Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.04.2014
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1468/2014

HOTĂRÂRE
10.04.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1468/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față; Prin cererea formulată la data de 22 decembrie 2012, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. 50152/3/2012, reclamanta I.G. a chemat în judecată pe pârâtele SC C.S. SRL, numai pentru opozabilitate și numai în ceea ce privește capătul de cerere privind rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare mai jos menționat și SC T.C.A. SRL, SC N.B.I. SRL, SC A.P.P. SRL și SC P.R. SRL, pentru acțiune în rezoluțiunea antecontractului mai jos menționat și pentru pretenții, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare (încheiat la data de 23 septembrie 2008 între reclamantă în calitate de promitentă cumpărătoare și pârâta SC C.S.

SRL în calitate de promitentă-vânzătoare) și să se dispună obligarea în solidar a pârâtelor SC T.C.A. SRL, SC N.B.I. SRL, SC A.P.P. SRL și SC P.R. SRL, la plata următoarelor sume: 31.353 euro + penalități de întârziere în cuantum de 6.000 euro + daune în cuantum de 37.647 euro. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor SC T.C.A. SRL, SC N.B.I. SRL, SC A.P.P. SRL și SC P.R. SRL la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 7215 p ronunțată de Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 50152/3/2012 s-au dispus următoarele: S-a a dmis excepția netimbrării capătului patru de cerere. S-a anulat, ca netimbrat, capătul patru de cerere privind obligarea pârâtelor SC T.C.A.

SRL, SC N.B.I. SRL, SC A.P.P. SRL și SC P.R. SRL la plata sumei de 37.647 euro, reprezentând daune. S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Iordăchescu Gabriela în contradictoriu cu pârâtele SC C.S. SRL, prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania S.P.R.L., SC T.C.A. SRL, SC N.B.I. SRL, SC A.P.P. SRL, SC P.R. SRL. S-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărarea încheiat la data de 23 septembrie 2008 între reclamanta I.G., în calitate de promitent - cumpărător și pârâta SC C.S. SRL, în calitate de promitent - vânzător, rezoluțiune dispusă în contradictoriu cu pârâtele SC C.S. SRL, prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania S.P.R.L., SC T.C.A.

SRL, SC N.B.I. SRL, SC A.P.P. SRL și SC P.R. SRL. Au fost obligate, în solidar, pârâtele SC T.C.A. SRL, SC N.B.I. SRL, SC A.P.P. SRL și SC P.R. SRL, la plata sumei de 31.353 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând avansul achitat de reclamantă în baza antecontractului mai sus menționat, precum și la plata sumei de 6.000 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând penalități de întârziere. Au fost obligate, în solidar, pârâtele SC T.C.A. SRL, SC N.B.I. SRL, SC A.P.P.D. SRL și SC P.R. SRL la plata sumei de 8.387 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe și a Încheierilor din 13 noiembrie 2013 și din 11 decembrie 2013 au declarat apel SC T.C.A.

SRL, SC N.B.I. SRL, SC A.P.P. SRL și SC P.R. SRL. Prin încheierea de ședință din 17 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 50152/3/2012, s-a constatat suspendată de drept judecata apelului formulat de apelantele-pârâte SC T.C. A. SRL, SC N.B.I. SRL, SC A.P.P. SRL, SC P.R. SRL împotriva sentinței civile nr. 7215 din 16 decembrie 2013 și a Încheierilor din 13 noiembrie 2013 și din 11 decembrie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 50152/3/2012, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I.G. și intimata-pârâtă SC C.S. SRL, prin administrator judiciar C.I.T. Sprl.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 36 Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale și, având în vedere obiectul acțiunii deduse judecății, efectele juridice ale admiterii cererii de chemare în judecată, precum și motivele de apel formulate împotriva sentinței civile nr. 7215 din 16 decembrie 2013 și a Încheierilor din 13 noiembrie 2013 și din 11 decembrie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 50152/3/2012, a constatat suspendată de drept judecata apelului.

Împotriva acestei încheierii au declarat recurs reclamanta I.G. și pârâtele SC T.C.A. SRL București ,

București , SC A.P.P. SRL București și SC P.R. SRL București. I. În recursul său reclamanta I.G., a adus următoarele critici deciziei recurate: Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, or, în speța de față numai SC C.S. SRL se află în procedura insolvenței, cererea de chemare în judecată fiind formulată împotriva acestei pârâte numai pentru opozabilitate și nu pe aspectul rezoluțiunii contractului, iar celelalte pârâte au fost chemate în judecată atât pentru rezoluțiunea contractului cât și pentru pretenții, pârâta SC C.S.

SRL nefiind chemată în judecată pentru pretenții. Ca atare, se impunea judecata pe fond a apelului și nu suspendarea judecății. II. În recursul lor pârâtele SC T.C.A. SRL București , SC N.B.I. SRL București , SC A.P.P. SRL București și SC P.R. SRL București, au adus următoarele critici deciziei recurate: Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea judecății trebuia dispusă doar în ce privește pe SC C.S. SRL, urmând ca apelul că continue a fi judecat în contradictoriu cu celelalte societăți. Recurentele - pârâte au mai arătat că deschiderea procedurii insolvenței față de pârâta SC C.S. SRL a avut loc încă din anul 2012, când cauza se afla pe rolul primei instanțe, această situație nefiind invocată de către reclamantă sau de instanță din oficiu, or, dacă suspendarea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 ar opera de drept, atunci ea trebuia să intervină încă din etapa de judecată în fața primei instanțe și nu doar în etapa apelului.

Analizând hotărârea recurată, pin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente: Așa după cum a reținut și instanța de apel, la data de 11 mai 2012, prin sentința civilă nr. 5474 a Tribunalului București, pronunțată în Dosarul nr. 16167/3/2012, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de pârâta SC C.S. SRL, fiind numit administrator judiciar C.I.T. Sprl. Hotărârea primei instanțe, respectiv sentința civilă nr. 7212 a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2013, dar chiar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 22 decembrie 2012, deci după deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei SC C.S.

SRL. Prin urmare, instanța de apel trebuia să analizeze cauza ori pe fondul litigiului, dacă aprecia că, în mod corect, prima instanță nu a dispus suspendarea judecării pricinii față de toate pârâtele sau numai față de pârâta care se afla în procedura insolvenței, ori trebuia să anuleze sentința apelată și să trimită cauza la prima instanță pentru a dispune suspendarea judecării cauzei față de toate pârâtele sau numai față de pârâta aflată în procedura insolvenței, sau să anuleze sentința apelată și să rețină procesul spre judecare și să pronunțe ea o atare soluție, în funcție de cum aprecia.

În orice caz, hotărârea instanței de apel este nelegală, cel puțin sub aspectul suspendării judecății față de pârâtele care nu sunt în procedura insolvenței, hotărârea fiind dată cu greșita aplicare a art. 36 din Legea nr. 85/2006, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nici nu este stabilită complet starea de fapt, sub aspectul dacă se impunea suspendarea judecării cauzei încă din etapa judecării în primă instanță și nici sub aspectul dacă se impunea suspendarea față de toate pârâtele, ori doar față de pârâta aflată în procedura insolvenței, sau nu se impunea deloc, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc.

civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și la art. 36 din Legea nr. 85/2006, va admite recursurile declarate de reclamanta I.G. și de pârâtele SC T.C.A. SRL București ,

București , SC A.P.P. SRL București și SC P.R. SRL București împotriva încheierii de ședință din 17 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 50152/3/2012, pe care o va casa și va trimite cauza pentru continuarea judecății, la aceeași instanță.

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta I.G. și de pârâtele SC T.C.A. SRL București , SC N.B.I. SRL București , SC A.P.P. SRL București și SC P.R. SRL București împotriva încheierii de ședință din 17 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 50152/3/2012, pe care o casează și trimite cauza pentru continuarea judecății Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3010/2014
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. 3265/3/2012, reclamanta SC T.I. SA București a chemat în judecată pe pârâta SC S.P. SA București, soli
ÎCCJ 2013-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2013
Asupra recursului de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1780 din 10 februarie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale
ÎCCJ 2012-12-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1759/2015
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, reclamanta SC F.G.V. SRL a chemat în judecată pe pârâtul G.J.B., solicitând instan
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3074/2014
. și a clauzei penale asumate expres prin contractul care are valoare de lege a părților, instanța va obliga pârâții apelanți N.I. și N.S.I. la plata sumei de 98.929,64 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractulu
ÎCCJ 2012-11-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4441/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială reclamanta SC I.G.D.P.C. SRL, a chemat în judecată pe pârât
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă