ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 440/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamanta SC A. SA a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pe pârâtele B. SRL și E., în solidar, la plata sumei de 1.320 Euro + TVA, cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 5.000 Euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la data plății, pentru încălcarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe aparținând acesteia, în calitate de titulară a serviciului de programe C., respectiv a canalelor C., precum și pentru transmiterea fără drept a canalelor C. Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 5054 din 29 iunie 2017, Judecătoria Oradea a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA și a obligat pârâtele, în solidar, să achite reclamantei suma de 1.320 euro, în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând daune materiale. A respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantei referitoare la daunele morale și la diferența până la 7.374,14 RON cu TVA. Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Prin Decizia nr. 1026/LP/2017-A din 18 decembrie 2017, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis apelurile formulate de apelantele SC A. SA, B. SRL și E., a anulat Sentința nr. 5054 din 29 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Oradea și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Olt.

Prin Sentința nr. 180 din 27 februarie 2018, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamanta SC A. SA, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. A constatat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 1192 din 3 aprilie 2018, a constatat inexistența conflictului negativ de competență.

După pronunțarea hotărârii Înaltei Curți, prin Încheierea nr. 20 din 10 septembrie 2018, Tribunalul Olt, secția I civilă a înaintat dosarul Tribunalului Bihor, spre competentă soluționare.

Prin Sentința nr. 123/C/2018 din 14 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL și a obligat pârâtele, în solidar, să achite reclamantei suma de 1.320 euro, în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând daune materiale. A respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantei referitoare la daunele morale și la diferența până la 7.374,14 RON cu TVA. Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Prin Decizia nr. 161/2019-Ap din 14 martie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă a fost admis apelul formulat de pârâtele E. și SC B. SRL, anulată Sentința nr. 123/C din 14 noiembrie 2018 a Tribunalul Bihor și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Olt.

Împotriva Deciziei nr. 161/2019 - Ap din 14 martie 2019 a Curții de Apel Oradea și împotriva Sentinței nr. 123/C din 14 noiembrie 2018 a Tribunalului Bihor a declarat recurs pârâta SC B. SRL, prin care solicită anularea ambelor hotărâri și stabilirea instanței competente să soluționeze pricina, prin emiterea regulatorului de competență.

În susținerea recursului, arată că instanța de apel trebuia să constate existența unui conflict negativ de competență ivit între cele două tribunale, cel de la Olt și cel de la Bihor, să suspende judecata apelului și să trimită cauza Înaltei Curți în vederea soluționării regulatorului de competență.

Apreciază că însuși Tribunalul Bihor trebuia să constate ivit conflictul de competență și să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție.

În drept, a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 14 iunie 2019, intimata-reclamantă SC A. SA a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că acesta a fost declarat de către pârâtă doar pentru tergiversarea soluționării cauzei.

Totodată, își exprimă dezacordul atât față de modul în care Tribunalul Bihor, în primul ciclu procesual, a admis excepțiile de necompetență, cât și față de practica Înaltei Curți, conform căreia hotărârea pronunțată de Tribunalul Bihor în apel se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la stabilirea instanței competente să soluționeze cauza.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 161/Ap din 14 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, fixând termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 februarie 2019, cu citarea părților, în ședință publică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu titlu prealabil se impune a se constata că recurenta a invocat, în susținerea motivelor de recurs, incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Însă, așa cum s-a reținut și prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, însușit de către completul de filtru, criticile vizând modalitatea de aplicare de către instanța de apel a prevederilor referitoare la competența instanțelor judecătorești pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Față de acestea, urmează ca examinarea deciziei recurate să se facă în limita impusă de criticile de nelegalitate invocate, susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, se invocă de către recurentă aplicarea greșită de către instanțele de fond a dispozițiilor art. 133-135 alin. (1) C. proc. civ., prin lipsa constatării existenței unui conflict negativ de competență ivit între Tribunalul Olt și Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea având obligația de a suspenda judecata apelului și de a trimite cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării regulatorului de competență.

Prin motivele de recurs nu este criticată, deci, soluția pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe apelurile declarate de pârâtele E. și SC B. SRL, care a fost în sensul admiterii acestora și desființării Sentinței civile nr. 123 din 14 noiembrie 2018 a Tribunalului Bihor prin care a fost admisă acțiunea introductivă a reclamantei, ci vizează conduita instanței de apel, care nu ar fi observat că între Tribunalul Bihor și Tribunalul Olt au intervenit declinări reciproce de competență, aspect ce impunea suspendarea judecății cauzei și trimiterea dosarului Înaltei Curți în vederea stabilirii instanței competente să soluționeze cauza în prima instanță.

Analizând cauza din această perspectivă, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta SC CGM-TV SRL este nefondat pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 133 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "Există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente".

Prin Decizia nr. 1026/LP din 18 decembrie 2017, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis apelurile declarate împotriva Sentinței nr. 5054 din 29 iunie 2017 pronunțate de Judecătoria Oradea, pe care a anulat-o în totalitate și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Olt.

În judecarea apelului instanța nu a făcut altceva decât să pronunțe o hotărâre în conformitate norma prevăzută în art. 480 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căreia "dacă instanța de apel stabilește că prima instanță a fost necompetentă iar necompetența a fost invocată în condițiile legii, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent ori, după caz, va respinge cererea ca inadmisibilă".

Așadar, prin decizia astfel pronunțată, Tribunalul Bihor nu și-a declinat competența în favoarea unei alte instanțe, ci a soluționat apelurile declarate de cele două pârâte, constatând că pricina a fost soluționată, la fond, de o instanță necompetentă, sens în care a trimis cauza spre rejudecare la instanța căreia îi revenea competența de soluționare a cauzei în conformitate cu normele speciale din materia proprietății intelectuale, care este chiar instanța despre care pârâții au menționat în fața instanțelor de fond. Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 1192 din 3 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, această decizie are natura juridică a unui regulator de competență, fiind stabilit cu titlu definitiv care este instanța competentă să soluționeze fondul prezentului litigiu.

Prin admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanțe de fond, Tribunalul Bihor a stabilit cu putere de lucru judecat care este instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu, aspect care nu mai poate fi repus în discuție ulterior acestui moment, în condițiile în care menționata decizie are caracter definitiv.

Puterea de lucru judecat impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. În speță, chestiunea litigioasă privește stabilirea competenței Tribunalului Olt în judecarea pricinii în primă instanță, soluție ce se impune ca o chestiune prejudicială deja dezlegată în cadrul acestui dosar.

Faptul că Tribunalul Olt nu s-a conformat dispoziției instanței de apel și, prin Sentința civilă nr. 180 din 27 februarie 2018, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, care s-a și pronunțat ulterior pe fondul pricinii, nu schimbă în niciun fel datele problemei, cu atât mai mult chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizie definitivă inexistența conflictului de competență, precum și faptul că instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze cauza este cea indicată prin Decizia nr. 1026 din 18 decembrie 2017, și anume Tribunalul Olt.

Față de aceste considerente, în mod corect Curtea de Apel Oradea a admis apelul formulat de pârâtele E. și SC B. SRL, a anulat Sentința nr. 123/C din 14 noiembrie 2018 a Tribunalul Bihor și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Olt, dând eficiență principiului puterii de lucru judecat a celor statuate prin Decizia nr. 1026/LP din 18 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2016, precum și a statuărilor făcute de instanța supremă prin Decizia nr. 1192 din 3 aprilie 2018.

Având în vedere motivele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 161/Ap din 14 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 161/2019-Ap din data de 14 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2020.

GGC - LM