ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 749/2014

Asupra

recursului de față,

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele: Tribunalul Bihor, secția a II a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 410/ Com din data de 3

octombrie 2012, a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere

invocată de pârâta SC A.T. SRL și acțiunea introductivă formulată de reclamanta

SC C. SRL prin administrator judiciar în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SRL,

cu motivarea că reclamanta urmărește constatarea unui fapt și nu a unui drept,

pârâta nu are nicio culpă în neexecutarea obligațiilor ce îi revin, iar

lucrările efectuate pentru asigurarea utilităților la imobil privind energia termică

și electrică nu au afectat structura de rezistență a imobilului, fiind necesare

și aprobate de către proiectant pe baza dispoziției dirigintelui de șantier.

Curtea de Apel

Oradea, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Decizia nr. 26/ CA din 3 aprilie 2013, a admis apelul declarat de reclamanta SC

C. SRL prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania Sprl, a

schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte cererea

reconvențională formulată de aceasta, a obligat SC A.T. SRL la plata sumei de

64.373,36 lei, inclusiv T.V.A. reprezentând contravaloare lucrări executate

neachitate și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, reținând că,

din probele administrate, se impune obligarea pârâtei la plata contravalorii

celor 1.010 ore de funcționare a pompelor de drenare în cuantum de 64.373,36

lei.

Împotriva

acestei decizii, pârâta SC A.T. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea

recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii

apelului și menținerii în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond,

invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, s-a învederat că instanța de apel a interpretat greșit

dispozițiile contractului de execuție încheiat între părți, neexistând nicio

dovadă a executării și recepției lucrărilor corelative și a încălcat

prevederile art. 969-970 C. civ., care obligau părțile să respecte drepturile

și obligațiile asumate prin contract, în ceea ce privește modalitatea de plată

a lucrărilor și instanța să facă aplicarea voinței reale a părților la momentul

existenței unei situații litigioase cu privire la acest aspect.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate,

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Ca urmare a

contractului încheiat între părți, reclamanta, în calitate de antreprenor al

structurii de rezistență, s-a obligat să realizeze lucrări de epuisment,

respectiv lucrări specifice drenării, colectării și evacuării apelor din

fundația imobilului, cu respectarea Indicativului din 2006, care instituia în

sarcina pârâtei obligația întocmirii și punerii la dispoziție a unui studiu

hidrogeologic.

Față de

caracterul incert al volumului acestor operațiuni, lucrările de epuismente s-au

angajat pentru prețuri unitare, iar decontul final urma a se face prin aplicarea

prețului unitar la volumul total de muncă necesară calculat conform Anexei nr. 4

din contract.

Pe parcursul

derulării raporturilor rezultate din contractul de execuție, părțile au

încheiat atât recepția lucrării pe stadii fizice și valorice realizate pentru

fiecare etapă, cât și procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor,

care includea și lucrările privind structura de rezistența a imobilului, fără

obiecțiuni din partea acestora.

Din

corespondența purtată între părți, Înalta Curte reține că reclamanta a

respectat prevederile art. 6.30.1 din contract care impuneau îndeplinirea

cumulativă a trei condiții pentru a permite subcontractarea, pârâta SC A.T. SRL

cunoscând cine este antreprenorul și achitând cea mai parte a lucrărilor

executate de acesta.

Prin cererea

reconvențională, reclamanta a dat eficiență art. 14.1 din contract,

neînțelegerile având drept punct de pornire numărul de ore de funcționare a

pompelor de epuismente și, implicit, valoarea acestor lucrări și nu persoana

subantreprenorului sau a calității lucrărilor efectuate.

Interpretarea

dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea

motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății,

respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Totodată,

reținând reciprocitatea și interdependența obligațiilor asumate prin contractul

de execuție, respectiv corelativ obligației de executare a lucrărilor de

epuismente de către reclamantă, pârâtei îi revenea obligația de achitare

integrală a contravalorii acestora, Înalta Curte apreciază că instanța de apel

a interpretat corect dispozițiile art. 969 și urm. C. civ., hotărârea

pronunțată fiind legală, ceea ce face ca motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să nu poată fi primit.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va dispune respingerea ca nefondat a recursului

declarat de pârâta SC A.T. SRL Oradea împotriva Deciziei nr. 26/ CA din 3

aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta SC A.T. SRL Oradea împotriva Deciziei nr. 26/

CA din 3 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 februarie 2014.