ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5751/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul N.I. a

solicitat obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării să-i răspundă la petiția înregistrată sub nr. 10441 din 21

decembrie 2010.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că nu a primit niciun răspuns la petiția prin care a

solicitat pârâtului să anuleze discriminarea pozitivă de care beneficiază cei

ce au făcut parte din structura de rezistență a sistemului ceaușist și anume,

foștii activiști PCR, UTC, UGSR, foștii secretari de partid din marile

întreprinderi și universități, directorii de instituții de artă și cultură și

nu numai.

Pârâtul Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, arătând că, la

data de 21 decembrie 2010, reclamantul a depus două petiții înregistrate sub

nr. 10441 și respectiv 10442, acestea având același obiect

Petiția înregistrată

sub numărul 10441 din 21 decembrie 2010 a fost conexată la petiția nr. 10442

din 21 decembrie 2010, fiind soluționate prin Hotărârea nr. 328 din 5

septembrie 2011, comunicată la domiciliul indicat de reclamant prin Adresa nr.

6508 din 18 noiembrie 2011.

Prin Sentința civilă

nr. 1034 din 15 februarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului N.I., în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că în mod legal pârâtul a dispus

conexarea celor două petiții, dat fiind că obiectul acestora este identic.

De asemenea, s-a

constatat că membrii Colegiului director, din oficiu, pot ridica excepția de

necompetență când în mod vădit constată că petiția formulată nu este de

competența Consiliului, această excepție putând fi invocată și în cursul

soluționării petiției.

Astfel, instanța de

fond a constatat că în mod legal și temeinic pârâtul a admis această excepție

prin Hotărârea nr. 328/2011, având în vedere că această autoritate nu are

inițiativă legislativă și, pe cale de consecință, nu are competența de a

soluționa cererea reclamantului.

S-a mai reținut că la

data la care reclamantul a formulat prezenta acțiune (5 decembrie 2011),

petiția sa fusese deja soluționată prin Hotărârea nr. 328 din data de 5

septembrie 2011, răspunsul fiindu-i comunicat ulterior la adresa indicată.

Rezolvarea unei

cereri într-un sens care nu mulțumește pe deplin pe petiționar nu echivalează

cu un refuz nejustificat, dacă soluția este în conformitate cu prevederile

legale, autoritatea fiind obligată doar să soluționeze cererea și nu să dea o

soluție favorabilă sau mulțumitoare pentru petiționar.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamantul N.I. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că instanța de fond a interpretat greșit faptul că

recurentul ar fi solicitat de două ori, în petiții diferite, rezolvarea unui

singur caz de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

La data de 21

decembrie 2010 recurentul-reclamant a depus la sediul Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării două petiții înregistrate sub nr. 10441 și

respectiv nr. 10442, cu același obiect și anume „discriminarea produsă prin

refuzul creării unui cadru legislativ care să anuleze abuzurile/discriminările

pozitive de care beneficiază cei ce au făcut parte din structura de rezistență

a sistemului criminal ceaușist, a foștilor activiști PCR, UTC, UGSR”.

Potrivit art. 12

alin. (3) din Procedura Internă de soluționare a Petițiilor și Sesizărilor

aprobată prin Ordinul Președintelui Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii: „În

cazul în care un petent adresează mai multe petiții cu același obiect, acestea

se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns, care trebuie să

facă referire la petițiile primite”.

Având în vedere

aceste prevederi legale, pârâtul a dispus conexarea celor două petiții

formulate de recurentul-reclamant.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, Înalta Curte constată că nemulțumirea recurentului-reclamant

față de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat al intimatului

de a răspunde solicitării formulate.

Potrivit

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: (1) Persoana vătămată

într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act

administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea

prealabilă, sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2

alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea

pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de

efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea

sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Dispozițiile art. 2

lit. o) din legea sus-menționată definesc dreptul vătămat ca fiind “orice drept

prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o

atingere printr-un act administrativ”.

În raport cu aceste

dispoziții și cu solicitarea reclamantului, Înalta Curte constată că acesta nu

a fost vătămat într-un drept sau într-un interes legitim, astfel cum este

definit de art. 2 lit. p) și r) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta

Curte constată că rezolvarea unei cereri într-un sens care nu mulțumește pe

petiționar nu echivalează cu un refuz nejustificat, autoritatea fiind obligată

doar să soluționeze cererea și nu să dea o soluție favorabilă sau mulțumitoare

petiționarului.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că nu se poate reține un refuz nejustificat de soluționare a

unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel că prima

instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, aflată la adăpost de orice

critică sub acest aspect.

Astfel, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot

fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul N.I. împotriva Sentinței nr. 1034 din 15 februarie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM