ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 959/2018

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea Rezoluției de clasare nr. x/2015 din data de 19.06.2015, arătând că a adus la cunoștința autorității pârâte aspecte grave, pe care le înțelege ca reprezentând atacuri nejustificate la adresa magistraților, care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea, ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea, și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Soluția primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3003 din 13 noiembrie 2015, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 și 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reluat pe larg împrejurările de fapt expuse și în fața primei instanțe, dezvoltând, în esență, critici care pot fi structurate astfel: 3.1. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. Recurentul a susținut că a învederat primei instanțe faptul că procedura prealabilă administrativă nu este necesară, textul art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 este imperativ și nu lasă loc de interpretări și, apreciind că se impune unificarea practicii în privința acestei chestiuni de fapt și de drept, a solicitat primei instanțe sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. În opinia recurentului, întrucât cererea de sesizare a fost respinsă, Curtea de apel a judecat o cauză care era de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. 3.2. Prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. Recurentul a apreciat că, în raport cu prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004 și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 397/2014, respingerea cererii sale de chemare în judecată fără ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei, reprezintă o încălcare a art. 21 din Constituția României și a art. 6 din Convenție, deci o încălcare evidentă a atribuțiilor puterii judecătorești atunci când legea se interpretează în mod arbitrar. 3.3. Motivarea primei instanțe de respingere a judecății cererii sale pe fond este contradictorie, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Astfel, a susținut că prima instanță, după ce a reluat argumentele invocate în contestație, a invocat jurisprudența CEDO și a menționat că scopul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este "să apere drepturi concrete și efective, nu teoretice sau iluzorii,, a respins acțiunea pentru lipsa plângerii prealabile. Or, scopul pentru care s-a adresat Curții de Apel București este de a-și apăra drepturi concrete și efective, nu drepturi teoretice sau iluzorii, invocând Hotărârea CEDO din 5 noiembrie 2009 pronunțată în Cauza Nunes Guerreiro contra Luxemburg, art. 20 și 21 din Constituția României și art. 6 paragraful 1, art. 13 și art. 14 din Convenție. 3.

Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul a arătat că nu este vorba despre o acțiune având ca temei Legea nr. 554/2004, așa cum a reținut prima instanță, pentru a justifica refuzul soluționării cauzei pe fond, ci a solicitat, conform art. 47 din Legea nr. 317/2004 și Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2014, desființarea rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii de apărare a magistraților și personalului auxiliar de la Tribunalul București și Curtea de Apel București împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea. A solicitat, ca în cazul în care i se respinge cererea ca urmare a formalismului excesiv al primei instanțe pentru că nu a formulat plângere prealabilă, să se admită recursul pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prin stabilirea arbitrară a unui termen de recurs de 15 zile, neprevăzut de legislație, potrivit C. proc. civ. termenul de recurs fiind de 30 de zile. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei primei instanțe care a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, prin raportare la art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. În cadrul cererii de recurs, recurentul a solicitat și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform art. 519-521 din C. proc. civ., respectiv dacă este necesară îndeplinirea procedurii prealabile împotriva rezoluției de clasare emise în baza Legii nr. 317/2004 de Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii înainte de a formula acțiune la instanța de contencios administrativ. 4. Apărarea intimatei-pârâte Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică. În ceea ce privește cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă, întrucât, pot face obiect al sesizării în temeiul art. 519 din C. proc. civ. doar chestiunile de drept substanțial, nu și chestiunile de drept procesual, așa încât cererea nu îndeplinește cumulativ cerințele impuse de lege.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianaurie 2018. II.Considerentele Înaltei Curți în privința cererii de sesizare și asupra recursului 1. Cu privire la cererea recurentului de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă este necesară îndeplinirea procedurii prealabile împotriva rezoluției de clasare emise în baza Legii nr. 317/2004 de Inspecția Judiciară din cadrul C.S.M. înainte de a formula acțiune în instanța de contencios administrativ, Înalta Curte reține că art. 519 din C. proc. civ. stabilește mai multe condiții cumulative cu privire la chestiunea de drept care poate forma obiect al sesizării. Se constată că prima condiție este aceea ca soluționarea cauzei pe fond să depindă de lămurirea chestiunii de drept. În speță, Înalta Curte apreciază că solicitarea recurentului nu poate fi primită în raport cu soluția preconizată asupra recursului și cu considerentele de fapt și de drept ce vor fi avute în vedere, așa încât respectiva cerere va fi respinsă, ca inadmisibilă. 1.1. Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de casare invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 2. Argumentele de fapt și de drept relevante asupra recursului Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției nr. x/2015 din data de 19.06.2015, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b raportat la art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acestuia privind aspectele semnalate, constând, în opinia sa, în atacuri nejustificate la adresa magistraților, care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea, ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea, și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. 2.1. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., invocat de parte întrucât a fost respinsă cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, caz în care, în opinia sa, prima instanță a judecat o cauză care era de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte reține că nu poate fi primit. Astfel, în cauză, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din C. proc. civ. pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, text de lege din care rezultă că instanța de judecată în fata căreia s-a ridicat problema de drept are facultatea și nu obligatia de a sesiza Înalta Curte de Casatie și Justiție. Totodată, potrivit normei cuprinse în art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., poate fi atacată cu recurs hotărârea care a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. Acest motiv de casare nu vizează decât încălcarea normelor de competență de ordine publică, or, faptul că prima instanță nu a înțeles să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție cu chestiunea de drept invocată nu conduce la concluzia că hotărarea pronunțată de această instanță, în limitele competenței sale, a încălcat norma citată. 2.2 Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de parte ca fiind incident față de soluția de respingere a cererii sale de chemare în judecată fără ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că nu poate fi primit. În cauză, nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sintagmă prin care se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, și nicidecum soluția dată cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța care, chiar greșită fiind, nu este de natură să atragă incidența motivului de casare menționat. 2.3. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit. Faptul că prima instanță, în argumentarea soluției pronunțate, a făcut trimitere la scopul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu poate să conducă la concluzia că motivarea hotărârii este contradictorie. În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare, ceea ce nu se regăsește în cauză. 2.4. Referitor la celelalte critici privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prin stabilirea arbitrară a unui termen de recurs de 15 zile, neprevăzut de legislație, potrivit C. proc. civ. termenul de recurs fiind de 30 de zile, deși nu se mai impune analizarea acestora în raport cu soluția preconizată asupra recursului, Înalta Curte subliniază faptul că sunt fixate prin lege căile de atac și condițiile exercitării acestora. În materia contenciosului administrativ, se aplică norma specială prevăzută la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în care se prevede că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunțare ori de la comunicare, nu termenul de 30 de zile prevăzut de C. proc. civ. Înalta Curte constată însă că, în cauză, sunt întemeiate criticile recurentului, potrivit cărora în mod greșit prima instanță nu a soluționat pe fond acțiunea în anularea rezoluției de clasare, pronunțând soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, pentru lipsa dovezii parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a reținut că Legea nr. 317/2014 nu conține prevederi derogatorii de la Legea nr. 554/2004, cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare, iar Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, prin care s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b din aceeași lege, nu a oferit precizări clare asupra problemei dacă dreptul de a ataca actul administrativ (rezoluția de clasare emisă conform art. 47 alin. (1) lit. b poate sau să nu să fie atacat direct la instanță. Instanța de control judiciar reține că în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 februarie 2017, a fost stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii-Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță, a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet"(unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică). Aceasta este și soluția cristalizată la nivelul secției de contencios administrativ a Înaltei Curți (exempli gratia Deciziile nr. 75/2017, nr. 549/2017 și nr. 1168/2017). Prin urmare, în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, fără a mai intra în cercetarea fondului. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 520 din Codul de procedură, va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca inadmisibilă. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.