ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 867/2010

Deliberând asupra recursului civil de

față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1182 din 20 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a admis în parte contestația formulată de reclamanții T.M., D.E., V.D., E.M. și

N.G. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin primarul General,

primarul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București;

a anulat în parte dispoziția din 13 august 2007 emisă de pârâta Primăria

Municipiului București; a obligat pârâta să acorde măsuri reparatorii prin

echivalent pentru terenul în speță, deși recurentul-pârât și-a întemeiat

cererea de recurs pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea

criticilor formulate nu rezultă nici un element care să se subsumeze ipotezelor

reglementate de acest caz de modificare.

Pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. se

referă la lipsa de temei legal a hotărârii atacate ori la pronunțarea acesteia

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ceea ce înseamnă că pentru a

atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să

cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată și-a

pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze dispozițiile legale

care au fost interpretate sau aplicate greșit de instanță.

Or, prin criticile formulate,

recurentul-pârât nu aduce în discuție nici unul din aspectele menționate,

nemulțumirea sa vizând exclusiv modul în care instanța de apel a interpretat

probele administrate în cauză și a stabilit pe baza acestora situația de fapt

cu privire la întinderea dreptului de proprietate deținut de reclamanți

anterior exproprierii.

Astfel, instanța de apel a stabilit,

în urma aprecierii probelor administrate în cauză - înscrisuri și expertize, că

suprafața de teren deținută în proprietate de reclamanți anterior exproprierii

a fost de 3.000 mp teren, din care numai o parte a fost preluată prin

expropriere, respectiv 2.731 mp, diferența fiind preluată în fapt.

Recurentul contestă această situație

de fapt, susținând că din probele administrate rezultă că reclamanții au avut

în proprietate suprafața totală de 2.731 mp, iar nu de 3.000 mp.

În felul acesta, recurentul tinde,

practic, la schimbarea situației de fapt stabilită de instanța de apel, prin

reaprecierea probelor administrate, ceea ce nu este posibil în calea

extraordinară de atac a recursului.

Modul în care instanța de apel a

interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită

situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a

art. 304 C. proc. civ. Aceasta deoarece, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.,

singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor

în faza procesuală anterioară, a fost abrogat la data de 02 mai 2001, odată cu

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, deci cu mult înainte de pronunțarea

deciziei atacate, care a avut loc la data de 22 ianuarie 2009.

Prin urmare, întrucât criticile

formulate de recurent vizează exclusiv aspecte de fapt, legate de interpretarea

probelor, ele nu se pot încadra nici în cazul de modificare indicat prin

cererea de recurs - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și nici în celelalte cazuri

de modificare sau casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304

C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs.

În actuala reglementare, art. 304 C.

proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de

nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are

competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de

a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurentul, ci

doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe

care aceasta o constată.

Având în vedere că recursul nu poate

fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar

criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta

Curte urmează să constate nulitatea recursului declarat în cauză, conform art.

3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin primarul General împotriva Deciziei nr. 9/A

din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

12 februarie 2010.