ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1004/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1004/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

constată următoarele:

secția penală prin Sentința penală nr. 552 din 2 iulie 2012 l-a condamnat pe

inculpatul B.C.R.M., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, la 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă,

prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, fixându-se termen de

încercare de 4 ani, iar în baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția

inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

S-a constatat că

partea civilă P.G. nu mai are pretenții împotriva inculpatului.

A fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că la data de 5 octombrie 2007, după

ce asistase la un scandal izbucnit între prietenul său P.C. și tatăl părții

vătămate, în persoana numitului P.M., inculpatul B.C.R.M., aflat la volanul

autoturismului său, a ajuns la un moment dat în dreptul imobilului cu numărul 8

din cartierul Prundu - Bănănăi, moment în care a observat-o pe celălalt sens de

mers pe partea vătămată P.G., care se deplasa pe jos, pe marginea drumului,

grăbindu-se să ajungă la locul unde tatăl său a fost agresat.

Pe fondul scandalului

izbucnit, conducătorul auto a adoptat o atitudine agresivă și în mod nefiresc

s-a hotărât ca brusc să vireze spre stânga, spre pieton, trecând peste axul

drumului și intrând pe contrasens, punând în pericol viața și integritatea

corporală a acestuia.

Traiectoria

nefirească imprimată autoturismului a făcut ca impactul să devină inevitabil;

sesizând apropierea autoturismului, pietonul s-a rotit spre stânga cu 90 de

grade spre a se feri, moment în care a fost lovit de autoturism cu partea

frontală stânga față în zona piciorului drept, răsturnat pe capotă, după care,

în cădere, victima a fisurat cu brațele parbrizul și a spart oglinda

retrovizoare stânga. A fost proiectată în șanț, ca efect al forței centrifuge

generate de autoturism în mișcarea de virare spre dreapta spre a reveni pe

banda pe care se deplasa inițial.

O asemenea

traiectorie nefirească a autoturismului condus de inculpat, urmată de impactul

acestuia cu victima care s-a deplasat în mod regulamentar pe marginea drumului,

a făcut dovada certă a comportamentului agresiv al inculpatului, provocat și de

incidentul la care a asistat, comportament care, din punct de vedere al

vinovăției, a determinat instanța să excludă în mod categoric culpa.

Practic, inculpatul

și-a folosit autoturismul pe care l-a condus ca pe o armă sau ca pe un

instrument apt să producă leziuni asupra părții vătămate, nefiind vorba aici de

o neglijență sau imprudență în nerespectarea regulilor de circulație, ci de o

încălcare voită a acestora.

Situația de fapt a

fost stabilită de judecătorul fondului prin administrarea următoarelor mijloace

de probă: declarația inculpatului, declarația părții vătămate - parte civilă,

declarația martorului direct M.Ș., declarațiile martorilor indirecți,

înscrisuri, ce a reprezentat documentul depus de ofițerul de poliție judiciară

M.S., odată cu audierea acestuia de către instanță, din care a reieșit faptul

că acesta nu a fost de acord cu constatările celorlalți polițiști și ale

procurorului de caz, emițând în acest sens un referat care nu a fost luat în

semnat de procuror și nici atașat la dosarul cauzei, declarația notarială a

părții vătămate, dată în data de 27 ianuarie 2011 și depusă la penultimul

termen de judecată de avocații inculpatului, prin care s-a validat versiunea

acestuia din urmă. Ulterior, partea vătămată s-a prezentat la ultimul termen de

judecată și a arătat că acea declarație a fost dată sub amenințare, fiind

lipsită de libertate de către inculpat și de prietenii acestuia.

De asemenea, acestea

s-au coroborat cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu planșele

foto, și expertiza medico-legală, din care a reieșit că partea vătămată a

suferit leziuni traumatice vindecabile în 120 de zile de îngrijiri medicale.

S-a reținut că, față

de conținutul expertizei tehnico-judiciare, a reieșit că în mod intenționat

inculpatul a condus autoturismul proprietatea sa pe o traiectorie nefirească,

de virare pe contrasens spre culoarul de deplasare al pietonului, punând în

pericol viața și integritatea corporală a acestuia.

În raport cu situația

de fapt reținută, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului a întrunit

elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută

de art. 182 alin. (1) C. pen., text în baza căruia s-a pronunțat condamnarea.

Pentru a ajunge la

această concluzie, tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte: viteza

relativ mică a autoturismului condus de inculpat, zona corpului victimei lovită

ca urmare a impactului, leziunile suferite de partea vătămată.

Un alt factor

determinant în aprecierea că inculpatul a acționat cu intenția de a o vătăma pe

victimă și nu cu aceea de a o ucide a constat în zona corpului lovită de

autoturismul inculpatului, respectiv zona genunchiului drept, zonă care nu a

fost una letală.

De altfel, și în

concluziile raportului de expertiză medico-legală s-a arătat că leziunile suferite

au constat în entorsă gravă genunchi drept operată, tumefacție cu laxitate

articulată genunchi drept, leziuni ce au necesitat spre vindecare un număr de

cca. 120 de zile de îngrijiri medicale, dar care nu au produs infirmitate (nu

se precizează dacă leziunile au pus sau nu în pericol viața părții vătămate).

Chiar dacă victima a încercat să se ferească, s-a putut observa, conform

raportului de expertiză tehnică auto, că această acțiune a constat într-o

rotire cu 90 de grade și nu într-o deplasare, ceea ce a condus la concluzia că,

și în cazul în care partea vătămată nu se ferea, zona lovită tot nu ar fi fost

una letală.

La stabilirea

pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen., reținându-se că inculpatul a fost infractor primar și că

incidentul s-a produs pe fondul unui conflict preexistent între familiile celor

doi.

Față de aceste

circumstanțe, tribunalul a apreciat că scopul preventiv și educativ, prevăzut

de art. 52 C. pen., a fost realizat prin condamnarea inculpatului la pedeapsa

închisorii cu suspendarea condiționată a executării, potrivit art. 81 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal au declarat apel inculpatul B.C.R.M. și partea civilă

P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul - parte

civilă a formulat critici în privința modului de individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului, mai ales în raport cu atitudinea nesinceră manifestată

de el, inculpatul pretinzând în mod nereal că victima ar fi lovit parbrizul mașinii

cu un lemn, deși în realitate parbrizul a fost crăpat, iar nu spart, în

momentul coliziunii.

Totodată, s-a

criticat și modul de soluționare a laturii civile, apelantul susținând că în

mod greșit s-a reținut de către tribunal faptul că acesta ar fi renunțat la

pretențiile sale, cât timp el a înțeles să nu-și însușească acea declarație

notarială.

La rândul său,

apelantul - inculpat a adus sentinței critici cu privire la soluția de

condamnare, susținând că trebuia a fi reținută starea de necesitate în favoarea

sa, întrucât partea vătămată a fost cea care l-a agresat, iar în subsidiar

acesta a criticat și modalitatea de individualizare a pedepsei, pe motiv că

aceasta este prea aspră.

Examinând hotărârea

atacată cu apel prin prisma motivelor ce s-au invocat, precum și sub toate

aspectele de fapt și de drept, așa cum au impus prevederile art. 371 alin.

ultim C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 5836/P/2007 din data de 17 martie 2009 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Pitești a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva

inculpatului B.C.R.M. și s-a dispus trimiterea sa în judecată, pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184

alin. (2) și (4) C. pen., constând în aceea că la data de 5 octombrie 2007, în

timp ce conducea autoturismul pe str. B din orașul Pitești, prin nerespectarea

regulilor de circulație, respectiv a disp. art. 35 pct. 1 din O.U.G. nr.

195/2002 republicată, a accidentat-o pe partea vătămată P.G., producându-i

leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 120 zile de

îngrijiri medicale.

S-a menționat în

rechizitoriu că, potrivit concluziilor formulate de expertul auto numit în

cauză, inculpatul a avut posibilități concrete și reale de evitare a accidentului,

dacă ar fi adoptat o conduită preventivă și nu ar fi imprimat autoturismului la

volanul căruia se afla o traiectorie nefirească, de intrare pe contrasens spre

culoarul de deplasare a pietonului.

Prin Sentința penală

nr. 1205/2009, Judecătoria Pitești, învestită prin acest rechizitoriu, a

restituit dosarul procurorului, pentru refacerea urmăririi penale, în baza art.

332 C. proc. pen., însă această hotărâre a fost casată prin Decizia penală nr.

714/R/2009 a Tribunalului Argeș, fiind trimisă cauza la aceeași instanță de

fond, în vederea continuării judecății.

În rejudecare,

instanța de fond a administrat probe, după care a pronunțat o nouă sentință, cu

nr. 307 din 11 februarie 2011, prin care din nou a dispus restituirea cauzei la

parchet, de această dată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în vederea

refacerii urmăririi penale, ca urmare a nerespectării competenței după materie.

Judecătorul a

constatat că inculpatul, cu intenție directă, a pus în executare hotărârea sa

de a suprima viața victimei, respectiv a părții vătămate, iar acțiunea de a

ucide a inculpatului a avut o forță distructivă mare, aptă să provoace decesul.

Prin urmare, a fost comisă fapta de omor, în forma tentativei, iar pentru

această infracțiune urmărire penală s-a efectuat în mod obligatoriu de

procuror.

Și această hotărâre a

judecătoriei a fost casată, Curtea de Apel Pitești dispunând, prin Decizia

penală nr. 725/R/2011, trimiterea cauzei la Judecătoria Pitești, în vederea

continuării judecății.

Curtea a observat că,

după ce instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, în ședința

din 11 februarie 2011, în tentativă la infracțiunea de omor, a omis a dispune

în consecință și a declina cauza la tribunal, instanță competentă, din punct de

vedere material, a soluționa cauza.

În al treilea ciclu

procesual, fiind din nou învestită pentru continuarea judecății, Judecătoria

Pitești a verificat la termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2011

încadrarea juridică dată faptei și, constatând că inculpatul, cu intenție directă,

a pus în executare intenția sa de a suprima viața victimei, folosind ca mijloc

pentru ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri autoturismul pe care îl

conducea, a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu în

infracțiunea de tentativă de omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 C.

pen. și a dispus, la aceeași dată, declinarea competenței în favoarea

Tribunalului Argeș (prin Sentința penală nr. 2373/2011 a Judecătoriei Pitești).

Primind dosarul,

Tribunalul Argeș s-a dezînvestit la rândul său, prin schimbarea încadrării

juridice dată faptei, din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

A fost declanșat

conflictul negativ de competență, fiind sesizată Curtea de Apel Pitești pentru

soluționarea acestuia.

Această din urmă

instanță a stabilit, în conformitate cu art. 43 alin. (1) C. proc. pen., că a

fost competent tribunalul a se pronunța asupra cauzei, în conformitate cu art.

41 alin. (1) C. proc. pen..

Fiind efectuată

cercetarea judecătorească și constatându-se de către tribunal după terminarea

acesteia că infracțiunea s-a încadrat în prevederile art. 182 alin. (1) C.

pen., iar competența materială ar fi aparținut unei instanțe inferioare în

grad, respectiv judecătoria, această cauză a rămas în competența exclusivă a

tribunalului, care a avut posibilitatea să aprecieze, în funcție de fapta cu

care a fost învestit, asupra încadrării juridice a acesteia și să pronunțe

orice soluție în dosar.

La data de 27 martie

2012, dosarul a fost din nou înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, care după

administrarea și a altor probe a hotărât, prin Sentința penală nr. 552 din 2

iulie 2012, condamnarea inculpatului B.C.R.M. la 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C.

pen.

În baza art. 81 din

cod, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, pe durata unui termen

de încercare de 4 ani.

În considerente,

Tribunalul a reținut, ca situație de fapt, cele arătate la începutul prezentei

expuneri, și anume că în mod intenționat inculpatul a condus autoturismul pe o

traiectorie nefirească, de virare pe contrasens, spre culoarul de deplasare al

pietonului, punând în pericol viața și integritatea corporală a acestuia și

făcându-se vinovat de comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă,

prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

sentințe, au formulat în termen legal apeluri inculpatul B.R.M. și partea

civilă P.G., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, apelanta parte

civilă a solicitat majorarea pedepsei stabilite inculpatului, apreciind că

sancțiunea aplicată este prea blândă raportat la circumstanțe reale ale cauzei,

iar în latură civilă a solicitat acordarea de despăgubiri materiale pentru cele

120 zile îngrijiri medicale.

Apelantul inculpat

B.C.R.M. a solicitat instanței de prim control judiciar a reține starea de

necesitate, dar și legitima apărare, invocând că probele cauzei au relevat că

între părți nu a existat vreun conflict, iar cel care a agresat inculpatul a

fost partea vătămată.

De asemenea,

apelantul inculpat a mai cerut a se reține în favoarea sa scuza provocării, în

plan subsidiar, apreciind că se impune reindividualizarea judiciară a pedepsei.

Curtea, în urma

propriului examen asupra cauzei, a constatat că situația de fapt a fost corect

stabilită de tribunal, prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză,

din care a rezultat în mod neîndoielnic faptul că inculpatul, în momentul în

care a văzut-o pe victimă mergând pe celălalt sens de mers, în mod deliberat a

schimbat brusc direcția de deplasare a autoturismului la volanul căruia se

afla, trecând peste axul drumului și pătrunzând pe contrasens, spre a o lovi pe

aceasta.

Impactul victimei cu

autovehiculul a devenit inevitabil, deși pietonul s-a rotit spre stânga cu 90

de grade, spre a se feri. În momentul în care acesta din urmă a fost lovit de

autoturism cu partea frontală stânga - față în zona piciorului, a fost

răsturnat pe capotă, fisurând cu brațele sale parbrizul și oglinda retrovizoare

din stânga.

Astfel a explicat

expertul auto desemnat în cauză avariile suferite de autoturism, iar

concluziile formulate de acesta s-au coroborat cu declarația dată de martorul

ocular M.Ș. și au contrazis apărarea formulată de inculpat, prin care s-a tins

a se demonstra că victima ar fi încercat să îl agreseze, lovind cu un corp dur

parbrizul autovehiculului său.

Încadrarea juridică

dată faptei a fost cea corectă, făcându-se pe deplin dovada că inculpatul a

acționat cu intenția de a vătăma integritatea corporală a părții vătămate, iar

în ceea ce privește modalitatea în care pedeapsa aplicată inculpatului a fost

individualizată, Curtea a constatat că aceasta nu a reflectat pe deplin gradul

de pericol social al faptei comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită,

mijloacele folosite, urmările produse, precum și cele care s-ar fi putut

produce.

În raport cu aceste

criterii, care s-au regăsit printre cele enumerate cu titlu exemplificativ în

art. 72 C. pen., instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum

este prevăzut de art. 52 din cod, ar putea fi atins, sub aspectul prevenției,

doar prin aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., cu fixarea unui

termen de încercare de 6 ani, pe durata căruia au putut fi impuse condamnatului

măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin. (1) C. pen.

S-au aplicat

prevederile art. 71 din același cod, în sensul că s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b).

Pentru cele ce

preced, apelul promovat de partea vătămată a fost fondat sub acest aspect, a

fost admis, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și s-a desființat în

parte sentința, în sensul celor mai sus-arătate, în vreme ce apelul declarat de

inculpat a fost privit ca nefondat, prin prisma acelorași considerente.

Nu a fost aplicabilă

în speță vreuna dintre cauzele care au înlăturat caracterul penal al faptei,

astfel cum a susținut apelantul-inculpat în apărarea sa, prin care tinde la

pronunțarea achitării. O atare soluție ar fi fost în contradicție flagrantă cu

probatoriul aflat la dosarul cauzei, din care a rezultat vinovăția inculpatului

pentru fapta comisă la data de 05 octombrie 2007, în împrejurările descrise

anterior.

Manifestarea expresă

a voinței părții civile, în formă autentică, din care a rezultat fără echivoc

faptul că aceasta nu a mai avut pretenția ca inculpatul să o despăgubească

pentru prejudiciul pe care el l-a cauzat, a condus la soluția pronunțată de

Tribunal asupra laturii civile a cauzei, sub acest aspect soluția fiind legală

și temeinică.

În consecință, Curtea

de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familia, prin

Decizia penală nr. 139/A din 20 noiembrie 2012 a admis apelul declarat de

partea civilă P.G., împotriva Sentinței penale nr. 552 din data de 02 iulie

2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 3421/280/2009**.

A desființat, în

parte, sentința atacată, în sensul că a majorat pedeapsa aplicată inculpatului

B.C.R.M. de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen. cu toate consecințele și, în baza art. 86

1

C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de

încercare de 6 ani.

Pe durata termenului

de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș;

b) să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 71 C.

pen., l-a lipsit pe inculpat de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71

alin. (5) C. pen.

A menținut restul

dispozițiilor Sentinței penale.

A respins, ca

nefondat, apelul formulat de inculpatul B.C.R.M., împotriva aceleiași sentințe,

pe care l-a obligat la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

penale evocate a declarat recurs în termen legal recurentul inculpat B.C.R.M.,

aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

În invocarea mai

multor cazuri de casare pretins a fi incidente în cauză - art. 385

9

pct. 12, 14, 10, 17

2

, 18 C. proc. pen., apărătorul ales al

recurentului inculpat a arătat că se impune casarea hotărârilor pronunțate în

cauză și constatarea faptului că în mod greșit instanțele nu au avut în vedere

apărările formulate și dovedite cu probe și anume starea de legitimă apărare,

precum și starea de necesitate, potrivit art. 44, art. 45 C. pen.

În acest sens se

învederează aspectul că, din moment ce partea vătămată a sărit în fața mașinii

conduse de inculpat, având un comportament violent și spărgând geamul de la

parbriz, inculpatul nu a avut decât posibilitatea de a vira în șanț. Mai mult

decât atât, s-a arătat de către apărare, că instanțele nu au avut în vedere, la

deliberare, întregul conținut al declarației autentice dată în fața notarului

de către partea vătămată, declarație valabilă și în prezent, dar de care

instanțele au ținut seama numai în soluționarea acțiunii civile.

Se apreciază că

soluția ce se impune era cea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la

art. 10 lit. d) sau e) C. proc. pen. și nu de condamnare.

În plan subsidiar,

recurentul inculpat a înțeles să solicite reindividualizarea judiciară a

pedepsei aplicate.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, a

criticilor înfățișate, dar și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Evaluarea prioritară

a criticilor circumscrise cazului de casare reglementat în art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. determină concluzia că instanța de prim control judiciar

a omis a se pronunța asupra unor cereri esențiale pentru părți (inculpat) de

natură a garanta drepturile lor și a influența soluția procesului.

În speță, motivele de

apel formulate de inculpat constituie fără îndoială, cereri esențiale, de

natură să garanteze drepturile acestuia și să influențeze soluția procesului

și, prin urmare, omisiunea Curții de a se pronunța asupra unui motiv de apel

atrage casarea deciziei în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C.

proc. pen.

În concret, se

observă că în criticile avansate de inculpat în apel, instanța de prim control

judiciar se impunea a răspunde pretinselor cauze de natură a înlătura

caracterul penal al faptei - starea de necesitate, legitimă apărare, dar și cu

privire la scuza provocării care a fost invocată ca fiind incidentă în cauză.

Observând

considerentele deciziei recurate se poate constata că instanța de apel s-a

limitat a face considerații de ordin general cu privire la situația de fapt și

încadrarea juridică a faptei, fără însă a proceda la o analiză proprie

judicioasă a probelor cauzei și mai ales, fără a răspunde criticilor

inculpatului.

Singura mențiune cu

privire la cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei invocate de

inculpat se concretizează într-o frază în care se subliniază că o atare soluție

(de achitare) ar fi în contradicție flagrantă cu probatoriul aflat la dosarul

cauzei, din care rezultă vinovăția inculpatului.

Pe de altă parte, nu

există nicio referire la critica ce viza pretinsa scuză a provocării.

Or, o asemenea

manieră de efectuare a controlului jurisdicțional de către instanța de apel, în

lipsa unei examinări propriu zise a stării de fapt, a probatoriului cauzei prin

prisma criticilor cu care inculpatul o investise, este de natură a atrage

incidența cazului de casare reglementat în art. 385

9

pct. 10 C.

proc. pen.

În acest sens se

impune observația că instanța de apel nu se poate limita să preia total sau

parțial motivarea instanței de fond, ci trebuie să analizeze cauza și să

răspundă argumentat la criticile și mijloacele de apărare invocate de părți.

În conformitate cu

jurisprudența CEDO, chiar dacă disp. art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

impun instanțelor să-și motiveze deciziile, această obligație nu implică

existența unor răspunsuri detaliate la orice problemă ridicată, însă se cere a

fi examinate în mod real problemele esențiale ce au fost supuse spre judecată

instanței, în considerentele hotărârii trebuind să se regăsească rațiunile care

au fundamentat pronunțarea acesteia.

Or, în prezenta

cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel nu a

evaluat punctual criticile înfățișate, cu trimitere la probele cauzei,

limitându-se așa cum arătam în precedent, la a face aprecieri cu caracter

general ori a prelua din considerațiile judecătorului fondului.

În virtutea

considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție în conformitate

cu disp. art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul

declarat de inculpatul B.C.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 139/A din data de

20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Va casa decizia

penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea

de Apel Pitești.

Onorariul parțial, în

sumă 50 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul B.C.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 139/A din data de

20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează decizia

penală atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de

Apel Pitești.

Onorariul parțial, în

sumă 50 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 martie 2013.

Procesat de GGC - LM