ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1556/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1556/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 19101 din 11
decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a
admis cererea formulată de reclamantul Municipiul București, în contradictoriu
cu pârâta SC I.R.C.E.S.S. SRL; s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat
în București, str. F., sector 3, și s-a luat act că reclamanta nu solicită
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a VI-a, la data de 7 octombrie 2010, reclamantul
Municipiul București a chemat în judecată pe pârâta SC I.R.C.E.S.S. SRL,
solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună
evacuarea acesteia din spațiul situat în București, str. F., sector 3, cu
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că părțile au încheiat contractul de închiriere la data de
6 noiembrie 2009, conform căruia pârâta a primit folosința imobilului situat în
București, str. F., sector 3, în suprafață de 441,82 mp, pentru o perioadă de 5
ani, obligându-se să achite o chirie de 3.534 euro pe lună +TVA, dar nu mai puțin
de 12.478,76 RON, echivalentul la cursul Băncii Naționale a României.
Se mai arătat, că, în
conformitate cu dispozițiile art. 5.4 alin. (2) din contract, părțile au convenit
că, în situația în care pârâta înregistrează debite pe o perioadă mai mare de 60
de zile la plata chiriei, contractul încetează de plin drept în baza pactului comisoriu
de gradul IV, fără nici o formalitate.
Reclamanta a susținut
că pârâta înregistrează debite de 11.113,99 euro, la cursul Băncii Naționale a României
din ziua plății, reprezentând chirie restantă, pentru perioada 1 noiembrie 2009-31
martie 2010, dar nu mai puțin de 39.237,94 RON. La suma menționată se adaugă majorările
de întârziere în cuantum de 4.879,93 euro la cursul Băncii Naționale a României,
calculate conform clauzelor contractuale, precum și TVA în cuantum de 2.111,65 euro
la cursul Băncii Naționale a României.
Deși pârâta a recunoscut
debitele și a efectuat o serie de plăți parțiale litigiul nu a putut fi soluționat
pe cale amiabilă.
În drept, au fost invocate
dispozițiile art. 969, art. 1073, art. 1066, art. 1084 și art. 1431 C. civ., precum
și Legile nr. 215/2011 și nr. 210/2005.
Analizând materialul probator
administrat în cauză, tribunalul a apreciat cererea formulată de reclamant ca fiind
întemeiată și a admis-o, pentru considerentele care vor fi expuse:
Între părți au intervenit
relații contractuale, potrivit contractului de închiriere la data de 6
noiembrie 2009, pârâta primind dreptul de folosință asupra spațiului comercial situat
în București, str. F., sector 3, în suprafață totală de 441,82 mp, în schimbul plății
chiriei în cuantum de 3.534 euro pe lună+TVA.
Prin încheierea contractului
de închiriere părțile și-au asumat îndeplinirea obligațiilor stipulate în sarcina
acestora.
Prevalându-se de dispozițiile
contractuale convenite de părți și obligatorii, în temeiul dispozițiilor art. 969
C. civ. 1864, în condițiile în care pârâta înregistra debite pe o perioadă mai mare
de 3 luni, reclamantul a constatat încetarea contractului ca urmare a nerespectării
obligației pârâtei de plată a chiriei, în conformitate cu pactul comisoriu inserat
la art. 5.4 și în art. 8 din contract, prin notificarea din 15 septembrie 2010.
Potrivit convenției părților, în cazul în care pârâta nu-și respectă obligațiile
de plată pe o perioadă mai mare de 60 de zile, reclamantul este îndreptățit să considere
reziliat contractul de drept fără punere în întârziere prin simpla notificare. Ca
atare, părțile au stipulat un pact comisoriu în temeiul căruia reclamantul era îndreptățit
să înceteze raporturile contractuale dintre părți.
Pârâta nu a făcut dovada
că ar fi plătit, la termenele convenite, contravaloarea dreptului de folosință și,
mai mult, prin procesul-verbal de conciliere din data de 18 mai 2010, aceasta a
afirmat că nu datorează sumele stipulate în contract, prevalându-se de clauzele
din convențiile anterioare dintre părți. În temeiul dispozițiilor art. 969 C.
civ. 1864, raporturile contractuale dintre părți au încetat, din cauza neplății
de către pârâtă a contravalorii chiriei pe o perioadă mai mare de 60 de zile.
În aceste condiții, pârâta
nu mai deține în prezent niciun titlu care să îi permită ocuparea în continuare
a spațiului în discuție, astfel că instanța a admis cererea reclamantului și a dispus
evacuarea pârâtei.
Apărările pârâtei conform
cărora a fost obligată să încheie contractul de închiriere din 6 noiembrie 2009
nu au fost primite, cu motivarea că reprezentantul pârâtei și-a dat acordul la momentul
încheierii contractului, iar emiterea unor notificări din partea reclamantei nu
au avut caracterul unor acte de constrângere, existând posibilitatea părții să nu
semneze acest contract de închiriere dacă nu agrea clauzele contractuale. Între
încheierea acestui contract și derularea procedurii prevăzute de Legea nr. 550/2002,
pentru vânzarea spațiilor cu altă destinație, nu este nici o legătură, acea procedură
derulându-se conform obligațiilor stabilite în sarcina Comisiei pentru vânzarea
spațiilor comerciale cu altă destinație. Faptul că între părți se derulează negocieri
pentru vânzarea imobilului ocupat în baza unui contract de închiriere nu are drept
consecință exonerarea pârâtei de plata chiriei stabilite printr-un contract sinalagmatic
prin care și-a asumat anumite obligații, în cadrul unor termene stipulate și cu
posibilitatea suportării consecințelor expres prevăzute în contract în cazul nerespectării
clauzelor contractuale.
Curtea de Apel București,
secția a VI-a civilă, prin decizia nr. 179 din 5 iunie 2013, a respins cererea de
suspendare a executării sentinței civile nr. 19101 din 11 decembrie 2012, pronunțată
de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; a respins, ca nefondat, apelul declarat
de apelanta SC I.R.C.E.S.S. SRL împotriva acestei sentinței, reținând următoarele;
Printr-un prim motiv de
apel s-a invocat nulitatea contractului de închiriere din 6 noiembrie 2009 pe motiv
că ar încălca prevederile hotărârii din 20 februarie 2007 a Consiliului General
al Municipiului București, privind reglementarea raporturilor contractuale având
ca obiect spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință aflate în administrarea
Consiliului General al Municipiului București. Este vorba despre prevederile
art. 5 lit. b) din această hotărâre, potrivit cărora de la aplicarea prevederilor
prezentei hotărâri fac excepție spațiile care se află în litigiu pe rolul instanțelor
de judecată.
Așa cum se arată pe larg
în cuprinsul cererii de apel, pe rolul instanțelor judecătorești s-au aflat mai
multe litigii cu privire la cumpărarea de către apelantă a spațiului în cauză în
temeiul prevederilor Legii nr. 550/2002.
Având în vedere că hotărârea
Consiliului General al Municipiului București din 20 februarie 2007 se referă la
reglementarea raporturilor contractuale de închiriere a spațiilor cu altă destinație
aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului București, reiese că
interpretarea art. 5 lit. b) din hotărâre vizează litigiile referitoare la dreptul
de proprietate sau de administrare aflate pe rolul instanțelor de judecată și nu
pe cele referitoare la dreptul de cumpărare a spațiilor respective, în temeiul Legii
nr. 550/2002.
Așa cum a reținut și prima
instanță, se deduce că nu are relevanță pentru soluționarea prezentei cauze, care
este întemeiată pe nerespectarea prevederilor contractului de închiriere menționat,
existența pe rolul instanțelor judecătorești a litigiilor dintre părți având alt
obiect, respectiv, obligarea la respectarea dreptului invocat de SC
I.R.C.E.S.S. SRL, de a cumpăra spațiul închiriat.
Apelanta a mai invocat
faptul că a semnat contractul de închiriere din 6 noiembrie 2009 ca urmare a presiunilor
exercitate de către Primăria municipiului București, conform notificărilor din 8
mai 2009 și din 5 august 2009, prin care i se punea în vedere că dacă nu se prezintă
în termen de 3 zile pentru semnarea contractului va fi evacuată din spațiu.
Susținerea apelantei a
fost apreciată ca fiind fără relevanță în soluționarea prezentei cauze, deoarece
aceasta nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite anularea contractului
de închiriere pe motivul viciului de consimțământ al violenței.
Totodată, apelanta a mai
invocat și faptul că a achitat chiria pentru spațiu conform fișei de calcul din
6 decembrie 1999, care nu a fost anulată niciodată.
Astfel cum rezultă și
din adresa din 28 noiembrie 2012 emisă de Administrația Fondului Imobiliar, prin
încheierea contractului de închiriere din 6 noiembrie 2009, fișa de calcul din
6 decembrie 1999 a încetat de drept, între părți luând naștere raporturi juridice
noi în baza contractului de închiriere. Contractul de închiriere din 6
noiembrie 2009 reprezintă de fapt novarea raporturilor contractuale de închiriere
stabilite între părți prin întocmirea fișei de calcul menționate, astfel că pe durata
stabilită de părți în contractul de închiriere se aplică prevederile acestuia cu
privire la chiria de achitat și nu cele ale fișei de calcul.
Față de aceste considerente,
s-a apreciat că apelul nu este fondat și că hotărârea atacată este temeinică și
legală.
Împotriva acestei decizii
a declarat recurs pârâta SC I.R.C.E.S.S. SRL, prin administrator special prof. univ.
dr. D.P., criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente;
După ce s-a expus istoricul
cauzei, recurenta pârâtă a arătat că nici instanța de fond și nici instanța de apel
nu au ținut cont de reglementarea prevăzută de art. 5 lit. b) din hotărârea din
20 februarie 2007 care stipulează că „fac excepție de la prevederile prezentei hotărâri
spațiile care se află în litigiu pe rolul instanțelor”; că spațiul din care s-a
făcut evacuarea pârâtei s-a aflat în litigiu din anul 2007 până la data de 11
noiembrie 2010, conform încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. 42602/3/2008 și, deci,
imobilul în litigiu intră sub incidența prevederilor art. 5 lit. b) din hotărârea
din 20 februarie 2007 a Consiliului General al Municipiului București; că, pentru
semnarea contractului de închiriere, au exista două somații, respectiv, notificările
din 8 mai 2009 și din 5 august 2009, care puneau în vedere pârâtei că nesemnarea
contractului de închiriere va duce la evacuarea sa din spațiu, și că instanța de
apel, în motivarea deciziei recurate, recunoaște cele expuse de pârâtă mai sus și
cu toate acestea face vorbire de Dosarul nr. 42602/3/2008, dosar soluționat în data
de 11 noiembrie 2010, privind vânzarea directă a imobilului din strada F., sector
3.
S-a mai arătat, că a achitat
chiria în cuantumul prevăzut în fișele de calcul și cu toate acestea instanța de
apel nu a ținut cont de acest fapt; că neexecutarea hotărârii judecătorești de către
Comisia de Aplicare a Legii nr. 550/2002 este imputabilă autorităților administrative
prin aceea că au în proprietate și administrare bunul și cu toate acestea au blocat
expres, prin adrese și notificări, vânzarea chiar dacă a fost achitată chiria, conform
fișei de calcul din 6 decembrie 1999, aspect ce rezultă și din calculul detaliat
depus de Primăria Municipiului București, și că, potrivit adresei emisă de Administrația
Fondului Imobiliar din 28 noiembrie 2012 prin care se menționează că fișa de calcul
din 6 decembrie 1999 nu a fost anulată niciodată, pârâtă a achitat chiria lunară
în raport cu aceasta.
Examinând decizia în limita
criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța
constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia în consecință,
pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de
recurenta pârâtă potrivit cărora instanțele de fond și apel nu au ținut seama la
soluționarea litigiului pendinte de reglementarea prevăzută de art. 5 lit. b) din
hotărârea din 20 februarie 2007, care stipulează că „fac excepție de la prevederile
prezentei hotărâri spațiile care se află în litigiu pe rolul instanțelor judecătorești”,
întrucât spațiul din care s-a solicitat evacuarea pârâtei se află în litigiu din
anul 2007, și, deci, intră sub incidența acestei prevederi, sunt nefondate.
Astfel, așa cum au stabilit,
cu privire la starea de fapt, instanțele de fond și apel, pe rolul instanțelor judecătorești
s-au aflat mai multe litigii cu privire la dreptul de cumpărarea de către apelantă
a spațiului în litigiu, în baza Legii nr. 550/2002.
Or, dispozițiile hotărârii
din 20 februarie 2007 a Consiliului General al Municipiului București reglementează
raporturile contractuale de închiriere a spațiilor cu altă destinație decât aceea
de locuință aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului București
și nu pe cele referitoare la dreptul de cumpărare a spațiilor respective în temeiul
Legii nr. 550/2002.
Prin urmare, interpretarea
dispozițiilor art. 5 lit. b) din această hotărâre este aceea că acestea vizează
litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești referitoare la dreptul de proprietate
și administrare a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință și nu litigiile
referitoare la dreptul de cumpărare a acestor spații în temeiul Legii nr. 550/2002.
De aceea, se constată
că legal au reținut instanțele de fond și apel că nu are relevanță pentru soluționarea
prezentei cauze, care este întemeiată pe prevederile contractului de închiriere
din 6 noiembrie 2009, existența pe rolul instanțelor judecătorești a litigiilor
dintre părți având alt obiect și anume obligarea intimatului la dreptul invocat
de recurentă, de a cumpăra spațiul închiriat.
Critica formulată de pârâtă
potrivit căreia pentru semnarea contractului de închiriere au existat două notificări,
din 8 mai 2009 și din 5 august 2009, care puneau în vedere pârâtei că nesemnarea
contractului de închiriere va duce la evacuarea sa din spațiu în litigiu, nu va
fi primită și analizată, câtă vreme aceste critici vizează, implicit, nerespectarea
condițiilor de fond la încheierea contractului de închiriere de către intimatul
reclamant, iar în cauză pârâtă nu a formulat cerere reconvențională prin care să
fi solicitat constatarea nulității contractului de închiriere pe motivul viciului
de consimțământ.
Critica formulată de pârâtă
potrivit căreia instanța de apel, în motivarea deciziei recurate, ar fi făcut vorbire
de Dosarul nr. 42602/3/2008, soluționat la 11 noiembrie 2010, privind vânzarea directă
a imobilului în litigiu, este nefondată, întrucât din considerentele deciziei recurate
nu rezultă că instanța de apel a fundamentat soluția dată pe hotărârea pronunțată
în acest dosar.
În ceea ce privește critica
potrivit căreia greșit s-a admis acțiunea formulată de reclamant, deoarece pârâtul
a achitat chiria așa cum s-a prevăzut în fișa de calcul din 6 decembrie 1999, ce
nu a fost anulată, se constată că este nefondată, câtă vreme stabilirea cuantumului
chiriei prin această fișă de calcul nu s-a făcut în baza contractului de închiriere
ale cărui clauze au rămas neschimbate, inclusiv obligația pârâtei de a achita chiria
lunară în cuantumul stabilit, precum și condițiile în care operează pactul comisoriu
de gradul IV.
Celelalte critici formulate
de pârâtă potrivit cărora neexecutarea hotărârii judecătorești de către Comisia
de aplicare a Legii nr. 550/2002 este imputabilă autorităților administrative, care
au blocat prin adrese și notificări, vânzarea chiar dacă a fost achitată chiria,
conform fișei de calcul din 6 decembrie 1999, nu vor fi primite și analizate, câtă
vreme acestea sunt străine de natura litigiului-acțiune în evacuare pentru neplata
chiriei de către pârâtă, astfel cum a fost stabilită prin contractul de închiriere
din 6 noiembrie 2009.
Pentru considerentele
expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâta SC I.R.C.E.S.S. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC I.R.C.E.S.S. SRL, prin administrator special prof. univ. dr. D.P. împotriva
deciziei nr. 179 din 5 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 22 mai 2014.