ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2103/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă Deciziei nr. 241A din data de 17 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți S.R., M.M.P. și S.M.M. împotriva Sentinței civile nr. 204 din 6 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în contradictoriu cu intimații - pârâți SC T.G. DDBB SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 30 iunie 2006, reclamantul S.M.

a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună: 1. anularea brevetului de invenție 115311 retipărit „Inductor rotativ de mașină electrică, cu magneți permanenți și circuit magnetic variabil”, obținut în urma revocării parțiale de către O.S.I.M. a B.I. 115311 inițial, motivat de faptul că obiectul invenției nu este un inductor, ci un dispozitiv centrifugal și de faptul că s-a făcut o greșită aplicare a regulii 37 (6) din H.G. nr. 152/1992; 2. anularea brevetului de invenție 115311 inițial, motivat de nerespectarea condițiilor pentru existența unei invenții brevetabile conform, art. 7 - 11 din Legea nr. 64/1991 combinat cu regula 10; 3. reformularea corectă și repunerea în drepturi a conținutului descrierii și revendicărilor făcute pe baza figurilor 1 - 9 a CBI 92-01024 din 23 iulie 1992, îngrădit cu scopul vădit ca soluția invenției să fie atribuită CBI 97-01050.

Ulterior s-a dispus introducerea în cauză a SC ICPE - I.C.M.E. SA București, iar la data de 23 ianuarie 2007 a fost admisă excepția inadmisibilității capătului 3 din cererea de chemare în judecată, având ca obiect reformularea corectă și repunerea în drepturi a conținutului descrierii și revendicărilor.

Prin Sentința civilă nr. 601 din 1 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea reclamantului ca fiind rămasă fără obiect, constatându-se că titularul brevetului 115311 a fost decăzut din drepturile ce decurg din brevet ca urmare a neplății taxelor de menținere în vigoare a brevetului pentru perioada 1997 - 2008. Prin Decizia civilă nr. 43 din 24 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul formulat de reclamantul S.M., fiind considerată greșit respinsă cererea ca fiind lipsită de obiect; prin aceeași decizie s-a statuat că excepția inadmisibilității capătului 3 al cererii de chemare în judecată a fost corect soluționată.

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 526 din 7 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul 1 de cerere, având ca obiect anularea brevetului de invenție 115311 retipărit și a respins acest capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat; a admis excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere, având ca obiect anularea brevetului de invenție 115311 inițial și a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere.

În esență, tribunalul a reținut autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1352 din 19 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă cu privire la capătul 1 al prezentei cereri de chemare în judecată, respectiv anularea brevetului 115311 retipărit; s-a constatat inadmisibilitatea capătului 2 al cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea brevetului 115311 inițial, deoarece reclamantul avea o altă cale de atac, cererea de revocare, pe care, de altfel, a și folosit-o; în ceea ce privește capătul 3 al acțiunii inițiale, instanța a apreciat că această cerere a fost soluționată irevocabil în primul ciclu procesual prin admiterea excepției inadmisibilității, tribunalul nemaifiind învestit cu această cerere în rejudecare.

Prin Decizia civilă nr. 245A din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de apelantul-reclamant, a desființat în parte sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, doar în ceea ce privește capătul de cerere care privește anularea brevetului de invenție 115311 retipărit în raport de prevederile Regulilor nr. 24, 13 alin. (1), lit. a), d), f), 15 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 152/1992, respectiv art. 44 și art. 60 din Legea nr. 64/1991 combinate cu regulile 7 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 152/1992; au fost păstrate dispozițiile privind admiterea excepțiilor autorității de lucru judecat pentru celelalte cauze de nulitate ale brevetului nr. 115311 retipărit și inadmisibilității capetelor 1 și 3 din cererea de chemare în judecată.

Prin Decizia civilă nr. 611 din 3 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă a admis recursul declarat de recurentul S.M. împotriva deciziei sus-menționate, a modificat în parte decizia și a trimis cauza spre rejudecarea cererii de anulare a brevetului retipărit; au fost păstrate celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței; a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC ICPE - I.C.M.E. SA București. La rejudecarea cauzei, urmare decesului reclamantului S.M., au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, respectiv S.R., M.M.P. și S.M.M.

Prin Sentința civilă nr. 204 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect anularea brevetului retipărit, reținându-se următoarele motive: Obiectul cererii cu care a fost învestit tribunalul în rejudecare, constă numai în soluționarea capătului 1 al cererii inițiale, respectiv cererea având ca obiect anularea brevetului de invenție nr. 115311 retipărit, lucru care rezultă din dispozitivul deciziei de recurs pronunțată în cauză.

În cadrul procedurii anterioare de revocare a brevetului, declanșată de același reclamant, finalizată prin Sentința civilă nr. 1352 pronunțată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000, a fost analizată irevocabil existența condițiilor de brevetabilitate raportat la anterioritatea pretinsă de reclamant, dată de propria cerere de brevet; în acea cauză a fost efectuată o expertiză tehnică, concluzia instanței, cu caracter irevocabil, concluziile fiind în sensul existenței noutății și a îndeplinirii condițiilor de brevetabilitate conform art. 7 - 10 din Legea nr. 64/1991, acestea fiind motivele de nulitate reiterate și în prezenta cerere de chemare în judecată.

În al doilea ciclu procesual s-a stabilit prin Decizia civilă nr. 611 din 3 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă că nu există autoritate de lucru judecat, cât timp obiectul celor două cereri este strict formal diferit: cererea soluționată prin Sentința civilă nr. 1352 pronunțată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000 a avut ca obiect revocare brevet, în vreme ce prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect nulitate. Reținând că această soluție se impune cu puterea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

și reținând și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut lipsa autorității de lucru judecat exclusiv prin prisma lipsei identității formale a obiectului celor două acțiuni, tribunalul a constatat că nu poate fi ignorată puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1352 pronunțată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000, neputându-se ca într-un litigiu ulterior (fie și cu un alt obiect al acțiunii) să se statueze în mod diferit asupra unor aspecte asupra cărora s-a pronunțat în mod irevocabil o altă instanță judecătorească.

Tribunalul a reținut că, în ceea ce privește motivele de nulitate privind inexistența noutății și a condițiilor de brevetabilitate prevăzute de dispozițiile art. 7 - 11 din Legea nr. 64/1991, cererea este neîntemeiată, impunându-se cu putere de lucru judecat analiza făcut de instanță în mod irevocabil prin Sentința civilă nr. 1352 pronunțată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000, între aceleași părți.

În subsidiar, ca argument al netemeiniciei, tribunalul a reținut concluziile raportului de expertiză întocmit în primul ciclu procesual, probă câștigată cauzei, în sensul că, analizând în paralel revendicările brevetului retipărit contestat și revendicările depozitului invocat de reclamant pentru dovedirea anteriorității, s-a constatat că acesta din urmă nu conține o anterioritate distrugătoare de noutate sau de activitate inventivă și că după revocarea parțială a brevetului inițial nu mai există nicio suprapunere peste oricare din revendicările reclamantului. Cercetând argumentele invocate, Tribunalul a constatat neîntemeiate și celelalte motive de nulitate, ce vizau încălcarea Regulilor 7, 13 alin. (1) lit. a), lit. d), lit. f), 15 și 24 din H.G.

nr. 152/1992. Instanța de apel a reținut următoarele considerente în analiza criticilor formulate împotriva sentinței primei instanțe: În ceea ce privește raportul de expertiză criticat, tribunalul a arătat în mod expres că acesta a constituit doar un motiv subsidiar pentru respingerea cererii de anulare a brevetului de invenție nr. 115311 retipărit, argumentul principal fiind acela al puterii de lucru judecat al analizei făcute în mod irevocabil prin Sentința civilă nr. 1352 pronunțată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000, între aceleași părți, dosar ce a avut ca obiect revocarea aceluiași brevet. Or, cu privire la acest argument, apelanții-reclamanți nu au formulat critici, iar în aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., Curtea a constatat că raționamentul juridic al primei instanțe a fost unul corect sub aspectul distincției dintre autoritatea de lucru judecat, ce presupune o identitate formală de părți, obiect și cauză, și puterea de lucru judecat, ce are în vedere constatările din cuprinsul unei hotărâri irevocabile pronunțate între părți cu privire la chestiuni ce constituie atât motive de revocare, cât și motive de anulare a unui brevet. Câtă vreme printr-o hotărâre irevocabilă pronunțată între aceleași părți s-a constatat îndeplinirea condițiilor de brevetabilitate prin raportare la anterioritatea pretinsă de reclamant, dată de propria cerere de brevet, instanța învestită cu acțiunea în nulitatea brevetului pentru pretinsa neîndeplinire a acelorași condiții de brevetabilitate, acțiune cu aceleași părți, nu ar putea pronunța o soluție contrară celei dintâi.

Soluția primei instanțe respectă, de asemenea, prevederile art. 315 C. proc. civ., întrucât ceea ce s-a reținut într-un ciclu procesual anterior de către Înalta Curte a fost lipsa autorității de lucru judecat, prin prisma lipsei de identitate între acțiunea în revocare și cea în anulare a brevetului. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, chestiunea distinctă a puterii de lucru judecat nu a fost analizată până în prezent în dosar. În ceea ce privește raportul de expertiză întocmit în fața tribunalului la judecata în fond într-un ciclu procesual anterior, avut în vedere de instanța de fond ca argument subsidiar pentru respingerea cererii, s-a constatat, argumentat, că sunt neîntemeiate criticile apelanților.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții S.R., S.M.M., M.M.P., criticând-o pentru următoarele motive: 1. Reclamantul a solicitat instanțelor să analizeze condițiile de valabilitate a brevetelor a căror anulare se solicită prin prisma cererilor de brevet și nu a brevetelor. Nu pot exista două brevete identice, însă trebuie verificate condițiile de valabilitate ale cererilor de brevet care stau la baza eliberării brevetelor, prin acestea revendicându-se aceeași elemente. 2. Tribunalul București a respins cererea fără a se supune dispozițiilor instanței de recurs în a analiza valabilitatea brevetului de invenție 115311 retipărit. Chiar dacă Înalta Curte a reținut că nu există autoritate de lucru judecat prin prisma identității formale a celor 2 acțiuni, acesta a constatat ca nu poate fi ignorată puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1352/2001 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul 6954/2000.

3. Cât privește puterea de lucru judecat, reține instanța de apel că nu ar fi formulat critici, deși acesta a fost motivul principal pentru care instanța de fond a respins acțiunea. Se subliniază sub acest aspect că instanța de fond cât și instanța de apel nu putea trece peste dispozițiile instanței de recurs, respectiv motivul pentru care fusese casată cauza și trimisă spre rejudecare. Totodată, instanța de apel este o instanță de control judiciar cu caracter devolutiv, aceasta fiind obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, iar motivele de ordine publică, chiar dacă nu au fost arătate de parte, se analizează din oficiu. Motivarea instanței de apel cum că raționamentul juridic al primei instanțe a fost unul corect sub aspectul distincției dintre autoritate de lucru judecat, ce presupune o identitate formală de părți, obiect și cauză și cuprinsul unei hotărâri irevocabile pronunțate între părți, fiind îndeplinite prevederile art. 315 C. proc.

civ., întrucât ICCJ nu a analizat puterea de lucru judecat, nu este legală. Față de acest aspect, puterea de lucru judecat nu este o veritabilă excepție procesuală la momentul analizării cauzei, prin menținerea dispozițiilor luate prin hotărâri de către celelalte instanțe care au analizat cauza sub acest aspect, rămânând irevocabil stabilită autoritatea de lucru judecat, instanța de apel neputând neglija acest lucru. 4. În toate căile de atac s-au încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că nu s-a analizat pricina pe fond, ci s-a încercat să se soluționeze cauza dându-se prioritate excepțiilor invocate de partea adversă, pe baza unei expertize lovită în parte de nulitate - cu detalierea criticilor ce vizează modul de soluționare a motivelor de apel aferente, împiedicându-se dreptul reclamatului la o justă și corectă judecată.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed: 1. Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, în forma în vigoare la data sesizării instanței (normă menținută și în urma republicărilor) brevetul de invenție poate fi anulat în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, când se constată că la data înregistrării cererii de brevet de invenție nu erau îndeplinite condițiile pentru existența unei invenții brevetabile. Întrucât brevetul de invenție este vizat de norma legală, este nefondată prima critică, prin care se solicită verificarea cererilor de acordare a brevetelor și revendicările formulate prin acestea.

2. În soluționarea cauzei, cu ocazia rejudecării, instanța de apel era ținută doar de dezlegarea privind inexistența autorității de lucru judecat, în aplicarea art. 315 C. proc. civ. Prin urmare, cum în mod corect s-a reținut în cauză, instanța putea să analizeze prezumția de lucru judecat, care este distinctă de excepția lucrului judecat. Prezumția de lucru judecat este reglementată ca mijloc de probă, având valoarea unei prezumții, așa cum rezultă din art. 1200 alin. (4) C. civ., cu caracter absolut între părți, irefragabil, nefiind primită nicio dovadă împotriva ei, conform art. 1202 alin. (2) C. civ. care arată că „legea, în puterea unei asemenea prezumții, anulează un act oarecare sau nu dă drept de a se reclama în judecată”.

Dacă a avut loc o judecată anterioară între părți, fără a exista identitatea de obiect și cauză, în cadrul căreia a fost dezlegată o anumită problemă de drept, aceasta se va impune în judecata ulterioară cu forța prezumției de lucru judecat - ca mijloc de probă ce face dovada unui anumit mod de rezolvare a unui litigiu anterior, și nu cu cea a excepției de lucru judecat ce s-ar opune unei noi judecăți. Ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional între părți va fi opus, fără dreptul de a se administra proba contrarie, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Excepția lucrului judecat oricum nu s-ar putea discuta, fiind o chestiune dezlegată prin decizia de recurs pronunțată anterior în cauză, prin care s-a constatat inexistența triplei identități de elemente pentru a opera.

3. Într-adevăr, în ceea ce privește puterea de lucru judecat, s-a reținut de instanța de apel că nu s-au formulat critici prin cererea de apel, deși acesta a fost motivul principal pentru care instanța de fond a respins acțiunea, însă s-a analizat sentința, cu referire la art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Înlăturarea acestuia considerent al deciziei a fost justificată de către reclamanții-recurenți pe argumentul că atât instanța de fond cât și instanța de apel nu putea trece peste dispozițiile instanței de recurs, respectiv motivul pentru care fusese casată cauza și trimisă spre rejudecare - urmând a fi avute în vedere sub acest aspect cele arătate mai sus sub pct. 2. În același context, reclamanții-recurenți s-au prevalat și de faptul că instanța de apel este o instanță de control judiciar cu caracter devolutiv, care este obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv pentru motivele de ordine publică din oficiu, chiar dacă acestea nu au fost arătate de parte. Caracterul devolutiv al judecății în apel trebuie coroborat însă cu dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., care prevăd că instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, motivele de ordine publică putând fi invocate din oficiu. Numai în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță, așa cum prevede art. 292 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește distincția dintre prezumția lucrului judecat și excepția lucrului judecat urmează a fi avute în vedere cele reținute mai sus, inclusiv sub aspect probator.

Considerentele deciziei sub acest aspect sunt confirmate prin prezenta decizie, în limitele analizate, în condițiile în care în cererea de recurs nu se regăsesc critici sub aspectul legalității operării prezumției, respectiv a greșelilor săvârșite în recunoașterea elementelor acesteia, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 4. Dreptul de acces la justiție, în lumina art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Omului, nu este un drept absolut, fiind supus unor limitări admise în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, justificate și impuse de protejarea și a principiului securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.

Criticile referitoare la valabilitatea raportului de expertiză nu se mai impune a fi analizate, în condițiile în care argumentul aferent are un caracter subsidiar, iar argumentul principal a fost confirmat prin prezenta decizie, în considerarea celor anterior reținute. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.R., S.M.M., M.M.P. împotriva Deciziei nr. 241A din data de 17 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2014. Procesat de GGC - LM