ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1600/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1457 din 03 martie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea formulată de către reclamanta A.F.M., în contradictoriu cu pârâta SC G.V. SA, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație decât cea de locuință situat în București, sector 3, și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în București, sector 3, a format obiect al Contractului de închiriere din 8 noiembrie 1973, încheiat între ICRAL Vitan, în calitate de titular al dreptului de administrare asupra acestuia și ICS V., în calitate de locatar principal, valabilitatea închirierii urmând să expire la 1 ianuarie 1978, chiriașul având dreptul la reînnoirea contractului.

A mai notat că A.F.I. este succesoarea în drepturi a ICRAL Vitan, iar pârâta este succesoarea ICS V. Prima instanță a mai notat că părțile au afirmat că acest contract s-a prelungit prin tacita relocațiune până la data intrării în vigoare a H.C.G.M.B. nr. 32/2007, când s-a încheiat doar o fișă de calcul, iar nu un alt contract de închiriere. Astfel, prima instanță a apreciat că atât timp cât pârâta a transmis unui terț, respectiv notarului public E.M.S., dreptul de folosință asupra unei părți din spațiul în litigiu, reclamanta a procedat legal, în conformitate cu art. 5 și 6 din H.C.G.M.P. nr. 32/2007, întocmind pe numele pârâtei numai o fișă de calcul. Și, în condițiile în care pârâta nu a semnat niciuna din fișele de calcul întocmite pe numele său de A.F.I., a constatat că nu mai dispune de un titlu locativ, deoarece dreptul său a încetat la momentul expirării termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 14 din H.C.G.M.B.

nr. 32/2007. Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 208 din 3 mai 2012 a admis apelul declarat de SC G.V. SA și a schimbat în tot Sentința civilă nr. 1457 din 3 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată și a fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 2.809,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că spațiul cu altă destinație decât cea de locuință situat în București, sector 3, a format obiect al Contractului de închiriere din 8 noiembrie 1973 încheiat între ICRAL Vitan, în calitate de titular al dreptului de administrare asupra acestuia și ICS V., în calitate de locatar principal, valabilitatea închirierii urmând să expire la 1 ianuarie 1978, chiriașul având dreptul la reînnoirea contractului.

S-a constatat că, intimata este succesoarea în drepturi a ICRAL Vitan, iar apelanta - succesoarea ICS V. Apelanta a transmis unui terț - către notarul public E.M.S. - dreptul de folosință asupra unei părți din spațiul în litigiu, prin Convenția din 15 noiembrie 1995, prelungită prin acte adiționale succesive. În considerarea acestei împrejurări, instanța de apel a apreciat că în mod legal intimata a emis fișe de calcul, deoarece în conformitate cu art. 5 și 6 din H.C.G.M.B. nr. 32/2007, utilizatorii spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință care au fost divizate fără acordul proprietarului sau cu privire la care dreptul de folosință a fost înstrăinat total sau parțial achită contravaloarea folosinței spațiului, recalculată în funcție de tarifele stipulate în anexele H.C.G.M.B.

nr. 32/2007, în baza unei fișe de calcul, până la rezolvarea situației care a generat acest mod de derulare a raporturilor juridice. S-a apreciat că susținerea primei instanțe că atât timp cât pârâta nu a semnat niciuna din fișele de calcul întocmite pe numele său de A.F.I., acțiunea este fondată, ignoră probele administrate, din care rezulta că apelanta a semnat o serie de fișe de calcul (de exemplu, cele aferente trimestrului II al anului 2008, cele aferente trimestrului III al anului 2009, etc.), dintre care cel puțin cea aferentă trimestrului III 2009 este ulterioară celei invocate ca fiind nesemnate de către autoarea cererii de chemare în judecată, ceea ce dovedește pe deplin interesul ambelor părți în continuarea raporturilor contractuale și, prin urmare, titlul locativ al apelantei, care, de altfel, a continuat să achite chiria.

Împotriva acestei decizii reclamanta A.F.I. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat, în esență, că deși instanța de apel a reținut, în mod corect, că în cauză sunt aplicabile prevederile H.C.G.M.B. nr. 32/2007 și că legal a întocmit fișe de calcul, a reținut totuși că pârâta a semnat fișe de calcul și deci au continuat raporturile contractuale. Recurenta susține că instanța de apel s-a aflat în eroare întrucât în temeiul H.C.G.M.B. nr. 32/2007 a fost întocmită o singură fișă de calcul pe care pârâta a fost invitată să o semneze în caz contrar operând prevederile art. 14 al hotărârii sus-menționate în sensul pierderii dreptului de locațiune.

Semnarea acestei fișe de calcul, susține recurenta, ar fi dat dreptul la utilizarea spațiului de către pârâtă întrucât, cum corect a reținut și instanța de ape, intimata-pârâtă nu putea beneficia de un alt contract de închiriere. Așadar, susține recurenta, raporturile contractuale au încetat odată cu apariția H.C.G.M. nr. 32/2007 când a intervenit sancțiunea pentru subînchirierea spațiului și pârâtei nu i se putea încheia un alt contract de închiriere, ci doar o fișă de calcul pentru utilizarea spațiului. Refuzul de a semna această fișă de calcul a adus și sancțiunea, care pârâtei i-a fost adusă la cunoștință și anume pierderea lipsei de folosință pentru utilizarea spațiului. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și obligarea intimatei-pârâte la predarea spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta SC G.V. SA, răspunzând criticilor recurentei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. se referă la situația în care instanța interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Deși motivul de nelegalitate așa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecății, recurenta prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al înscrisurilor deduse judecății, cu scopul de a repune în discuție probele, concludența acestora, care nu intră în sfera de analiză a motivului invocat.

În realitate, motivul de nelegalitate se referă la actul juridic dedus judecății, ceea ce impune ca analiză puterea de lege a convențiilor legal făcute. Din perspectiva acestui motiv, se afirmă că instanța de apel s-a aflat în eroare când a reținut că pârâta a semnat fișe de calcul și deci au continuat raporturile contractuale, întrucât în temeiul H.C.G.B. nr. 32/2007 a fost întocmită o singură fișă de calcul pe care pârâta a fost invitată să o semneze. Critica este nefondată, se observă că instanța de apel a pornit în analiza criticilor aduse sentinței de la examinarea situației de fapt, conform înscrisurilor aflate la dosar, respectiv a fișelor de calcul emise în baza H.C.G.M.

nr. 32/2007, făcând o analiză corectă atât din punct de vedere cronologic, cât și sub aspectul impactului pe care l-au avut în derularea Contractului de închiriere din 8 noiembrie 1973. Se constată astfel că toate aceste chestiuni, referitoare la fișele de calcul vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluțiilor anterioare. Interpretarea actului dedus judecății și a probelor aparține instanțelor devolutive și numai în măsura în care s-ar încălca norme care au dus la schimbarea înțelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea reține încălcarea legii. Or, argumentele recurentei nu conduc la o astfel de concluzie ci, dimpotrivă, se constată că s-au evocat ipoteze și susțineri nefondate.

Considerațiile de mai sus, deși au fost făcute, nu pierd din vedere că și aceste chestiuni legate de conținutul înscrisurilor respective sunt de fond și nu vizează nelegalitatea la care se referă prevederile art. 308 alin. (8) C. proc. pen. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate.

Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței Din motivarea explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept care s-au invocat, instanța referindu-se expres la dispozițiile legale aplicabile. Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenta se afla în situația de a demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. Așa fiind, se constată că instanța de apel a analizat și a răspuns criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.F.I. împotriva Deciziei civile nr. 208 din 3 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ