ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 403/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 403/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, C.C. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1238 din 8 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 13033/300/2005, susținând, în esență, contradictorialitatea acestei hotărâri cu sentința civilă nr. 774 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul nr. 13144/300/2008. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții sau motive de revizuire, Înalta Curte conform art. 137 C. proc.
civ. raportat la art. 20 alin. (1) - (3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de revizuire și a reținut: Revizuenta C.C. a fost legal citată pentru termenul din 5 februarie 2014 (fila 12 dosar de revizuire - la domiciliul indicat prin cererea de revizuire), cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și 0,15 lei timbru judiciar, conform art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, respectiv art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, modificată, dar aceasta, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării revizuirii.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.
Constatând că prezenta cerere de revizuire nu a fost timbrată anticipat, că revizuenta C.C. nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 5 februarie 2014, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să dispună anularea cererii de revizuire formulată de revizuenta C.C. împotriva Deciziei nr. 1238 din 8 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 13033/300/2005, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuenta C.C. împotriva Deciziei nr. 1238 din 8 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 13033/300/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.