ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2287/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș data de 12.04.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România (SSRM), solicitând instanței să dispună anularea Hotărârii nr. 111/08.02.2017, emisă de CNCD și să constate calitatea sa de "Luptător cu rol determinant în Revoluția Română din decembrie 1989", cu acordarea drepturilor ce decurg din această calitate și cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1854/17.112017, Tribunalul Argeș, secția civilă - Complet contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantului ca prescrisă. Prin decizia nr. 1179/R-Cont/17.05.2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul reclamantului și, casând sentința, a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, reținând că acțiunea judiciară împotriva hotărârii CNCD a fost formulată în termenul legal și că tribunalul s-a raportat greșit din acest punct de vedere la soluția din 28.09.2016 de respingere a contestației formulate la Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989. În rejudecare, prin sentința nr. 20/18.01.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Argeș, secția civilă - Complet contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Pitești, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și în considerarea deciziei de casare, din care rezultă că obiectul învestirii instanței de fond îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 111/2017 emisă de CNCD, iar nu soluția pronunțată de Comisia Parlamentară, cele două acte fiind distincte, adoptate de autorități diferite. Primind dosarul, prin încheierea de ședință din data de 03.04.2019, Curtea de Apel Pitești a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea Hotărârii CNCD nr. 111/2017, formând pentru acesta dosarul de față nr. x/2019

Prin sentința civilă nr. 66/F-CONT din 19 aprilie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul CNCD și acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România .

Împotriva sentinței nr. 66/F-CONT din 19 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., invocând critici care vizează cazul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurentul a susținut că instanța de fond făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare atunci când a reținut că punctul de vedere exprimat de CNCD în considerarea Hotărârii nr. 111/08.02.2017 este legal, așa încât nu se confirma nici o vătămare a drepturilor si intereselor reclamantului conform art. 1 si 8 din Legea S54/2004.

În opinia recurentului, este evident că punctul de vedere exprimat de CNCD produce o vătămare a drepturilor si intereselor reclamantului, cu atât mai mult cu cât, în mod nelegal aceeași instanța a dispus prin sentința nr. 50/F-CONT din 03.04.2019, în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., disjungerea capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 111/2017 emisă de CNCD de capătul de cerere privind recunoașterea calității de luptător și acordarea drepturilor ce decurg din această calitate.

Consideră că acele petite nu trebuiau disjunse, ele constituind un întreg, deoarece s-a ajuns în situația în care, instanța de fond a făcut aprecieri pe faptele discriminatorii, în condițiile în care soluționarea petitului privind acordarea drepturilor ca urmare a constatării de către instanța a calității de " Luptător cu rol Determinant" este suspendată până la soluționarea conflictului de competență.

In primul rând, recurentul se consideră vătămat în drepturile sale deoarece colegului său, B. cu care a participat la Revoluția din Pitești i-a fost recunoscută calitatea de luptător cu rol determinant și acordarea, implicit și a indemnizației de gratitudine.

In al doilea rând, arată recurentul, se reține de către instanța că deși CNCD face referire la Legea nr. 221/2009, reclamantul nu a combătut aceasta susținere, deși are calitatea de fost deținut politic. Foștii deținuți politici nu au putut beneficia de aceste dispoziții legale pentru a primi despăgubiri, deoarece art. 5 alin. (1) a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Mai mult, art. 3 prevede ce constituie condamnare cu caracter politic și condamnare pronunțata în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, luptătorii de la Brașov fiind asimilați cu persoanele persecutate politic.

Recurentul a susținut că se afla în situația similară cu a luptătorilor de la Brașov: a fost anchetat de Securitate și a primit domiciliul obligatoriu cu consecința privațiunilor din viață; a fost declarat luptător anticomunist conform O.G. nr. 214/1999, având aceeași calitate de luptător ca și cea a luptătorilor de la Brașov.

Recurentul consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pârâta CNCD neavând dreptul, potrivit legii, să dea hotărâri prin care să-si exprime un punct de vedere, punct de vedere prin care se fac aprecieri că nu există o situație discriminatorie și care va fi folosit în cauza disjunsă.

În fine, recurentul consideră că punctul de vedere exprimat de pârâtă nu este o simplă recomandare, ci cuprinde argumente pentru care se consideră că reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 95/2014 și-i produce vătămări în cauza 2852/109/2017*.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul criticilor circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurent referitoare la încălcarea normei de drept material de către instanța de fond, nu sunt fondate.

Litigiul dedus judecății are ca obiect cererea prin care reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 111/08.02.2017, emise de CNCD și constatarea calității sale de "Luptător cu rol determinant în Revoluția Română din decembrie 1989", cu acordarea drepturilor ce decurg din această calitate.

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant A. s-a adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării susținând există categorii de luptători anticomuniști care beneficiază de drepturi comparabile/diferite, conform prevederilor legale aplicabile. Foștii deținuți politic nu beneficiază de indemnizație de gratitudine, în comparație cu participații revoltei anticomuniste de la Brașov, care primesc această indemnizație.

Prin Hotărârea nr. 111 din 08.02.2017(dosarul de fond), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția de necompetență materială a CNCD, apreciind că în conformitate cu Decizia nr. 997/2008 a Curții Constituționale, nu are competența materială de a se pronunța asupra unor acte normative, fiind depășite atribuțiile stabilite prin O.U.G. nr. 137/2000 și a emis punct de vedere prin care a apreciat că nu există discriminare între persoanele care au fost considerate ca având un rol determinant și care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 și persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoluției muncitorești întrucât drepturile corespunzătoare beneficiarilor sunt diferite și reglementate prin acte normative separate și impun un tratament juridic diferențiat, între situațiile expuse neexistând identitate.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins contestația împotriva Hotărârii nr. 111/08.02.2017 emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării reținând în esență că nu se poate reține nicio atingere a vreunui drept al reclamantului, opinie împărtășită și de Înalta Curte.

Astfel, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că recurentul-reclamant nu a contestat soluția CNCD de declinare a competenței ci doar emiterea și conținutul punctului de vedere atașat Hotărârii nr. 111/08.02.2017.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că punctul de vedere exprimat de CNCD nu produce o vătămare a drepturilor și intereselor reclamantului.

Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare:

"Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării."

Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare:

"In vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își exercită atribuțiile în următoarele domenii:

a) prevenirea faptelor de discriminare;

b) medierea faptelor de discriminare;

c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare;

d) monitorizarea cazurilor de discriminare;

e) acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării"

Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "Persoana care se consideră discriminată, poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea sa ia la cunoștință de săvârșirea ei" și iar potrivit alin. (2) "Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1)."

Din interpretarea sistematică a textelor legale citate, se reține că există două situații distincte în care pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit atribuțiilor sale, se poate pronunța cu privire la existența unor potențiale fapte sau acte de discriminare și anume:

- situația reglementată de art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în care pârâtul are posibilitatea de a acționa în sensul armonizării dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, cu mențiunea că exercitarea acestei atribuții nu presupune constatarea unor fapte de discriminare care constituie contravenții și sancționarea acestora;

- situația reglementată de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în care pârâtul poate fi sesizat de către orice persoană care se consideră discriminată, în vederea constatării și sancționării faptelor de discriminare, astfel cum sunt acestea definite de actul normativ.

Diferența esențială dintre cele două forme în care pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își exercită atribuțiile legale, constă în faptul că, în situația de art. 18 din O.G. nr. 137/2000, pârâtul poate emite puncte de vedere prin care își exprimă opinia sa, în calitate de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în legătură cu dispozițiile din cuprinsul actelor normative sau administrative, care contravin principiului nediscriminării, putând emite în acest sens recomandări, cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, și fără a putea aplica sancțiuni contravenționale, în timp ce, în situația prevăzută de art. 20 din actul normativ, pârâtul constată fapte de discriminare care constituie contravenții și aplică în mod corespunzător sancțiunile prevăzute de lege.

Din această perspectivă, în mod corect C.N.C.D. a apreciat că nu are competența de a se pronunța asupra faptei sesizate, conform procedurii prevăzute de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, având în vedere că, prin decizia nr. 997/07.10.2008, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, în măsura în care acestea sunt interpretate în sensul că acordă C.N.C.D. competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În opinia Curții Constituționale, "dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicțional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. poate să constate existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilității acestor dispoziții și chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o asemenea împrejurare, se pune în discuție legitimitatea acestui organ de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicabilității altora, dar și în competențele Curții Constituționale, care îndeplinește rolul de legislator negativ atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanțe și dispozițiile constituționale, sub aspectul art. 16 din Constituție".

Pe de altă parte, potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este chemat să armonizeze dispozițiile din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, prin emiterea unor puncte de vedere prin care își exprimă opinia. Raportat, însă, la prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este obligat să respecte decizia Curții Constituționale a României nr. 997/07.10.2008.

În consecință, pot face obiectul unei fapte de discriminare, în sensul O.G. nr. 137/2000, numai comportamentele unor persoane fizice sau juridice, în aplicarea sau realizarea unor drepturi garantate în exercitarea lor prin legislația statului român, nu însă și constatarea și sancționarea unei discriminări între persoane, rezultată din conținutul unor legi sau ordonanțe, care reglementează în mod diferit exercitarea unor drepturi. Această ultimă competență aparține doar Curții Constituționale a României, singura autoritate care poate constata dacă un act normativ contravine sau nu prevederilor art. 16 din Constituție.

Prin urmare, diferența esențială dintre cele două forme în care C.N.C.D. își exercită atribuțiile legale constă în faptul că, în situația art. 18 din O.G. nr. 137/2000, acesta poate emite puncte de vedere, fără a putea aplica sancțiuni contravenționale, în timp ce, în situația prevăzută de art. 20 din O.G. nr. 137/2000R, constată faptele de discriminare care constituie contravenții și aplică, în mod corespunzător, sancțiunile prevăzute de lege.

Ca atare, Înalta Curte reține că în baza articolului mai sus indicat C.N.C.D. poate dispune, prin hotărârea adoptată, includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării.

"Recomandarea" prevăzută de actul administrativ normativ amintit mai sus poate fi dispusă sub forma unui punct de vedere prin care se îndrumă partea reclamată de discriminare să respecte principiul nediscriminării.

Așadar, din toate argumentele expuse mai sus, rezultă că susținerea privind emiterea unui punct de vedere, nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a acțiunii, din moment ce prin hotărârea contestată C.N.C.D. nu a procedat la soluționarea sesizării prin care reclama o faptă de discriminare, ci s-a declarat necompetent material să soluționeze respectiva sesizare.

Punctul de vedere emis de C.N.C.D. constituie o opinie cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, astfel că nu se poate reține că emiterea de către CNCD a hotărârii contestate produce recurentului-reclamant vreo vătămare .

Intimatul-pârât și-a exercitat atribuțiile exprimate în legislația primară și secundară a funcționării sale, iar așa cum s-a consemnat mai sus, emiterea unui punct de vedere, ce nu produce efecte juridice, este o operațiune ce intră în competențele sale legale și nu poate conduce la anularea hotărârilor așa cum au fost emise.

În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la soluția de disjungere dispusă prin sentința nr. 50 din 03.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că aceste critici nu pot face obiectul analizei recursului formulat împotriva sentinței nr. 66/F-CONT din 19 aprilie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, raportat la art. 248 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 66/F-CONT din 19 aprilie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.