ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5605/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5605/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială județul Mehedinți

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a

solicitat suspendarea executării măsurilor luate prin Nota de constatare a

neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-40664 din 29

februarie 2012, arătând că în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului

administrativ.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții

cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

instanțe

Prin Sentința nr.

7166 din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel București a respins acțiunea

formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Mehedinți

prin Președintele Consiliului Județean Mehedinți, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Dezvoltării Regionale și Patrimoniului Național, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel a reținut în esență că reclamanta nu a relevat

împrejurări de fapt sau de drept care fundamenteze concluzia „îndoielii

serioase asupra legalității actului administrativ”, întrucât din verificarea

modului de atribuire a Contractului de lucrări nr. 4574 din 20 iunie 2011 -

„Reabilitare DJ 606 km 55+086 (limită județ Dolj) - km 119+795 (intersecție DJ

566), județul Mehedinți", încheiat de reclamantă cu Asocierea dintre SC C.

SA, SC T.B. SRL, SC A.C.S. SA și SC V.V.C. SRL, s-a constatat că nu au fost

respectate prevederile art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că autoritatea

contractantă a redus la 31 de zile termenul minim de 52 de zile între data

publicării anunțului de participare și termenul limită de depunere a ofertelor

(17 ianuarie 2011 - 18 februarie 2011), prevăzut la art. 75 din O.U.G. nr.

34/2006, deși nu au fost îndeplinite toate condițiile legale de reducere a

acestui termen.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că prin Nota de constatare a neregulilor și de

stabilire a corecțiilor financiare nr. 40664 din 29 mai 2012 s-a aplicat o

corecție financiară de 25% din valoarea Contractului de lucrări nr. 4574 din 20

iunie 2011 (97.131.438,97 RON + 23.311.545,37 RON TVA), conform pct. 1.12 din

anexa la O.U.G. nr. 66/2011, reținându-se că autoritatea contractantă, contrar

prevederilor legale, a impus și a aplicat criterii de calificare și selecție

limitative, respectiv, a îngrădit dreptul potențialilor ofertanți de-a

beneficia de tratament egal în vederea accesului acestora la procedura de

atribuire.

Pentru abaterea

menționată, prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor

financiare nr. CA-40664 din 29 mai 2012, s-a aplicat o corecție financiară de

25% din valoarea Contractului de lucrări nr. 4574 din 20 iunie 2011, conform

pct. 1.7 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011, corecție în cuantum de 30.110.746,08

RON (inclusiv TVA).

Prin aplicarea

procentul corecției de 25% la valoarea sumei totale rambursate în cadrul

contractului de lucrări menționat, a rezultat o valoare totală a creanței

bugetare de 4.866.161,59 RON.

Judecătorul fondului

a constatat că aspectele invocate de reclamantă în motivarea cazului bine

justificat țin de temeinicia actului administrativ contestat și nu de

nelegalitatea acestuia, fiind susțineri strâns legate de fondul cauzei.

Cu privire la cea

de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume, „prevenirea unei pagube

iminente”, prima instanță a constatat că aceasta nu este îndeplinită în speță,

întrucât reclamanta nu a făcut dovada că procedura de executare silită a

creanței fiscale a fost declanșată, aspect ce ar putea produce o eventuală

pagubă ce ar îndreptăți-o pe aceasta la o cerere de suspendare a executării

actului administrativ.

De asemenea, s-a

reținut că împrejurarea că reclamanta este instituție publică, iar punerea în

executare a titlului executoriu presupune să fie alocați bani publici care nu

se regăsesc în bugetul acesteia, fapt care ar afecta echilibrul bugetar și ar

provoca o blocare a activității instituției și a finalizării altor proiecte în

curs, nu este de natură a califica acest aspect ca o pagubă iminentă.

în cauză

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs Unitatea

Administrativ-Teritorială Județul Mehedinți prin Președintele Consiliului

Județean Mehedinți criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, reclamanta a arătat în esență că instanța de fond nu a analizat

motivele reclamantei, reținând în mod greșit că această analiză ar face

obiectul judecății pe fondul cauzei.

Recurenta a susținut

că toate motivele invocate de reclamantă prin cererea de suspendare se referă

la greșita aplicare de către intimată a prevederilor legale invocate în Nota de

constatare.

În susținerea

motivelor de recurs, reclamanta a arătat că în mod greșit prima instanță a

reținut că doar în eventualitatea inițierii executării silite, instituția ar fi

fost îndreptățită să solicite suspendarea executării Notei de constatare.

S-a mai arătat că

potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, întreaga sumă stabilită cu titlul de

corecție financiară reprezintă creanță bugetară, din care o parte va fi stinsă

prin plată, iar majoritatea acesteia va fi reținută prin compensare din plățile

sau rambursările viitoare, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile

O.G. nr. 22/2002.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi arătate în continuare.

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și

condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte reține

că în cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Dispozițiile mai sus

citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.

14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se

vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii pagubei.

Contrar celor

reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că reclamanta prezintă

cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu

privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului

autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de

reclamantă și efectele posibile și previzibile ale executării actului

administrativ, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații sunt de natură

a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a

constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului,

consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul

Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de

vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de

Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței

de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a

drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui

risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a

prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Înalta Curte a

constatat că prin Nota de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor

financiare nr. CA-40664 din 29 februarie 2012 a fost stabilită o corecție

financiară de 25%, reprezentând 43.289,99 RON din valoarea Contractului de

lucrări nr. 4574 din 20 iunie 2011, motivat de faptul că autoritatea

contractantă a impus și a aplicat criterii de calificare și selecție

limitative, respectiv a îngrădit dreptul potențialilor ofertanți de a beneficia

de tratament egal în vederea accesului acestora la procedura de atribuire. De

asemenea, în nota de constatare s-a reținut că anunțul de intenție nr. 18409

din 3 noiembrie 2010 pentru atribuirea contractului, nu conține toate

informațiile prevăzute în anunțul de participare informații esențiale pentru

ofertanți, referitoare la criteriile de calificare și/sau selecție, criteriul

de atribuire și cele privind dimensiunea lucrărilor.

Față de

circumstanțele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de față,

Înalta Curte reține că dispozițiile din art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr.

66/2011 prevăd că neregula este socotită orice abatere de la legalitate,

regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau

europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal

încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a

beneficiarului ori a autorității competente în gestionarea fondurilor europene,

care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele

donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente

acestora printr-o sumă plătită necuvenită.

Cercetând în aparență

indiciile de nelegalitate ale actelor contestate, Înalta Curte a reținut că

acestea se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr.

554/2004, fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ.

Contractul de

execuție de lucrări nr. 4574 din 20 iunie 2011, la momentul emiterii titlului

de creanță se afla în plină desfășurare, astfel încât executarea acestei note

de constatare ar pune recurenta în imposibilitatea de a continua contractul și

s-ar crea o pagubă, imposibil de reparat datorită lipsei fondurilor, prin

urmare și cea de-a doua condiție cerută de lege - paguba iminentă, se apreciază

că a fost dovedită.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Constatând că în

cauză sunt îndeplinite condițiile privind cazul bine justificat și paguba

iminentă prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

admite recursul în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1), va modifica

sentința recurată în sensul că va admite acțiunea, va dispune suspendarea

executării actelor administrative până la soluționarea irevocabilă a acțiunii

în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Mehedinți prin

Președintele Consiliului Județean Mehedinți împotriva Sentinței civile nr. 7166

din 17 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite cererea de suspendare formulată de reclamantă.

Suspendă executarea

măsurilor luate prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a

corecțiilor financiare CA-40664 din 29 februarie 2012 emisă de Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului, până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii în anulare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM