ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 970/2010

Deliberând, asupra recursului de față,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 9 octombrie 2008,

reclamanta SC D.I.E. SRL a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea ce se

va pronunța, obligarea pârâților C.G. și C.E.D. să îi recunoască dreptul de

proprietate asupra imobilului teren și casă de locuit situat în localitatea

Mihai Viteazu, județul Cluj, identificat în C.F. Mihai Viteazu, cu suprafață

totală de 700 mp, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare autentic

la notar public, iar încaz de refuz, sentința civilă să țină loc de act de

înstrăinare autentic cu consecința întabulării dreptului reclamantului de

proprietate.

Tribunalului Cluj, secția civilă, prin

sentința nr. 87 din 12 februarie 2009 a admis acțiunea, a obligat pârâții să

încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobil,

potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți la data de 29

mai 2008 sau, în caz contrar, hotărârea va ține loc de act apt de

întabulare și a dispus întabularea dreptului de proprietate al

reclamantului asupra imobilului astfel dobândit, cu titlu de cumpărare.

În motivarea sentinței, instanța de

fond a reținut, în esență, că potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare

încheiat între părți la data de 29 mai 2008, pârâții au înstrăinat reclamantei

imobilul în litigiu și s-au obligat a transfera ulterior, respectiv până la

data de 15 iunie 2008, în favoarea reclamantei dreptul de proprietate. Prețul

stipulat, în sumă de 500.000 lei, a fost achitat integral în trei tranșe, prin

transfer bancar, conform mențiunilor cuprinse în antecontract. Apărările

pârâților în sensul că prețul nu a fost achitat în întregime și că sumele

achitate au fost plătite cu alt titlu, raporturile intervenite între părți

având caracter mai complex, nu au fost dovedite, iar potrivit extraselor de

cont depuse în copie la dosar, sumele de bani au fost achitate în baza

contractului de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat apel pârâții C.G. și C.E.D., solicitând schimbarea în totalitate a

sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin Decizia civilă nr. 214/A

din data de 2 iulie 2009, a respins ca nefondat apelul, reținând în motivare că

pârâții nu neagă încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare și s-a

dovedit prin extrasele de cont B.C.R. din 29 mai 2008, din 03 iunie 2008 și

respectiv, din 06 iunie 2008 că plățile s-au făcut cu titlu de avans la contractul

de vânzare-cumpărare și apoi cu titlu de plată antecontract vânzare-cumpărare,

concluzia care se impune fiind că susținerile pârâților sunt lipsite de orice

suport probator.

Împotriva acestei decizii au exercitat

calea de atac a recursului pârâții, susținând că atât tribunalul, cât și curtea

de apel au dat hotărâri eronate și solicitând modificarea hotărârii atacate, în

sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC D.I.E. SRL.

În dezvoltarea recursului, ce nu a

fost motivat în drept, pârâții au făcut o prezentare a situației de fapt,

arătând care au fost raporturile dintre părți, relațiile de afaceri ce s-au

derulat între societățile comerciale ale părților, precum și situația plății

sumelor de bani vehiculate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a invocat

excepțiile tardivității și nulității recursului.

Având în vedere dispozițiile art. 137 C.

proc. civ., Înalta Curte va analiza excepțiile invocate, respectiv tardivitatea

și nulitatea recursului.

Potrivit dovezilor de primire aflate

la filele 18 și 19 din Dosarul nr. 4274/117/2008 al

Curții de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, Decizia nr. 214/A din

2 iulie 2009 a fost comunicată pârâților C.G. și C.E.D. la data de 17 iulie

2009.

Recursul declarat împotriva acestei

hotărâri a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj la data de 31 iulie 2009,

ultima zi pentru declararea acestuia fiind 3 august 2009 (luni).

Având în vedere că recursul a fost

declarat înlăuntrul termenului legal, excepția tardivității urmează a fi

respinsă.

Cu privire la excepția nulității

recursului este de reținut că, potrivit art. 302

1

C. proc. civ.,

cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat.

Modificarea sau casarea unei hotărâri

prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile de nelegalitate

strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a

părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea

unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă

parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de

judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În speță, pârâții nu s-au conformat

exigențelor cerute de art. 302

1

, 304 C. proc. civ., pentru că în

cererea de recurs nu au indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. și nu au formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul

din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, iar susținerile acestora nu

sunt structurate din punct de vedere juridic.

Astfel,

recurenții nu s-au conformat obligației de a indica

aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii, iar pe de

altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanței să

realizeze în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în

limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin „precizări și completări ale

motivelor de recurs” depuse de recurenții-pârâți în dosarul de recurs la data

de 8 februarie 2010, mult după împlinirea termenului procedural, aceștia au

invocat în mod formal incidența dispozițiilor art. 312 pct. 3 și 4 raportat la art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reiterând susținerile

cu caracter general prezentate prin

cererea de recurs.

Ca urmare, întrucât recurenții nu au

formulat critici care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din

cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal susmenționat,

rezumându-se la expunerea unor fapte și afirmații, nesubliniind relevanța pe

care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege, Înalta

Curte va aplica sancțiunea nulității recursului conform art. 306 alin. (3) C.

proc. civ. raportat la art. 303(2) C. proc. civ.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., recurenții-pârâți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată

către intimata-reclamantă, constând în onorariu de avocat. Acestea nu se

justifică a fi acordate în cuantumul solicitat, urmând a fi micșorate în

conformitate cu prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., față de soluția

adoptată de instanță, de constatare a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

declarării recursului.

Constată nulitatea recursului declarat

de pârâții C.G. și C.E.D. împotriva Deciziei civile nr. 214/A din data de 2

iulie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Obligă recurenții la 1.000 lei

cheltuieli de judecată către intimata SC D.I.E. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 februarie 2010.