ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 970/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 9 octombrie 2008, reclamanta SC D.I.E. SRL a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea ce se va pronunța, obligarea pârâților C.G. și C.E.D. să îi recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului teren și casă de locuit situat în localitatea Mihai Viteazu, județul Cluj, identificat în C.F. Mihai Viteazu, cu suprafață totală de 700 mp, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare autentic la notar public, iar încaz de refuz, sentința civilă să țină loc de act de înstrăinare autentic cu consecința întabulării dreptului reclamantului de proprietate.

Tribunalului Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 87 din 12 februarie 2009 a admis acțiunea, a obligat pârâții să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobil, potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți la data de 29 mai 2008 sau, în caz contrar, hotărârea va ține loc de act apt de întabulare și a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului astfel dobândit, cu titlu de cumpărare. În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 29 mai 2008, pârâții au înstrăinat reclamantei imobilul în litigiu și s-au obligat a transfera ulterior, respectiv până la data de 15 iunie 2008, în favoarea reclamantei dreptul de proprietate.

Prețul stipulat, în sumă de 500.000 lei, a fost achitat integral în trei tranșe, prin transfer bancar, conform mențiunilor cuprinse în antecontract. Apărările pârâților în sensul că prețul nu a fost achitat în întregime și că sumele achitate au fost plătite cu alt titlu, raporturile intervenite între părți având caracter mai complex, nu au fost dovedite, iar potrivit extraselor de cont depuse în copie la dosar, sumele de bani au fost achitate în baza contractului de vânzare-cumpărare. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel pârâții C.G. și C.E.D., solicitând schimbarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin Decizia civilă nr. 214/A din data de 2 iulie 2009, a respins ca nefondat apelul, reținând în motivare că pârâții nu neagă încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare și s-a dovedit prin extrasele de cont B.C.R.

din 29 mai 2008, din 03 iunie 2008 și respectiv, din 06 iunie 2008 că plățile s-au făcut cu titlu de avans la contractul de vânzare-cumpărare și apoi cu titlu de plată antecontract vânzare-cumpărare, concluzia care se impune fiind că susținerile pârâților sunt lipsite de orice suport probator. Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului pârâții, susținând că atât tribunalul, cât și curtea de apel au dat hotărâri eronate și solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC D.I.E. SRL. În dezvoltarea recursului, ce nu a fost motivat în drept, pârâții au făcut o prezentare a situației de fapt, arătând care au fost raporturile dintre părți, relațiile de afaceri ce s-au derulat între societățile comerciale ale părților, precum și situația plății sumelor de bani vehiculate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului. Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepțiile invocate, respectiv tardivitatea și nulitatea recursului. Potrivit dovezilor de primire aflate la filele 18 și 19 din Dosarul nr. 4274/117/2008 al Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, Decizia nr. 214/A din 2 iulie 2009 a fost comunicată pârâților C.G. și C.E.D. la data de 17 iulie 2009. Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj la data de 31 iulie 2009, ultima zi pentru declararea acestuia fiind 3 august 2009 (luni).

Având în vedere că recursul a fost declarat înlăuntrul termenului legal, excepția tardivității urmează a fi respinsă. Cu privire la excepția nulității recursului este de reținut că, potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În speță, pârâții nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 302 1 , 304 C. proc. civ., pentru că în cererea de recurs nu au indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu au formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, iar susținerile acestora nu sunt structurate din punct de vedere juridic. Astfel, recurenții nu s-au conformat obligației de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii, iar pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanței să realizeze în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., încadrarea în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Prin „precizări și completări ale motivelor de recurs” depuse de recurenții-pârâți în dosarul de recurs la data de 8 februarie 2010, mult după împlinirea termenului procedural, aceștia au invocat în mod formal incidența dispozițiilor art. 312 pct. 3 și 4 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reiterând susținerile cu caracter general prezentate prin cererea de recurs. Ca urmare, întrucât recurenții nu au formulat critici care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal susmenționat, rezumându-se la expunerea unor fapte și afirmații, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. raportat la art. 303(2) C. proc. civ. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-pârâți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, constând în onorariu de avocat. Acestea nu se justifică a fi acordate în cuantumul solicitat, urmând a fi micșorate în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., față de soluția adoptată de instanță, de constatare a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității declarării recursului. Constată nulitatea recursului declarat de pârâții C.G. și C.E.D. împotriva Deciziei civile nr. 214/A din data de 2 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă recurenții la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC D.I.E. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.