ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1901/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 28 septembrie 2011, reclamanta A.M., prin mandatar P.E., a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul de Finanțe, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate că reclamanta, în calitate de inventator al brevetului de invenție nr. 86202, este îndreptățită la plata sumei de 5.000.000 RON, reprezentând drepturi bănești cuvenite sau datorate inventatorilor, ca urmare a utilizării invenției și să fie obligată totodată pârâta la plata sumei de 500.000 RON, daune morale și materiale deoarece reclamanta nu a beneficiat de niciun fel de premiere, nu i s-a consemnat în carnetul de muncă calitatea sa de inventator, nu i s-au recunoscut și nu i s-au achitat drepturile patrimoniale cuvenite.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (1), (2) și (6) din Legea nr. 64/1991. Prin Sentința civilă nr. 837 din 17 aprilie 2012 tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, respingând acțiunea ca fiind prescrisă. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele: Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție precum și regulamentul de aplicare al acesteia, aprobat prin H.G. nr. 152/1992, cuprind o serie de dispoziții reparatorii, cu privire la drepturile bănești cuvenite inventatorului, pentru invențiile nerecompensate sau parțial recompensate, până la data intrării în vigoare a legii, menționând că în cadrul acestora se cuprind toate drepturile materiale prevăzute de legile anterioare, inclusiv echivalentul bănesc al celorlalte drepturi legale, rezultate din calitatea de autor al invenției aplicate în economia națională.

Dreptul material la acțiune al reclamantei pentru despăgubirile bănești reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului pentru invenția nerecompensată, sub legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, s-a născut în momentul intrării în vigoare, la 21 ianuarie 1992, a legii ce conține măsurile reparatorii (Legea nr. 64/1991), astfel încât formularea cererii la data de 24 ianuarie 2012 este prescrisă. Tribunalul a înlăturat apărările reclamantei privind incidența în speță a art. 4 din Legea nr. 214/2008 ce ar constitui fundamentul pretențiilor reclamantei din acțiune și față de care cererea nu ar fi prescrisă, întrucât acestea privesc situația titularilor drepturilor de proprietate industrială, prin urmare, a titularilor de brevet, expropriați în mod nelegal și nu situația inventatorilor nerecompensați în timpul aplicării legii.

Împotriva Sentinței civile nr. 837 din 17 aprilie 2012, a declarat apel reclamanta A.M., prin mandatar P.E., iar prin Decizia civilă nr. 21A din 07 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul a fost respins, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prevederile art. 129 alin. (5 1 ) C. proc. civ. nu permit părților să invoce în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. În mod corect prima instanță a constatat că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 214/2008, care a modificat O.U.G.

NR. 100/2005. Potrivit art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială (introdusă prin Legea nr. 214/2008), au calitatea de a cere aplicarea măsurilor, procedurilor și repararea daunelor pentru orice fapte de încălcare a unui drept de proprietate industrială, așa cum sunt prevăzute prin legislația comunitară și/sau națională persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenție acordat de statul român și succesorii lor în drept, deținut în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenției în mod abuziv, fără consimțământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia.

Brevetul de invenție nr. 86202 din 17 ianuarie 1985, în baza căruia se solicită despăgubiri, are ca titular Combinatul Siderurgic Galați, calitate de inventator având apelanta A.M. alături de alte persoane. Neavând calitatea de titular de brevet, reclamanta nu face parte din categoria persoanelor la care se referă art. 4 lit. c) din O.U.G. NR. 100/2005, astfel că nici prevederile referitoare la prescripție din actul normativ menționat nu îi sunt aplicabile. Pentru situația inventatorului salariat (dreptul la brevetul de invenție aparținând unității), sunt aplicabile dispozițiile art. 5 și art. 36 din Legea nr. 64/1991, referitoare la drepturile patrimoniale cuvenite acestuia din exploatarea brevetului său în funcție de aportul economic al invenției.

În aceste condiții, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, de 3 ani, ce curge de la momentul nașterii dreptului material la acțiunea având ca obiect drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului pentru invenția nerecompensată sub legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991. Legea nr. 64/1991, ce conține măsuri reparatorii pentru inventatorii salariați, a intrat în vigoare la 21 ianuarie 1992, dată la care s-a născut dreptul la acțiune, astfel încât, față de momentul introducerii acțiunii, 26 septembrie 2011, termenul de prescripție s-a împlinit. Curtea a reținut că nu poate fi analizată prescripția din perspectiva art. 2515 alin. (3) din Noul C. civ., față de principiul neretroactivității legii civile și a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Cât privește critica privind atingerea drepturilor nepatrimoniale născute din faptul realizării invenției, prin admiterea excepției prescripției, Curtea a considera-o ca nefondată, din moment ce obiectul acțiunii îl constituie drepturile bănești pretins cuvenite ca urmare a utilizării invenției, adică drepturi patrimoniale, supuse prescripției extinctive. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termen legal, fără a-l motiva, apelanta-reclamantă A.M., prin mandatar P.E. Recursul a fost însușit de curatorul desemnat pentru recurentă, P.C.G., care a depus motive de recurs întemeiate pe art. art. 304 pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., precizând următoarele: Citarea pentru primul termen de judecată din recurs, din 13 februarie 2013, nu s-a efectuat conform art. 87 pct. 6 C. proc.

civ., întrucât la data de 11 iulie 2011 s-a instituit curatela reclamantei A.M. în favoarea fiului acesteia, P.C.G. Începând de la acel moment, doamna A.M. nu se mai putea reprezenta singură în fața nici unei instituții publice sau private, singura procedură legală valabilă fiind aceea de reprezentare prin curator desemnat: P.C.G., de aceea toate actele de procedură, citațiile sau alte demersuri care nu s-au derulat în prezenta cauză prin intermediul curatorului sunt lovite de nulitate. Citațiile care nu s-au comunicat la curator sau la mandatarii desemnați de curator sunt nule, potrivit art. 105 - 108 C. proc. civ. Sub aspectul incidenței art. 304 pct. 1 C. proc. civ., se invocă nealcătuirea instanței potrivit dispozițiilor legate deoarece din completul de judecată, atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel, a lipsit reprezentantul Ministerului Public.

Din perspectiva art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se menționează că darea hotărârii s-a făcut cu încălcarea competenței de primă instanță a Curții de Apel București, având în vedere că litigiul nu se putea judeca decât după verificarea și cercetarea modului în care s-a trecut la cesionarea patrimoniului fostului Combinat Siderurgic Galați, din care făceau parte și toate invențiile realizate în procesul de producție, în perioada anterioară anului 1989. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., referitor la "depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești", se arată că litigiul nu s-a judecat de complete de judecată corespunzător alcătuite, ci de alte instanțe de judecată decât cele corespunzătoare, în conformitate cu prevederile legale privitoare la competență teritorială, materială și funcțională.

În legătură cu prevederile legale impuse de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., se arată că motivul principal pentru care s-a apelat la instanțele de judecată a fost acela de a determina legalitatea și constituționalitatea procedurii de privatizare a fostului Combinat Siderurgic Galați, cât și de a pune în discuție regimul juridic ai procedurii de divulgare a secretelor de stat - invențiile, dar și regimul juridic al procedurii juridice sub care invențiile au fost "donate" SC S. SA Galați (actual SC A. SA Galați), în condițiile în care, prin această procedură, inventatorii au fost transformați în sclavi, exporturile fiind realizate din exploatarea invențiilor.

Privind din punctul de vedere al nemotivării hotărârii sau al folosirii unor motive contradictorii, invocarea prescripției în materia proprietății intelectuale/industriale este contrară legii, deoarece nu s-a trecut la delimitarea unor elemente semnificative și importante litigiului, iar din completul de judecată a lipsit reprezentantul Ministerului Public, deci hotărârile din acest dosar s-au dat cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. își au explicația exclusiv în judecarea prezentei cauze fără analizarea modului în care inventatorii și Statul Român au fost deposedați de documente strict secretizate. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte constată următoarele: Cererea de chemare în judecată a fost respinsă de prima instanță prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, soluție menținută prin respingerea apelului.

Ca atare, motivele de recurs nu pot viza decât dezlegarea dată excepției prescripției dreptului la acțiune care, datorită caracterului său peremptoriu, a făcut de prisos analiza altor aspecte legate de fondul pretențiilor deduse judecății. Cu toate acestea, în recurs sunt antamate și alte aspecte de nelegalitate, care exced motivării realizate de instanța de apel și care vor fi antamate în recurs în măsura în care pot determina casarea deciziei, urmare a nerespectării unor norme de procedură care, datorită importanței lor, se impun a fi analizate anterior aspectului referitor la prescripția dreptului la acțiune. Curatorul recurentei invocă nulitatea deciziei instanței de apel, în temeiul art. 105 - 108 C. proc.

civ., întrucât de la momentul numirii sale, citațiile nu s-au comunicat la curator sau la mandatarii desemnați de acesta, procedura nefiind derulată prin intermediul acestuia, motiv de recurs care se încadrează în art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Sub acest aspect, se constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către mandatarul reclamantei. Încă din faza judecării cauzei în primă instanță, la data de 11 iulie 2011, s-a instituit curatela reclamantei A.M. în favoarea fiului acesteia, P.C.G., fără ca această împrejurare să fie adusă la cunoștința primei instanțe, pentru ca mai apoi cererea de apel să fie formulată de reclamantă, tot prin mandatar. Prin înscrisurile depuse în prezentul recurs s-a făcut dovada desemnării, la data de 11 iulie 2011, a unui curator pentru reclamantă, ocazie cu care a fost invocată și necitarea în cauză a curatorului.

Potrivit art. 87 pct. 6 C. proc. civ., vor fi citați incapabilii, prin reprezentanții lor legali, iar, în caz de numire a unui curator special, citarea se va face prin acest curator. Pentru ca instanța să respecte prevederile legale menționate, era nevoie să îi fie adusă la cunoștință împrejurarea desemnării unui curator pentru reclamantă, obligație care îi revenea curatorului, cu atât mai mult cu cât instituirea sa a avut loc prin Hotărârea nr. 1360 din 11 iulie 2011 tocmai în vederea recuperării drepturilor ce decurg din calitatea reclamantei de inventator, drepturi care fac obiect al prezentei cauze. Nulitatea procedurii de citare datorită neindicării calității celui citat este prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 88 alin. (2) C. proc.

civ., fiind o nulitate expresă, ceea ce determină incidența art. 105 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., potrivit căruia, în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie. Recurentul invocă vătămarea drepturilor procesuale ale reclamantei, constând în greșita citare a acesteia în nume propriu, deși capacitatea de exercițiu îi fusese restrânsă prin desemnarea unui curator. Pe de altă parte, potrivit art. 108 alin. (4) C. proc. civ., nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt, iar curatorul își invocă propria culpă constând în neîncunoștințarea instanței asupra numirii sale, pentru a justifica existența unei vătămări și pentru a determina aplicarea sancțiunii nulității.

Fiind evident că recurentul nu poate pretinde existența unei vătămări datorată propriei culpe, prezumția de vătămare la care face referire art. 105 alin. (2) teza a II-a este răsturnată, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu își găsește incidența în cauză. Recurentul critică decizia recurată și din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă din dezvoltarea acestora se constată că sunt invocate doar formal, fiind enunțate fără a cuprinde dezvoltarea argumentelor de nelegalitate. Astfel criticile aduse deciziei recurate privesc: nealcătuirea instanței potrivit dispozițiilor legale, deoarece din completul de judecată a lipsit reprezentantul Ministerului Public, încălcarea competenței de primă instanță a Curții de Apel București, faptul că litigiul nu s-a judecat de complete de judecată corespunzător alcătuite, fără precizarea textelor legale încălcate.

Recurentul își rezumă motivarea la împrejurarea că se impunea a fi verificată legalitatea și constituționalitatea procedurii de privatizare a fostului Combinat Siderurgic Galați și urma a fi pus în discuție regimul juridic ai procedurii de divulgare a secretelor de stat, invențiile, și regimul juridic al procedurii juridice sub care invențiile au fost "donate" SC S. SA Galați (actual SC A. SA Galați), aspecte care nu au făcut obiect de analiză în cauză în fazele procesuale anterioare. De asemenea, critica potrivit căreia invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune în materia proprietății intelectuale/industriale este contrară legii, nu este motivată, recurentul precizând doar că nu s-a trecut la delimitarea unor elemente semnificative și importante ale litigiului.

Și argumentarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. se raportează la judecarea prezentei cauze fără analizarea modului în care inventatorii și Statul Român au fost deposedați de documente strict secretizate, motivare care are caracter formal, în lipsa expunerii unor aspecte de nelegalitate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a-l respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva Deciziei nr. 21A din 07 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2014. Procesat de GGC - GV