ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6554/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6554/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă 2106 din 17 decembrie

2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul 7808/110/2010 au fost respinse

excepțiile lipsei calității procesuale active, excepția autorității de lucru

judecat cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei invocate iar pe

fond a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M.S.F. în contradictoriu cu

pârâții Primarul municipiului Huși și moștenitorii defuncților V.D. și s-a

constatat nulitatea absolută a dispoziției de restituire din 29 aprilie 2004

emisă de Primarul municipiului Huși pe numele pârâtului V.D..

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut, ca situație de fapt și de drept,

următoarele:

Prin încheierea de

ședință din 25 iunie 2007 în Dosarul 1101/244/2007, Judecătoria Huși a dispus

disjungerea capătului de cerere referitor la constatarea nulității absolute a

dispoziției de restituire din 29 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului

Huși, formulat de reclamanta M.S.F. în contradictoriu cu pârâtul V.D..

Cauza a primit un nou

număr pe rolul Judecătoriei Huși, respectiv 1373/244/2007.

Având în vedere că

obiectul cauzei de față îl constituie constatarea nulității unei dispoziții

emisă de primarul Municipiul Huși, la termenul din 5 noiembrie 2007, instanța a

dispus introducerea în citativ, în calitate de pârât, a emitentului acestei

dispoziții, respectiv Primarul Municipiului Huși.

Față de prevederile

art. 137 C. proc. civ., instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor

invocate, și anume excepția lipsei calității procesuale active a M.S.F. și

excepția autorității de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală activă

a reclamantei, excepții pe care le-a respins ca nefondate pentru următoarele

considerente:

Prezenta acțiune are

ca temei de drept frauda la lege, care, fiind sancționată cu nulitatea

absolută, poate fi promovată de orice persoană ce justifică un interes, astfel

că reclamanta, având calitatea de administrator al imobilului în discuție,

justifică un astfel de interes.

Instanța s-a mai

pronunțat, într-adevăr, asupra calității procesuale active a reclamantei într-o

altă cauză, și anume în Dosarul nr. 3280/2006, respingând contestația formulată

pentru acest considerent.

Pentru a fi însă în

prezența autorității de lucru judecat trebuie să fie îndeplinită cerința

triplei identități: părți, obiect, cauză.

Cum cele două acțiuni

au părți diferite (Dosarul cu nr. 3280/2006 - reclamant este Episcopia H., în

prezenta cauză reclamantă este "M.S.F."; - obiecte diferite (Dosarul

nr. 3280/2006 are ca obiect - contestație la Legea nr. 10/2001, obiectul

prezentei acțiuni este constatare nulitate absolută a dispoziției) - cauze

diferite (în Dosarul cu nr. 3280/2006, acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, prezenta acțiune se întemeiază pe

dreptul comun), s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.

166 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr.

2277 din 29 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Huși, art. 1, se

restituie lui V.D. imobilul compus din 2/3 imobil (fosta casă R.) și teren în suprafață

de 3000 mp situat în Huși, strada D., având următoarele vecinătăți: N - drum și

Șos. H.C., S - teren, SE - V. SA Huși (vie), E - M.S.F., V - cealaltă parte a

clădirii. Conform art. 3 din aceeași dispoziție, înscrisul sus-menționat face

dovada proprietății imobilului și constituie titlu executoriu.

Reclamanta M.S.F.

solicită constatarea nulității absolute a titlului de proprietate - Dispoziția

de restituire din 29 aprilie 2004 invocând frauda la lege, mai exact

nerespectarea normelor imperative ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989.

Un act juridic se

socotește săvârșit în frauda legii când anumite norme legale sunt folosite nu

în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale

imperative. Fiind o încercare de abatere de la finalitatea legii, fraudarea

acesteia constituie un abuz de drept.

Aplicarea legii, în

litera și spiritul ei, este o necesitate de interes public, și de aceea, actele

juridice săvârșite în frauda legii sunt sancționate cu nulitate absolută.

S-a reținut, astfel,

că instanța are a analiza pe calea dreptului comun dacă s-au respectat

reglementările legii cadru, la emiterea dispozițiilor de restituire a

imobilului în discuție.

Conform dispozițiilor

art. 21, 22 și 25 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica

"persoana juridică deținătoare", solicitând restituirea în natură a

imobilului, aceasta din urmă fiind obligată să se pronunțe prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată.

În cauza pendinte,

"persoana juridică deținătoare" a imobilului nu este ceea care a emis

dispoziția de restituire.

Conform Hotărârii

Guvernului nr. 463 din 29 iunie 1995 imobilul situat în orașul Huși - casă

compusă din parter, în suprafață de 311 mp, trece din patrimoniul societății

comerciale V. SA în proprietatea publică a statului și în administrarea

Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române în vederea funcționării Episcopiei

Romanului și Hușilor.

Pârâtul invocă faptul

că nu cunoștea, la momentul depunerii notificării, care era deținătorul

imobilului conform Legii nr. 10/2001.

Potrivit

dispozițiilor art. 28 din legea-cadru, în cazul în care persoana îndreptățită

nu cunoaște deținătorul unui imobil solicitat, notificarea se trimite primăriei

în a cărei rază se află imobilul (așa cum pârâtul, de altfel, a și făcut).

În termen de 30 de

zile, persoana notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și

să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare ale acesteia.

Din înscrisurile

existente la dosar, Primăria Municipiului Huși, notificată, cunoștea cine este

deținătorul imobilului, cu atât mai mult cu cât nu a avut niciodată în

proprietate sau în administrare imobilul în discuție

Astfel că soluția

legală reglementată de art. 28 al Legii nr. 10/2001 impunea informarea

pârâtului despre faptul că imobilul este în administrarea Episcopiei Romanului

și Hușilor, dar, cu toate acestea, Primarul Municipiului Iași emite dispoziție

de restituire în natură.

Ca atare, instanța de

fond a apreciat că acest motiv este suficient pentru constatarea nulității

absolute a dispoziției contestate.

S-a mai reținut că,

potrivit art. 3 din Legea 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii

constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Față de prevederile

3.1 din Normele Metodologice, sarcina probei deținerii proprietății incumbă

persoanei care pretinde dreptul (potrivit principiului actori incumbit

probatio).

Cu întregul material

probator pârâții au dovedit deținerea imobilului în discuție anterior preluării

abuzive, dar cu titlu de detentor precar, și nu ca proprietar.

Nu există niciun act

translativ de proprietate care să probeze că pârâtul V.D. - în prezent decedat

- a fost proprietarul imobilului situat în Huși.

Conform art. 1191 C.

civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma

de 250 RON (cum este cazul în speță) nu se poate face decât printr-un act

autentic sau prin act sub semnătură privată, astfel că nu se va primi niciodată

o dovada prin martori, în contra sau peste ce cuprinde actul. Deținătorul

bunului nu poate invoca, în apărarea sa, simplul fapt al posesiei.

De asemenea, conform

art. 1203 C. civ., judecătorul nu poate recurge la prezumții decât numai în

limita probei testimoniale, adică până la suma de 250 RON.

S-a reținut, astfel,

că simplele prezumții invocate pentru dovedirea proprietății nu au nicio

valoare.

Față de

considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că, la emiterea

dispozițiilor de restituire, au fost încălcate dispozițiile art. 3 și 22 din

Legea nr. 10/2001, în condițiile în care înscrisurile depuse la dosar nu fac

dovada proprietății.

În ceea ce privește

construcțiile, având în vedere raportul de expertiză, faptul că aria

desfășurată a corpului de clădire adăugat pe verticală nu însumează peste 100%

din aria desfășurată inițial, ci doar un procent de 97,22%, instanța a apreciat

că, prin dispoziția de restituire, nu au fost încălcate prevederile art. 19 din

Legea nr. 10/2001.

Instanța de fond a

mai reținut că nu s-au încălcat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001

conform cărora în cazul în care numai o parte dintre foștii proprietari au

solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai

la cotele ideale aferente acestora.

Restituindu-se doar

2/3 din imobil fără a se individualiza lotul, dispoziția este lipsită de

eficacitate juridică nefiind posibilă punerea ei în executare.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel pârâții V.C.G., V.I., V.M., M.L., V.D. și Primarul

Municipiului Huși, iar, prin Decizia civilă nr. 64 din 7 septembrie 2011 a

Curții de Apel Bacău, au fost respinse apelurile pentru următoarele

considerente:

Reclamanta M.S.F. a

solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire din 29

aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Huși, întrucât au fost încălcate

dispoziții imperative din Legea nr. 10/2001, respectiv faptul că nu au fost

respectate dispozițiile art. 20 - 22 și 27 din Legea nr. 10/2001 republicată,

că pârâtul V.D. nu a făcut dovada că este persoana îndreptățită la restituirea

imobilului solicitat, respectiv nu a făcut dovada proprietății, și că nu au

fost respectate dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Instanța de fond a

constatat nulitatea dispoziției de restituire din 29 aprilie 2004, reținând că

au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 21, 22 și 25 din Legea nr.

10/2001, dispoziții ce privesc autoritatea competentă a emite dispoziție pentru

soluționarea notificării formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În cauză, notificarea

a fost transmisă spre soluționare Primăriei Huși și, deși aceasta nu era

deținătoarea imobilelor solicitate a fi restituite (art. 21 (2) din Legea nr.

10/2001 republicată) a emis totuși dispoziția de restituire, ce este contestată

în prezentul litigiu.

Întreg probatoriul

administrat sub acest aspect face dovada faptului că imobilele solicitate sunt

deținute de reclamanta M.S.F., cea căreia, potrivit art. 22 din Legea nr.

10/2001 republicată, îi revine, astfel, competența de soluționare a notificării

formulată de pârâtul V.D..

Tribunalul a reținut

că acest motiv este suficient pentru constatarea nulității dispoziției

contestate, însă examinează și celelalte critici aduse de reclamantă, respectiv

nedovedirea calității de proprietar și imposibilitatea restituirii în natură a

imobilului construcție.

Sub acest aspect,

instanța de apel a reținut că emiterea dispoziției contestate de către

autoritatea necompetentă, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atrage

nulitatea absolută a actului în cauză și impune reluarea procedurii

administrative (art. 28 din Legea nr. 10/2001 republicată), procedură în cadrul

căreia autoritatea competentă va soluționa notificarea și va verifica toate

condițiile impuse de legea specială și se va pronunța în consecință.

Așadar, fiind

reglementată o procedură specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, s-a apreciat

că revine autorității competente obligația de soluționare a notificării, ce se

va pronunța atât asupra calității de proprietar, cât și a posibilității de

restituire în natură a imobilului construcție, urmând ca dispoziția emisă să

poată fi contestată în instanță, conform dispozițiilor legii speciale.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs pârâții V.C.G., V.I., V.M., M.L., V.D. și Primarul

Municipiului Huși, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei, spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Criticile aduse de

recurenții pârâți hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub

următoarele aspecte, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținându-se încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001.

O altă critică

vizează considerentele hotărârii, în condițiile în care, deși se constată că

entitatea deținătoare este alta decât cea emitentă a actului de retrocedare,

totuși nu se face nici un demers legal pentru a obliga pe emitent să înainteze

documentația unității deținătoare, iar, în sarcina entității deținătoare, nu

este stabilită nici măcar obligația de a se conforma procedurilor de

restituire, astfel cum sunt ele reglementate prin Legea nr. 10/2001.

În aceeași idee, se

mai învederează faptul că, deși, în motivarea hotărârii, se reține că se impune

reluarea procedurii administrative (art. 28 din Legea nr. 10/2001), totuși

această obligație nu se regăsește și în dispozitivul hotărârii.

Recurenții mai

învederează și faptul că, deși au făcut dovada calității de proprietar a

antecesorului lor, totuși instanța de apel nu analizează și acest aspect.

Pârâtul Primarul

Municipiului Huși, prin recursul declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, a susținut nelegalitatea ei în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

invocându-se greșita interpretare și aplicare a legii, în condițiile în care

M.S.F. nu a avut titlu de proprietară, ci doar de administrarea imobilului din

litigiu, așa cum rezultă din H.G. nr. 460 din 17 iulie 1995.

În ce privește

considerentele hotărârii, se susține că, în mod greșit, au fost reținute

aspectele privind transformările imobilului, câtă vreme aceste transformări

vizează doar podul locuinței, și nu o transformare de 100% a imobilului.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor

art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

M.S.F. a solicitat

constatarea nulității absolute a Dispoziției de restituire nr. 227 din 29

aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Huși, întrucât au fost încălcate

dispoziții imperative din Legea nr. 10/2001, respectiv faptul că nu au fost

respectate dispozițiile art. 20 - 22 și 27 din Legea nr. 10/2001 republicată,

că pârâtul V.D. nu a făcut dovada că este persoana îndreptățită la restituirea

imobilului solicitat, respectiv nu a făcut dovada proprietății și că nu au fost

respectate dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Potrivit art. 22

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana care se consideră îndreptățită la

măsurile reparatorii prevăzute de această lege trebuie să notifice persoana

juridică deținătoare a imobilului pretins.

Persoana juridică

deținătoare, potrivit art. 21 alin. (1) din aceeași lege, este reprezentată de

o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la

care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este

acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă

persoană juridică de drept public.

De asemenea, în cazul

imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea către

persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor ori a

președintelui consiliului județean.

Normele metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 explicitează, în Cap. II, noțiunea de

unitate deținătoare, în sensul că aceasta este fie entitatea cu personalitate

juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau

privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu

personalitatea juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de

titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii.

Instanța de apel a

confirmat soluția Tribunalului, de constatare a nulității absolute a

Dispoziției de restituire nr. 227 din 29 aprilie 2004 emisă de Primarul

Municipiului Huși, reținând că acesta nu era autoritatea competentă să

soluționeze notificarea, în raport de împrejurarea că imobilul este deținut de

M.S.F..

Astfel cum, în mod

corect, a susținut și recurentul pârât Primarul Municipiului Huși, potrivit

art. 1 din H.G. nr. 463 din 29 iunie 1995, s-a aprobat transmiterea fără plată

a imobilului situat în Municipiul Huși, împreună cu terenul aferent, din

patrimoniul SC "V." SA Huși în proprietatea publică a statului și în

administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, în vederea funcționării

Episcopiei Romanului și Hușilor.

Prin urmare, imobilul

menționat în anexa ce face parte integrantă din H.G. nr. 463/1995 se află în

proprietatea publică a statului, iar calitatea de "unitate

deținătoare" nu poate avea, conform dispozițiilor din Cap. II al Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 decât entitatea cu

personalitate juridică, care exercită în numele Statului dreptul de proprietate

publică cu privire la bun.

Or, instanța de apel

nu a identificat care este această entitate, considerând în mod greșit că

reclamanta, doar determinat de faptul că "deține bunul", în sensul că

funcționează în spațiul respectiv, reprezintă și o "unitate

deținătoare" în sensul legii.

De altfel, nu

rezultă, din conținutul actului respectiv sus-menționat, că reclamanta ar fi

chiar și un simplu administrator al imobilului, din moment ce imobilul a fost

dat în administrarea Bisericii Ortodoxe Române, nereieșind în ce modalitate

aceasta din urmă ar fi transmis dreptul de administrare către reclamantă.

De asemenea, dreptul

de administrare nu prezintă, din punct de vedere juridic, identitate cu dreptul

de proprietate publică, calitatea de "unitate deținătoare" în sensul

Legii nr. 10/2001 având, cum s-a arătat deja, entitatea cu personalitate

juridică, care exercită în numele statului dreptul de proprietate publică

asupra imobilului.

În plus, instanțele

anterioare s-au raportat în mod greșit, în determinarea împrejurării că

reclamanta este deținătoarea imobilului, doar la H.G. nr. 463/1995.

Imobilul care face

obiectul acestui act normativ este situat în orașul Huși și este compus din

casă - parter, în suprafață de 311 mp și teren aferent, curte - grădină, în

suprafață de 2841 mp.

Or, prin Dispoziția

de restituire nr. 2277 din 29 aprilie 2004 (al doilea exemplare), pentru care

s-a constatat nulitatea absolută în întregime, s-a dispus restituirea în natură

a suprafeței de teren de 15000 mp.

Instanțele nu au

clarificat cine are calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr.

10/2001 pentru diferența de teren, de 12159 mp, rezultată din scăderea

terenului pentru care s-a emis dispoziția din 2004 (15.000 mp) și terenul

indicat în anexa la H.G. nr. 463/1995 (2841 mp).

De asemenea, nu au

stabilit cât s-a restituit în realitate prin dispoziția din 2004 (15.000 mp sau

300 mp), având în vedere că, la dosar au fost depuse două dispoziții cu același

număr (2277) și din aceeași dată (29 aprilie 2004), dar cu conținut diferit în

ceea ce privește suprafață de teren aferentă construcției (fosta Casă R.), care

a fost restituită în natură.

Prin urmare,

clarificarea tuturor acestor aspecte, care presupun probe pe situația de fapt

în legătură cu suprafața restituită prin dispoziția Primarului municipiului

Huși și unitatea deținătoare a imobilului, ce nu pot fi administrate în recurs,

determină admiterea căilor de atac exercitate de către pârâți și trimiterea

cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Sunt fondate și

criticile recurenților pârâți V. și M. în legătură cu obligația instanței de a

cuprinde, în dispozitivul hotărârii, mențiunea ca reclamanta, în cazul în care

se constată că nu este unitate deținătoare a imobilului solicitat, să trimită

notificarea și înscrisurile anexate acesteia către autoritatea competentă să

soluționeze cererea pârâților.

Astfel, potrivit art.

28 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care notificarea se trimite primăriei în

a cărei rază se află imobilul, motivat de faptul că persoana îndreptățită nu

cunoaște deținătorul imobilului solicitat, în termen de 30 de zile primăria are

obligația să identifice unitatea deținătoare și să comunice notificatorului

datele de identificare a acesteia.

În același sens,

potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dacă persoana juridică

notificată deține numai în parte imobilul pretins prin notificare, va comunica

persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică

deținătoare a celeilalte părți din imobil.

Totodată, va anexa la

comunicare și copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau,

după caz, de administrare.

Potrivit art. 27.1.

din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în cazul în care

persoana juridică notificată nu deține bunurile imobile solicitate, aceasta va

proceda la direcționarea notificării entității învestite cu soluționarea

acesteia, fie unitatea deținătoare a imobilelor, fie entitate învestită cu

soluționarea notificării, după caz.

În același sens va

proceda și în cazul în care persoana juridică notificată deține parte din

imobil, conform art. 27.2. din H.G. nr. 250/2007.

În consecință,

considerând că imobilul este deținut de altă entitate decât cea care a emis

dispoziția de restituire, în speță reclamanta, instanța trebuia să stabilească

în sarcina emitentului dispoziției contestate obligația de a redirecționa

notificarea și actele anexă către unitatea deținătoare.

În vederea

clarificării tuturor aspectelor enunțate mai sus, în legătură cu imobilul (casă

și teren) restituit în natură prin dispoziția contestată și cu autoritatea

competentă să soluționeze notificarea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

cu referire la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri,

va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași

instanță de apel.

Cu ocazia

rejudecării, și în urma stabilirii entității învestite cu soluționarea notificării,

dacă aceasta, chiar și în parte, este o altă persoană juridică decât emitentul

dispoziției contestate, și anume Primarul municipiului Huși, instanța va

menționa în hotărâre și obligația pârâtului arătat, de a redirecționa

notificarea și actele anexate către entitatea respectivă, în vederea asigurării

soluționării cu celeritate a acesteia, în condițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții V.C.G.,

V.I., V.M., M.L., V.D. și Primarul Municipiului Huși împotriva Deciziei civile

nr. 64 din 7 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL