ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2103/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2103/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă Deciziei nr. 241A din

data de 17 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți S.R.,

M.M.P. și S.M.M. împotriva Sentinței civile nr. 204 din 6 februarie 2013,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în contradictoriu cu

intimații - pârâți SC T.G. DDBB SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și

Mărci.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

III-a civilă la data de 30 iunie 2006, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe

pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci solicitând instanței

pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună:

brevetului de invenție 115311 retipărit „Inductor rotativ de mașină electrică,

cu magneți permanenți și circuit magnetic variabil”, obținut în urma revocării

parțiale de către O.S.I.M. a B.I. 115311 inițial, motivat de faptul că obiectul

invenției nu este un inductor, ci un dispozitiv centrifugal și de faptul că s-a

făcut o greșită aplicare a regulii 37 (6) din H.G. nr. 152/1992;

brevetului de invenție 115311 inițial, motivat de nerespectarea condițiilor

pentru existența unei invenții brevetabile conform, art. 7 - 11 din Legea nr.

64/1991 combinat cu regula 10;

corectă și repunerea în drepturi a conținutului descrierii și revendicărilor

făcute pe baza figurilor 1 - 9 a CBI 92-01024 din 23 iulie 1992, îngrădit cu

scopul vădit ca soluția invenției să fie atribuită CBI 97-01050.

Ulterior s-a dispus

introducerea în cauză a SC ICPE - I.C.M.E. SA București, iar la data de 23

ianuarie 2007 a fost admisă excepția inadmisibilității capătului 3 din cererea

de chemare în judecată, având ca obiect reformularea corectă și repunerea în

drepturi a conținutului descrierii și revendicărilor.

Prin Sentința civilă

nr. 601 din 1 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins

cererea reclamantului ca fiind rămasă fără obiect, constatându-se că titularul

brevetului 115311 a fost decăzut din drepturile ce decurg din brevet ca urmare

a neplății taxelor de menținere în vigoare a brevetului pentru perioada 1997 -

2008.

Prin Decizia civilă

nr. 43 din 24 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul formulat de

reclamantul S.M., fiind considerată greșit respinsă cererea ca fiind lipsită de

obiect; prin aceeași decizie s-a statuat că excepția inadmisibilității

capătului 3 al cererii de chemare în judecată a fost corect soluționată.

În rejudecare, prin

Sentința civilă nr. 526 din 7 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a

III-a civilă a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la

capătul 1 de cerere, având ca obiect anularea brevetului de invenție 115311

retipărit și a respins acest capăt de cerere pentru autoritate de lucru

judecat; a admis excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere, având ca

obiect anularea brevetului de invenție 115311 inițial și a respins ca

inadmisibil acest capăt de cerere.

În esență, tribunalul

a reținut autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1352 din 19

septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă cu privire la

capătul 1 al prezentei cereri de chemare în judecată, respectiv anularea

brevetului 115311 retipărit; s-a constatat inadmisibilitatea capătului 2 al

cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea brevetului 115311

inițial, deoarece reclamantul avea o altă cale de atac, cererea de revocare, pe

care, de altfel, a și folosit-o; în ceea ce privește capătul 3 al acțiunii

inițiale, instanța a apreciat că această cerere a fost soluționată irevocabil

în primul ciclu procesual prin admiterea excepției inadmisibilității,

tribunalul nemaifiind învestit cu această cerere în rejudecare.

Prin Decizia civilă

nr. 245A din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de

apelantul-reclamant, a desființat în parte sentința apelată și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe, doar în ceea ce privește capătul de cerere

care privește anularea brevetului de invenție 115311 retipărit în raport de

prevederile Regulilor nr. 24, 13 alin. (1), lit. a), d), f), 15 alin. (2) lit.

a) din H.G. nr. 152/1992, respectiv art. 44 și art. 60 din Legea nr. 64/1991

combinate cu regulile 7 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 152/1992; au fost

păstrate dispozițiile privind admiterea excepțiilor autorității de lucru

judecat pentru celelalte cauze de nulitate ale brevetului nr. 115311 retipărit

și inadmisibilității capetelor 1 și 3 din cererea de chemare în judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 611 din 3 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă a admis recursul declarat de recurentul S.M. împotriva deciziei

sus-menționate, a modificat în parte decizia și a trimis cauza spre rejudecarea

cererii de anulare a brevetului retipărit; au fost păstrate celelalte

dispoziții ale deciziei și sentinței; a fost respins ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC ICPE - I.C.M.E. SA București.

La rejudecarea

cauzei, urmare decesului reclamantului S.M., au fost introduși în cauză

moștenitorii acestuia, respectiv S.R., M.M.P. și S.M.M.

Prin Sentința civilă

nr. 204 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a

respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect anularea brevetului retipărit,

reținându-se următoarele motive:

Obiectul cererii cu care

a fost învestit tribunalul în rejudecare, constă numai în soluționarea

capătului 1 al cererii inițiale, respectiv cererea având ca obiect anularea

brevetului de invenție nr. 115311 retipărit, lucru care rezultă din

dispozitivul deciziei de recurs pronunțată în cauză.

În cadrul procedurii

anterioare de revocare a brevetului, declanșată de același reclamant,

finalizată prin Sentința civilă nr. 1352 pronunțată la data de 19 septembrie

2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000, a

fost analizată irevocabil existența condițiilor de brevetabilitate raportat la

anterioritatea pretinsă de reclamant, dată de propria cerere de brevet; în acea

cauză a fost efectuată o expertiză tehnică, concluzia instanței, cu caracter

irevocabil, concluziile fiind în sensul existenței noutății și a îndeplinirii

condițiilor de brevetabilitate conform art. 7 - 10 din Legea nr. 64/1991,

acestea fiind motivele de nulitate reiterate și în prezenta cerere de chemare

în judecată.

În al doilea ciclu

procesual s-a stabilit prin Decizia civilă nr. 611 din 3 februarie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă că nu există autoritate de

lucru judecat, cât timp obiectul celor două cereri este strict formal diferit:

cererea soluționată prin Sentința civilă nr. 1352 pronunțată la data de 19

septembrie 2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosar nr.

6954/2000 a avut ca obiect revocare brevet, în vreme ce prezenta cerere de

chemare în judecată are ca obiect nulitate.

Reținând că această

soluție se impune cu puterea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. și reținând

și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut lipsa autorității de

lucru judecat exclusiv prin prisma lipsei identității formale a obiectului

celor două acțiuni, tribunalul a constatat că nu poate fi ignorată puterea de

lucru judecat a Sentinței civile nr. 1352 pronunțată la data de 19 septembrie

2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000,

neputându-se ca într-un litigiu ulterior (fie și cu un alt obiect al acțiunii)

să se statueze în mod diferit asupra unor aspecte asupra cărora s-a pronunțat

în mod irevocabil o altă instanță judecătorească.

Tribunalul a reținut

că, în ceea ce privește motivele de nulitate privind inexistența noutății și a

condițiilor de brevetabilitate prevăzute de dispozițiile art. 7 - 11 din Legea

nr. 64/1991, cererea este neîntemeiată, impunându-se cu putere de lucru judecat

analiza făcut de instanță în mod irevocabil prin Sentința civilă nr. 1352

pronunțată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul București, secția a

III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000, între aceleași părți.

În subsidiar, ca

argument al netemeiniciei, tribunalul a reținut concluziile raportului de

expertiză întocmit în primul ciclu procesual, probă câștigată cauzei, în sensul

că, analizând în paralel revendicările brevetului retipărit contestat și

revendicările depozitului invocat de reclamant pentru dovedirea anteriorității,

s-a constatat că acesta din urmă nu conține o anterioritate distrugătoare de

noutate sau de activitate inventivă și că după revocarea parțială a brevetului

inițial nu mai există nicio suprapunere peste oricare din revendicările

reclamantului.

Cercetând argumentele

invocate, Tribunalul a constatat neîntemeiate și celelalte motive de nulitate,

ce vizau încălcarea Regulilor 7, 13 alin. (1) lit. a), lit. d), lit. f), 15 și

24 din H.G. nr. 152/1992.

Instanța de apel a

reținut următoarele considerente în analiza criticilor formulate împotriva

sentinței primei instanțe:

În ceea ce privește

raportul de expertiză criticat, tribunalul a arătat în mod expres că acesta a

constituit doar un motiv subsidiar pentru respingerea cererii de anulare a

brevetului de invenție nr. 115311 retipărit, argumentul principal fiind acela

al puterii de lucru judecat al analizei făcute în mod irevocabil prin Sentința

civilă nr. 1352 pronunțată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul

București, secția a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000, între aceleași părți,

dosar ce a avut ca obiect revocarea aceluiași brevet.

Or, cu privire la

acest argument, apelanții-reclamanți nu au formulat critici, iar în aplicarea

art. 292 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a constatat că raționamentul juridic

al primei instanțe a fost unul corect sub aspectul distincției dintre autoritatea

de lucru judecat, ce presupune o identitate formală de părți, obiect și cauză,

și puterea de lucru judecat, ce are în vedere constatările din cuprinsul unei

hotărâri irevocabile pronunțate între părți cu privire la chestiuni ce

constituie atât motive de revocare, cât și motive de anulare a unui brevet.

Câtă vreme printr-o hotărâre irevocabilă pronunțată între aceleași părți s-a

constatat îndeplinirea condițiilor de brevetabilitate prin raportare la

anterioritatea pretinsă de reclamant, dată de propria cerere de brevet,

instanța învestită cu acțiunea în nulitatea brevetului pentru pretinsa

neîndeplinire a acelorași condiții de brevetabilitate, acțiune cu aceleași

părți, nu ar putea pronunța o soluție contrară celei dintâi.

Soluția primei

instanțe respectă, de asemenea, prevederile art. 315 C. proc. civ., întrucât

ceea ce s-a reținut într-un ciclu procesual anterior de către Înalta Curte a

fost lipsa autorității de lucru judecat, prin prisma lipsei de identitate între

acțiunea în revocare și cea în anulare a brevetului. Or, astfel cum s-a arătat

mai sus, chestiunea distinctă a puterii de lucru judecat nu a fost analizată

până în prezent în dosar.

În ceea ce privește

raportul de expertiză întocmit în fața tribunalului la judecata în fond într-un

ciclu procesual anterior, avut în vedere de instanța de fond ca argument

subsidiar pentru respingerea cererii, s-a constatat, argumentat, că sunt

neîntemeiate criticile apelanților.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții S.R., S.M.M., M.M.P., criticând-o pentru

următoarele motive:

solicitat instanțelor să analizeze condițiile de valabilitate a brevetelor a

căror anulare se solicită prin prisma cererilor de brevet și nu a brevetelor.

Nu pot exista două

brevete identice, însă trebuie verificate condițiile de valabilitate ale

cererilor de brevet care stau la baza eliberării brevetelor, prin acestea

revendicându-se aceeași elemente.

București a respins cererea fără a se supune dispozițiilor instanței de recurs

în a analiza valabilitatea brevetului de invenție 115311 retipărit.

Chiar dacă Înalta

Curte a reținut că nu există autoritate de lucru judecat prin prisma

identității formale a celor 2 acțiuni, acesta a constatat ca nu poate fi

ignorată puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1352/2001 pronunțată

de Tribunalul București în Dosarul 6954/2000.

puterea de lucru judecat, reține instanța de apel că nu ar fi formulat critici,

deși acesta a fost motivul principal pentru care instanța de fond a respins

acțiunea.

Se subliniază sub

acest aspect că instanța de fond cât și instanța de apel nu putea trece peste

dispozițiile instanței de recurs, respectiv motivul pentru care fusese casată

cauza și trimisă spre rejudecare.

Totodată, instanța de

apel este o instanță de control judiciar cu caracter devolutiv, aceasta fiind

obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, iar motivele de ordine

publică, chiar dacă nu au fost arătate de parte, se analizează din oficiu.

Motivarea instanței

de apel cum că raționamentul juridic al primei instanțe a fost unul corect sub

aspectul distincției dintre autoritate de lucru judecat, ce presupune o

identitate formală de părți, obiect și cauză și cuprinsul unei hotărâri

irevocabile pronunțate între părți, fiind îndeplinite prevederile art. 315 C.

proc. civ., întrucât ICCJ nu a analizat puterea de lucru judecat, nu este

legală.

Față de acest aspect,

puterea de lucru judecat nu este o veritabilă excepție procesuală la momentul

analizării cauzei, prin menținerea dispozițiilor luate prin hotărâri de către

celelalte instanțe care au analizat cauza sub acest aspect, rămânând irevocabil

stabilită autoritatea de lucru judecat, instanța de apel neputând neglija acest

lucru.

atac s-au încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, în sensul că nu s-a analizat pricina pe fond, ci s-a încercat să se

soluționeze cauza dându-se prioritate excepțiilor invocate de partea adversă,

pe baza unei expertize lovită în parte de nulitate - cu detalierea criticilor

ce vizează modul de soluționare a motivelor de apel aferente, împiedicându-se

dreptul reclamatului la o justă și corectă judecată.

Analizând criticile

formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în

considerarea argumentelor ce succed:

alin. (1) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, în forma în

vigoare la data sesizării instanței (normă menținută și în urma republicărilor)

brevetul de invenție poate fi anulat în tot sau în parte, la cererea unei

persoane interesate, când se constată că la data înregistrării cererii de

brevet de invenție nu erau îndeplinite condițiile pentru existența unei

invenții brevetabile.

Întrucât brevetul de

invenție este vizat de norma legală, este nefondată prima critică, prin care se

solicită verificarea cererilor de acordare a brevetelor și revendicările

formulate prin acestea.

cauzei, cu ocazia rejudecării, instanța de apel era ținută doar de dezlegarea

privind inexistența autorității de lucru judecat, în aplicarea art. 315 C.

proc. civ.

Prin urmare, cum în

mod corect s-a reținut în cauză, instanța putea să analizeze prezumția de lucru

judecat, care este distinctă de excepția lucrului judecat.

Prezumția de lucru

judecat este reglementată ca mijloc de probă, având valoarea unei prezumții,

așa cum rezultă din art. 1200 alin. (4) C. civ., cu caracter absolut între

părți, irefragabil, nefiind primită nicio dovadă împotriva ei, conform art.

1202 alin. (2) C. civ. care arată că „legea, în puterea unei asemenea

prezumții, anulează un act oarecare sau nu dă drept de a se reclama în

judecată”.

Dacă a avut loc o

judecată anterioară între părți, fără a exista identitatea de obiect și cauză,

în cadrul căreia a fost dezlegată o anumită problemă de drept, aceasta se va

impune în judecata ulterioară cu forța prezumției de lucru judecat - ca mijloc

de probă ce face dovada unui anumit mod de rezolvare a unui litigiu anterior,

și nu cu cea a excepției de lucru judecat ce s-ar opune unei noi judecăți. Ceea

ce s-a rezolvat jurisdicțional între părți va fi opus, fără dreptul de a se

administra proba contrarie, într-un proces ulterior, care are legătură cu

chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Excepția lucrului

judecat oricum nu s-ar putea discuta, fiind o chestiune dezlegată prin decizia

de recurs pronunțată anterior în cauză, prin care s-a constatat inexistența

triplei identități de elemente pentru a opera.

ceea ce privește puterea de lucru judecat, s-a reținut de instanța de apel că

nu s-au formulat critici prin cererea de apel, deși acesta a fost motivul

principal pentru care instanța de fond a respins acțiunea, însă s-a analizat

sentința, cu referire la art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Înlăturarea acestuia

considerent al deciziei a fost justificată de către reclamanții-recurenți pe

argumentul că atât instanța de fond cât și instanța de apel nu putea trece

peste dispozițiile instanței de recurs, respectiv motivul pentru care fusese

casată cauza și trimisă spre rejudecare - urmând a fi avute în vedere sub acest

aspect cele arătate mai sus sub pct. 2.

În același context,

reclamanții-recurenți s-au prevalat și de faptul că instanța de apel este o

instanță de control judiciar cu caracter devolutiv, care este obligată să

analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv pentru motivele de ordine publică

din oficiu, chiar dacă acestea nu au fost arătate de parte.

Caracterul devolutiv

al judecății în apel trebuie coroborat însă cu dispozițiile art. 295 alin. (1)

C. proc. civ., care prevăd că instanța de apel va verifica, în limitele cererii

de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță, motivele de ordine publică putând fi invocate din oficiu.

Numai în cazul în

care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind

motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în

fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță, așa cum prevede art. 292

alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește

distincția dintre prezumția lucrului judecat și excepția lucrului judecat

urmează a fi avute în vedere cele reținute mai sus, inclusiv sub aspect

probator.

Considerentele

deciziei sub acest aspect sunt confirmate prin prezenta decizie, în limitele

analizate, în condițiile în care în cererea de recurs nu se regăsesc critici

sub aspectul legalității operării prezumției, respectiv a greșelilor săvârșite

în recunoașterea elementelor acesteia, din perspectiva motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

la justiție, în lumina art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și

Libertăților Omului, nu este un drept absolut, fiind supus unor limitări admise

în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, justificate

și impuse de protejarea și a principiului securității raporturilor juridice,

care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu

trebuie rediscutată.

Criticile referitoare

la valabilitatea raportului de expertiză nu se mai impune a fi analizate, în

condițiile în care argumentul aferent are un caracter subsidiar, iar argumentul

principal a fost confirmat prin prezenta decizie, în considerarea celor

anterior reținute.

Constatând, prin

urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă

aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții S.R., S.M.M., M.M.P. împotriva

Deciziei nr. 241A din data de 17 decembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iulie 2014.

Procesat de GGC - LM