ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5734/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 25/ A din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul declarat de apelanții pârâți M.I.P. și SC B.C. SRL Marghita împotriva sentinței civile nr. 1043 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în contradictoriu cu apelanta reclamantă SC R.C.S. R.D.S. SA, pe care a schimbat-o în parte. A redus despăgubirile civile la care au fost obligați pârâții de la suma de 35.436 euro la suma de 2.953 euro plus T.V.A. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA împotriva aceleiași sentințe. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 1043/ C din 26 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a a dmis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC R.C.S.

R.D.S. SA în contradictoriu cu pârâții M.I.P. și SC B.C. SRL. Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 35.436 euro plus T.V.A. cu titlu de daune materiale. S-a respins cererea privind acordarea de daune morale și cheltuielile de judecată. În motivarea sentinței s-au reținut următoarele: Reclamanta este titulara deciziei de autorizare audiovizuală pentru serviciu de programe de televiziune T.V. D.S. cu valabilitate până la data de 9 iulie 2018, eliberată de C.N.A., începând să emită acest program începând cu luna iulie 2009. Din Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 15 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj rezultă că la data de 26 august 2010 reclamanta SC R.C.S.

R.D.S. SA a sesizat poliția cu privire la faptul că SC B.C. SRL retransmite posturile de televiziune D.S. și G.S.P T.V., fără a avea acordul titularului dreptului de autor. În baza sesizării, poliția a făcut o verificare în data de 26 august 2010 constatându-se că SC B.C. SRL a furnizat servicii de televiziune prin cablu pentru postul D.S., fără a deține acord de retransmisie pentru acest post. Prin rezoluție s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în valoare de 1.000 lei, cu motivarea că prin conținutul concret și atingerea minimă adusă, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Conform art. 139 din Legea nr. 8/1996 (1) Titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

(2) La stabilirea despăgubirilor instanța de judecata a luat în considerare: a) fie criterii cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menționate la lit. a). Instanța a constatat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 139 pct. 2 lit. a) care se referă la daunele materiale constând în câștigul nerealizat sau suma pe care ar fi putut-o câștiga reclamanta dacă ar fi transmis ea programele abonaților pârâților, care se calculează după formula arătată de reclamantă și inserată în contractul cadru, și anume - perioada de 12 luni ca fiind cea minimă pentru care se poate transmite sub licențiere, iar costul minim/abonat de 1 auro + T.V.A./lună.

Chiar dacă s-a dovedit că pârâții au folosit în mod nelegal programele T.V. ale reclamantei doar câteva zile, o achiziționare legală se putea face pe o perioadă minimă de 12 luni, respectiv 2.953 (număr abonați) x 1 euro x 12 (nr. luni), ceea ce determină un total al prejudiciului material 35.436 euro (a se vedea în acest sens contractul de licență de la fila 33 și cel de vânzare - cumpărare de la fila 43). În speță sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., respectiv fapta ilicită constând în retransmiterea neautorizată a serviciilor de programe purtătoare de drepturi conexe fără acordul titularului, culpa pârâtului de rândul 2 constând în aceea că a retransmis cu intenție, în mod ilicit, serviciul de programe protejat, iar prejudiciul este cel calculat mai sus.

Sunt incidente și prevederile art. 1000 și 1003 C. civ., care reglementează condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, motiv pentru care pârâții au fost obligați la plata sumei în mod solidar. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, reclamanta nu a făcut dovada atingerii adusă prestigiului și imaginii societății, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat. Cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă au fost respinse, cu motivarea că nu s-au dovedit a fi efectiv efectuate.

Apelul declarat de reclamantă este nefondat, iar cel al pârâților este fondat, în considerarea următoarelor argumente: Aplicarea criteriilor prevăzute la lit. b) a art. 139 din Legea nr. 8/1996 în cuantificarea prejudiciului nu se justifică, întrucât dispozițiile legale se aplică în ordinea înscrierii lor în lege, criteriile prevăzute de litera a aplicându-se cu precădere și înaintea celor prevăzute de lit. b) din textul legal enunțat. Dispozițiile prevăzute la lit. b) au aplicabilitate doar în ipoteza în care criteriile prevăzute de litera a nu pot fi stabilite, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât în dosar există probe care permit cuantificarea câștigului nerealizat de reclamantă, acesta fiind criteriul primordial la cuantificarea prejudiciului.

Curtea și-a însușit concluziile parchetului rezultate din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului M.I.P., din care rezultă că retransmisia postului D.S. s-a făcut pentru o scurtă perioadă de timp, la începutul lunii august 2010, perioada fiind confirmată atât de recunoașterea pârâtului M.I., cât și de declarațiile martorilor B.I., G.E., Z.L. și O.M.D. Față de această stare de fapt, în mod greșit tribunalul a reținut ca perioadă de referință pentru calcularea prejudiciului cauzat reclamantei o perioadă de 12 luni, ignorând probele de la dosar. Criteriul ales de prima instanță la cuantificarea prejudiciului ar fi fost valabil doar în ipoteza în care nu ar fi existat probe din care să rezulte perioada efectivă în care pârâta a operat retransmisia T.V.

fără autorizare legală. Ori, în speță, cum s-a reținut mai sus, există probe din care rezultă care a fost perioada efectivă de retransmisie, astfel că acesta va fi criteriul ce va sta la baza calculului prejudiciului cauzat reclamantei. Având în vedere că retransmisia a operat doar în cursul lunii august 2010, în temeiul art. 139 alin. (2) lit. a) câștigul nerealizat de reclamantă este costul minim abonat de 1 Euro + T.V.A./lună, înmulțit cu numărul de abonați care în speță este de 2.953, rezultând astfel un prejudiciu material total de 2.953 euro. Nu se cuvin reclamantei daune morale, față de împrejurarea că retransmisia postului D.S. s-a operat doar pentru o perioadă scurtă de timp, iar pe de altă parte, în luna septembrie 2010, întregul fond de comerț al pârâtei SC B.C.

SRL a fost cumpărat de reclamantă. Deși s-au solicitat cheltuieli de judecată, cuantumul acestora nu a fost precizat si dovedit. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA., criticând-o pentru următoarele motive: Din probele administrate în dosarul penal rezultă că postul T.V. D.S. a fost transmis abonaților pârâților, fără a se putea stabili cu certitudine datele concrete, iar apărarea pârâtei în sensul că a retransmis postul numai o zi nu este susținută de nicio probă. Decizia tolerează săvârșirea de fapte de natură penală, deoarece o persoană ce a fost sancționată pentru o faptă prevăzută de legea penală a fost avantajată în raport cu un agent economic corect, ce ar fi achitat cele 12 luni de contract.

Câștigul nerealizat de reclamanta-recurentă este taxa aferentă pentru un an, întrucât dacă pârâta opta să transmită legal T.V. D.S., în ipoteza încheierii unui contract, ar fi încasat în orice situație taxa de licență pentru 12 luni. Această încasare era garantată de contract - ori se derula până la final contractul și implicit suma se achita integral, ori se achita această sumă cu titlu de clauză penală, dacă s-ar fi încălcat contractul. Acest mod de evaluare a despăgubirilor se regăsește și în dreptul comparat. Astfel, în mod frecvent, termenul folosit în evaluarea prejudiciilor este de cel de "daune efective", iar în practica judiciară americană și europeană se consideră că acest termen ar trebui să fie interpretat în general în favoarea victimelor reproducerii ilegale (W.R.P.

- Legea și practica drepturilor de autor-1994). Pe de altă parte, incertitudinea, determinată de valoare sau timp, trebuie interpretată în favoarea proprietarului, iar daunele efective trebuie să fie acordate deoarece instanța trebuie să aleagă și să garanteze recuperarea totală a acestora. Într-un caz concret din practica Curții Supreme de Justiție din SUA, cunoscut ca Encyclopedia Brown, o societate de televiziune prin cablu și diverși operatori din același domeniu de activitate au retransmis ilegal un program de televiziune purtător de drepturi de autor. Instanța a respins argumentul invocat de pârâți cum că pretențiile reclamantului de a primi contravaloarea taxei de licență nu poate fi recunoscută, motivând în acest sens că dacă vânzările pierdute ale unui produs către clienți terțe persoane pot reprezenta un prejudiciu atunci și vânzările pierdute ale unei licențe către diferiți clienți, pot fi considerate daune efective.

Corect ar fi fost ca, în situația în care perioada de retransmitere nu se poate stabili în concret - ziua de început și de sfârșit, inclusiv pentru că pârâții au susținut că s-a transmis ocazional T.V. D.S., să se aplice criteriul de la lit. b) a art. 139 alin. (2) din Legea 8/1996, respectiv triplul sumelor legal datorate. Analizând decizia în limitele criticilor de recurs formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în cauză făcându-se o corectă aplicare a normelor legale reține ca fiind incidente, din perspectiva Legii nr. 8/1996 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, prima teză, titularii drepturilor recunoscute și protejate prin această lege pot solicita instanțelor de judecată recunoașterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

Al doilea alineat al aceluiași articol prevede că la stabilirea despăgubirilor instanța de judecată ia în considerare: a) fie criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a). În cazul în care se dispune de suficiente elemente care să facă aplicabilă lit. a) a art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 este exclusă metoda de calcul de la lit. b), așa cum prevede în mod expres norma incidentă.

Dispozițiile legale fac trimitere la câștigul nerealizat de partea vătămată și beneficiului realizat pe nedrept de făptuitor, iar acestea au putut fi stabilite cu certitudine de instanță. Astfel, cu referire la probele din dosarul penal avute în vedere și care nu sunt exclusiv bazate pe recunoașterea făptuitorului, s-a stabilit că perioada de transmisie a fost doar în cursul lunii august 2010 - situație de fapt ce nu poate fi reapreciată de instanța de recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., la care s-a aplicat modul de calcul indicat de către reclamanta-recurentă, necontestat.

Drepturile de care ar fi putut beneficia reclamanta-recurentă în cazul încheierii unui contract de licență, contract tip aferent unei perioade minime de 1 an, nu pot fi avute în vedere atât timp cât nu reprezintă un câștig nerealizat/beneficiu necuvenit în sensul dispozițiilor legale incidente, care să poată fi cuantificat cu certitudine, contractul cuprinzând și clauze referitoare la încetarea înainte de expirarea termenului, diferite de cea indicată în recurs. Date fiind aceste elemente particulare ale speței și prevederile legale susmenționate, daunele efectiv suferite de către reclamanta-recurentă (cu privire la care se face referire și la dreptul comparat) sunt cele fixate de instanța de apel și care au putut fi determinate cu certitudine față de perioada de transmitere a postului.

În considerarea acestor argumente care susțin caracterul nefondat al recursului, urmează să se dispună în consecință, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA împotriva Deciziei nr. 25/ A din data de 23 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013.