ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 411/2014

Deliberând

asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2928 din

03 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Făgăraș a fost admisă excepția

necompetenței teritoriale invocată, din oficiu, și a fost declinată competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivare,

Judecătoria Făgăraș a reținut, în esență, că, în speță, suntem atât în prezența

unei contestații la poprire, cât și în prezența unei contestații la executare

propriu-zisă, aceasta din urmă având ca obiect procesele-verbale privind

actualizarea debitului și stabilirea cheltuielilor de executare.

Astfel, dacă

pentru contestația la executare propriu-zisă, competența aparține în mod cert

instanței de la sediul sau domiciliul debitorului, contestația la poprire se

soluționează de către judecătoria în a cărei rază teritorială are loc urmărirea

silită și pe care creditorul popritor a ales-o atunci când a optat între biroul

executorului judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului poprit ori de

la domiciliul sau sediul terțului poprit.

S-a reținut că,

potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., poprirea se înființează la cererea

creditorului, de către executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul

debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit, aceste norme

reglementând o competență teritorială exclusivă a executorului judecătoresc

care poate fi, după caz, cel de la sediul ori domiciliul debitorului sau cel de

la sediul ori domiciliul terțului poprit.

În consecință,

s-a apreciat că doar creditorul este cel care are un drept de alegere,

exclusiv, fie în persoana executorului judecătoresc de la sediul ori domiciliul

debitorului, fie în persoana executorului judecătoresc de la sediul ori

domiciliul terțului poprit, executorul trebuind să-și verifice competența, în

caz contrar nerespectarea dispozițiilor privitoare la executare atrăgând

sancțiunea anulării actului nelegal.

Totodată,

potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este

judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor

în care legea dispune altfel. Această instanță este cea care soluționează

cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare

și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Astfel, în

materia executării silite prin poprire, instanța de executare nu poate fi decât

judecătoria în raza căreia se află domiciliul sau sediul debitorului ori

domiciliul sau sediul terțului poprit, poprirea neputând fi însă înființată

decât de executorul judecătoresc care-și desfășoară activitatea în

circumscripția teritorială a uneia dintre aceste instanțe.

În cauză,

poprirea s-a înființat prin cele două adrese emise de B.E.J. N.D. (filele 22,

24 din dosar), motiv pentru care, s-a apreciat că instanța de executare este

cea de la sediul debitoarei.

S-a constatat

că Judecătoria Făgăraș a fost sesizată cu prezenta contestație la executare

avându-se în vedere că sediile celor două societăți comerciale: N. și M. erau

în municipiul Făgăraș, însă s-a arătat că acestea nu mai sunt în ființă ca

persoane juridice, astfel încât nu se poate vorbi de existența unor sedii, cea

dintâi pierzându-și capacitatea de folosință prin divizare, iar cea de-a doua

prin radierea din Registrul Comerțului.

Chiar dacă

Judecătoria Făgăraș a pronunțat la data de 03 mai 2011, în Dosarul nr. 1352/226/2011,

o altă încheiere de încuviințare a executării silite, s-a apreciat că acest

fapt nu determină atragerea competenței teritoriale a acestei instanțe pentru

soluționarea contestației la executare, cu atât mai mult cu cât încheierea de

admitere se dă în camera de consiliu și fără cale de atac, astfel că debitoarea

sau terții popriți nu au putut să conteste legalitatea acesteia.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 1

octombrie 2013, sub număr de Dosar 38309/299/2013.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut, în esență, că,

Judecătoria Făgăraș este competentă teritorial să soluționeze cauza.

S-a arătat că,

în ceea ce privește contestația la executare, instanța competentă se determină

prin coroborarea dispozițiilor art. 400 alin. (1), care prevăd că, în cazul

contestației la executare propriu-zise, competența aparține instanței de

executare, cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care stipulează că

instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face

executarea. Atunci când executarea silită se face prin poprire, locul

executării este domiciliul sau sediul terțului poprit.

Din actele

dosarului de executare coroborate cu mențiunile din certificatele constatatoare

emise de ONRC la solicitarea instanței, a rezultat că în Dosarul de executare nr.

10/2011 al B.E.J. N.D. s-a înființat poprirea asupra acțiunilor contestatoarei

deținute la terții popriți SC N. SA - în faliment și SC M. SA - având

întrerupere temporară de activitate pe perioada 20 aprilie 2011-19 aprilie 2014,

cu sediile în municipiul Făgăraș.

S-a mai reținut

că prin cererea dedusă judecății, contestatoarea a solicitat și întoarcerea

executării silite.

Astfel,

raportat la prevederile art. 404

1

, art. 404

2

alin. (1) C.

proc. civ., ținând cont și de cele statuate prin Decizia nr. 5 din 12 martie 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în

interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispoziții art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ., referitor la instanța competentă să soluționeze

cererea de întoarcere a executării silite, s-a arătat că și competența

teritorială a soluționării cererii de întoarcere a executării silite formulate

pe cale accesorie în condițiile art. 404

2

alin. (1) C. proc. civ.

revine, de asemenea, instanței executare, respectiv judecătoriei în a cărei

circumscripție s-a efectuat executarea silită, potrivit dispozițiilor art. 373 alin.

(2) C. proc. civ.

Pornind de la

prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanța de

executare este judecătoria în circumscripția căreia se realizează executarea,

competența de soluționare a cererii de întoarcere a executării silite în cazul

în care executarea silită s-a realizat prin poprire aparține judecătoriei în a

cărei rază teritorială se află conturile/acțiunile debitoarei deschise/deținute

la terțul poprit.

Or, în speță,

executarea silită s-a realizat prin indisponibilizarea acțiunilor

contestatoarei deținute la cei doi terți popriți atrași în judecată, cu sediile

în municipiul Făgăraș, prin urmare, având în vedere toate considerentele

expuse, în speță, calitatea de instanța de executare o are Judecătoria Făgăraș.

Astfel, prin

sentința civilă nr. 21070 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoriei

Sectorului 1 București a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a

acestei instanțe și a fost declinată cauza având ca obiect contestație la

executare, suspendare executare, în favoarea Judecătoriei Făgăraș.

Constatându-se

ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două

instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,

în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța

regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Făgăraș competența

teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

înalta Curte

constată că prin contestația la executare formulată, contestatoarea A.A.A.S. a

solicitat, în contradictoriu cu intimata SC D.A. SA și cu terții popriți SC N.

SA prin lichidator SC M. SRL și SC M. SA anularea popririi efectuate în baza

titlului executoriu constând în sentința nr. 9171 din 29 septembrie 2010

pronunțată de Tribunalul București, a proceselor-verbale de actualizare a

debitului și de stabilire a cheltuielilor de executare, întoarcerea executării

silite, precum și suspendarea acesteia.

Este de reținut

că dispozițiile referitoare la executarea silită reprezintă o reglementare cu

caracter special, derogator de la reglementarea de drept comun, așa încât,

competența de soluționare a unei cereri privind executarea silită va fi

stabilită în raport cu dispozițiile legale aplicabile acestei faze procesuale.

Potrivit art. 400

C. proc. civ. „contestația se introduce la instanța de executare".

Totodată art. 373

alin. (2) C. proc. civ. instituie norma de competență, potrivit căreia instanța

de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea,

în cazul de față, în circumscripția căreia s-a efectuat poprirea.

Executare

silită s-a pornit prin poprire, astfel cum rezultă din actele aflate în dosarul

de executare coroborate cu mențiunile din certificatele constatatoare emise de

O.N.R.C. la solicitarea instanței, constatându-se astfel că în Dosarul de

executare nr. 10/2011 al B.E.J. N.D. s-a înființat poprirea asupra acțiunilor

contestatoarei deținute la terții popriți SC N. SA - în faliment și SC M.SRL

având întrerupere temporară de activitate pe perioada 20 aprilie 2011 - 19

aprilie 2014, cu sediile în municipiul Făgăraș.

Contestația la

executare nu are natura juridică a unei acțiuni civile de drept comun, prin

aceasta neurmărindu-se stabilirea unui drept potrivnic unei alte persoane, ci

înlăturarea actelor și măsurilor prejudiciabile efectuate în faza de executare

silită, neavând relevanță în ceea ce privește stabilirea competenței instanței

de executare faptul că, după emiterea adreselor de înființare a popririi,

terții popriți ar fi devenit persoane lipsite de capacitate procesuală de

folosință, astfel cum s-a reținut prin sentința de declinare pronunțată de

Judecătoria Făgăraș, aspect care, de altfel, a fost infirmat prin relațiile

comunicate de O.N.R.C. Judecătoriei Sectorului 1 București.

Totodată,

natura juridică a întoarcerii executării, astfel cum a fost definită atât în

doctrină, cât și în practica judiciară, „de executare silită în sens

invers", determină și instanța competentă pentru soluționarea ei în acest

caz, atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere teritorial,

și anume, instanța de executare, respectiv judecătoria în circumscripția căreia

s-a realizat executarea silită, astfel cum rezultă din prevederile art. 373 alin.

(2) C. proc. civ.

Conform

dezlegării de drept date prin Decizia nr. 5/2012 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în recursul în interesul legii, vizând interpretarea și

aplicarea dispozițiilor art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ., instanța

judecătorească competentă, potrivit legii, să soluționeze cererea de întoarcere

a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de

executare, respectiv judecătoria, art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.,

astfel cum a fost introdus prin art. 1 pct. 33 din Legea nr. 202/2010 stipulând

expres că „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie

pentru instanțe".

Prin urmare,

cererii de întoarcere a executării silite formulate pe cale accesorie în

condițiile art. 404

2

alin. (1) C. proc. civ. i se aplică regulile de

competență materială și teritorială pentru contestația la executare, competentă

fiind instanța de executare.

În raport de considerentele

expuse, având în vedere că instanța competentă teritorial este instanța de

executare, respectiv Judecătoria Făgăraș, în circumscripția căreia s-a început

executarea prin indisponibilizarea acțiunilor contestatoarei deținute de cei

doi terți popriți atrași în judecată, cu sediile în municipiul Făgăraș, văzând

și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili

competenta de soluționare a cererii formulată de contestatoarea A.A.A.S. în

favoarea Judecătoriei Făgăraș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraș.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 februarie 2014.