ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5668/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr 697/64/2011, reclamanții C.(F.)E., D.F., A.N.V. și N.(M.)A.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” Brașov să le elibereze diplomele de licență și suplimentele de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței. În motivare acțiunii, reclamanții au arătat că au absolvit studiile universitare ale Facultății de Management din Brașov din cadrul Universității S.H., specializarea Management, în perioada 2006 - 2009 și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, fiindu-le eliberate Adeverințele nr. 2334 din 17 februarie 2010, nr. 1294 din 23 iulie 2009, nr. 642 din 23 iulie 2009 și, respectiv, nr. 314 din 23 iulie 2009 cu termen de valabilitate de maxim 12 luni, la expirarea acestuia solicitând eliberarea diplomelor de licență.

Reclamanții au mai susținut că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia, și-au îndeplinit toate obligațiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților, iar în aceste condiții, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum și art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, pârâta era obligată să le elibereze actele de studii completate. Prin aceeași cerere s-a solicitat și chemarea în garanție a Ministerului Educației și Cercetării, Tineretului și Sportului pentru recunoașterea diplomelor de licență.

Pârâta Universitatea S.H. a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți, prin care a invocat excepția lipsei de interes motivată de faptul că prin acțiunea introductivă reclamantele solicită obligarea MECTS la recunoașterea unor diplome de licență care nu au fost încă emise de pârâtă, interesul lor nefiind încă născut. De asemenea, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, conform art. 60 C. proc. civ. În întâmpinarea la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, au fost de asemenea invocate dispozițiile art. 60 C. proc.

civ. și s-a arătat că între minister și pârâtă nu există un raport juridic care să determine admiterea cererii. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 248/F din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.(F.)M., D.F., A.N.V. și N.(M.)A.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H.; a fost obligată pârâta să elibereze fiecărui reclamant diploma de licență și suplimentul de diplomă, urmare a absolvirii cursurilor Facultății de Management din Brașov, Specializarea Management, din cadrul Universității S.H., promoția 2009 și a susținerii și promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2009; au fost respinse în rest pretențiile reclamanților.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 8,6 RON cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată și respinse restul cheltuielilor de judecată solicitate. S-a respins ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului formulată de reclamanți. S-a admis în parte cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului formulată de pârâtă și, în consecință, a fost obligat chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentele la diplomă pentru reclamanți. Au fost respinse restul pretențiilor formulate de pârâta Universitatea S.H.

prin cererea de chemare în garanție. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că pârâta avea obligația de a efectua demersurile necesare ca în intervalul de 12 luni de valabilitate a adeverințelor să obțină avizele necesare și să completeze actele de studii care să ateste absolvirea de către reclamanți a studiilor, respectiv diploma de licență și suplimentul la diplomă.

A reținut instanța că cererile formulate de pârâtă și adresate chematului în garanție sunt ulterioare datei la care reclamanții au absolvit studiile, respectiv 25 august 2009, 8 octombrie 2009 și 26 octombrie 2009. De asemenea, a reținut că susținerile pârâtei, invocate prin întâmpinare, potrivit cu care nu a fost aprobat tot necesarul de formulare tipizate, nu sunt probate de înscrisurile existente la dosar, astfel că MECTS și-a îndeplinit obligația legală de a aviza achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii de către pârâta Universitatea S.H., astfel că pârâta este cea care are obligația de a completa și elibera actele de studii absolvenților.

S-a arătat în considerentele sentinței că dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 își găsesc aplicarea în executarea oricărei hotărâri de obligare a unei autorități la eliberarea unui înscris, termenul de 30 de zile fiind prevăzut de lege, astfel că nu este necesară o astfel de dispoziție dată prin hotărâre, în executarea hotărârii. Cu privire la cererea de chemare în garanție a MECTS formulată de reclamanți, s-a considerat că este inadmisibilă întrucât, prin prisma dispozițiilor art. 60 C. proc. civ., reclamanții nu ar putea cădea în pretenții și, ca urmare, nu pot formula o astfel de cerere, iar în consecință instanța nu a mai analizat excepțiile invocate de MECTS, privind lipsa procedurii prealabile și a lipsei de interes.

Relativ la chemarea în garanție a MECTS formulată de pârâtă, a arătat judecătorul fondului că la dosar există dovada că MECTS a adus la cunoștință pârâtei, la 30 iunie 2009, să-i solicite aprobarea notei de comandă privind eliberarea de către R. SA a formularelor tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților. De asemenea, s-a făcut dovada conformării pârâtei la aceste solicitări, astfel că, în mod nejustificat, chematul în garanție nu a procedat la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, obligația pârâtei neputând fi dusă la îndeplinire întrucât chematul în garanție MECTS nu asigură tipărirea formularea tipizate. Pentru aceste motive, s-a apreciat întemeiată și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H.

În fine, în temeiul art. 274 alin. (1) și art. 276 C. proc. civ. instanța a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant cheltuieli de judecată parțiale. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs chematul în garanție Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ este atributul exclusiv al Ministerului Educației Naționale.

S-a invocat în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu structurile de învățământ, luând în calcul doar contractele de studii, încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului. Procedura în fața instanței de recurs. Intimata-pârâtă Universitatea S.H. și intimații-reclamanți au formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs. Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților, absolvenți ai Universității „S.H.”.

Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.”, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței nr. 248/F din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013. Procesat de GGC - LM