ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1398/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 februarie 2007 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul A. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 25 octombrie 2006, rectificarea CF x Cluj-Napoca, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului B. și înscrierea dreptului său de proprietate.

La data de 5 martie 2007, reclamantul și-a extins acțiunea și asupra pârâților C. și D., către care vânduse pârâtul B.

Cauza a fost declinată la Tribunalul Cluj, având în vedere valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, în sumă de 800.000 RON.

Prin Sentința nr. 282 din 21 mai 2008, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins acțiunea extinsă și precizată, formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B., C. și D., acțiune având ca obiect rectificare carte funciară și constatare nulitate act juridic.

În considerente, s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. E. prin încheierea nr. 1493/2006, reclamantul A. a vândut pârâtului B. imobilul situat în Cluj-Napoca, jud. Cluj, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top. x și teren de 167 stânjeni pătrați pentru prețul de 90.000 euro, despre care s-a consemnat în convenție ca a fost achitat integral, pârâtul cumpărător intabulându-și dreptul de proprietate în CF prin încheierea nr. 44996/2006.

La data de 14 februarie 2007, reclamantul a înregistrat acțiunea și, prin cererea înregistrată sub nr. x/22.02.2007, a solicitat O.C.P.I. Cluj notarea în CF a acțiunii, însă, prin încheierea dată la data de 01.03.2007, cererea sa a fost respinsă pe considerentul că, la data de 19.02.2007, B.N.P. E. a solicitat eliberarea unui extras CF pentru autentificare, iar, potrivit dispozițiilor art. 54 din Legea 7/1996, pe perioada valabilității extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu va efectua nici un fel de înscriere în cartea funciară, cu excepția aceleia pentru care s-a eliberat extrasul, respingerea cererii de notare fiind notată în CF sub B 23.

Prin cererea înregistrată la data de 07.03.2007 sub nr. x, reclamantul a formulat o nouă cerere de notarea a acțiunii, iar cererea sa a fost respinsă din nou, pe considerentul că, la data de 01.03.2007, B.N.P. E. a solicitat eliberarea unui extras CF de autentificare, respingerea cererii fiind notată în CF sub B 24.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/06.03.2007, pârâtul B. a revândut imobilul pârâților C. și D., pentru prețul de 110.000 euro achitați integral.

Tribunalul a analizat excepția inadmisibilității invocată de pârâții F., pe care a găsit-o neîntemeiată, raportat la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Cât privește fondul cauzei, reclamantul a pretins că prețul de 90.000 euro nu a fost achitat în realitate de către pârâtul B., întrucât părțile contractante nu au avut intenția încheierii unei vânzări-cumpărări, ci tranzacția de vânzare-cumpărare încheiată la notar a fost făcută formal, în scopul de a facilita o altă tranzacție, în care cumpărătorul imobilului urma să fie o societate comercială.

Instanța a reținut că susținerile reclamantului sunt infirmate, însă, de probele administrate la dosar, respectiv declarațiile martorilor.

Reclamantul a sugerat existența unor legături de interese între martori și pârâtul, dar tribunalul a arătat că o astfel de susținere trebuie solid probată, declarația unor martori neputând fi înlăturată în temeiul unor aprecieri subiective și a intuiției.

Prin Decizia nr. 345/A din 15 decembrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins apelul reclamantului ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, curtea a respins susținerile reclamantului referitoare la relația de afinitate a judecătorului cu unul dintre avocații pârâtului, arătând că nu au fost depuse probe în acest sens, iar judecătorul primei instanțe și-a motivat în detaliu soluția, controlul judiciar ajungând la aceeași concluzie, așa cum rezultă din cele ce urmează.

Pe fond, curtea a constatat că apelul se fundamentează pe reaprecierea probelor, în special a declarațiilor martorilor de care se prevalează părțile cu interese contrare.

Astfel, reclamantul a invocat un motiv total neverosimil pentru care ar fi înstrăinat fictiv imobilul, respectiv că pârâtul a promis că-l va vinde unei societăți comerciale la un preț mai mare decât cel pe care l-ar fi obținut reclamantul, societate care urma să plătească prețul dintr-un împrumut bancar, iar reprezentanții băncii nu trebuia să găsească în casă proprietar un cetățean străin.

S-a reținut și posibilitatea ca reclamantul și-a dat seama de această împrejurare pe parcursul procesului, acesta fiind motivul pentru care, în concluziile scrise în fața primei instanțe, iar apoi în motivele de apel, a susținut că era în divorț a doua oară și a dorit să evite un eventual partaj al imobilului.

Referitor la martorii audiați, declarațiile acestora au fost analizate în detaliu de prima instanță, curtea însușindu-și pe deplin considerentele acesteia. în plus, este de observat că, inevitabil, declarațiile fiind contradictorii, instanța avea de ales între acestea, coroborându-le cu alte probe, cum ar fi mutarea din imobil, consemnarea plății integrale a prețului în contractul autentic, ceea ce a și făcut, aprecierile asupra subiectivității martorilor fiind, în cele din urmă, doar un argument suplimentar, dar nicidecum esențial.

În raport de în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., curtea a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâților intimați în apel, reprezentând onorariu avocațial.

La data de 3 martie 2009, reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul a solicitat repunerea în termen a recursului, apreciind că este incident art. 103 C. proc. civ., întrucât a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința lui să depună recursul.

A susținut că, potrivit dovezii de comunicare aflata la dosar, decizia i-ar fi fost comunicata la 29 decembrie 2009, la adresa cabinetului, zi în care biroul era deschis, iar agentul poștal ar fi trebuit să se prezinte la birou pentru înmânarea corespondenței.

Reclamantul a arătat că decizia ar fi nelegală, întrucât curtea de apel nu ar fi pus în discuția părților argumentele pe baza cărora a considerat ca ar fi vorba de un exercițiu abuziv al drepturilor procesuale, acestea stând la baza respingerii criticii reclamantului cu privire la relația de afinitate a judecătorului fondului.

Pe fondul litigiului, a susținut că instanța de apel a reținut greșit că reclamantul ar fi încheiat actul de vânzare-cumpărare cu B. pentru a-l scoate din masa bunurilor împărțit, în raport de obiectul cererii introductive.

În realitate, reclamantul a susținut că acest act este lovit de nulitate absolută, pentru că la încheierea sa a lipsit cauza - intenția reala de transfer a dreptului de proprietate, precum și plata prețului, chestiuni probate.

A criticat probatoriul administrat de curtea de apel, din care ar fi rezultat că pârâtul B. a plătit prețul.

Prin Decizia civilă nr. 8104 din 9 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a respins cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamantul A., ca nefondată.

A fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 345 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, ca tardiv.

A fost obligat recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2.511 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații-pârâți C., D. și B.

Prin Decizia nr. 930 din 16 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 8104 din data de 9 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. x/2007.

A anulat Decizia civilă nr. 8104 din data de 9 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. x/2007.

A fixat termen la data de 19 septembrie 2019 pentru rejudecarea recursului, cu citare părți.

În motivare, instanța a reținut că, în cauza de față, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia din 27 februarie 2018, intitulată generic A. și alții contra României, publicată în M.O. nr. 836/1.10.2018, a decis că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenție, care garantează dreptul de acces la o instanță al reclamanților.

În motivarea deciziei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că reclamanții au fost citați numai prin afișare la domiciliul sau sediul lor și au susținut că nu au primit citațiile.

Prin urmare, aceștia nu au luat cunoștință de termenele ședințelor de judecată și nu s-au putut prezenta în instanță. În ciuda absenței de la proces a reclamanților, instanțele naționale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceștia fuseseră informați cu privire la termenele ședințelor de judecată și că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin amânarea ședințelor și repetarea procedurii de comunicare.

În cauza de față, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia din 27 februarie 2018, intitulată generic A. și alții contra României, publicată în Monitorul Oficial nr. 836 din 1 octombrie 2018, a decis că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenție, care garantează dreptul de acces la o instanță al reclamanților.

În motivarea deciziei, Curtea reține că reclamanții au fost citați numai prin afișare la domiciliul sau sediul lor și au susținut că nu au primit citațiile. Prin urmare, aceștia nu au luat cunoștință de termenele ședințelor de judecată și nu s-au putut prezenta în instanță. În ciuda absenței de la proces a reclamanților, instanțele naționale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceștia fuseseră informați cu privire la termenele ședințelor de judecată și că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin amânarea ședințelor și repetarea procedurii de comunicare.

În condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, după cum se va arăta în continuare.

Prima dintre condiții este îndeplinită, față de decizia CEDO din 27 februarie 2018, intitulată generic A. și alții contra României, publicată în M.O. nr. 836/01.10.2018, prin care se constată încălcarea unui drept fundamental al omului pentru una dintre părți.

Prin urmare, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. (9) C. proc. civ. are drept scop înlăturarea efectelor încălcării drepturilor și libertăților fundamentale produse de hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită, prin pronunțarea unei noi hotărâri judecătorești care să fie în acord cu reglementările europene ale drepturilor omului.

În speță, încălcarea constatată de Curtea Europeană este produsă de hotărârea judecătorească atacată cu revizuire, ale cărei consecințe grave continuă să se producă.

În condițiile în care hotărârea a cărei revizuire se solicită a rămas în vigoare, ea continua să-și producă efectele și consecințele grave ale încălcării dreptului de acces la justiție la care face referire decizia instanței europene, situație în care înlăturarea acestor consecințe nu poate fi realizată decât prin revizuirea acestei hotărâri, astfel cum s-a reținut și în motivarea deciziei Curții Europene.

Asupra recursului formulat de recurentul reclamant A. împotriva Deciziei nr. 345 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamantul A., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 301 C. proc. civ.:

"Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Art. 103 C. proc. civ. prevede că "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

În cauză, la data de 29 decembrie 2008 a fost comunicată reclamantului A., la domiciliul procesual ales la cabinet de avocat G., Decizia nr. 345 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin afișare pe ușa principală a locuinței.

Prin cererea de recurs, înregistrată pe rolul instanței de recurs la data de 3 martie 2009, recurentul reclamant a solicitat repunerea în termenul de recurs, arătând că a fost împiedicat de o împrejurarea mai presus de voința sa să exercite calea de atac în termen.

Astfel, a arătat că hotărârea pronunțată de apel nu i-a fost comunicată; că dovada de primire și procesul-verbal de predare al comunicării hotărârii nu conține mențiunea cum anume s-ar fi afișat respectiva hotărâre, ceea ce ridică suspiciuni cu privire comunicarea acesteia.

În plus, recurentul reclamant a invocat și împrejurarea că nu există un borderou de expediere al dovezile de comunicare de la curtea de apel, pentru a se verifica data exactă a comunicării hotărârii recurate.

Înalta Curte constată că, prin susținerile făcute în cererea de recurs, raportate la modul în care a fost îndeplinită comunicarea hotărârii recurate către reclamant, respectiv prin afișare, fără a se completa mențiunile legate de locul afișării, au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ., teza finală, întrucât partea împotriva căreia a curs termenul legal peremptoriu a făcut dovada că a fost împiedicată să exercite calea de atac în termenul prevăzut de lege, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Ca urmare, Înalta Curte va admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamantul A. și va constata prezentul recurs declarat în termen.

Analizând excepția de nulitate a recursului formulat de reclamantul A., invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele

Art. 302

1

C. proc. civ. prevede că "Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: (...) c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;"

Potrivit art. 303 C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".

Se reține că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cauză, recurentul reclamant a formulat critici referitoare la situația de fapt și, respectiv, asupra modului de administrare al probelor, cu referire la declarațiile de martori.

Or, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată în apel, ci exprimarea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția esențială a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o argumentare a criticii în drept și în fapt.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a criticilor care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege sunt de natură a determina nelegalitatea hotărârii.

Or, interpretarea dată de instanță probelor administrate în cauză sau administrarea probatoriului constituie o chestiune de fapt, care nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În prezenta cauză, recurentul reclamant nu s-au conformat exigențelor cerute de textele de lege mai sus citate, întrucât prin memoriul de recurs nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., ci doar critici care vizează chestiuni de fapt și probatoriul administrat.

Față de cele expuse, Înalta Curte, urmează să constate nul recursul formulat de reclamanții A.

Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., cererea de obligare a recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul B., împreună cu note de cheltuieli aflată la filele x, urmează să oblige pe recurentul reclamant A. la plata sumei de 2.511 RON, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul reclamant A.

Constată nul recursul formulat de recurentul reclamant A. împotriva Deciziei nr. 345 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Obligă pe recurentul reclamant A. la plata sumei de 2.511 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât B.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2019.

Procesat de GGC - CL