ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2128/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2128/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj, secția civilă, reclamanții D.V. și D.E.S. au chemat în

judecată pe pârâtul C.H., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare

încheiat la data de 20 februarie 2007 între părți, cu privire la terenul în

suprafață de 5800 mp, identificat în C.F. nr. 136118 Cluj Napoca, nr. top

14672/2 și să dispună radierea notării din cartea funciară a acestui

antecontract.

În drept, acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 948, art. 973 și art. 1179 C. civ., art. 5 alin. (1) din

Titlul X al Legii nr. 247/2005 și art. 112 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 583 din 31

octombrie 2008, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că prin antecontractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată

încheiat la data de 20 februarie 2007, reclamanții s-au obligat să înstrăineze

pârâtului terenul în suprafață de 5800 mp, identificat în C.F. nr. 136118 Cluj

Napoca, nr. top 14672/2, pentru prețul de 150.800 Euro, din care 2.958 Euro au

fost achitați la data semnării antecontractului, restul prețului de 147.842

Euro urmând să fie achitat în momentul încheierii contractului autentic de

vânzare cumpărare, dar nu mai târziu de 9 martie 2007.

Reclamanții l-au înștiințat pe pârât

că la data de 13 martie 2007, antecontractul de vânzare cumpărare și-a pierdut

valabilitatea din cauza sa, care nu a achitat diferența de preț până la data

stabilită în antecontract, iar pe de altă parte, prin notificarea nr. 116 din 14

martie 2008, i-au cerut pârâtului să se prezinte la data de 18 martie 2008 la

sediul notarului public P.M. în vederea încheierii contractului de vânzare

cumpărare în formă autentică și achitării diferenței de preț.

La rândul său, pârâtul i-a notificat

pe reclamanți prin scrisoare recomandată să se prezinte la Biroul Notarilor Publici Asociați S.T. – D. și C.L.I. la data de 21 martie 2007 pentru semnarea

contractului de vânzare-cumpărare, prin încheierea nr. 2754/21 martie 2007

certificându-se că reclamanții nu s-au prezentat la acest birou notarial.

Reclamanții au depus la dosar o

copie a antecontractului de vânzare cumpărare, nesemnată de promitentul -

cumpărător, iar pârâtul a depus o copie a aceluiași antecontract, care cuprinde

și semnătura sa.

Raportat la probele administrate,

tribunalul a reținut că acordul de voință al părților pentru încheierea actului

juridic a existat, datorită faptului că ambele exemplare ale convenției au fost

semnate de reclamanți, iar exemplarul rămas la pârât a fost semnat de acesta.

Deși înscrisul care constată

convenția nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1179 C. civ., fiind

lipsit de putere probatorie, acordul de voințe și, implicit consimțământul

pârâtului la încheierea acestei convenții au existat, nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 948 C. civ. pentru constatarea nulității absolute

a antecontractului.

Tribunalul a considerat că sunt

nefondate și susținerile privind constatarea nulității absolute a aceluiași antecontract

pentru lipsa formei autentice, întrucât acest act nu are ca efect transmiterea

dreptului de proprietate și nu există nicio dispoziție legală care să prevadă

forma autentică a antecontractului de vânzare-cumpărare.

Apelul declarat de reclamanții D.V.

și D.E.S. a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă nr. 96/A

pronunțată la data de 18 martie 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 948 pct. 2 C. civ., o condiție

esențială pentru validitatea unei convenții este consimțământul valabil

exprimat al părții ce se obligă, iar lipsa acestuia constituie o cauză de

nulitate absolută.

Sistemul dreptului civil român dă

eficiență teoriei informațiunii, conform căreia contractul se consideră

încheiat în momentul în care ofertantul a luat efectiv cunoștință de acceptare,

acesta fiind momentul când se realizează acordul de voință al părților.

Din probele administrate rezultă că promitenții

- vânzători au luat cunoștință de acceptarea cumpărătorului la data de 20

februarie 2007, când pârâtul s-a prezentat la domiciliul reclamanților, cu două

exemplare din formularul înscrisului intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare”,

unde au fost completate de mână cu pixul datele concrete de identificare ale

reclamanților și cele privind obiectul antecontractului, iar în răspunsurile la

interogator reclamanții au recunoscut că între ei și pârât a existat o

înțelegere cu privire la terenul în litigiu.

Așa fiind, instanța a apreciat că la

momentul încheierii actului a existat consimțământul cumpărătorului, de care au

avut cunoștință promitenții – vânzători, actul juridic încheiat între părți

având natura juridică a unui antecontract de vânzare cumpărare, sinonim cu

promisiunea bilaterală sau sinalagmatică de vânzare cumpărare și nicidecum a

unei promisiuni unilaterale a reclamanților, astfel cum aceștia susțin, în mod nefondat.

Oricum, în speță, lipsa

consimțământului pârâtului nu este invocată de acesta, ci de reclamanți.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții D.V. și D.E.S., care, invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

au formulat următoarele critici:

pârâtul și-a exteriorizat voința de a încheia contractul de vânzare cumpărare

sub semnătură privată, în sensul că nu l-a semnat și nici nu a adus la

cunoștința reclamanților că l-ar fi semnat ulterior.

Așa fiind, întrucât intenția de a

vinde a reclamanților nu s-a întâlnit niciodată cu intenția de a cumpăra a

pârâtului, astfel încât să fie îndeplinite condițiile unui contract

sinalagmatic de vânzare-cumpărare, actul este lovit de nulitate absolută.

În mod greșit instanța a respins

atât proba privind efectuarea unei expertize grafologice, care ar fi dovedit că

actul a fost semnat de pârât ulterior datei de 13 martie 2007, cât și proba

testimonială, prin care ar fi dorit să dovedească că pârâtul nu a semnat actul

pe data de 20 februarie 2007, nesocotind dispozițiile art. 201 C. proc. civ. Din

probele dosarului rezultă că pârâtul a adus la cunoștința reclamanților

acceptarea sa abia la data de 19 martie 2007, după revocarea ofertei de către

reclamanți, astfel că această acceptare este caducă.

Importanța momentului semnării unui

act juridic și posibilitatea administrării probațiunii grafologice pentru

stabilirea cu exactitate a momentului în care a fost semnat actul poate fi

relevat, pentru identitate de situație, în materia testamentelor, unde art. 859

C. civ. stabilește că testamentul olograf este valabil doar atunci când este

scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului.

actul juridic dedus judecății, în sensul că, întrucât doar vânzătorii (recurenți)

și-au exprimat consimțământul cu privire la vânzarea terenului, actul nefiind

semnat și de cumpărător, acesta reprezintă o promisiune unilaterală de vânzare

cumpărare.

Întrucât cumpărătorul (pârât) nu a

acceptat oferta făcută de vânzători înainte de a primi revocarea, promisiunea

unilaterală a devenit caducă, iar antecontractul de vânzare cumpărare este

lovit de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului cumpărătorului.

consimțământul pârâtului la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare,

considerând în mod eronat că acesta și-a exprimat acordul, întrucât nu s-a

făcut dovada întâlnirii acordului de a promite vânzarea al reclamanților cu cea

a promisiunii cumpărării, din partea pârâtului în sensul art. 942 C. civ.

civ., una din condițiile esențiale pentru validitatea convenției este

consimțământul valabil exprimat al părții care se obligă, lipsa acestuia fiind

sancționată cu nulitatea absolută.

În speță, pârâtul nu a semnat antecontractul

de vânzare cumpărare la data de 20 februarie 2007 și nu și-a manifestat

consimțământul în vreun fel până la data de 13 martie 2007, când reclamanții au

revocat promisiunea unilaterală de vânzare.

soluția de respingere a petitului referitor la radierea din cartea funciară a

notării antecontractului de vânzare-cumpărare.

Verificând legalitatea deciziei

recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs nu poate fi primit

pentru următoarele considerente:

Conform art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat.

În primul motiv de recurs,

recurenții au susținut că pârâtul nu și-a exteriorizat voința de a încheia antecontractul

de vânzare cumpărare sub semnătură privată, în sensul că nu l-a semnat și nici

nu a adus la cunoștința reclamanților că l-ar fi semnat ulterior, iar instanța,

în mod greșit a respins atât proba privind efectuarea unei expertize

grafologice, care ar fi dovedit că actul a fost semnat de pârât ulterior datei

de 13 martie 2007, cât și proba testimonială, prin care ar fi dorit să

dovedească că pârâtul nu a semnat actul pe data de 20 februarie 2007.

În raport de actuala structură a

recursului, prezenta instanță nu mai poate reevalua situația de fapt față de

dovezile administrate, motivul de casare care permitea o asemenea analiză,

prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., fiind abrogat prin art. I pct. 112

din O.U.G. nr. 138/2000.

Ca atare, Înalta Curte nu mai poate

examina, în prezent, în ce măsură situația de fapt, astfel cum a fost reținută

de Curtea de Apel, privind încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare

pentru terenul în litigiu, este conformă sau nu cu realitatea rezultată din

probele administrate și în ce măsură aceasta a fost stabilită în mod corect de

instanța de apel.

La situația de fapt reținută de

instanța anterioară, recurenții aveau posibilitatea să invoce doar motive de

nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazurile de casare sau modificare

reglementate în art. 304, sens în care, însă, nu a procedat.

Recurenții au invocat art. 859 C.

civ., text de lege care nu are legătură nici cu speța și nici cu argumentele de

drept avute în vedere la pronunțarea deciziei atacate, referindu-se la

valabilitatea testamentului olograf.

Ca atare, întrucât din dezvoltarea

primului motiv de recurs nu rezultă în ce constă încălcarea sau aplicarea

greșită a legii de către instanța de apel, motivarea referindu-se în realitate

la alte considerente decât cele avute în vedere de către instanța a cărei

hotărâre a fost atacată, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu

poate fi primit.

În ce privește al doilea motiv de

recurs, deși recurenții invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă

la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita

interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a

deciziei.

Astfel, instanța de apel a reținut

că obiectul acțiunii introductive de instanță îl constituie constatarea

nulității absolute a antecontractului de vânzare cumpărare intervenit între

părți la data de 20 februarie 2007 și a apreciat ca fiind nejustificată

susținerea reclamanților în sensul că în realitate acest act ar fi doar o

promisiune unilaterală de vânzare întrucât, din probele administrate a rezultat

că pârâtul și-a exprimat acordului și, oricum, lipsa consimțământului nu este

invocată de acesta.

Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se

referă la cazurile în care instanța a schimbat natura actului sau înțelesul

lămurit al acestuia, în sensul că și-a întemeiat soluția pe un alt act juridic,

cu un alt conținut și nu la situația în care, din ansamblul probelor

administrate în cauză, instanța constată ca fiind îndeplinite condițiile de

valabilitate ale actului juridic dedus judecății, în speță, consimțământul

pârâtului.

Așa fiind, nici acest motiv de

recurs nu poate fi primit.

Motivele 3 și 4 de recurs sunt, de

asemeni nefondate, pentru următoarele considerente:

Este cert că la data de 20 februarie

2007 între părți a intervenit un antecontract de

vânzare-cumpărare în privința terenului în suprafață de 5800 mp, situat în Cluj

Napoca, identificat în C.F. nr. 136118 Cluj Napoca, nr. top 14672/2, prețul

convenit fiind de 150.800 Euro, din care promitentul – cumpărător a achitat un

avans de 2.958 Euro, iar diferența de preț de 147.842 Euro urma să fie achitată

până cel mai târziu la data de 9 martie 2007.

În speță, întreaga apărare a

reclamanților se fundamentează pe ideea că pârâtul nu a semnat antecontractul

de vânzare cumpărare, ceea ce înseamnă că nu și-a exprimat consimțământul,

astfel că actul reprezintă o promisiune unilaterală de vânzare.

Această apărare, care constituie și

critică în recurs, nu poate fi primită întrucât, chiar dacă am accepta ideea că

ne aflăm în fața unei promisiuni unilaterale de vânzare, aceasta ar reprezenta

tot un contract, prin care o parte se obligă față de cealaltă parte, să-i vândă

un anumit bun, la momentul la care aceasta se va hotărî să-l cumpere, ceea ce

presupune acord de voințe, care însă, având caracter unilateral, creează

obligații doar pentru una dintre părți.

Obiectul actului datat 20 februarie 2007

îl constituie vânzarea-cumpărarea unui bun determinat, la un preț convenit de

părți și nu o promisiune unilaterală, pârâtul exprimându-și consimțământul cu

privire la vânzare cumpărare și achitând un avans din prețul convenit.

Așa fiind, actul juridic dedus

judecății reprezintă un antecontract de vânzare cumpărare, prin care părțile și-au

asumat reciproc obligația de a încheia între ele, în viitor un contract de

vânzare-cumpărare stabilind conținutul esențial al acestuia, respectiv bunul cu

privire la care urmează a se strămuta dreptul de proprietate, precum și prețul,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 1295 C. civ.

Antecontractul de vânzare cumpărare

nu este supus nici unei condiții speciale de formă, având un caracter

consensual și nu are efecte translative de proprietate, dar constituie un

contract valabil din care izvorăsc pentru părți obligații de „a face”

(îndatorirea de a îndeplini toate operațiile necesare pentru ca

vânzarea-cumpărarea să poată fi perfectată potrivit legii).

Neîndeplinirea culpabilă a

obligațiilor de „a face” asumate prin

antecontract

,

îndreptățește cealaltă parte la acțiunea în rezoluțiune cu consecința

restituirii reciproce a prestațiilor primite și antrenarea răspunderii

contractuale a părții în culpă.

Reclamanții nu au formulat acțiune

în rezoluțiune, ci o acțiune prin care au solicitat instanței să constate

nulitatea absolută a antecontractului de vânzare cumpărare pentru lipsa

consimțământului cumpărătorului, fapt ce nu a fost dovedit.

În ce privește motivul 5 de recurs,

acesta este formulat

omisso medio

și, de asemenea, nu poate fi primit.

Potrivit art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă

decizia instanței de apel, iar criticile formulate în recurs puteau viza doar

această hotărâre, iar nu modalitatea în care prima instanța a soluționat cauza

în fond.

În fapt, recurenții

supun spre analiză critici formulate

omisso medio

– trecând peste calea de atac a

apelului – cu privire la sentința tribunalului, ceea ce nu poate fi primit.

În raport de aceste considerente, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamanții D.V. și D.E.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții D.V. și D.E.S. împotriva deciziei nr. 96/A din 18

martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 26 martie 2010.