ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5184/2013

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 13/ A din data de 13 martie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâții P.O.N. și SC F.G. SRL împotriva sentinței civile nr. 956/ C din 2 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în contradictoriu cu reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA București, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-a diminuat cuantumul daunelor materiale acordate de prima instanță de la suma de 8.400 euro la suma de 3.500 euro, menținându-se restul dispozițiilor sentinței. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 956/ C din 2 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC R.C.S.

R.D.S. SA Bihor în contradictoriu cu pârâții P.O.N. și SC F.G. SRL, care au fost obligați în solidar la plata sumei de 8.400 euro, cu titlu de daune materiale, și s-a respins cererea privind acordarea de daune morale. Prima instanță a constatat că reclamanta este titulara deciziei de autorizare audiovizuală pentru serviciu de programe de televiziune T.V. D.S. eliberată de C.N.A., cu valabilitate până la data de 9 iulie 2018. Din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 10 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei rezultă faptul că la data de 20 aprilie 2010 reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA a sesizat poliția cu privire la faptul că SC F.G.

SRL Vatra Dornei retransmite posturile de televiziune D.S. și G.S.P. T.V., fără a avea acordul titularului dreptului de autor. Poliția a făcut o verificare în data de 14 decembrie 2010, constatându-se că SC F.G. SRL Vatra Dornei a furnizat servicii de televiziune prin cablu pentru postul D.S., fără a deține acord de retransmisie pentru acest post, iar prin rezoluție s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în valoare de 700 lei, cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, prin conținutul concret și atingerea minimă adusă. Conform art. 139 din Legea nr. 8/1996 1) titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecata sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

2) La stabilirea despăgubirilor instanța de judecata ia în considerare:a) fie criterii cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afară factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menționate la lit. a). În speță sunt aplicabile prevederile art. 139 pct. 2 lit. a) care se referă la daunele materiale constând în câștigul nerealizat, respectiv suma pe care ar fi putut-o câștiga reclamanta dacă ar fi transmis ea programele abonaților pârâților, care se calculează după formula arătată de reclamantă prin concluziile scrise - 700 (număr abonați) x 1 euro x 12 (nr. luni) - total prejudiciu material 8.400 euro.

Sunt întrunite totodată elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., fapta ilicită constând în retransmiterea neautorizată a serviciilor de programe purtătoare de drepturi conexe fără acordul titularului, fiind aplicabile și prevederile art. 1000 și 1003 C. civ. care reglementează condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, motiv pentru care pârâții au fost obligați la plata acestei sume în mod solidar. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, reclamanta nu a făcut dovada atingerii adusă prestigiului și imaginii societății, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat. Asupra cererii de apel formulată de pârâți, s-au reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (3) C. proc.

civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, sau când întâmpinarea nu este obligatorie cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Aceștia nu au invocat excepția necompetenței teritoriale în fața Tribunalului Bihor, așa încât, invocarea acesteia direct în apel e inadmisibilă. Reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA deține decizia de autorizare audiovizuală pentru serviciul de programe de televiziune T.V. D.S., eliberată în baza licenței audiovizuale din 28 aprilie 2009 emisă de C.N.A. la 9 iulie 2009, ca valabilitate până în 9 iulie 2018. Într-adevăr, pârâtul P.O.N.

a fost cercetat penal pentru infracțiunea de „retransmitere prin cablu a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de lege” prevăzută de art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, dispunându-se scoaterea sa de sub urmărire penală în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. b) C. proc. pen. precum și art. 18 1 și art. 91 lit. c) C. pen., aplicându-i-se o sancțiune cu caracter administrativ, constând în amendă de 700 lei. Cu aplicarea dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, prima instanță a cuantificat prejudiciul prejudiciul material produs reclamantei, ținând cont de suma pe care ar fi putut să o câștige aceasta dacă ar fi transmis ea programele pârâților, prin raportare la o perioadă de 12 luni.

Dispunând în acest sens, tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, în cauză nefiind administrată nici o probă din care să rezulte faptul că pârâtele au realizat retransmiterea pe toată această perioadă, despăgubirile materiale trebuind să fie certe atât din punct de vedere al existenței cât și al întinderii lor. Întrucât nu s-au administrat probe legate de perioada de retransmisie, se impun a fi avute în vedere probele administrate în dosarul penal, ale cărui date au fost redate de prima instanță, respectiv depoziția martorei C.M.C., care a confirmat retransmiterea programului T.V. D.S. din luna octombrie 2010 până la data controlului, precum și recunoașterea pârâtului P.O.N., din faza de cercetare penală, când a recunoscut realizarea retransmiterii din luna octombrie 2010 - până în luna februarie 2011, deci o perioadă de 5 luni.

Împrejurarea că reclamanta, în calitate de licențiator, încheie contracte de sublicențiere cu operatorii pe o durată de cel puțin de un an nu justifică acordarea despăgubirilor pe toată această perioadă, de vreme ce taxa de licențiere se calculează lunar în funcție de numărul abonaților, astfel că pentru evaluarea corectă a prejudiciului se impune a se lua în considerare perioada efectivă pentru care s-a realizat retransmisia - în speță 5 luni, ceea ce determină despăgubiri de 3.500 euro. Împotriva deciziei au declarat recurs toate părțile. 1. Reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA a formulat următoarele critici prin cererea de recurs,în susținerea cărora a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Câștigul nerealizat este taxa aferentă pentru un an. Dacă SC F.G. SRL opta să transmită legal D.S., în ipoteza încheierii unui contract cu reclamanta-recurentă, ar fi încasat taxa de licență pentru 12 luni, care era garantată de contract, în sensul că ori se derula până la final contractul și implicit se achita integral, ori se achita această sumă cu titlu de clauză penală, dacă societatea ar fi încălcat contractul. O persoană ce a fost sancționată pentru o faptă prevăzută de legea penală este avantajată prin plata unei taxe de licențiere discreționară, în funcție de recunoașterea lor cu privire la perioada de retransmitere, în raport cu un agent economic corect, ce ar fi achitat cele 12 luni de contract.

În situația în care perioada de retransmitere nu se poate stabili în concret, inclusiv pentru că pârâții au susținut că s-a transmis ocazional postul T.V., să se aplice criteriul de la lit. b) a art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, respectiv triplul sumelor legal datorate. 2. Pârâții SC F.G. SRL și P.O.N. au formulat critici privind modul de soluționare a excepției necompetenței teritoriale, stabilirea perioadei în care s-a făcut retransmisia - susținând că s-a făcut numai pentru un meci de fotbal, precum și numărul de abonați în raport de care s-a făcut calculul. Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantă este nefondat, în cauză făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 8/1996 și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Potrivit art. 139 alin. (1), prima teză, din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, titularii drepturilor recunoscute și protejate prin această lege pot solicita instanțelor de judecată recunoașterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

Al doilea alineat al aceluiași articol prevede că la stabilirea despăgubirilor instanța de judecată ia în considerare: a) fie criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a). În cazul în care se dispune de suficiente elemente care să facă aplicabilă lit. a) din art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 este exclusă metoda de calcul de la lit. b), așa cum prevede în mod expres norma incidentă.

Dispozițiile legale fac trimitere la câștigul nerealizat de partea vătămată și beneficiului realizat pe nedrept de făptuitor, iar acestea au putut fi stabilite cu certitudine de instanță. Astfel, cu referire la probele din dosarul penal avute în vedere și care nu sunt exclusiv bazate pe recunoașterea făptuitorului, s-a stabilit că perioada de transmisie a fost de 5 luni, la care s-a aplicat modul de calcul indicat de către reclamanta-recurentă, necontestat.

Drepturile de care ar fi putut beneficia reclamanta-recurentă în cazul încheierii unui contract de licență, contract tip aferent unei perioade minime de 1 an, nu pot fi avute în vedere atât timp cât acestea nu reprezintă un câștig nerealizat/ beneficiu necuvenit în sensul dispozițiilor legale incidente, care să poată fi cuantificat cu certitudine, acesta cuprinzând și clauze referitoare la neexecutarea obligațiilor care le revin părților și încetarea înainte de expirarea termenului, diferite de cea indicată în recurs. În considerarea acestor argumente care susțin caracterul nefondat al recursului, urmează să se dispună în consecință, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Recursul pârâților va fi anulat ca netimbrat, în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (în vigoare la data formulării cererii de recurs). Prin art. 20 alin. (1) din Lege este impusă plata anticipată a obligațiilor fiscale, iar prin alin. (2) și (3) ale aceluiași art. se sancționează cu anularea cererii neîndeplinirea acestora până la termenul fixat. Legala timbrare a fost avută în vedere cu prioritate, întrucât în lipsa acesteia instanța nu este sesizată cu un recurs pentru care să verifice îndeplinirea condițiilor procedurale în formularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA împotriva Deciziei nr. 13/ A din data de 13 martie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâții SC F.G. SRL și P.O.N. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.