ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1452/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2535 din 28 februarie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și în consecință a respins cererea reclamantului Consiliul General al Municipiului București-A.F.I. prin SC C. SA împotriva pârâtei D.M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenienta SC T.F. SRL. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2011 reclamantul Consiliul General al Municipiului București-A.F.I.

a chemat în judecată pe pârâta D.M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 213.136,09 lei și să se constate inexistența drepturilor locative ale acesteia asupra spațiului situat în București, sector 5 și în consecință, să se dispună evacuarea pârâtei din acest spațiu. În motivarea cererii s-a arătat că relațiile contractuale cu pârâta au început în anul 1993 când, în baza ordinului de repartizare din 07 septembrie 1993 emis de Primăria București spațiul în litigiu i-a fost repartizat pârâtei în vederea desfășurării meseriei de farmacistă, s-a încheiat contractul de închiriere din 17 septembrie 1993, care a fost prelungit tacit până la data la care a fost încheiat contractul din 01 februarie 2007 autentificat de B.N.P.

G.S., contract care s-a derulat până în decembrie 2009, când pârâta a refuzat plata oricărei sume cu titlu de chirie și că prin notificarea din 11 iunie 2011 au fost denunțate raporturile contractuale cu pârâta, motiv pentru care s-a solicitat evacuarea acesteia din spațiu pentru lipsa titlului locativ. Pârâta D.M. prin întâmpinarea formulată în cauză, a invocat excepția necompetenței funcționale a secției a Vl-a civilă, a Tribunalului București, excepția lipsei calității de reprezentant a SC C. SA, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că funcția pe care o deține, farmacist șef, precum și calitatea de administrator și asociat unic sunt cele care i-au atribuit competența de a încheia contractul de închiriere cu reclamantul.

A susținut că este mai mult decât evident faptul că D.M. a acționat în calitate de reprezentant legal al SC T.F. SRL, având calitatea de farmacist șef al acesteia, fiind singura persoană prin care societatea își putea asuma obligații și dobândi drepturi. SC T.F. SRL a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul pârâtei, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calități procesual pasive a pârâtei D.M. Prin încheierea de ședință din data de 20 decembrie 2011 instanța a respins excepția necompetenței funcționale, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a SC C. SA și a admis în principiu cererea de intervenție accesorie.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei instanța a reținut că relațiile contractuale dinte reclamant și pârâtă au început în anul 1993 când s-a încheiat contractul de închiriere din 17 septembrie 1993, și care ulterior a fost prelungit în baza tacitei relocațiuni până la încheierea contractului din 01 februarie 2007 autentificat de B.N.P. G.S. și că în art. 2 din contract se menționează închirierea spațiului în cauză pentru activitatea de farmacie Tribunalul a constatat că încheierea contractului a intervenit între Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. prin SC C. SA și SC T.F. SRL prin reprezentant legal D.M., dat fiind faptul că potrivit dispozițiilor legale în materie, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor societății comerciale se transpun prin organele sale de conducere, fiind incidente și dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954.

S-a observat de către instanța de fond că alături de semnătura lui D.M., în calitatea sa de reprezentant al SC T.F. SRL, respectiv administrator și unic asociat, pe contractul de închiriere se regăsește și ștampila SC T.F. SRL, element definitoriu al unui comerciant, indiferent de forma de organizare. S-a apreciat că, în relevarea calității de parte a SC T.F. SRL a contractului de închiriere este important aspectul că pe parcursul derulării relațiilor comerciale, chiar reclamantul a folosit denumirea de SC T.F. SRL pentru a desemna cealaltă parte contractantă și că acest lucru rezultă din chiar actele anexate de reclamant și că efectuarea plății chiriei a fost realizată în repetate rânduri prin ordine de plată în care figurează plătitor SC T.F.

SRL. S-a mai reținut și aspectul că SC C. SA și-a dat acordul de principiu cu privire la deschiderea unui laborator clinic în suprafață de 55 mp din totalul de 227,46 mp din spațiul cu altă destinație deținut în baza contractului de închiriere, fapt de natură să conducă la concluzia că închirierea s-a făcut în scopul desfășurării activității de comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice. Pentru aceste considerente instanța a respins cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 405 din 25 octombrie 2012, a respins ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I.

București împotriva sentinței civile nr. 2535 din 28 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimatele D.M. și SC T.F. SRL prin administrator Judiciar Cris Consult Sprl București. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.M., reținând că aceasta a încheiat contractul de închiriere din 01 februarie 2007 autentificat sub de B.N.P. G.S. în considerarea profesiei de farmacist și în calitate de reprezentant al SC T.F. SRL. Contractul de închiriere din 01 februarie 2007 menționează încă din titlu că se încheie pentru suprafețe locative cu altă destinație decât aceea de locuință, respectiv pentru activitatea de farmacie desfășurată de SC T.F.

SRL, conform art. 2. Or, încheierea contractului de către D.M. în nume personal așa cum se susține de către reclamant, închiriere în scopul desfășurării activității de comerț al produselor farmaceutice ar fi fost imposibilă, având în vedere prevederile art. 10 din contract care interzic sub sancțiunea rezilierii de drept a contractului subînchirierea în totalitate sau în parte a spațiului, cesiunea contractului, colaborarea cu terțe persoane sau licitarea locației gestiunii pentru activitățile ce se desfășoară în spațiile închiriate.

Legea farmaciei din 07 noiembrie 2008, republicată, prevede că farmacia comunitară se înființează și funcționează în cadrul unei societăți comerciale organizate potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, și își desfășoară activitatea pe baza autorizației de funcționare emise de Ministrul Sănătății, autorizație care, potrivit art. 10 din aceeași lege se acordă pe numele persoanei juridice și al farmacistului șef de farmacie de către Ministerul Sănătății. De asemenea, normele privind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și drogheriilor menționează în art. 1 lit. f) faptul că farmacistul șef este farmacistul care deține titluri oficiale de calificare, organizează și coordonează activitatea profesională și tehnică a unității farmaceutice și o reprezintă în relațiile cu Ministerul Sănătății și cu alte instituții și asociații profesionale.

Totodată SC C. SA și-a dat acordul de principiu cu privire la deschiderea unui laborator clinic în suprafață de 55 mp din totalul de 227,46 mp din spațiul cu altă destinație deținut în baza contractului de închiriere, ceea ce dovedește odată în plus că închirierea spațiului s-a făcut în scopul desfășurării activității de comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice. În mod just a observat prima instanță faptul că pe contractul de închiriere alături de semnătura lui D.M., în calitate de reprezentant al SC T.F. SRL se regăsește și ștampila societății comerciale-farmacie. Or, toate probele relevă faptul că încheierea contractului a intervenit între Consiliul General al Municipiului București - A.F.I.

București prin SC C. SA și SC T.F. SRL, prin reprezentant legal D.M. Susținerile reclamantului privind recunoașterea de către pârâta D.M. a calității sale de chiriaș în nume propriu, recunoaștere înscrisă în procesul verbal de conciliere încheiat la data de 11 mai 2011 nu pot fi primite, întrucât D.M. a recunoscut debitul în calitate de reprezentant al SC T.F. SRL, astfel cum reiese din paragraful 2 al pct. 1 din procesul verbal de conciliere. Așadar, în mod întemeiat instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.M. și a respins acțiunea cu această motivare. Împotriva Deciziei civile nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a declarat recurs reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I.

București, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În criticile formulate recurentul reclamant după o prezentare a situației de fapt a susținut în esență următoarele: Că în mod greșit instanța de apel a reținut faptul că relațiile contractuale s-au derulat cu pârâta D.M., personal, ci cu societatea la care aceasta este unica asociată, respectiv cu SC T.F. SRL, în condițiile în care chiar din primul alineat al contractului de închiriere D.M. apare în calitate de locatar și nu în calitate de reprezentant al societății comerciale.

Se arată că din toate probele administrate în cauză, ordinul de repartiție din 7 septembrie 1993, contractul de închiriere din 17 septembrie 1991, procesul verbal al concilierii prealabile efectuat la 11 mai 2011, a rezultat că pârâta a ocupat spațiul în litigiu în nume personal. S-a apreciat eronat de instanța de apel că plata unor facturi s-a făcut de SC T.F. SRL, aspect ce ar da naștere unor drepturi de locațiune în beneficiul acestei societăți, ignorându-se faptul că plata facturilor de către o terță persoană reprezintă o relație contractuală legală, inter partes, între D.M. și SC T.F. SRL, pe care o deține ca asociat unic și că activitatea pe care pârâta o desfășoară în spațiul închiriat nu schimbă sub nici o formă părțile contractului, fiind irelevant și că pârâta D.M.

a încheiat contractul cu scopul ca în spațiu menționat să desfășoare activitate comercială societatea comercială ce îi aparține. Că instanța de apel nu a făcut nici o apreciere cu privire la atitudinea pârâtei care a falsificat contractul de închiriere, în sensul că a aplicat pe acesta ștampila societății care a fost înființată ulterior încheierii contractului, pentru a demonstra existența unei relații contractuale cu aceasta. Se arată că chiar în încheierea de autentificare a contractului la notar au fost prevăzute expres părțile semnatare, astfel că singura concluzie este că pârâta D.M. în nume personal a semnat contractul de închiriere care a generat litigiul de față și că decizia din apel a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, D.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că SC C. SA a avut în vedere și a cunoscut la încheierea contractului de locațiune că legislația în materie privind organizarea și funcționarea activității farmaciilor impun anumite condiții pentru desfășurarea activității de farmacie, care presupune existența unei societăți comerciale. În Normele priind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și drogheriilor, la art. 1 lit. f) se precizează faptul că farmacistul șef este farmacistul care deține titluri oficiale de calificare și organizează și coordonează activitatea profesională și tehnică a unității farmaceutice și o reprezintă în relațiile cu Ministerul Sănătății și cu alte instituții și asociații profesionale.

Analizând recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. București împotriva Deciziei civile nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: Este de observat în cauză că, instanța a fost sesizată de către reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. București cu o acțiune formulată împotriva pârâtei D.M., având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 213.136,09 lei cu titlu de chirie datorată și neachitată, să se constate inexistența drepturilor locative ale pârâtei asupra spațiului din București, parter, sector 5, pentru lipsa titlului și să se dispună evacuarea pârâtei din acest spațiu.

Totodată, se apreciază că raporturile contractuale dinte reclamant și pârâtă au început în anul 1993 când s-a încheiat contractul de închiriere din 17 septembrie 1993, în baza ordinului de repartizare din 7 septembrie 1993 emis de Primăria Sectorului 5 București și care ulterior a fost prelungit în baza tacitei relocațiuni până la încheierea contractului din 01 februarie 2007 autentificat de B.N.P. G.S., în scopul desfășurării activității de comerț al produselor farmaceutice, contract în care Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. București, are calitatea de locator, iar pârâta D.M. este locatar și că facturile fiscale în baza cărora a fost solicitată plata contravalorii chiriei pentru spațiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere au fost emise de reclamant, tot pe numele persoanei fizice D.M.

Or, în condițiile în care chiar din primul alineat al contractului de închiriere menționat D.M. apare în calitate de locatar, se retine că raporturile contractuale s-au desfășurat între reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. prin SC C. SA și pârâta D.M., ca persoană fizică și nu ca reprezentant al SC T.F. SRL, situație în care se constată că în mod greșit instanța de apel a apreciat că D.M., nu are calitate procesuală pasivă. De altfel, se constată că în mod eronat instanța de apel a interpretat și faptul că plata unor facturi a fost făcută de SC T.F. SRL, aspect ce ar da naștere unui drept de locațiune în beneficiul acestei societăți, ignorându-se situația că plata facturilor de către o terță persoană reprezintă o relație legală, inter partes, între D.M.

și SC T.F. SRL, pe care o deținea ca asociat unic și că activitatea pe care pârâta a desfășurat-o în spațiul închiriat nu schimbă sub nicio formă părțile contractului. Totodată, se reține că prin procesul - verbal de conciliere încheiat la 11 mai 2011 cu reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. prin SC C. SA, în aplicarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., pârâta D.M. a recunoscut în mod expres atât calitatea sa de chiriaș, cât și existența debitului datorat. Avându-se în vedere că aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, ceea ce în cauză prin soluția pronunțată acestea nu au fost stabilite, Curtea conform dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., constată că soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, de casare a deciziei și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea procesului cu evocarea fondului. Cu ocazia judecării apelului, instanța urmează a răspunde criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ. și să ceară părților să administreze toate probele pe care le consideră necesare și utile justei soluționări a cauzei, potrivit art. 129 alin. (3) și (4) C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I.

București, să caseze Decizia civilă nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, și să trimită cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. împotriva Deciziei civile nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului pe fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.