ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1452/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1452/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2535 din

28 februarie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive și în consecință a respins cererea

reclamantului Consiliul General al Municipiului București-A.F.I. prin SC C. SA

împotriva pârâtei D.M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

A admis cererea

de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenienta SC T.F.

SRL.

Pentru a

pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată

la data de 29 iulie 2011 reclamantul Consiliul General al Municipiului București-A.F.I.

a chemat în judecată pe pârâta D.M., solicitând obligarea acesteia la plata

sumei de 213.136,09 lei și să se constate inexistența drepturilor locative ale

acesteia asupra spațiului situat în București, sector 5 și în consecință, să se

dispună evacuarea pârâtei din acest spațiu.

În motivarea

cererii s-a arătat că relațiile contractuale cu pârâta au început în anul 1993

când, în baza ordinului de repartizare din 07 septembrie 1993 emis de Primăria

București spațiul în litigiu i-a fost repartizat pârâtei în vederea

desfășurării meseriei de farmacistă, s-a încheiat contractul de închiriere din 17

septembrie 1993, care a fost prelungit tacit până la data la care a fost

încheiat contractul din 01 februarie 2007 autentificat de B.N.P. G.S., contract

care s-a derulat până în decembrie 2009, când pârâta a refuzat plata oricărei

sume cu titlu de chirie și că prin notificarea din 11 iunie 2011 au fost

denunțate raporturile contractuale cu pârâta, motiv pentru care s-a solicitat

evacuarea acesteia din spațiu pentru lipsa titlului locativ.

Pârâta D.M.

prin întâmpinarea formulată în cauză, a invocat excepția necompetenței

funcționale a secției a Vl-a civilă, a Tribunalului București, excepția lipsei

calității de reprezentant a SC C. SA, excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, motivat de faptul că funcția pe care o deține, farmacist șef, precum și

calitatea de administrator și asociat unic sunt cele care i-au atribuit

competența de a încheia contractul de închiriere cu reclamantul.

A susținut că

este mai mult decât evident faptul că D.M. a acționat în calitate de

reprezentant legal al SC T.F. SRL, având calitatea de farmacist șef al

acesteia, fiind singura persoană prin care societatea își putea asuma obligații

și dobândi drepturi.

SC T.F. SRL a

formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul pârâtei, prin care a

solicitat admiterea excepției lipsei calități procesual pasive a pârâtei D.M.

Prin încheierea

de ședință din data de 20 decembrie 2011 instanța a respins excepția

necompetenței funcționale, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a

SC C. SA și a admis în principiu cererea de intervenție accesorie.

În ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei instanța a

reținut că relațiile contractuale dinte reclamant și pârâtă au început în anul

1993 când s-a încheiat contractul de închiriere din 17 septembrie 1993, și care

ulterior a fost prelungit în baza tacitei relocațiuni până la încheierea

contractului din 01 februarie 2007 autentificat de B.N.P. G.S. și că în art. 2

din contract se menționează închirierea spațiului în cauză pentru activitatea

de farmacie

Tribunalul a

constatat că încheierea contractului a intervenit între Consiliul General al Municipiului

București - A.F.I. prin SC C. SA și SC T.F. SRL prin reprezentant legal D.M.,

dat fiind faptul că potrivit dispozițiilor legale în materie, exercitarea

drepturilor și îndeplinirea obligațiilor societății comerciale se transpun prin

organele sale de conducere, fiind incidente și dispozițiile art. 35 din

Decretul nr. 31/1954.

S-a observat de

către instanța de fond că alături de semnătura lui D.M., în calitatea sa de

reprezentant al SC T.F. SRL, respectiv administrator și unic asociat, pe

contractul de închiriere se regăsește și ștampila SC T.F. SRL, element

definitoriu al unui comerciant, indiferent de forma de organizare.

S-a apreciat

că, în relevarea calității de parte a SC T.F. SRL a contractului de închiriere

este important aspectul că pe parcursul derulării relațiilor comerciale, chiar

reclamantul a folosit denumirea de SC T.F. SRL pentru a desemna cealaltă parte

contractantă și că acest lucru rezultă din chiar actele anexate de reclamant și

că efectuarea plății chiriei a fost realizată în repetate rânduri prin ordine

de plată în care figurează plătitor SC T.F. SRL.

S-a mai reținut

și aspectul că SC C. SA și-a dat acordul de principiu cu privire la deschiderea

unui laborator clinic în suprafață de 55 mp din totalul de 227,46 mp din

spațiul cu altă destinație deținut în baza contractului de închiriere, fapt de

natură să conducă la concluzia că închirierea s-a făcut în scopul desfășurării

activității de comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice.

Pentru aceste

considerente instanța a respins cererea ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel

București, secția a Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 405 din 25 octombrie

2012, a respins ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Consiliul General

al Municipiului București - A.F.I. București împotriva sentinței civile nr. 2535

din 28 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă,

în contradictoriu cu intimatele D.M. și SC T.F. SRL prin administrator Judiciar

Cris Consult Sprl București.

Pentru a

pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.M., reținând că

aceasta a încheiat contractul de închiriere din 01 februarie 2007 autentificat

sub de B.N.P. G.S. în considerarea profesiei de farmacist și în calitate de

reprezentant al SC T.F. SRL.

Contractul de

închiriere din 01 februarie 2007 menționează încă din titlu că se încheie

pentru suprafețe locative cu altă destinație decât aceea de locuință, respectiv

pentru activitatea de farmacie desfășurată de SC T.F. SRL, conform art. 2.

Or, încheierea

contractului de către D.M. în nume personal așa cum se susține de către

reclamant, închiriere în scopul desfășurării activității de comerț al

produselor farmaceutice ar fi fost imposibilă, având în vedere prevederile art.

10 din contract care interzic sub sancțiunea rezilierii de drept a contractului

subînchirierea în totalitate sau în parte a spațiului, cesiunea contractului,

colaborarea cu terțe persoane sau licitarea locației gestiunii pentru

activitățile ce se desfășoară în spațiile închiriate.

Legea farmaciei

din 07 noiembrie 2008, republicată, prevede că farmacia comunitară se

înființează și funcționează în cadrul unei societăți comerciale organizate

potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, și își desfășoară activitatea pe baza

autorizației de funcționare emise de Ministrul Sănătății, autorizație care,

potrivit art. 10 din aceeași lege se acordă pe numele persoanei juridice și al

farmacistului șef de farmacie de către Ministerul Sănătății. De asemenea,

normele privind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și

drogheriilor menționează în art. 1 lit. f) faptul că farmacistul șef este

farmacistul care deține titluri oficiale de calificare, organizează și

coordonează activitatea profesională și tehnică a unității farmaceutice și o

reprezintă în relațiile cu Ministerul Sănătății și cu alte instituții și

asociații profesionale.

Totodată SC C.

SA și-a dat acordul de principiu cu privire la deschiderea unui laborator

clinic în suprafață de 55 mp din totalul de 227,46 mp din spațiul cu altă

destinație deținut în baza contractului de închiriere, ceea ce dovedește odată

în plus că închirierea spațiului s-a făcut în scopul desfășurării activității

de comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice.

În mod just a

observat prima instanță faptul că pe contractul de închiriere alături de

semnătura lui D.M., în calitate de reprezentant al SC T.F. SRL se regăsește și

ștampila societății comerciale-farmacie.

Or, toate

probele relevă faptul că încheierea contractului a intervenit între Consiliul

General al Municipiului București - A.F.I. București prin SC C. SA și SC T.F.

SRL, prin reprezentant legal D.M.

Susținerile

reclamantului privind recunoașterea de către pârâta D.M. a calității sale de

chiriaș în nume propriu, recunoaștere înscrisă în procesul verbal de conciliere

încheiat la data de 11 mai 2011 nu pot fi primite, întrucât D.M. a recunoscut

debitul în calitate de reprezentant al SC T.F. SRL, astfel cum reiese din

paragraful 2 al pct. 1 din procesul verbal de conciliere.

Așadar, în mod

întemeiat instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei D.M. și a respins acțiunea cu această motivare.

Împotriva Deciziei

civile nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a Vl-a civilă, a declarat recurs reclamantul Consiliul General al Municipiului

București - A.F.I. București, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.,

criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului,

casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În criticile

formulate recurentul reclamant după o prezentare a situației de fapt a susținut

în esență următoarele:

Că în mod

greșit instanța de apel a reținut faptul că relațiile contractuale s-au derulat

cu pârâta D.M., personal, ci cu societatea la care aceasta este unica asociată,

respectiv cu SC T.F. SRL, în condițiile în care chiar din primul alineat al

contractului de închiriere D.M. apare în calitate de locatar și nu în calitate

de reprezentant al societății comerciale.

Se arată că din

toate probele administrate în cauză, ordinul de repartiție din 7 septembrie 1993,

contractul de închiriere din 17 septembrie 1991, procesul verbal al concilierii

prealabile efectuat la 11 mai 2011, a rezultat că pârâta a ocupat spațiul în

litigiu în nume personal.

S-a apreciat

eronat de instanța de apel că plata unor facturi s-a făcut de SC T.F. SRL, aspect

ce ar da naștere unor drepturi de locațiune în beneficiul acestei societăți,

ignorându-se faptul că plata facturilor de către o terță persoană reprezintă o

relație contractuală legală, inter partes, între D.M. și SC T.F. SRL, pe care o

deține ca asociat unic și că activitatea pe care pârâta o desfășoară în spațiul

închiriat nu schimbă sub nici o formă părțile contractului, fiind irelevant și

că pârâta D.M. a încheiat contractul cu scopul ca în spațiu menționat să

desfășoare activitate comercială societatea comercială ce îi aparține.

Că instanța de

apel nu a făcut nici o apreciere cu privire la atitudinea pârâtei care a

falsificat contractul de închiriere, în sensul că a aplicat pe acesta ștampila

societății care a fost înființată ulterior încheierii contractului, pentru a

demonstra existența unei relații contractuale cu aceasta.

Se arată că

chiar în încheierea de autentificare a contractului la notar au fost prevăzute

expres părțile semnatare, astfel că singura concluzie este că pârâta D.M. în

nume personal a semnat contractul de închiriere care a generat litigiul de față

și că decizia din apel a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 969 C.

civ.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, D.M. a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, cu motivarea că SC C. SA a avut în vedere și a cunoscut la încheierea

contractului de locațiune că legislația în materie privind organizarea și

funcționarea activității farmaciilor impun anumite condiții pentru desfășurarea

activității de farmacie, care presupune existența unei societăți comerciale.

În Normele

priind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și drogheriilor, la

art. 1 lit. f) se precizează faptul că farmacistul șef este farmacistul care

deține titluri oficiale de calificare și organizează și coordonează activitatea

profesională și tehnică a unității farmaceutice și o reprezintă în relațiile cu

Ministerul Sănătății și cu alte instituții și asociații profesionale.

Analizând

recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I.

București împotriva Deciziei civile nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, din perspectiva criticilor

formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului

de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele

considerente:

Este de

observat în cauză că, instanța a fost sesizată de către reclamantul Consiliul

General al Municipiului București - A.F.I. București cu o acțiune formulată

împotriva pârâtei D.M., având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de

213.136,09 lei cu titlu de chirie datorată și neachitată, să se constate

inexistența drepturilor locative ale pârâtei asupra spațiului din București,

parter, sector 5, pentru lipsa titlului și să se dispună evacuarea pârâtei din

acest spațiu.

Totodată, se

apreciază că raporturile contractuale dinte reclamant și pârâtă au început în

anul 1993 când s-a încheiat contractul de închiriere din 17 septembrie 1993, în

baza ordinului de repartizare din 7 septembrie 1993 emis de Primăria Sectorului

5 București și care ulterior a fost prelungit în baza tacitei relocațiuni până

la încheierea contractului din 01 februarie 2007 autentificat de B.N.P. G.S.,

în scopul desfășurării activității de comerț al produselor farmaceutice,

contract în care Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. București,

are calitatea de locator, iar pârâta D.M. este locatar și că facturile fiscale

în baza cărora a fost solicitată plata contravalorii chiriei pentru spațiul ce

a făcut obiectul contractului de închiriere au fost emise de reclamant, tot pe

numele persoanei fizice D.M.

Or, în

condițiile în care chiar din primul alineat al contractului de închiriere

menționat D.M. apare în calitate de locatar, se retine că raporturile

contractuale s-au desfășurat între reclamantul Consiliul General al

Municipiului București - A.F.I. prin SC C. SA și pârâta D.M., ca persoană fizică

și nu ca reprezentant al SC T.F. SRL, situație în care se constată că în mod

greșit instanța de apel a apreciat că D.M., nu are calitate procesuală pasivă.

De altfel, se

constată că în mod eronat instanța de apel a interpretat și faptul că plata

unor facturi a fost făcută de SC T.F. SRL, aspect ce ar da naștere unui drept

de locațiune în beneficiul acestei societăți, ignorându-se situația că plata

facturilor de către o terță persoană reprezintă o relație legală, inter partes,

între D.M. și SC T.F. SRL, pe care o deținea ca asociat unic și că activitatea

pe care pârâta a desfășurat-o în spațiul închiriat nu schimbă sub nicio formă

părțile contractului.

Totodată, se

reține că prin procesul - verbal de conciliere încheiat la 11 mai 2011 cu

reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. prin SC C. SA,

în aplicarea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., pârâta D.M. a

recunoscut în mod expres atât calitatea sa de chiriaș, cât și existența

debitului datorat.

Avându-se în

vedere că aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs,

întrucât potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra

fondului în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt care au

fost deja stabilite, ceea ce în cauză prin soluția pronunțată acestea nu au

fost stabilite, Curtea conform dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ.,

constată că soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, de casare

a deciziei și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea

procesului cu evocarea fondului.

Cu ocazia

judecării apelului, instanța urmează a răspunde criticilor formulate cu privire

la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în

susținerea pretențiilor și apărărilor lor, conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

și să ceară părților să administreze toate probele pe care le consideră necesare

și utile justei soluționări a cauzei, potrivit art. 129 alin. (3) și (4) C. proc.

civ.

În consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează să admită recursul

declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. București,

să caseze Decizia civilă nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a Vl-a civilă, și să trimită cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea apelului pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I.

împotriva Deciziei civile nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a Vl-a civilă, pe care o casează și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.