ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1900/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 957/2 iulie 2012,

Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC R.R. SA -

punct de lucru Bihor, în contradictoriu cu pârâții T.O. și SC I.O. SRL Bacău

și, în consecință, a obligat pe pârâți în solidar la plata sumei de 16.500

euro, cu titlu de daune materiale și a respins cererea pricind acordarea de

daune morale.

În motivarea

sentinței, s-a constatat că reclamanta este titulara deciziei de autorizare

audiovizuală pentru serviciu de programe de televiziune TV D.S. cu valabilitate

până la data de 9 iulie 2018 eliberată de CNA. A început să emită programul TV

D.S. începând cu luna iulie 2009. Din Ordonanța de scoatere de sub urmărire

penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 23 august 2011

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, rezultă faptul că la data de 14

ianuarie 2010 reclamanta SC R.R. SA a sesizat poliția cu privire la faptul că

SC I.O. SRL retransmite posturile de televiziune D.S. și G. TV, fără a avea

acordul titularului dreptului de autor.

În baza sesizării,

poliția a făcut o verificare în data de 05 mai 2010, constatându-se că SC I.O.

SRL, a cărui administrator este T.O. a furnizat servicii de televiziune prin

cablu, printre posturile retransmise regăsindu-se și D.S.

Prin rezoluție s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților și aplicarea unei

sancțiuni cu caracter administrativ în sumă de câte 1.000 RON pentru fiecare

învinuit, arătându-se că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

Tribunalul a

constatat că în speță sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale

prevăzută de art. 998 - 999 C. civ., respectiv fapta ilicită constând în

retransmiterea neautorizată a serviciilor de programe purtătoare de drepturi

conexe fără acordul ei, faptă ilicită penală prevăzută și pedepsită de art. 140

lit. e) din Legea nr. 8/1996, culpa pârâtului persoană juridică ce a retransmis

cu intenție în mod ilicit serviciul de programe protejat și existența unui

prejudiciu.

Cât privește

întinderea prejudiciului, s-a constatat incidența art. 139 pct. 2 lit. a) din

Legea nr. 8/1996, care se referă la daunele materiale constând în câștigul

nerealizat, respectiv suma pe care ar fi putut-o câștiga reclamanta dacă ar fi

transmis ea programele abonaților pârâților. Totalul prejudiciului material

este de 16500 euro, calculat după formula arătată de reclamantă 1500 (nr. de

abonați) x 1 euro x 11 (nr. luni).

În aplicarea și a

prevederilor art. 1000 și 1003 C. civ., pârâții au fost obligați la plata

acestei sume în mod solidar.

În ceea ce privește

cererea de acordare a daunelor morale, s-a apreciat că reclamanta nu a făcut

dovada atingerii aduse unor valori, respectiv prestigiului și imaginii

societății, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins ca

neîntemeiat.

Prin Decizia nr. 36

din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins ca tardiv

apelul declarat de pârâta SC I.O. SRL împotriva sentinței menționate și,

totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul T.O. împotriva

aceleiași sentințe.

Pentru a decide

astfel, referitor la apelul pârâtei persoană juridică, s-a reținut că sentința

i-a fost comunicată la data de 10 august 2012, iar apelul cuprins în motivele

de apel a fost depus la data de 22 februarie 2013, respectiv cu încălcarea

termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii statuat de art. 284 C. proc.

civ.

În ceea ce privește

apelul declarat de pârâtul T.O., s-a constatat că excepția de necompetență

teritorială a Tribunalului Bihor, invocată în apel, este tardiv formulată, în

condițiile în care nu a fost invocată excepția în fața primei instanțe până la

prima zi de înfățișare, astfel cum prevede art. 159

1

C. proc. civ.

Pe fondul litigiului,

au fost confirmate considerentele primei instanțe referitoare la fapta ilicită,

constând în retransmisia neautorizată a programelor de televiziune D.S. și

vinovăția pârâtului, Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr.

46/P/2010 având autoritate de lucru judecat în civil sub aceste două aspecte,

câtă vreme s-a aplicat o sancțiune administrativă.

Au fost înlăturate

restul criticilor privitoare la existența și întinderea prejudiciului, durata

retransmisiei, numărul de abonați, valoarea abonamentului de 1 euro, pentru

programul D.S.

Împotriva deciziei

menționate mai sus, au declarat recurs pârâții SC I.O. SRL Bacău și T.O.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, s-a susținut că apelul pârâtei persoană juridică a fost

declarat în termenul legal și doar motivele de apel au fost formulate la data

de 22 februarie 2013, fiind aplicabile dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc.

civ.

În ceea ce privește

apelul declarat de subsemnatul T.O., s-a susținut că, în mod greșit, instanța

de apel a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale,

deoarece Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 46/P/2010 nu

are autoritate de lucru judecat în civil în privința faptei ilicite și a

vinovăției, avându-se în vedere că art. 22 C. proc. pen. reglementează acest

efect doar în cazul unei hotărâri penale definitive, nu și al unei ordonanțe a

procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea

unei sancțiuni administrative.

De asemenea,

prejudiciul invocat de SC R.R. SA nu a fost probat și nu este unul real.

La termenul din 13

iunie 2014, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției

tardivității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata

reclamantă.

Față de excepția

invocată, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Conform art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea

hotărârii.

Decizia Curții de

Apel Oradea a fost comunicată ambilor pârâți, prin acte de procedură distincte,

la data de 8 iulie 2013 (conform proceselor-verbale întocmite de agentul

procedural aflate la filele 23 și 24 dosar apel), iar cererea de recurs a fost

transmisă prin fax la data de 20 ianuarie 2014 (conform mențiunii de pe

cerere).

În speță, termenul

legal de 15 zile pentru declararea căii de atac s-a împlinit la data de 24

iulie 2013, astfel încât cererea de recurs, depusă la data de 20 ianuarie 2014,

a fost formulată cu depășirea termenului legal.

În aceste condiții,

operează sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac, în

aplicarea art. 103 C. proc. civ., fără ca recurenții să fi susținut și probat

vreun caz de forță majoră care să-i fi împiedicat să respecte termenul legal

ori predarea cererii de recurs la oficiul poștal prin scrisoare recomandată,

înainte de împlinirea termenului, conform art. 104 C. proc. civ.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 301 cu referire la art. 103 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția și va respinge recursul ca tardiv

formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv

formulat, recursul declarat de pârâții SC I.O. SRL Bacău și T.O. împotriva

Deciziei nr. 36-A din 13 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 13 iunie 2014.

Procesat de GGC - GV