ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4805/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4805/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 19 octombrie 2021
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prima cerere de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.12.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. decembrie '89, București, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Secretariatului de Stat Pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 (denumită în continuare în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată "SSRM"), Comisia Parlamentara a Revoluționarilor din decembrie 1989 (denumită în continuare în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecata "CPRD"), solicitând obligarea autorităților pârâte la recunoașterea calității de Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant în vederea atribuirii titlului de "Luptător cu Rol Determinant" și eliberării noului certificat membrilor Asociației "A. decembrie 89" înscriși în tabelul anexat, prin raportare la îndeplinirea condițiilor pentru obținerea calității de Luptător cu Rol Determinant prevăzute de dispozițiile art. 3 alin. (1), lit. b), pct. 3) din Legea recunoștinței pentru victoria revoluției Române din decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, a solicitat obligarea autorităților pârâte la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
În motivare a arătat că, Asociația "A. decembrie '89", este persoană juridică română fără scop patrimonial, constituită în baza sentinței civile nr. 363 din data de 21.12.1992 Judecătoriei Sectorului 1 București și înscrisă în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor ținut la Grefa Judecătoriei Sectorului 1 București, cu nr. x/01.09.2004, având drept scop asigurarea protecției luptătorilor din telecomunicații pentru triumful revoluției din decembrie 1989.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 2733 din data de 22.04.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanta A. decembrie 89, în contradictoriu cu pârâtele Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptărilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în perioada 1945-1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989, ca neîntemeiată.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 2733 din data de 22.04.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs reclamanta A. decembrie 1989, în numele membrilor acesteia.
Hotărârea instanței de recurs
Prin decizia civilă nr. 69 din data de 23.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă A. decembrie 1989, în numele membrilor acesteia: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK.,LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT.,B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., UU., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., VV., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., WW., XX., YY., ZZ., AAA., D., I., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., Q., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., EE., AAAAA., BBBBB., CCCCC., JJ., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., PP., UUUUU., VVVVV., WWWWW., împotriva sentinței civile nr. 2733/22.04.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații - pârâți Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în perioada 1945 - 1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989; a casat sentința recurată și în rejudecare: a admis acțiunea; a obligat pârâții la eliberarea certificatelor prin care li se recunoaște calitatea de luptător cu rol determinant pentru membrii A. decembrie 89, înscriși în tabelul anexat cererii de chemare în judecată și la 100 RON către reclamanți, cheltuieli de judecată - taxă de timbru în recurs.
A doua cerere de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.06.2019, reclamanta GG. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Secretariatul de Stat pentru Recunoasterea Meritelor Luptatorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989 din cadrul Camerei Deputaților, anularea în parte a Deciziei nr. 65/05.08.2015 a XXXXX.., în ceea ce privește respingerea cererii nr. x/23.04.2015; anularea în parte a Procesului-verbal - Sinteza Lucrărilor ședinței din data de 08.11.2016 de soluționare a contestației (poziția 28 privind dosarul nr. x); obligarea XXXXX.. la emiterea unui nou certificat prin care să i se atribuie titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989- Luptător cu Rol Determinant; Obligarea XXXXX.. în baza H.G.. Nr. 99/2015 de modificare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004 modificată prin O.U.G. nr. 95/2015, art. 21A5 alin. (3), în caz de admitere a capătului 1 si 2 de cerere, la înaintarea către Casa Locală de Pensii a documentației prevăzute în vederea intrării în plata indemnizației de 1,1; Obligarea XXXXX.. la plata cheltuielilor de judecată - onorariu avocat.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 6780 din data de 16.10.2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției, ca neîntemeiată; a respins acțiunea formulată de reclamanta GG. în contradictoriu cu pârâții Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989 din cadrul Camerei Deputaților, ca neîntemeiată.
Cererea de recurs
Împotriva acestei soluții, a declarat recurs reclamanta, susținând că sentința este dată cu aplicarea greșită a legii.
Hotărârea instanței de recurs
Prin decizia civilă nr. 2189 din 16 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 6780 din data 16.10.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, de recurenta - reclamantă GG., ca nefondat.
II. Cererea de revizuire
La data de 28.12.2020 pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând contrarietatea de hotărâri între:
- Decizia nr. 69 din data de 23.07.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal;
- Hotărârea nr. 6780 din data de 16.10.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.
III. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii
Examinând cu prioritate excepția tardivității, invocată prin întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată, pentru considerentele ce urmează.
Art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede că "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 8. există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."
În speță, în situația hotărârii a cărei revizuire se solicită, anume Decizia nr. 69 din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, termenul în care se poate solicita revizuirea, sub sancțiunea decăderii prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., începe să curgă de la data pronunțării acesteia, respectiv 23 iulie 2020, dată la care această hotărâre a dobândit caracter definitiv, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de o lună, care a început să curgă de la data de 23.07.2020, s-a împlinit pe data de 24.08.2020.
Având în vedere că revizuentul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a solicitat revizuirea Deciziei nr. 69/23.07.2020 la data de 28 decembrie 2010, Înalta Curte constată că cererea este introdusă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind tardiv formulată.
În ceea ce privește susținerea revizuentului în sensul că termenul de o lună începe să curgă de la data comunicării Deciziei nr. 69/2020, respectiv de la 3.12.2020, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestor susțineri, întrucât, termenul de exercitare a revizuirii este dat de lege, nu de parte, iar în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de o lună se socotește de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar nu de la comunicarea acesteia, cum propune revizuentul.
Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 513 același Cod, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr. 69 din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, ca tardiv formulată.
De asemenea, Înalta Curte va dispune obligarea revizuentul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 la plata către intimata GG. a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.130 RON, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității cererii de revizuire.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în perioada 1945-1989 împotriva Deciziei nr. 69 din 23 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv formulată.
Obligă revizuentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1130 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata GG..
Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.