ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2082/2014

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 11793 din 21

decembrie 2004, Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea astfel cum a

fost precizată de reclamantul V.S., în contradictoriu cu pârâta V.V., a

constatat că, în proporție de 42,35%, imobilul situat în Timișoara, Piața T.,

evidențiat în CF x Timișoara nr. top xx, este bun propriu al reclamantului care

l-a dobândit în condițiile art. 31 lit. b) raportat la art. 31 lit. f) C. fam.,

iar restul de 57,65 este bun comun, conform art. 30 din același cod, a dispus

rectificarea CF x Timișoara prin înscrierea drepturilor părților așa cum au

fost stabilite, a respins în rest acțiunea și a luat act de renunțarea

reclamantului la judecarea capătului de cerere având ca obiect sistarea

comunității de bunuri.

Tribunalul Timiș,

prin Decizia civilă nr. 254A din 13 martie 2012, a admis apelul formulat de

pârâta V.V. împotriva sentinței sus-menționate și a schimbat în parte hotărârea

atacată în sensul că:

- a constatat că

părțile, pe durata căsătoriei, au dobândit următoarele bunuri comune: casă cu

teren situată în Timișoara, Piața T. înscrisă în CF. nr. x Timișoara, nr. top.

xx, în valoare de 1.592.455 lei, cu o contribuție a reclamantului V.S. de 71%

și a pârâtei V.V. de 29% ; cota de 2/5 parte din imobilul înscris în CF nr.

4233 Timișoara, nr. top. 6943, cu o contribuție comună și egală; imobil situat

în Timișoara, str. O., compus din casă cu gradină, în suprafață de 581 mp, în

valoare de 800.977 lei;

- a dispus sistarea

stării de codevălmășie a bunurilor comune dobândite de părți pe durata

căsătoriei astfel:

- a dispus partajarea

în natură a imobilului situat în Timișoara, Piața T. înscris în CF nr. x

Timișoara nr. top xx prin atribuirea lotului 1 (fostul SAD 1), în valoare de

792.102 lei (în dreapta intrării uscate), așa cum a fost stabilit prin raportul

de expertiză întocmit în cauză de expert P.D. și însușit de experții D.A., B.E.

și J.C. prin raportul de expertiză efectuat în cauză în februarie 2008 și

completat prin raportul suplimentar de expertiză efectuat de același trei

experți în ianuarie 2012, către pârâta V.V. și a lotului II (fostul SAD II) în

stânga intrării uscate în valoare de 795.791 lei către reclamantul V.S.;

- a obligat pe pârâta

V.V. să plătească reclamantului o sultă în cuantum de 330.290,05 lei aferentă

cotei de contribuție a acestuia la dobândirea imobilului în litigiu;

- a dispus atribuirea

cotei de 2/5 din imobilul înscris în CF nr. y Timișoara, nr. top. yy, situat în

Timișoara, str. O. către reclamantul V.S. cu titlu de sistare de codevălmășie,

cu obligarea acestuia la plata către pârâtă a unei sulte în cuantum de 160.195 lei,

aferentă cotei de proprietate a acesteia de 1/5 din imobilul în litigiu;

- a compensat sultele

reciproce pe care reclamantul și pârâta și le datorează și a obligat pe pârâtă

să plătească reclamantului suma de 170.095,05 lei cu titlu de diferența sultă;

- a dispus înscrierea

dreptului de proprietate al părților în C.F nr. x nr. top. xx conform

partajului în natură dispus de instanță în conformitate cu rapoartele de

expertiză efectuate în primă instanță de expert P.D. și în apel de experții

D.A., B.E. și J.C., completat prin raportul suplimentar de expertiză efectuat

în cauză de același trei experți, cu titlu de sistare codevălmășie;

- a dispus înscrierea

dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat în

Timișoara, str. O. în cota de 1/1 parte cu titlu de sistare stare de

codevălmășie;

- a dispus excluderea

din masa bunurilor comune a sumei de 5280 lei.

- a menținut în rest

hotărârea atacată.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs ambele părți.

Pe parcursul

soluționării recursului, pârâta V.V. a formulat mai multe cereri de recuzare a

completului de judecată care au fost respinse prin încheierile de ședință din

23 noiembrie 2012, 19 decembrie 2012 și 17 ianuarie 2013 cu motivarea că

modalitatea de soluționare a unor cereri și excepții nu relevă lipsa de

imparțialitate a judecătorilor.

La termenul din 15

ianuarie 2013 recurenta V.V. a invocat excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 131/2, art 132/1/2, art. 38/1, art. 5 din Legea nr. 304/2004

în raport de dispozițiile art. 124/2/3, 126/5 teza 1, 129, 20 din Constituție,

solicitând sesizarea Curții Constituționale.

Prin încheierea de

ședință din 15 ianuarie 2013 Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu motivarea că textele de lege pretins

neconstituționale se referă la organizarea administrativă a instanțelor și nu

au legătură cu soluționarea cauzei care are ca obiect partaj bunuri comune.

Recurenta V.V. a

formulat cerere de recuzare și împotriva grefierului de ședință, iar, prin încheierea

din 18 ianuarie 2013, cererea a fost respinsă, pârâta fiind amendată cu 700

lei, în baza dispozițiilor art. 108 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Împotriva acestei din

urmă încheieri, V.V. a formulat cerere de reexaminare, iar prin încheierea din

22 februarie 2013, instanța a dispus respingerea cererii.

Împotriva completului

care a soluționat cererea de reexaminare, recurenta pârâtă a formulat cerere de

recuzare, iar prin încheierea din 20 martie 2013, cererea a fost respinsă.

Cererea de îndreptare

a erorii materiale strecurate în conținutul acestei din urmă încheieri a fost

admisă prin încheierea de ședință din data de 25 martie 2013.

Împotriva

încheierilor de ședință din 20 martie 2013 și 25 martie 2013 pronunțate de

Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs V.V.

Prin încheierea de

ședință din 31 mai 2013, Înalta Curte a dispus suspendarea judecății în baza

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților

legal citate.

Cauza a stat în

nelucrare până la 10 iunie 2014, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea

pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de

27 iunie 2014.

La acest termen,

Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției de perimare, ce se

impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit

dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau

revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare

din vina părții timp de un an.

Așa cum rezultă din

actele și lucrările dosarului, de la momentul suspendării și până în prezent,

pe o perioadă mai mare de un an, recurentul reclamant nu a făcut vreun demers

pentru repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea judecății și nici nu a

făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării.

Cum cauza a rămas în

nelucrare din vina părții în intervalul prevăzut de lege, în raport de

dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimat

recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de recurenta V.V. împotriva încheierii din 20 martie 2013 și

a încheierii din 25 martie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 27 iunie 2014.

Procesat de GGC - NN