onorariul încasat, avocatul a plătit obligațiile legale la fisc, la sănătate și la barou, sume care nu mai pot fi recuperate. Nici în conținutul rechizitoriului nu se fac mențiuni privitoare la nerespectarea contractelor și că prestațiile avocațiale nu s-au realizat cu profesionalism. În consecință, a apreciat inculpatul, că interesele primăriei au fost corect reprezentate și apărate, conform contractelor încheiate, astfel că anularea acestora și restituirea sumelor plătite cu titlu de onorariu nu este justificată, primăria neputând restitui prestațiile primite, ceea ce ar determina o îmbogățire fără justă cauză.

Prin concluziile scrise, depuse ulterior dezbaterilor, inculpatul a solicitat achitarea întrucât nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Cu ocazia audierilor, acesta a arătat că anterior încheierii contractelor cu nora sa s-a interesat la mai multe persoane, inclusiv la unii avocați, dacă este posibil să o angajeze pe nora sa, primind răspunsuri că nu încalcă legea. Această "derută" a inculpatului nu a fost înlăturată nici de nora sa care, având calitatea de avocat, nu i-a spus că ar fi vreo problemă. Mai mult, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 privind statutul profesiei de avocat prevede că alegerea avocatului este liberă pentru orice persoană și că orice convenție sau formă de îngrădire este lovită de nulitate absolută. Invocarea acestor considerații, constituie, în opinia inculpatului, argumente pentru susținerea principiului "in dubio pro reo", existând necorelări ale dispozițiilor penale cu alte reglementări legale, care trebuie interpretate în favoarea inculpatului. S-a mai arătat că întrucât încheierea contractelor de asistență juridică pentru avocat a fost legală, pe cale de consecință, și pentru cel care a angajat avocatul au fost contracte legale.

Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a arătat că sentința penală a fost dată cu încălcarea legii întrucât cabinetul de avocatură nu a fost introdus în cauză în calitate de parte, fiind în imposibilitate de a-și face apărarea, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dosarul, având ca obiect recursurile formulate de către parchet și inculpat, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 februarie 2014, primind termen la data de 27 iunie 2014.

La data de 25 iunie 2014, Curtea de Apel Pitești a înaintat și recursul formulat de Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I.

La termenul din 27 iunie 2014, cauza s-a amânat, la solicitarea inculpatului, față de imposibilitatea medicală de prezentare a apărătorului său ales. Totodată, s-a dispus citarea în cauză în calitate de recurent a Cabinetului Individual de Avocatură S.C.I.

La termenul din data de de 10 octombrie 2014 s-a pus în discuție recalificarea căii de atac, apreciindu-se, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, prezenta cale de atac ca fiind apel. Totodată, s-a procedat la audierea inculpatului.

Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Având în vedere motivele apelurilor declarate în cauză și faptul că apelul inculpatului vizează pronunțarea unei soluții de achitare, Înalta Curte va analiza prioritar apelul acestuia, urmând a verifica motivele parchetului ce vizează nelegalitatea aplicării pedepsei complementare, respectiv a pedepsei accesorii și motivele Cabinetului de avocatură ce vizează latura civilă.

Verificând sentința penală atacată, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, din probele administrate pe întreg parcursul procesului penal rezultând că, în perioada 16 septembrie 2011 - 20 februarie 2012, inculpatul S.N., în calitate de primar al comunei Mateești, județul Vâlcea, a încheiat cu Cabinetul individual de avocatură S.C.I., mai multe contracte de asistență juridică, respectiv contractul nr. 3 din 16 septembrie 2011, având ca obiect susținere/reprezentare Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar Mateești și pe primarul comunei Mateești, județul Vâlcea în dosarul civil nr. 426/241/2011 al Judecătoriei Horezu, Contractul nr. 4 din 16 septembrie 2011, având ca obiect susținere/reprezentare în dosarul civil nr. 1608/241/2010 al Tribunalului Vâlcea, Contractul nr. 5 din 16 septembrie 2011 având ca obiect susținere/reprezentare Primăria comunei Mateești și primarul comunei Mateești în dosarul civil nr. 950/241/2011 al Judecătoriei Horezu, Contractul nr. 6 din 16 septembrie 2011 având ca obiect susținere/reprezentare comuna Mateești, primarul comunei Mateești și Consiliul local Mateești, în dosarul civil nr. 2031/241/2011 al Judecătoriei Horezu, Contractul nr. 8 din 20 februarie 2012 având ca obiect susținere pârâți - intimați - în recurs la Tribunalul Vâlcea, dosarul civil nr. 947/241/2012, Contractul nr. 9 din 5 februarie 2012 având ca obiect redactare acțiune civilă, susținere reclamanți (obligația de a face), contracte pentru care Cabinetul individual de avocatură aparținând norei sale, S.C.I. a încasat suma de 7.500 RON.

Inculpatul nu a contestat situația de fapt, însă a apreciat că, raportat la circumstanțele în care s-au încheiat contractele de asistența juridică cu nora sa, nu se poate reține vinovăția sa la comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Totodată a mai apreciat că nu are calitatea cerută de lege subiectului activ al infracțiunii, mai precis nu are calitatea de funcționar public.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități din cele la care se referă art. 145. Conform art. 145 C. pen. anterior prin termenul de public se înțelege tot ceea ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel, care, potrivit legii, sunt de interes public.

Ori, raportat la textele de lege menționate anterior, susținerea apelantului inculpat în sensul că nu are calitatea de funcționar public este neîntemeiată. Trimiterile făcute de acesta la noțiunea de funcționar public definită prin Legea nr. 188/1999 nu prezintă relevanță în prezentul proces penal.

Așa cum s-a menționat în mod constant în literatură juridică, în înțelesul legii penale, noțiunea de funcționar public are o semnificație mai largă decât aceeași noțiune din dreptul administrativ, datorită caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase și a faptului că exigențele de apărare a patrimoniului și de promovare a intereselor colectivității impun o mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.

De asemenea, în doctrina juridică s-a mai arătat că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține, în sensul că își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală și este supus unui anumit statut și regim juridic.

Pe de altă parte, calitatea de funcționar public a inculpatului s-a menținut și prin dispozițiile C. pen. în vigoare; potrivit art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen., este funcționar public persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură.

Funcția de demnitate publică este definită prin Legea nr. 284/2010 ca fiind o funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Legea face distincție între demnitățile alese și cele numite, cele alese fiind împărțite în două categorii: demnități alese la nivel național și demnități alese la nivel local, din acestea din urmă făcând parte și primarii.

Față de cele arătate, instanța de apel nu poate primi apărarea inculpatului prin care se tinde la achitarea sa, pe acest aspect.

În ceea ce privește solicitarea apelantului inculpat de achitare, urmare a aplicării principiului in dubio pro reo, Înalta Curte apreciază că și aceasta este neîntemeiată.

Astfel, regula enunțată, ca expresie a prezumției de nevinovăție, se referă numai la situațiile de fapt, nu și la cazurile în care dispozițiile legale ar părea că sunt susceptibile de mai multe interpretări, astfel cum susține apărarea inculpatului. În această situație - chiar dacă ar fi reală, ceea ce, însă nu este cazul în speță - este de datoria organelor judiciare să aleagă modul corect de interpretare și aplicare a legii în raport cu care să soluționeze cauza cu care au fost învestite.

Împrejurarea invocată de inculpat, constând în necunoașterea sensului dispozițiilor legale ce reglementează conflictul de interese, nu poate conduce la exonerarea sa de răspundere, necunoașterea dispozițiilor legale nefiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale.

Textul de incriminare al infracțiunii de conflict de interese nu impune ca instituția publică să fie prejudiciată prin actul îndeplinit de către funcționar, ca o condiție de tipicitate a infracțiunii, fiind suficient ca beneficiarul actului să dobândească un folos. Astfel, infracțiunea de conflict de interese este o infracțiune de pericol și nu de rezultat, așa încât nu prezintă relevanță lipsa intenției inculpatului, reclamată de acesta, de prejudiciere a primăriei prin semnarea contractelor de asistență juridică cu nora sa.

Pe de altă parte, infracțiunea se reține ca fiind săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege, nu numai când este vorba de intenție directă, ci și de intenție eventuală, fiind suficient ca funcționarul să știe că îndeplinește un act sau participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat un folos pentru persoanele enumerate de lege. Ori buna credință a funcționarului public, invocată de către inculpat, nu este suficientă pentru înlăturarea răspunderii acestuia, prezumându-se că un funcționar public își cunoaște atribuțiile și știe că încheierea unui astfel de act are caracter injust și este sancționat de lege.

Potrivit art 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, primarii (...) sunt obligați să nu emită un act administrativ, să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție: în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său sau pentru rudele sale de gradul I.

Ori, în acest context legislativ, și independent de prevederile C. pen., inculpatul nu poate invoca faptul că interdicția prevăzută de lege se referea doar la angajarea de lucrări și la încheierea de contracte de muncă, nu și de contracte de asistență juridică.

Apărarea inculpatului în sensul că nora sa nu a obținut un folos material practicând onorariul minim nu poate fi luată în considerare, valoarea folosului obținut neavând relevanță cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii.

De asemenea, susținerea inculpatului în sensul că încheierea contractelor de asistență juridică cu nora sa s-a datorat insistenței membrilor Consiliului local este contrazisă de declarațiile martorilor din acte audiați în cursul urmăririi penale - A.V.I., P.M., D.I. și D.V. Faptul că martorii și-au nuanțat declarațiile în fața instanței de judecată arătând că nu au cunoscut condițiile în care s-au încheiat contractele de asistență juridică, fără a justifica în vreun fel modificarea declarațiilor nu conduce la înlăturarea declarațiilor date anterior. Totodată, martorii propuși de apărare C.I. și V.N. au dat declarații pro causa, împrejurările invocate de către aceștia neputând fi dovedite. Chiar dacă s-ar aprecia apărarea inculpatului ca fiind dovedită cu declarațiile martorilor propuși în apărare, această împrejurare nu conduce la înlăturarea răspunderii penale, cauzele legale cu această finalitate fiind expres prevăzute de legiuitor.

Împrejurările invocate de către apelantul inculpat în concluziile scrise depuse la dosar cu privire la circumstanțele în care a avut loc comiterea infracțiunii constând în faptul că "trezindu-se în mijlocul unor procese ale primăriei cu alți locuitori (...) care pur și simplu l-au bombardat cu reclamații, mai mult sau mai puțin întemeiate" fără a avea cunoștințe juridice și pentru a apăra interesele "obștei care l-a ales" s-a văzut nevoit să angajeze un avocat în care să aibă încredere, reprezintă o interpretare personală și subiectivă asupra situației de fapt reținute în acuzarea sa și nu poate conduce la pronunțarea unei soluții de achitare, pe temeiul lipsei de vinovăție sau pe temeiul lipsei pericolului social al faptei comise, ca trăsătură esențială pentru existența infracțiunii.

Potrivit art. 1.8 C. pen. anterior, nu constituia infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Analizând faptele comise de inculpatul S.N., prin prisma criteriilor prevăzute de lege menționate anterior, Înalta Curte apreciază că textul de lege precitat nu-și are aplicabilitate în cauză.

Așa cum a arătat și instanța de fond, prin incriminarea conflictului de interese legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorități publice. Aceasta presupune corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor, afinilor sau altor persoane.

Ori, inculpatul, într-o perioadă relativ scurtă de timp, a comis 6 acte materiale care se circumscriu infracțiunii de conflict de interese în formă continuată.

Din fișa de cazier a acestuia rezultă că nu este la primul conflict cu legea penală.

Astfel, a fost condamnat în anul 1991 la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 38 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966.

Prin Sentința penală nr. 606 din 06 aprilie 2009 a Judecătoriei sector 5 București definitivă prin Decizia penală nr. 204 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel București, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 31 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) din Legea nr. 26/1996, art. 31 C. pen. rap. la art. 96 din Legea nr. 26/1996, art, 31 C. pen. rap. la art. 98 din Legea nr. 26/1996, art. 250 alin. (1) C. pen., art. 250 alin. (3) C. pen., art. 250 alin. (3) C. pen., art. 239 alin. (3) C. pen. și art. 250 alin. (1) C. pen., faptele din prezenta cauză fiind comise în cursul termenului de încercare.

De asemenea, în perioada anilor 2007 - 2010, inculpatul a fost sancționat cu amendă administrativă în alte 4 cauze penale, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 205 C. pen., 250

1

C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 85 alin. (1), (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, valorile sociale lezate prin săvârșirea faptelor cu caracter penal, numărul actelor materiale reținute, perseverența inculpatului în încălcarea legii, astfel cum rezultă din fișa de cazier, conduc la concluzia că faptele acestuia din prezenta cauză nu sunt, în mod vădit, lipsite de importanță. De altfel, inculpatul a beneficiat în nenumărate rânduri de clemența organelor judiciare, prin aplicarea mai multor amenzi administrative, dar și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, măsuri care nu au corijat comportamentul inculpatului și nu și-au atins scopul preventiv.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a dispus aplicarea unei pedepse cu închisoarea în prezenta cauză.

Împrejurările favorabile inculpatului au fost valorificate de către curtea de apel, pedeapsa aplicată fiind egală cu minimul special prevăzut de lege, chiar dacă inculpatul are calitatea de recidivist postcondamnatoriu.

Nici aspectele de nelegalitate invocate de către apelantul inculpat nu sunt întemeiate. Astfel, nu prezintă relevanță modalitatea în care au fost sesizate organele de urmărire penală, pentru infracțiunea de conflict de interese începerea urmăririi penale putându-se realiza și din oficiu.

Susținerea apelantului inculpat că în cauză nu există nicio rezoluție sau ordonanță a parchetului prin care să se dispună începerea urmăririi penale nu este fondată, rezoluția procurorului de începere a urmăririi penale din data de 3 aprilie 2013.

Motivele apelantului inculpat privind latura civilă a cauzei urmează a fi analizate în cadrul apelului declarat de Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I., având în vedere că dispozițiile instanței nu-l privesc pe inculpat.

Referitor la apelul parchetului, Înalta Curte apreciază că este întemeiat.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Însă, dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile în strânsă corelație cu prevederile alin. (1) al art. 65 C. pen. anterior, care stabilesc faptul că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani.

În acest sens sunt prevederile art. 65 alin. (3) C. pen. anterior, conform cărora condiția arătată în alin. (1) cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.

Astfel, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale este nelegală.

În consecință, Înalta Curte urmează a înlătura pedeapsa complementară aplicată inculpatului.

Pentru același motiv, fiind invocat în favoarea inculpatului, Înalta Curte urmează a admite și calea de atac formulată de apelantul inculpat.

În ceea ce privește solicitarea orală a procurorului, invocată cu ocazia dezbaterilor, de înlăturare și a pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. anterior, Înalta Curte o apreciază ca nefondată. Astfel, pedeapsa accesorie aplicată inculpatului constă în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii. Ori, raportat la natura infracțiunii săvârșite de către inculpat și la situația de fapt reținută, expusă pe larg anterior în considerentele prezentei decizii, Înalta Curte apreciază că nu se impune înlăturarea pedepsei accesorii.

Referitor la apelul declarat de Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I., Înalta Curte apreciază că este întemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prioritar, instanța de apel constată că apelantul face parte din categoria persoanelor care, potrivit art. 409 C. proc. pen., pot ataca sentința penală pronunțată în prezenta cauză și a fost respectat termenul prevăzut de art. 410 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., orice persoană fizică sau juridică ale căror drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței poate formula apel împotriva sentinței penale pronunțate, în ceea ce privește dispozițiile care au provocat o asemenea vătămare.

Totodată, potrivit art. 410 alin. (3) C. proc. pen., pentru persoanele prevăzute la art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile și curge de la data la care acestea au aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea.

Față de cele arătate, Înalta Curte urmează a analiza temeinicia căii de atac formulate în cauză.

Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a contestat dispoziția instanței de fond privind desființarea contractelor de asistență juridică încheiate în cauză și restituirea sumei de 7.500 RON reprezentând contravaloarea asistenței juridice acordate în baza respectivelor contracte, măsură dispusă în lipsa introducerii în cauză și citării sale în calitate de parte în procesul penal.

Înalta Curte apreciază că apelul este fondat pentru alte motive decât cele invocate, motive invocate cu ocazia dezbaterilor și de către reprezentantul Ministerului Public.

Astfel, se constată că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului este o infracțiune de pericol și nu de rezultat, așa încât suma de 7.500 RON nu reprezintă un prejudiciu cauzat Primăriei Comunei Mateești.

Pe de altă parte, în prezenta cauză restabilirea situației anterioare nu mai este posibilă întrucât actele încheiate, respectiv contractele de asistență juridică, și-au încetat efectele, cabinetul de avocatură prestând, în beneficiul clientului, asistență juridică în dosarele civile respective.

Așa cum a arătat și apelantul inculpat, avocatul angajat prin contractele semnate a primit împuterniciri avocațiale în baza cărora a făcut acte procedurale pe care le-a depus la dosarele instanțelor de judecată și a reprezentat primăria în procesele respective în fața instanțelor de judecată, activități care nu mai pot fi anulate.

De asemenea, actele juridice încheiate nu au caracter fals, inculpatul fiind cel care a încălcat legea, prin încheierea contractelor cu o persoană cu care se afla în relații de afinitate.

În consecință, Înalta Curte apreciază că nu se impunea aplicarea în prezenta cauză a prevederilor art. 348 C. proc. pen. anterior.

Față de cele arătate, nu se mai justifică trimiterea cauzei spre rejudecare pe acest aspect, motivul de nelegalitate urmând a fi înlăturat de către instanța de apel. Totodată, desființarea parțială cu trimitere spre rejudecare doar pentru citarea în cauză a cabinetului de avocatură este pur formală și conduce la prelungirea nejustificată a procesului penal, în condițiile în care motivul de nelegalitate al sentinței penale este evident și poate fi înlăturat în calea de atac, devolutivă sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru motivele arătate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, de Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. și de inculpatul S.N., va desființa, în parte, sentința penală atacată și rejudecând va înlătura pedeapsa complementară aplicată inculpatului S.N. constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani.

De asemenea, va înlătura dispozițiile privind desființarea înscrisurilor întocmite cu încălcarea legii, și anume contractele de asistență juridică încheiate cu Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I., nr. 3 din 16 septembrie 2011, nr. 4/2011, nr. 5/2011, nr. 6/2011, nr. 8/2012 și nr. 9/2012, și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin restituirea de către Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a sumei de 7.500 RON.

Va menține celelalte dispoziții.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelurilor vor rămâne în sarcina statului, conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, de Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. și de inculpatul S.N. împotriva Sentinței penale nr. 220/F din 18 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând:

Înlătură pedeapsa complementară aplicată inculpatului S.N. constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani.

Înlătură dispozițiile privind desființarea înscrisurilor întocmite cu încălcarea legii, și anume contractele de asistență juridică încheiate cu Cabinetul; Individual de Avocatură S.C.I., nr. 3 din 16 septembrie 2011, nr. 4/2011, nr. 5/2011, nr. 6/2011, nr. 8/2012 și nr. 9/2012 și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin restituirea de către Cabinetul Individual de Avocatură S.C.I. a sumei de 7.500 RON.

Menține celelalte dispoziții.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 50 RON se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2014.

Procesat de GGC - AM