ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6554/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă 2106 din 17 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul 7808/110/2010 au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active, excepția autorității de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei invocate iar pe fond a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M.S.F. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Huși și moștenitorii defuncților V.D. și s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției de restituire din 29 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Huși pe numele pârâtului V.D..

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, ca situație de fapt și de drept, următoarele: Prin încheierea de ședință din 25 iunie 2007 în Dosarul 1101/244/2007, Judecătoria Huși a dispus disjungerea capătului de cerere referitor la constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire din 29 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Huși, formulat de reclamanta M.S.F. în contradictoriu cu pârâtul V.D.. Cauza a primit un nou număr pe rolul Judecătoriei Huși, respectiv 1373/244/2007. Având în vedere că obiectul cauzei de față îl constituie constatarea nulității unei dispoziții emisă de primarul Municipiul Huși, la termenul din 5 noiembrie 2007, instanța a dispus introducerea în citativ, în calitate de pârât, a emitentului acestei dispoziții, respectiv Primarul Municipiului Huși.

Față de prevederile art. 137 C. proc. civ., instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate, și anume excepția lipsei calității procesuale active a M.S.F. și excepția autorității de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei, excepții pe care le-a respins ca nefondate pentru următoarele considerente: Prezenta acțiune are ca temei de drept frauda la lege, care, fiind sancționată cu nulitatea absolută, poate fi promovată de orice persoană ce justifică un interes, astfel că reclamanta, având calitatea de administrator al imobilului în discuție, justifică un astfel de interes. Instanța s-a mai pronunțat, într-adevăr, asupra calității procesuale active a reclamantei într-o altă cauză, și anume în Dosarul nr. 3280/2006, respingând contestația formulată pentru acest considerent.

Pentru a fi însă în prezența autorității de lucru judecat trebuie să fie îndeplinită cerința triplei identități: părți, obiect, cauză. Cum cele două acțiuni au părți diferite (Dosarul cu nr. 3280/2006 - reclamant este Episcopia H., în prezenta cauză reclamantă este "M.S.F."; - obiecte diferite (Dosarul nr. 3280/2006 are ca obiect - contestație la Legea nr. 10/2001, obiectul prezentei acțiuni este constatare nulitate absolută a dispoziției) - cauze diferite (în Dosarul cu nr. 3280/2006, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, prezenta acțiune se întemeiază pe dreptul comun), s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 166 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Dispoziția nr. 2277 din 29 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Huși, art. 1, se restituie lui V.D.

imobilul compus din 2/3 imobil (fosta casă R.) și teren în suprafață de 3000 mp situat în Huși, strada D., având următoarele vecinătăți: N - drum și Șos. H.C., S - teren, SE - V. SA Huși (vie), E - M.S.F., V - cealaltă parte a clădirii. Conform art. 3 din aceeași dispoziție, înscrisul sus-menționat face dovada proprietății imobilului și constituie titlu executoriu. Reclamanta M.S.F. solicită constatarea nulității absolute a titlului de proprietate - Dispoziția de restituire din 29 aprilie 2004 invocând frauda la lege, mai exact nerespectarea normelor imperative ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Un act juridic se socotește săvârșit în frauda legii când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative.

Fiind o încercare de abatere de la finalitatea legii, fraudarea acesteia constituie un abuz de drept. Aplicarea legii, în litera și spiritul ei, este o necesitate de interes public, și de aceea, actele juridice săvârșite în frauda legii sunt sancționate cu nulitate absolută. S-a reținut, astfel, că instanța are a analiza pe calea dreptului comun dacă s-au respectat reglementările legii cadru, la emiterea dispozițiilor de restituire a imobilului în discuție. Conform dispozițiilor art. 21, 22 și 25 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica "persoana juridică deținătoare", solicitând restituirea în natură a imobilului, aceasta din urmă fiind obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată.

În cauza pendinte, "persoana juridică deținătoare" a imobilului nu este ceea care a emis dispoziția de restituire. Conform Hotărârii Guvernului nr. 463 din 29 iunie 1995 imobilul situat în orașul Huși - casă compusă din parter, în suprafață de 311 mp, trece din patrimoniul societății comerciale V. SA în proprietatea publică a statului și în administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române în vederea funcționării Episcopiei Romanului și Hușilor. Pârâtul invocă faptul că nu cunoștea, la momentul depunerii notificării, care era deținătorul imobilului conform Legii nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 28 din legea-cadru, în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul unui imobil solicitat, notificarea se trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul (așa cum pârâtul, de altfel, a și făcut).

În termen de 30 de zile, persoana notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare ale acesteia. Din înscrisurile existente la dosar, Primăria Municipiului Huși, notificată, cunoștea cine este deținătorul imobilului, cu atât mai mult cu cât nu a avut niciodată în proprietate sau în administrare imobilul în discuție Astfel că soluția legală reglementată de art. 28 al Legii nr. 10/2001 impunea informarea pârâtului despre faptul că imobilul este în administrarea Episcopiei Romanului și Hușilor, dar, cu toate acestea, Primarul Municipiului Iași emite dispoziție de restituire în natură. Ca atare, instanța de fond a apreciat că acest motiv este suficient pentru constatarea nulității absolute a dispoziției contestate.

S-a mai reținut că, potrivit art. 3 din Legea 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Față de prevederile 3.1 din Normele Metodologice, sarcina probei deținerii proprietății incumbă persoanei care pretinde dreptul (potrivit principiului actori incumbit probatio). Cu întregul material probator pârâții au dovedit deținerea imobilului în discuție anterior preluării abuzive, dar cu titlu de detentor precar, și nu ca proprietar. Nu există niciun act translativ de proprietate care să probeze că pârâtul V.D. - în prezent decedat - a fost proprietarul imobilului situat în Huși.

Conform art. 1191 C. civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 RON (cum este cazul în speță) nu se poate face decât printr-un act autentic sau prin act sub semnătură privată, astfel că nu se va primi niciodată o dovada prin martori, în contra sau peste ce cuprinde actul. Deținătorul bunului nu poate invoca, în apărarea sa, simplul fapt al posesiei. De asemenea, conform art. 1203 C. civ., judecătorul nu poate recurge la prezumții decât numai în limita probei testimoniale, adică până la suma de 250 RON. S-a reținut, astfel, că simplele prezumții invocate pentru dovedirea proprietății nu au nicio valoare. Față de considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că, la emiterea dispozițiilor de restituire, au fost încălcate dispozițiile art. 3 și 22 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada proprietății.

În ceea ce privește construcțiile, având în vedere raportul de expertiză, faptul că aria desfășurată a corpului de clădire adăugat pe verticală nu însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, ci doar un procent de 97,22%, instanța a apreciat că, prin dispoziția de restituire, nu au fost încălcate prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001. Instanța de fond a mai reținut că nu s-au încălcat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 conform cărora în cazul în care numai o parte dintre foștii proprietari au solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale aferente acestora. Restituindu-se doar 2/3 din imobil fără a se individualiza lotul, dispoziția este lipsită de eficacitate juridică nefiind posibilă punerea ei în executare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții V.C.G., V.I., V.M., M.L., V.D. și Primarul Municipiului Huși, iar, prin Decizia civilă nr. 64 din 7 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, au fost respinse apelurile pentru următoarele considerente: Reclamanta M.S.F. a solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire din 29 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Huși, întrucât au fost încălcate dispoziții imperative din Legea nr. 10/2001, respectiv faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 20 - 22 și 27 din Legea nr. 10/2001 republicată, că pârâtul V.D. nu a făcut dovada că este persoana îndreptățită la restituirea imobilului solicitat, respectiv nu a făcut dovada proprietății, și că nu au fost respectate dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Instanța de fond a constatat nulitatea dispoziției de restituire din 29 aprilie 2004, reținând că au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 21, 22 și 25 din Legea nr. 10/2001, dispoziții ce privesc autoritatea competentă a emite dispoziție pentru soluționarea notificării formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. În cauză, notificarea a fost transmisă spre soluționare Primăriei Huși și, deși aceasta nu era deținătoarea imobilelor solicitate a fi restituite (art. 21 (2) din Legea nr. 10/2001 republicată) a emis totuși dispoziția de restituire, ce este contestată în prezentul litigiu. Întreg probatoriul administrat sub acest aspect face dovada faptului că imobilele solicitate sunt deținute de reclamanta M.S.F., cea căreia, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, îi revine, astfel, competența de soluționare a notificării formulată de pârâtul V.D..

Tribunalul a reținut că acest motiv este suficient pentru constatarea nulității dispoziției contestate, însă examinează și celelalte critici aduse de reclamantă, respectiv nedovedirea calității de proprietar și imposibilitatea restituirii în natură a imobilului construcție. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că emiterea dispoziției contestate de către autoritatea necompetentă, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atrage nulitatea absolută a actului în cauză și impune reluarea procedurii administrative (art. 28 din Legea nr. 10/2001 republicată), procedură în cadrul căreia autoritatea competentă va soluționa notificarea și va verifica toate condițiile impuse de legea specială și se va pronunța în consecință.

Așadar, fiind reglementată o procedură specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că revine autorității competente obligația de soluționare a notificării, ce se va pronunța atât asupra calității de proprietar, cât și a posibilității de restituire în natură a imobilului construcție, urmând ca dispoziția emisă să poată fi contestată în instanță, conform dispozițiilor legii speciale. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții V.C.G., V.I., V.M., M.L., V.D. și Primarul Municipiului Huși, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiași instanțe. Criticile aduse de recurenții pârâți hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținându-se încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001. O altă critică vizează considerentele hotărârii, în condițiile în care, deși se constată că entitatea deținătoare este alta decât cea emitentă a actului de retrocedare, totuși nu se face nici un demers legal pentru a obliga pe emitent să înainteze documentația unității deținătoare, iar, în sarcina entității deținătoare, nu este stabilită nici măcar obligația de a se conforma procedurilor de restituire, astfel cum sunt ele reglementate prin Legea nr. 10/2001. În aceeași idee, se mai învederează faptul că, deși, în motivarea hotărârii, se reține că se impune reluarea procedurii administrative (art. 28 din Legea nr. 10/2001), totuși această obligație nu se regăsește și în dispozitivul hotărârii.

Recurenții mai învederează și faptul că, deși au făcut dovada calității de proprietar a antecesorului lor, totuși instanța de apel nu analizează și acest aspect. Pârâtul Primarul Municipiului Huși, prin recursul declarat împotriva hotărârii instanței de apel, a susținut nelegalitatea ei în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita interpretare și aplicare a legii, în condițiile în care M.S.F. nu a avut titlu de proprietară, ci doar de administrarea imobilului din litigiu, așa cum rezultă din H.G. nr. 460 din 17 iulie 1995. În ce privește considerentele hotărârii, se susține că, în mod greșit, au fost reținute aspectele privind transformările imobilului, câtă vreme aceste transformări vizează doar podul locuinței, și nu o transformare de 100% a imobilului.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: M.S.F. a solicitat constatarea nulității absolute a Dispoziției de restituire nr. 227 din 29 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Huși, întrucât au fost încălcate dispoziții imperative din Legea nr. 10/2001, respectiv faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 20 - 22 și 27 din Legea nr. 10/2001 republicată, că pârâtul V.D. nu a făcut dovada că este persoana îndreptățită la restituirea imobilului solicitat, respectiv nu a făcut dovada proprietății și că nu au fost respectate dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana care se consideră îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de această lege trebuie să notifice persoana juridică deținătoare a imobilului pretins. Persoana juridică deținătoare, potrivit art. 21 alin. (1) din aceeași lege, este reprezentată de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public. De asemenea, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor ori a președintelui consiliului județean.

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 explicitează, în Cap. II, noțiunea de unitate deținătoare, în sensul că aceasta este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitatea juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii. Instanța de apel a confirmat soluția Tribunalului, de constatare a nulității absolute a Dispoziției de restituire nr. 227 din 29 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Huși, reținând că acesta nu era autoritatea competentă să soluționeze notificarea, în raport de împrejurarea că imobilul este deținut de M.S.F..

Astfel cum, în mod corect, a susținut și recurentul pârât Primarul Municipiului Huși, potrivit art. 1 din H.G. nr. 463 din 29 iunie 1995, s-a aprobat transmiterea fără plată a imobilului situat în Municipiul Huși, împreună cu terenul aferent, din patrimoniul SC "V." SA Huși în proprietatea publică a statului și în administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, în vederea funcționării Episcopiei Romanului și Hușilor. Prin urmare, imobilul menționat în anexa ce face parte integrantă din H.G. nr. 463/1995 se află în proprietatea publică a statului, iar calitatea de "unitate deținătoare" nu poate avea, conform dispozițiilor din Cap. II al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 decât entitatea cu personalitate juridică, care exercită în numele Statului dreptul de proprietate publică cu privire la bun.

Or, instanța de apel nu a identificat care este această entitate, considerând în mod greșit că reclamanta, doar determinat de faptul că "deține bunul", în sensul că funcționează în spațiul respectiv, reprezintă și o "unitate deținătoare" în sensul legii. De altfel, nu rezultă, din conținutul actului respectiv sus-menționat, că reclamanta ar fi chiar și un simplu administrator al imobilului, din moment ce imobilul a fost dat în administrarea Bisericii Ortodoxe Române, nereieșind în ce modalitate aceasta din urmă ar fi transmis dreptul de administrare către reclamantă. De asemenea, dreptul de administrare nu prezintă, din punct de vedere juridic, identitate cu dreptul de proprietate publică, calitatea de "unitate deținătoare" în sensul Legii nr. 10/2001 având, cum s-a arătat deja, entitatea cu personalitate juridică, care exercită în numele statului dreptul de proprietate publică asupra imobilului.

În plus, instanțele anterioare s-au raportat în mod greșit, în determinarea împrejurării că reclamanta este deținătoarea imobilului, doar la H.G. nr. 463/1995. Imobilul care face obiectul acestui act normativ este situat în orașul Huși și este compus din casă - parter, în suprafață de 311 mp și teren aferent, curte - grădină, în suprafață de 2841 mp. Or, prin Dispoziția de restituire nr. 2277 din 29 aprilie 2004 (al doilea exemplare), pentru care s-a constatat nulitatea absolută în întregime, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 15000 mp. Instanțele nu au clarificat cine are calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 pentru diferența de teren, de 12159 mp, rezultată din scăderea terenului pentru care s-a emis dispoziția din 2004 (15.000 mp) și terenul indicat în anexa la H.G.

nr. 463/1995 (2841 mp). De asemenea, nu au stabilit cât s-a restituit în realitate prin dispoziția din 2004 (15.000 mp sau 300 mp), având în vedere că, la dosar au fost depuse două dispoziții cu același număr (2277) și din aceeași dată (29 aprilie 2004), dar cu conținut diferit în ceea ce privește suprafață de teren aferentă construcției (fosta Casă R.), care a fost restituită în natură. Prin urmare, clarificarea tuturor acestor aspecte, care presupun probe pe situația de fapt în legătură cu suprafața restituită prin dispoziția Primarului municipiului Huși și unitatea deținătoare a imobilului, ce nu pot fi administrate în recurs, determină admiterea căilor de atac exercitate de către pârâți și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Sunt fondate și criticile recurenților pârâți V. și M. în legătură cu obligația instanței de a cuprinde, în dispozitivul hotărârii, mențiunea ca reclamanta, în cazul în care se constată că nu este unitate deținătoare a imobilului solicitat, să trimită notificarea și înscrisurile anexate acesteia către autoritatea competentă să soluționeze cererea pârâților. Astfel, potrivit art. 28 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care notificarea se trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, motivat de faptul că persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul imobilului solicitat, în termen de 30 de zile primăria are obligația să identifice unitatea deținătoare și să comunice notificatorului datele de identificare a acesteia.

În același sens, potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dacă persoana juridică notificată deține numai în parte imobilul pretins prin notificare, va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobil. Totodată, va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. Potrivit art. 27.1. din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în cazul în care persoana juridică notificată nu deține bunurile imobile solicitate, aceasta va proceda la direcționarea notificării entității învestite cu soluționarea acesteia, fie unitatea deținătoare a imobilelor, fie entitate învestită cu soluționarea notificării, după caz.

În același sens va proceda și în cazul în care persoana juridică notificată deține parte din imobil, conform art. 27.2. din H.G. nr. 250/2007. În consecință, considerând că imobilul este deținut de altă entitate decât cea care a emis dispoziția de restituire, în speță reclamanta, instanța trebuia să stabilească în sarcina emitentului dispoziției contestate obligația de a redirecționa notificarea și actele anexă către unitatea deținătoare. În vederea clarificării tuturor aspectelor enunțate mai sus, în legătură cu imobilul (casă și teren) restituit în natură prin dispoziția contestată și cu autoritatea competentă să soluționeze notificarea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. Cu ocazia rejudecării, și în urma stabilirii entității învestite cu soluționarea notificării, dacă aceasta, chiar și în parte, este o altă persoană juridică decât emitentul dispoziției contestate, și anume Primarul municipiului Huși, instanța va menționa în hotărâre și obligația pârâtului arătat, de a redirecționa notificarea și actele anexate către entitatea respectivă, în vederea asigurării soluționării cu celeritate a acesteia, în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții V.C.G., V.I., V.M., M.L., V.D. și Primarul Municipiului Huși împotriva Deciziei civile nr. 64 din 7 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL