ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5942/2010

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 22 martie 2010, Primăria comunei Șoimuș

a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1303 din 26 februarie

2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

proprietate intelectuală în Dosarul nr. 41/97/2003.

Motivele contestației

în anulare au fost formulate ulterior, fiind depuse la dosar la data de 4

noiembrie 2010.

Invocând dispozițiile

art. 318 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că, prin Decizia civilă nr.

123/A din 22 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de

P.M.A. și N.S.G. împotriva Sentinței civile nr. 242/2008 a Tribunalului

Hunedoara, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat primăria să

restituie în natură către reclamanți terenul în suprafață de 6020 mp, înscris

în CF Șoimuș.

Prin Decizia nr. 1303

din 26 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală a respins recursul declarat de Primăria comunei

Șoimuș, cu motivarea că apărarea privind terenul aferent grădiniței ar fi

inadmisibilă, deoarece, prin Decizia civilă nr. 5284 din 30 mai 2006 a

instanței supreme întreg terenul a fost vizat de retrocedare.

Contestatoarea a

arătat că instanța de recurs a omis să mai cerceteze concret dacă era posibilă

sau nu retrocedarea terenul aferent localului grădiniței și anexelor, invocând

o pretinsă autoritate de lucru judecat, derivată din soluția dată prin Decizia

civilă nr. 5284/2006 a Înaltei Curți, fiind aplicabile dispozițiile art. 318 C.

proc. civ.

În realitate, a

susținut contestatoarea, prin dispozitivul deciziei instanței supreme s-a

dispus restituirea în natură doar a localului școlii, nu și a grădiniței, care

era exclusă de la restituire, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin dispozitivul

Deciziei civile nr. 5284/2006, Înalta Curte a obligat "pe pârâți să

restituie reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul școală din

comuna Șoimuș", iar prin încheierea din 25 septembrie 2007, instanța

supremă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de

reclamanți, cu motivarea că, în ceea ce privește limitele retrocedării,

considerentele deciziei sunt clare și explicite, reclamanții urmând să

primească despăgubiri conform Legii nr. 1/2000.

Contestatoarea a mai

susținut că instanța de recurs nu a observat că încheierea prin care s-a

respins cererea de îndreptare a erorii materiale era depusă la dosarul cauzei,

pentru că, dacă ar fi fost luată în considerare, cel puțin terenul aferent

grădiniței nu putea fi restituit.

Analizând contestația

în anulare formulată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru

cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 318 C.

proc. civ., hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în

anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În cauză, prin

Decizia civilă nr. 1303 din 26 februarie 2010, Înalta Curte a respins ca

nefondat recursul declarat de pârâta Primăria comunei Șoimuș împotriva Deciziei

nr. 2b/K din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Prin motivele de

recurs formulate, Primăria comunei Șoimuș criticase soluția Curții de Apel Alba

Iulia, arătând că s-a încălcat puterea lucrului judecat, deoarece prin Decizia

civilă nr. 5284/2006 s-a restituit imobilul școală, reținându-se că pentru

terenul aferent reclamanții au fost trecuți în anexa 39 pentru acordare de

despăgubiri potrivit Legii nr. 18/1991.

Cu privire la aceste

critici, instanța supremă, prin decizia atacată, a reținut că decizia instanței

de apel nu numai că nu a încălcat puterea lucrului judecat, dar a fost

pronunțată în scopul respectării efectelor Deciziei civile nr. 5284/2006 a

Înaltei Curți.

Instanța de recurs a

mai arătat, în ceea ce privește restituirea în natură a terenului în suprafață

de 6020 mp, că Decizia civilă nr. 5284/2006 a vizat și terenul aflat în posesia

școlii, reclamanții urmând să primească despăgubiri potrivit art. 17 din Legea

nr. 1/2000 doar pentru acele parcele de teren care nu sunt disponibile și care

exced suprafața de 6020 mp teren.

Instanța supremă a

mai constatat că apărarea Primăriei comunei Șoimuș referitoare la existența

unei clădiri noi pe terenul în suprafață de 6020 mp, cu destinația de

grădiniță, este inadmisibilă, deoarece Decizia civilă nr. 5284/2006 a Înaltei

Curți a vizat întreaga suprafață de teren de 6020 mp, fără a rezulta formularea

vreunei apărări cu acest conținut în acel proces.

Se constată, așadar,

că instanța de recurs nu a omis să se pronunțe asupra vreunui motiv de recurs

iar dezlegarea dată în cauză nu este rezultatul unei greșeli materiale.

Astfel, instanța de

recurs nu avea cum să analizeze în concret posibilitatea restituirii în natură

a terenului aferent grădiniței și anexelor din moment ce a reținut existența

puterii lucrului judecat, pe care, așa cum s-a arătat, chiar pârâta a invocat-o

prin motivele de recurs.

De asemenea, instanța

de recurs a avut în vedere și încheierea din 25 septembrie 2007, dată de Înalta

Curte, prin care s-a respins ca nefondată cererea de lămurire a Deciziei civile

nr. 5284 din 30 mai 2006 a instanței supreme, cu motivarea că decizia cuprinde

considerente clare și explicite și a păstrat celelalte dispoziții ale Sentinței

civile nr. 2151/2002 a Tribunalului Hunedoara.

Cu privire la acest aspect, instanța de recurs a

reținut că în mod corect instanța de apel a considerat că referirea din

motivarea Deciziei nr. 5284/2006 a Înaltei Curți la alte parcele de la același

număr topografic, ce nu pot fi restituite în natură, vizează suprafețele

deținute de persoane fizice, terți față de proces.

Față de cele mai sus

expuse, contestația în anulare este nefondată, motiv pentru care va fi

respinsă.

Având în vedere și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată către intimați, în cuantumul dovedit prin

înscrisurile aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge ca nefondată

contestația în anulare formulată de Primăria comunei Șoimuș împotriva Deciziei

nr. 1303 din 26 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Obligă pe

contestatoare la 1.780 RON cheltuieli de judecată către intimații N.S.G. și

P.M.A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - CL