ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5734/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5734/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 25/ A din 23 aprilie
2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul declarat de
apelanții pârâți M.I.P. și SC B.C. SRL Marghita împotriva sentinței civile nr. 1043
din 26 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor
în contradictoriu cu
apelanta reclamantă SC R.C.S. R.D.S. SA, pe care a schimbat-o în parte. A redus
despăgubirile civile la care au fost obligați pârâții de la suma de 35.436 euro
la suma de 2.953 euro plus T.V.A. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței. S-a
respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA împotriva
aceleiași sentințe.
Pentru a
pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 1043/ C din 26 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a a
dmis, în parte, acțiunea
formulată de reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA în contradictoriu cu pârâții
M.I.P.
și
SC B.C. SRL. Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 35.436 euro
plus T.V.A. cu titlu de daune materiale. S-a respins cererea privind acordarea
de daune morale și cheltuielile de judecată.
În motivarea
sentinței s-au reținut următoarele:
Reclamanta este
titulara deciziei de autorizare audiovizuală pentru serviciu de programe de
televiziune T.V. D.S. cu valabilitate până la data de 9 iulie 2018, eliberată
de C.N.A., începând să emită acest program începând cu luna iulie 2009.
Din Ordonanța de
scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter
administrativ din 15 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj rezultă
că la data de 26 august 2010 reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA a sesizat poliția
cu privire la faptul că SC B.C. SRL retransmite posturile de televiziune D.S.
și G.S.P T.V., fără a avea acordul titularului dreptului de autor.
În baza sesizării,
poliția a făcut o verificare în data de 26 august 2010 constatându-se că SC B.C.
SRL a furnizat servicii de televiziune prin cablu pentru postul D.S., fără a
deține acord de retransmisie pentru acest post. Prin rezoluție s-a dispus
scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului și aplicarea unei sancțiuni cu
caracter administrativ în valoare de 1.000 lei, cu motivarea că prin conținutul
concret și atingerea minimă adusă, fapta nu prezintă gradul de pericol social
al unei infracțiuni.
Conform art.
139 din Legea nr. 8/1996
(1) Titularii
drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita
instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea
drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de
despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. (2) La stabilirea
despăgubirilor instanța de judecata a luat în considerare: a) fie criterii cum
ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat,
beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte
elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate
titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul
sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut
obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile
menționate la lit. a).
Instanța a constatat
că în speță sunt aplicabile prevederile art. 139 pct. 2 lit. a) care se referă
la daunele materiale constând în câștigul nerealizat sau suma pe care ar fi
putut-o câștiga reclamanta dacă ar fi transmis ea programele abonaților
pârâților, care se calculează după formula arătată de reclamantă și inserată în
contractul cadru, și anume - perioada de 12 luni ca fiind cea minimă pentru
care se poate transmite sub licențiere, iar costul minim/abonat de 1 auro + T.V.A./lună.
Chiar dacă s-a dovedit
că pârâții au folosit în mod nelegal programele T.V. ale reclamantei doar
câteva zile, o achiziționare legală se putea face pe o perioadă minimă de 12 luni,
respectiv 2.953 (număr abonați) x 1 euro x 12 (nr. luni), ceea ce determină un total
al prejudiciului material 35.436 euro (a se vedea în acest sens contractul de licență
de la fila 33 și cel de vânzare - cumpărare de la fila 43).
În speță sunt
întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C.
civ., respectiv fapta ilicită constând în retransmiterea neautorizată a
serviciilor de programe purtătoare de drepturi conexe fără acordul titularului,
culpa pârâtului de rândul 2 constând în aceea că a retransmis cu intenție, în
mod ilicit, serviciul de programe protejat, iar prejudiciul este cel calculat mai
sus. Sunt incidente și prevederile art. 1000 și 1003 C. civ., care
reglementează condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului,
motiv pentru care pârâții au fost obligați la plata sumei în mod solidar.
În ceea
ce privește cererea de acordare a daunelor morale, reclamanta nu a făcut dovada
atingerii adusă prestigiului și imaginii societății, motiv pentru care acest
capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
Cheltuielile
de judecată solicitate de reclamantă au fost respinse, cu motivarea că nu s-au
dovedit a fi efectiv efectuate.
Apelul
declarat de reclamantă este nefondat, iar cel al pârâților este fondat, în
considerarea următoarelor argumente:
Aplicarea criteriilor
prevăzute la lit. b) a art. 139 din Legea nr. 8/1996 în cuantificarea
prejudiciului nu se justifică, întrucât dispozițiile legale se aplică în
ordinea înscrierii lor în lege, criteriile prevăzute de litera a aplicându-se
cu precădere și înaintea celor prevăzute de lit. b) din textul legal enunțat. Dispozițiile
prevăzute la lit. b) au aplicabilitate doar în ipoteza în care criteriile
prevăzute de litera a nu pot fi stabilite, ceea ce nu este cazul în speță,
întrucât în dosar există probe care permit cuantificarea câștigului nerealizat
de reclamantă, acesta fiind criteriul primordial la cuantificarea
prejudiciului.
Curtea și-a
însușit concluziile parchetului rezultate din ordonanța de scoatere de sub
urmărire penală a învinuitului M.I.P., din care rezultă că retransmisia
postului D.S. s-a făcut pentru o scurtă perioadă de timp, la începutul lunii
august 2010, perioada fiind confirmată atât de recunoașterea pârâtului M.I.,
cât și de declarațiile martorilor B.I., G.E., Z.L. și O.M.D.
Față de această stare
de fapt, în mod greșit tribunalul a reținut ca perioadă de referință pentru
calcularea prejudiciului cauzat reclamantei o perioadă de 12 luni, ignorând
probele de la dosar. Criteriul ales de prima instanță la cuantificarea
prejudiciului ar fi fost valabil doar în ipoteza în care nu ar fi existat probe
din care să rezulte perioada efectivă în care pârâta a operat retransmisia T.V.
fără autorizare legală. Ori, în speță, cum s-a reținut mai sus, există probe
din care rezultă care a fost perioada efectivă de retransmisie, astfel că
acesta va fi criteriul ce va sta la baza calculului prejudiciului cauzat
reclamantei.
Având în vedere că
retransmisia a operat doar în cursul lunii august 2010, în temeiul art. 139 alin.
(2) lit. a) câștigul nerealizat de reclamantă este costul minim abonat de 1
Euro + T.V.A./lună, înmulțit cu numărul de abonați care în speță este de 2.953,
rezultând astfel un prejudiciu material total de 2.953 euro.
Nu se cuvin
reclamantei daune morale, față de împrejurarea că retransmisia postului D.S.
s-a operat doar pentru o perioadă scurtă de timp, iar pe de altă parte, în luna
septembrie 2010, întregul fond de comerț al pârâtei SC B.C. SRL a fost cumpărat
de reclamantă.
Deși s-au solicitat
cheltuieli de
judecată, cuantumul acestora nu a fost precizat si dovedit.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA., criticând-o pentru
următoarele motive:
Din probele
administrate în dosarul penal rezultă că postul T.V. D.S. a fost transmis
abonaților pârâților, fără a se putea stabili cu certitudine datele
concrete, iar apărarea pârâtei în sensul că a retransmis postul numai o zi nu
este susținută de nicio probă.
Decizia tolerează
săvârșirea de fapte de natură penală, deoarece o persoană ce a fost sancționată
pentru o faptă prevăzută de legea penală a fost avantajată în raport cu un
agent economic corect, ce ar fi achitat cele 12 luni de contract.
Câștigul nerealizat
de reclamanta-recurentă este taxa aferentă pentru un an, întrucât dacă pârâta
opta să transmită legal T.V. D.S., în ipoteza încheierii unui contract, ar fi
încasat în orice situație taxa de licență pentru 12 luni. Această încasare era
garantată de contract - ori se derula până la final contractul și implicit suma
se achita integral, ori se achita această sumă cu titlu de clauză penală, dacă
s-ar fi încălcat contractul.
Acest mod de evaluare
a despăgubirilor se regăsește și în dreptul comparat.
Astfel, în mod
frecvent, termenul folosit în evaluarea prejudiciilor este de cel de "daune
efective", iar în practica judiciară americană și europeană se consideră
că acest termen ar trebui să fie interpretat în general în favoarea victimelor
reproducerii ilegale (W.R.P. - Legea și practica drepturilor de autor-1994).
Pe de altă parte, incertitudinea,
determinată de valoare sau timp, trebuie interpretată în favoarea
proprietarului, iar daunele efective trebuie să fie acordate deoarece instanța
trebuie să aleagă și să garanteze recuperarea totală a acestora.
Într-un caz concret
din practica Curții Supreme de Justiție din SUA, cunoscut ca Encyclopedia Brown,
o societate de televiziune prin cablu și diverși operatori din același domeniu
de activitate au retransmis ilegal un program de televiziune purtător de
drepturi de autor. Instanța a respins argumentul invocat de pârâți cum că
pretențiile reclamantului de a primi contravaloarea taxei de licență nu poate
fi recunoscută, motivând în acest sens că dacă vânzările pierdute ale unui
produs către clienți terțe persoane pot reprezenta un prejudiciu atunci și
vânzările pierdute ale unei licențe către diferiți clienți, pot fi considerate
daune efective.
Corect ar fi fost ca,
în situația în care perioada de retransmitere nu se poate stabili în concret -
ziua de început și de sfârșit, inclusiv pentru că pârâții au susținut că s-a
transmis ocazional T.V. D.S., să se aplice criteriul de la lit. b) a art. 139 alin.
(2) din Legea 8/1996, respectiv triplul sumelor legal datorate.
Analizând decizia în
limitele criticilor de recurs formulate, Înalta Curte constată caracterul
nefondat al acestora, în cauză făcându-se o corectă aplicare a normelor legale
reține ca fiind incidente, din perspectiva Legii nr. 8/1996 și art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Potrivit art. 139 alin.
(1)
din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe, prima teză, titularii
drepturilor recunoscute și protejate prin această lege pot solicita instanțelor
de judecată recunoașterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora și
pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
Al doilea alineat al
aceluiași articol prevede că la stabilirea despăgubirilor instanța de judecată
ia în considerare: a) fie criterii, cum ar fi consecințele economice negative,
în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor
și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar
fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de
despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru
tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se
pot aplica criteriile prevăzute la lit. a).
În cazul în care se
dispune de suficiente elemente care să facă aplicabilă lit. a) a art. 139 alin.
(2) din Legea nr. 8/1996 este exclusă metoda de calcul de la lit. b), așa
cum prevede în mod expres norma incidentă.
Dispozițiile
legale fac trimitere la câștigul nerealizat de partea vătămată și beneficiului
realizat pe nedrept de făptuitor, iar acestea au putut fi stabilite cu
certitudine de instanță.
Astfel, cu referire
la probele din dosarul penal avute în vedere și care nu sunt exclusiv bazate pe
recunoașterea făptuitorului, s-a stabilit că perioada de transmisie a fost doar
în cursul lunii august 2010 - situație de fapt ce nu poate fi reapreciată de
instanța de recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., la
care s-a aplicat modul de calcul indicat de către reclamanta-recurentă, necontestat.
Drepturile de care ar
fi putut beneficia reclamanta-recurentă în cazul încheierii unui contract de
licență, contract tip aferent unei perioade minime de 1 an, nu pot fi avute în
vedere atât timp cât nu reprezintă un câștig nerealizat/beneficiu necuvenit în
sensul dispozițiilor legale incidente, care să poată fi cuantificat cu
certitudine, contractul cuprinzând și clauze referitoare la încetarea
înainte de expirarea termenului, diferite de cea indicată în recurs.
Date fiind aceste
elemente particulare ale speței și prevederile legale susmenționate, daunele
efectiv suferite de către reclamanta-recurentă (cu privire la care se face
referire și la dreptul comparat) sunt cele fixate de instanța de apel și care
au putut fi determinate cu certitudine față de perioada de transmitere a
postului.
În considerarea
acestor argumente care susțin caracterul nefondat al recursului, urmează să se
dispună în consecință, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA împotriva Deciziei
nr. 25/ A din data de 23 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 decembrie 2013.