ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3543/2021

HOTĂRÂRE
09.06.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3543/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

De asemenea, a solicitat obligarea autorităților pârâte la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În motivare a arătat că, A., este persoană juridică română fără scop patrimonial, constituită în baza sentinței civile nr. 363 din data de 21.12.1992 Judecătoriei Sectorului 1 București și înscrisă în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor ținut la Grefa Judecătoriei Sectorului 1 București, cu nr. 81/01.09.2004, având drept scop asigurarea protecției luptătorilor din telecomunicații pentru triumful revoluției din decembrie 1989.

Prin sentința nr. 2733 din data de 22.04.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanta A. decembrie 89, în contradictoriu cu pârâtele Secretariatul de Stat Pentru Recunoașterea Meritelor Luptărilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în perioada 1945-1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 2733 din data de 22.04.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs reclamanta A., în numele membrilor acesteia.

Prin decizia civilă nr. 69 din data de 23.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă A., în numele membrilor acesteia: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK.,LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT.,B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., UU., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., VV., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., D., I., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., Q., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., EE., BBBBB., CCCCC., DDDDD., JJ., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., PP., VVVVV., WWWWW., XXXXX., împotriva sentinței civile nr. 2733/22.04.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații - pârâți Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în perioada 1945 - 1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989; a casat sentința recurată și în rejudecare: a admis acțiunea; a obligat pârâții la eliberarea certificatelor prin care li se recunoaște calitatea de luptător cu rol determinant pentru membrii A., înscriși în tabelul anexat cererii de chemare în judecată și la 100 RON către reclamanți, cheltuieli de judecată - taxă de timbru în recurs.

Prin sentința civilă nr. 7335 din data de 31 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției și a respins cererea formulată de reclamanta QQQQQ., în contradictoriu cu pârâții Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989, ca prescrisă.

Împotriva sentinței civile nr. 7335 din data de 31 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, a formulat recurs reclamanta QQQQQ..

Prin decizia civilă nr. 710 din data de 11.06.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă QQQQQ., împotriva sentinței civile nr. 7335/31.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-pârâți Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989, ca nefondat.

- hotărârea nr. 69 din data de 23.07.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal;

- hotărârea nr. 710 din data de 11.06.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

În speța de față, Înalta Curte constată că în cererea de revizuire se indică hotărâri contradictorii hotărârea nr. 69 din data de 23.07.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și hotărârea nr. 710 din data de 11.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Hotărârile date în recurs devin definitive la data pronunțării, chiar și în situația în care prin respectivele hotărâri a fost soluționat fondul cauzei.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Având în vedere că în cazul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și începe să curgă de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar în speța de față ultima hotărâre nr. 69 a fost pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23.07.2020, Înalta Curte constată că de la această dată începe să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, termen care, în raport de dispozițiile art. 182 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 23.08.2020.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de revizuire din data de 28.12.2020 a fost depusă cu depășirea termenului de revizuire.

În temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității și va respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

Admite excepția tardivității.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul SECRETARIATUL DE STAT PENTRU RECUNOAȘTEREA MERITELOR LUPTĂTORILOR ÎMPOTRIVA REGIMULUI COMUNIST INSTAURAT ÎN PERIOADA 1945 - 1989, împotriva deciziei nr. 69 din 23 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv formulată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-09
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3542/2021
Ședința publică din data de 9 iunie 2021 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Cerere de chemare în judecată. 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureșt
ÎCCJ 2021-06-09
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3544/2021
Ședința publică din data de 9 iunie 2021 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Cerere de chemare în judecată. 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureșt
ÎCCJ 2021-06-09
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3545/2021
Ședința publică din data de 9 iunie 2021 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Cerere de chemare în judecată. 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureșt
ÎCCJ 2021-10-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4806/2021
Ședința publică din data de 19 octombrie 2021 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prima cerere de chemare în judecată 1. Prin cererea înregistrată pe rolul
ÎCCJ 2021-10-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4805/2021
Ședința publică din data de 19 octombrie 2021 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prima cerere de chemare în judecată 1. Prin cererea înregistrată pe rolul
Sursă