ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1901/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1901/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, la data de 28 septembrie 2011, reclamanta

A.M., prin mandatar P.E., a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul de

Finanțe, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate că

reclamanta, în calitate de inventator al brevetului de invenție nr. 86202, este

îndreptățită la plata sumei de 5.000.000 RON, reprezentând drepturi bănești

cuvenite sau datorate inventatorilor, ca urmare a utilizării invenției și să

fie obligată totodată pârâta la plata sumei de 500.000 RON, daune morale și

materiale deoarece reclamanta nu a beneficiat de niciun fel de premiere, nu i

s-a consemnat în carnetul de muncă calitatea sa de inventator, nu i s-au

recunoscut și nu i s-au achitat drepturile patrimoniale cuvenite.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, art. 35 alin. (1), art.

38 alin. (1), (2) și (6) din Legea nr. 64/1991.

Prin Sentința civilă

nr. 837 din 17 aprilie 2012 tribunalul a admis excepția prescripției dreptului

material la acțiune, respingând acțiunea ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța

această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Legea nr. 64/1991

privind brevetele de invenție precum și regulamentul de aplicare al acesteia,

aprobat prin H.G. nr. 152/1992, cuprind o serie de dispoziții reparatorii, cu

privire la drepturile bănești cuvenite inventatorului, pentru invențiile

nerecompensate sau parțial recompensate, până la data intrării în vigoare a

legii, menționând că în cadrul acestora se cuprind toate drepturile materiale

prevăzute de legile anterioare, inclusiv echivalentul bănesc al celorlalte

drepturi legale, rezultate din calitatea de autor al invenției aplicate în

economia națională.

Dreptul material la

acțiune al reclamantei pentru despăgubirile bănești reprezentând drepturile patrimoniale

cuvenite inventatorului pentru invenția nerecompensată, sub legislația

anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, s-a născut în momentul

intrării în vigoare, la 21 ianuarie 1992, a legii ce conține măsurile

reparatorii (Legea nr. 64/1991), astfel încât formularea cererii la data de 24

ianuarie 2012 este prescrisă.

Tribunalul a

înlăturat apărările reclamantei privind incidența în speță a art. 4 din Legea

nr. 214/2008 ce ar constitui fundamentul pretențiilor reclamantei din acțiune

și față de care cererea nu ar fi prescrisă, întrucât acestea privesc situația

titularilor drepturilor de proprietate industrială, prin urmare, a titularilor

de brevet, expropriați în mod nelegal și nu situația inventatorilor

nerecompensați în timpul aplicării legii.

Împotriva Sentinței

civile nr. 837 din 17 aprilie 2012, a declarat apel reclamanta A.M., prin

mandatar P.E., iar prin Decizia civilă nr. 21A din 07 februarie 2013 a Curții

de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul a fost respins,

ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prevederile art. 129

alin. (5

1

) C. proc. civ. nu permit părților să invoce în căile de

atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au

propus și administrat în condițiile legii.

În mod corect prima

instanță a constatat că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 214/2008, care

a modificat O.U.G. NR. 100/2005.

Potrivit art. 4 lit.

c) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de

proprietate industrială (introdusă prin Legea nr. 214/2008), au calitatea de a

cere aplicarea măsurilor, procedurilor și repararea daunelor pentru orice fapte

de încălcare a unui drept de proprietate industrială, așa cum sunt prevăzute

prin legislația comunitară și/sau națională persoanele titulare ale unui drept

de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenție acordat de

statul român și succesorii lor în drept, deținut în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite

de brevet prin exploatarea invenției în mod abuziv, fără consimțământul

titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia.

Brevetul de invenție

nr. 86202 din 17 ianuarie 1985, în baza căruia se solicită despăgubiri, are ca

titular Combinatul Siderurgic Galați, calitate de inventator având apelanta

A.M. alături de alte persoane. Neavând calitatea de titular de brevet,

reclamanta nu face parte din categoria persoanelor la care se referă art. 4

lit. c) din O.U.G. NR. 100/2005, astfel că nici prevederile referitoare la

prescripție din actul normativ menționat nu îi sunt aplicabile.

Pentru situația

inventatorului salariat (dreptul la brevetul de invenție aparținând unității),

sunt aplicabile dispozițiile art. 5 și art. 36 din Legea nr. 64/1991,

referitoare la drepturile patrimoniale cuvenite acestuia din exploatarea

brevetului său în funcție de aportul economic al invenției.

În aceste condiții,

termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, de 3

ani, ce curge de la momentul nașterii dreptului material la acțiunea având ca

obiect drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului pentru invenția

nerecompensată sub legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr.

64/1991.

Legea nr. 64/1991, ce

conține măsuri reparatorii pentru inventatorii salariați, a intrat în vigoare

la 21 ianuarie 1992, dată la care s-a născut dreptul la acțiune, astfel încât,

față de momentul introducerii acțiunii, 26 septembrie 2011, termenul de

prescripție s-a împlinit.

Curtea a reținut că

nu poate fi analizată prescripția din perspectiva art. 2515 alin. (3) din Noul

C. civ., față de principiul neretroactivității legii civile și a art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 71/2011.

Cât privește critica

privind atingerea drepturilor nepatrimoniale născute din faptul realizării

invenției, prin admiterea excepției prescripției, Curtea a considera-o ca

nefondată, din moment ce obiectul acțiunii îl constituie drepturile bănești

pretins cuvenite ca urmare a utilizării invenției, adică drepturi patrimoniale,

supuse prescripției extinctive.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termen legal, fără a-l motiva,

apelanta-reclamantă A.M., prin mandatar P.E.

Recursul a fost

însușit de curatorul desemnat pentru recurentă, P.C.G., care a depus motive de

recurs întemeiate pe art. art. 304 pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

precizând următoarele:

Citarea pentru primul

termen de judecată din recurs, din 13 februarie 2013, nu s-a efectuat conform

art. 87 pct. 6 C. proc. civ., întrucât la data de 11 iulie 2011 s-a instituit

curatela reclamantei A.M. în favoarea fiului acesteia, P.C.G.

Începând de la acel

moment, doamna A.M. nu se mai putea reprezenta singură în fața nici unei

instituții publice sau private, singura procedură legală valabilă fiind aceea

de reprezentare prin curator desemnat: P.C.G., de aceea toate actele de

procedură, citațiile sau alte demersuri care nu s-au derulat în prezenta cauză

prin intermediul curatorului sunt lovite de nulitate. Citațiile care nu s-au

comunicat la curator sau la mandatarii desemnați de curator sunt nule, potrivit

art. 105 - 108 C. proc. civ.

Sub aspectul

incidenței art. 304 pct. 1 C. proc. civ., se invocă nealcătuirea instanței

potrivit dispozițiilor legate deoarece din completul de judecată, atât la

instanța de fond, cât și la instanța de apel, a lipsit reprezentantul

Ministerului Public.

Din perspectiva art.

304 pct. 3 C. proc. civ. se menționează că darea hotărârii s-a făcut cu

încălcarea competenței de primă instanță a Curții de Apel București, având în

vedere că litigiul nu se putea judeca decât după verificarea și cercetarea

modului în care s-a trecut la cesionarea patrimoniului fostului Combinat

Siderurgic Galați, din care făceau parte și toate invențiile realizate în

procesul de producție, în perioada anterioară anului 1989.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., referitor la

"depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești",

se arată că litigiul nu s-a judecat de complete de judecată corespunzător

alcătuite, ci de alte instanțe de judecată decât cele corespunzătoare, în

conformitate cu prevederile legale privitoare la competență teritorială, materială

și funcțională.

În legătură cu

prevederile legale impuse de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., se arată

că motivul principal pentru care s-a apelat la instanțele de judecată a fost

acela de a determina legalitatea și constituționalitatea procedurii de

privatizare a fostului Combinat Siderurgic Galați, cât și de a pune în discuție

regimul juridic ai procedurii de divulgare a secretelor de stat - invențiile,

dar și regimul juridic al procedurii juridice sub care invențiile au fost

"donate" SC S. SA Galați (actual SC A. SA Galați), în condițiile în

care, prin această procedură, inventatorii au fost transformați în sclavi,

exporturile fiind realizate din exploatarea invențiilor.

Privind din punctul

de vedere al nemotivării hotărârii sau al folosirii unor motive contradictorii,

invocarea prescripției în materia proprietății intelectuale/industriale este

contrară legii, deoarece nu s-a trecut la delimitarea unor elemente

semnificative și importante litigiului, iar din completul de judecată a lipsit

reprezentantul Ministerului Public, deci hotărârile din acest dosar s-au dat cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ. își au explicația exclusiv în judecarea prezentei cauze fără

analizarea modului în care inventatorii și Statul Român au fost deposedați de

documente strict secretizate.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de chemare în

judecată a fost respinsă de prima instanță prin admiterea excepției

prescripției dreptului la acțiune, soluție menținută prin respingerea apelului.

Ca atare, motivele de

recurs nu pot viza decât dezlegarea dată excepției prescripției dreptului la

acțiune care, datorită caracterului său peremptoriu, a făcut de prisos analiza

altor aspecte legate de fondul pretențiilor deduse judecății.

Cu toate acestea, în

recurs sunt antamate și alte aspecte de nelegalitate, care exced motivării

realizate de instanța de apel și care vor fi antamate în recurs în măsura în

care pot determina casarea deciziei, urmare a nerespectării unor norme de

procedură care, datorită importanței lor, se impun a fi analizate anterior

aspectului referitor la prescripția dreptului la acțiune.

Curatorul recurentei

invocă nulitatea deciziei instanței de apel, în temeiul art. 105 - 108 C. proc.

civ., întrucât de la momentul numirii sale, citațiile nu s-au comunicat la

curator sau la mandatarii desemnați de acesta, procedura nefiind derulată prin

intermediul acestuia, motiv de recurs care se încadrează în art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

Sub acest aspect, se

constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către mandatarul

reclamantei. Încă din faza judecării cauzei în primă instanță, la data de 11

iulie 2011, s-a instituit curatela reclamantei A.M. în favoarea fiului

acesteia, P.C.G., fără ca această împrejurare să fie adusă la cunoștința primei

instanțe, pentru ca mai apoi cererea de apel să fie formulată de reclamantă,

tot prin mandatar.

Prin înscrisurile

depuse în prezentul recurs s-a făcut dovada desemnării, la data de 11 iulie

2011, a unui curator pentru reclamantă, ocazie cu care a fost invocată și

necitarea în cauză a curatorului.

Potrivit art. 87 pct.

6 C. proc. civ., vor fi citați incapabilii, prin reprezentanții lor legali, iar,

în caz de numire a unui curator special, citarea se va face prin acest curator.

Pentru ca instanța să

respecte prevederile legale menționate, era nevoie să îi fie adusă la

cunoștință împrejurarea desemnării unui curator pentru reclamantă, obligație

care îi revenea curatorului, cu atât mai mult cu cât instituirea sa a avut loc

prin Hotărârea nr. 1360 din 11 iulie 2011 tocmai în vederea recuperării

drepturilor ce decurg din calitatea reclamantei de inventator, drepturi care

fac obiect al prezentei cauze.

Nulitatea procedurii

de citare datorită neindicării calității celui citat este prevăzută sub

sancțiunea nulității de art. 88 alin. (2) C. proc. civ., fiind o nulitate

expresă, ceea ce determină incidența art. 105 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ., potrivit căruia, în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea

se presupune până la dovada contrarie.

Recurentul invocă

vătămarea drepturilor procesuale ale reclamantei, constând în greșita citare a

acesteia în nume propriu, deși capacitatea de exercițiu îi fusese restrânsă

prin desemnarea unui curator.

Pe de altă parte,

potrivit art. 108 alin. (4) C. proc. civ., nimeni nu poate invoca

neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt, iar curatorul își invocă

propria culpă constând în neîncunoștințarea instanței asupra numirii sale,

pentru a justifica existența unei vătămări și pentru a determina aplicarea

sancțiunii nulității.

Fiind evident că

recurentul nu poate pretinde existența unei vătămări datorată propriei culpe,

prezumția de vătămare la care face referire art. 105 alin. (2) teza a II-a este

răsturnată, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. nu își găsește incidența în cauză.

Recurentul critică

decizia recurată și din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304

pct. 1, 3, 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă din dezvoltarea acestora se

constată că sunt invocate doar formal, fiind enunțate fără a cuprinde

dezvoltarea argumentelor de nelegalitate.

Astfel criticile

aduse deciziei recurate privesc: nealcătuirea instanței potrivit dispozițiilor

legale, deoarece din completul de judecată a lipsit reprezentantul Ministerului

Public, încălcarea competenței de primă instanță a Curții de Apel București,

faptul că litigiul nu s-a judecat de complete de judecată corespunzător

alcătuite, fără precizarea textelor legale încălcate. Recurentul își rezumă

motivarea la împrejurarea că se impunea a fi verificată legalitatea și

constituționalitatea procedurii de privatizare a fostului Combinat Siderurgic

Galați și urma a fi pus în discuție regimul juridic ai procedurii de divulgare

a secretelor de stat, invențiile, și regimul juridic al procedurii juridice sub

care invențiile au fost "donate" SC S. SA Galați (actual SC A. SA

Galați), aspecte care nu au făcut obiect de analiză în cauză în fazele

procesuale anterioare.

De asemenea, critica

potrivit căreia invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune în

materia proprietății intelectuale/industriale este contrară legii, nu este

motivată, recurentul precizând doar că nu s-a trecut la delimitarea unor

elemente semnificative și importante ale litigiului.

Și argumentarea

motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. se

raportează la judecarea prezentei cauze fără analizarea modului în care

inventatorii și Statul Român au fost deposedați de documente strict

secretizate, motivare care are caracter formal, în lipsa expunerii unor aspecte

de nelegalitate.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și, cu aplicarea

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a-l respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva Deciziei nr. 21A din

07 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 13 iunie 2014.

Procesat de GGC - GV