ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3483/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contrdictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 494/3.09.2014.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1702 din 16 iunie 2015, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, iar prin hotărârea recurată prima instanță a încălcat regulile de procedură, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Recurenta a apreciat astfel că în mod nelegal prima instanță i-a respins acțiunea. În măsura în care se aprecia că a făcut o calificare juridică incorectă a actelor și faptelor juridice deduse judecății, instanța avea obligația să pună în discuție calificarea corectă a acțiunii și să se pronunțe asupra acesteia astfel cum a fost recalificată. Totodată, a susținut că prima instanță a încălcat prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., întrucât s-a pronunțat doar cu privire la o singură cerere și doar prin aprecieri generale și abstracte (deci nemotivat). Astfel, prima instanță a respins cererea privind anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 494/3.09.2014, pretinzând că intimatul nu a avut competanța materială de a-i soluționa petiția, iar în ceea ce privește critica în sensul că autoritatea pârâtă nu s-a pronunțat în sensul existenței sau inexistenței discriminării prima instanță a invocat prevederile art. 63 din Procedura internă a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. De asemenea, a susținut că și prima instanță a refuzat să se pronunțe asupra cererii sale de a constata practicile discriminatorii din Departamentul de drept penal al Academiei de Poliție. Astfel, s-au încălcat principiul priorității tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului și principiul contradictorialității pentru că nu s-a pus în discuție necompetența Consiliului și nici prevederile Legii nr. 284/2010 și, totodată, principiul egalității armelor întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra cererii formulate, în sensul ca pârâta să-și dovedească afimațiile. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Apărarea intimatei-pârâte Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 494 din 3 septembrie 2014. În urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt, instanța de control judiciar apreciază că soluția judecătorului fondului este corectă. Prin Hotărârea nr. 494 din 3 septembrie 2014, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția de necompetență materială, reținând că are o competență limitată la a constata stările de discriminare prin emiterea unei hotărâri și, eventual, stabilirea unei sancțiuni contravenționale, nu are competența materială de a se pronunța asupra aspectelor ce au în vedere modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale în domeniu. Prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării, însă nu pot fi înlocuite normele legale cu altele create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În cauză, se constată că prima instanță a fost învestită cu controlul de legalitate al Hotărârii nr. 494 din 3 septembrie 2014, prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția de necompetență materială. Prin urmare, nu pot fi primite criticile recurentei potrivit cărora prima instanță nu a stabilit cadrul procesual raportat la conținutul cererii de chemare în judecată și nu s-a pus în discuție calificarea juridică a actelor și faptelor juridice deduse judecății, cu respectarea principiului contradictorialității, în condițiile în care judecătorul fondului s-a pronunțat în limitele învestirii, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. Potrivit art. 28 din Ordinul nr. 144/2008 emis de președintele C.N.C.D., privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, "Membrii Colegiului director, din oficiu, pot ridica excepția de necompetență când în mod vădit constată că petiția formulată nu este de competența Consiliului, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, republicată." Prin petiția adresată autorității intimate, recurenta-reclamantă a invocat reducerea sporului de antenă, ca o consecință directă a mențiunilor din situațiile de prezență, ținând seama de dispozițiile art. 12 din Cap. II al Anexei VII la Legea nr. 284/2010, susținând că este victima unei grave discriminări, la fel ca și ceilalți colegi din departamentul de Drept penal. Astfel, a pus în discuție, cum în mod corect a reținut și intimatul-pârât, modalitatea de aplicare a unor prevederi legale și anume art. 12 alin. (2) lit. b) din Cap. II al Anexei VII la Legea nr. 284/2010 în aplicarea cărora la nivelul M.A.I. a fost adoptată o reglementare internă privind acordarea sporului de 10 % din salariul de bază pentru condiții grele de muncă (spor de radiații electromagnetice). Așa fiind, instanța de control judiciar constată că petiția formulată de recurenta-reclamantă nu se încadrează în aria de competență a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin urmare, prin hotărârea emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, contestată în prezenta cauză, a fost admisă doar excepția de necompetență materială, ceea ce exclude orice analiză pe fond a petiției prin care se reclamă existența unei discriminări, Consiliul neputând să arate, în concret, dacă există sau nu discriminare, câtă vreme a apreciat că nu are competența materială de a soluționa petiția formulată. Analizarea modului de aplicare a unor prevederi legale referitoare la drepturile salariale ale angajaților unei instituții a statului este de competența instanței de judecată și nu a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. De asemenea, în prezenta cauză, judecătorul fondului nu avea posibilitatea să se pronunțe asupra cererii părții, în sensul de a se constata practicile discriminatorii invocate, ținând cont de prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora nu poate depăși limitele învestirii. Conchizând, Înalta Curte reține că hotărârea recurată satisface exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului analizând în mod adecvat cererile, argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a condus la concluzia că actul administrativ atacat este legal. Prin urmare, toate criticile formulate de recurentă sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 6 din același cod.