ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2978/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2978/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele

Fondul și considerentele instanței de fond:

Reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA punct de lucru

Bihor - Băile Felix, Hotel P. în contradictoriu cu pârâții B.V., .S. și SC

D.S.S. SRL a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților în solidar la

plata sumei de 5.100 euro - în principal sau 10800 euro - în subsidiar, în

echivalent lei, cu titlu de daune materiale pentru încălcarea drepturilor de

autor și a drepturilor conexe aparținând reclamantei în calitate de titulară a

canalelor TV D.S. și D.S. +, precum și a sumei de 20.000 euro, în echivalent

lei, cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 2183/2012,

Tribunalul Bihor a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, a respins

acțiunea formulată împotriva pârâtului .S., ca fiind introdusă împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acțiunea împotriva

pârâților B.V. și SC D.S.S. SRL și a obligat pe aceștia, în solidar, la

plata sumei de 4.325 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de

despăgubiri precum și la plata cheltuielilor de judecată de 1.000 lei. A respins

capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor morale și a T.V.A.-ului

aferent sumei de 4.325 euro.

Tribunalul a reținut în esență următoare:

La 1 noiembrie 2010 s-a constatat că SC

D.S.S. SRL Dragalina retransmitea prin cablu în mod ilegal programele de

televiziune D.S. și G.S.P. T.V. pentru care reclamanta deținea licență. În urma

plângerii penale formulată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.

140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, prin ordonanța Parchetului de pe

lângă Judecătoria Călărași, în Dosar nr. 4154/P/2010, s-a dispus față de

pârâții B.V. și .S., care erau și administratorii societății, scoaterea de sub

urmărirea penală. Față de pârâtul B.V., în temeiul art. 18

1

C. pen. și

art. 91 C. pen., s-a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ,

respectiv 700 lei amenda, iar în ceea ce îl privește pe pârâtul .S. s-a dispus

scoaterea de sub urmărirea penală întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta,

reținându-se că, în calitatea sa de administrator al societății, se ocupa numai

de activitatea contabilă, având cunoștințe tehnice limitate. Soluția organului

de urmărire penală a rămas definitivă prin respingerea plângerilor prin

rezoluția nr. 619/II/2/2011 a Prim Procurorului Adjunct al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Călărași și prin sentința penală nr. 19 din 17 ianuarie 2012

a Judecătoriei Călărași.

În cursul urmăririi penale reclamanta s-a

constituit parte civilă cu suma de 5.100 euro plătibilă în lei și actualizată

la data plății efective a prejudiciului însă, în considerentele sentinței

penale nr. 19/2012 s-a reținut că pretențiile civile vor putea fi valorificate

pe calea unei acțiuni civile separate în temeiul răspunderii civile delictuale.

Din considerentele cererii de chemare în

judecată rezultă că perioada pentru care s-a solicitat repararea prejudiciului

este iulie 2009 când reclamanta a obținut licența audiovizuală pentru postul T.V.

D.S. și până la data de 1 noiembrie 2010, când s-a constatat că pârâta SC

D.S.S. SRL Dragalina transmitea nelegal acest post.

Întrucât perioada pentru care s-a solicitat

repararea prejudiciului este iulie 2009-1 noiembrie 2010, înseamnă că fapta

ilicită a fost săvârșită anterior intrării în vigoare a noului C. civ. și că

prezentei cauze îi rămân aplicabile dispozițiile vechiului C. civ., respectiv art.

998 și art. 999.

În situația de față, săvârșirea faptei

ilicite de retransmitere în mod nelegal, în lipsa unei licențe, a postului T.V.

D.S., de către pârâtul B.V., în calitatea sa de administrator al SC D.S.S. SRL

Dragalina, a fost stabilită în mod irevocabil de către organele de cercetare

penală, reținându-se că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996. Motivul pentru

care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a fost lipsa de pericol

social al faptei, conform art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., însă

această soluție nu poate influența și răspunderea civilă, în condițiile

existenței faptei ilicite. Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 22 C.

proc. pen. potrivit căruia „hotărârea definitivă a instanței penale are

autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea

civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a

vinovăției acesteia”.

În raport de această dispoziție legală, având

în vedere că în ceea ce îl privește pe pârâtul .S. s-a stabilit în mod

irevocabil că acesta nu a săvârșit fapta ilicită ce constituie conținutul

infracțiunii prevăzută de art. 140 lit. e) din Legea nr. 8/1996, instanța a

apreciat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce îl privește pe pârâtul B.V.,

acesta a recunoscut săvârșirea faptei ilicite ce a constat în retransmiterea,

fără a deține o licență în acest sens, cu ajutorul unui echipament achiziționat

de fiica sa din Italia, a programului TV D.S. pentru care reclamanta deține o

licență audiovizuală, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 998, art. 999 C.

civ. dar și ale art. 139 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și

drepturile conexe, neexistând nici un dubiu cu privire la existența faptei și a

vinovăției pârâtului.

În baza acestor dispoziții legale, acesta

este obligat să acopere prejudiciul cauzat reclamantei prin săvârșirea faptei

ilicite fiind evidentă legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtului și

prejudiciul cauzat reclamantei.

La stabilirea prejudiciului, instanța a avut

în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă apreciind că acesta se

ridică la suma de 4.325 euro, sumă ce a fost stabilită în conformitate cu art. 139

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, această modalitate de stabilire a

prejudiciului fiind prioritară în raport de modalitatea prevăzută la lit. b),

în condițiile în care, în situația de față, aplicarea criteriilor prevăzute de

text a fost posibilă, după cum rezultă din conținutul raportului de expertiză

contabilă.

Instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 998, 999 și art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

8/1998 pentru acordarea daunelor morale întrucât, deși art. 139 alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 8/1996 prevede posibilitatea pentru instanță de a acorda și daune

morale, reclamanta nu a făcut nici o dovadă sub aspectul prejudiciului moral

cauzat.

Instanța de fond a apreciat că nu sunt

incidente în cauză dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. întrucât pârâtul B.V.,

în calitatea sa de administrator al societății, nu a acționat ca un prepus. SC

D.S.S. SRL Dragalina răspunde în solidar cu V.B. în baza art. 35 alin. (3) din

Decretul nr. 31/1954 privind persoanele juridice. Potrivit acestei dispoziții

„faptele licite sau ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana

juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor.”

Pârâtul, în calitatea sa de administrator, face parte din categoria organelor

de conducere ale societății iar fapta ilicită a fost săvârșită în exercitarea mandatului

de administrator și conform obiectului de activitate al societății,

dispozițiile legale citate fiind pe deplin aplicabile și în consecință

societatea pârâtă răspunde alături de pârât.

Instanța de fond a apreciat că nu se impune

și plata T.V.A. - ului aferent. Prejudiciul s-a cuantificat având în vedere

prețul serviciului prestat însă această modalitate de calcul este stabilită de art.

139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, care prevede acordarea de

despăgubiri la nivelul câștigului nerealizat. Însă, suntem doar în prezența

unei modalități de calcul și nu în situația reală în care reclamanta ar fi și

prestat serviciile respective, ar fi emis documente contabile, s-ar fi plătit

și datorat și taxa pe valoare adăugată.

Apelul și considerentele instanței de apel:

Împotriva sentinței au declarat recurs

(ce a fost calificat ca apel în ședința publică din 26 iunie 2013 ) SC R.D.S.

R.D.S. SA, SC D.S.A.T.S. SRL și B.V.

Prin Decizia nr 260/A din 20 decembrie 2013,

Curtea de Apel București a respins ca nefondate apelurile.

În ce privește apelul reclamantei SC R.D.S.

R.D.S. SA, instanța de apel a apreciat că acesta este nefondat.

Curtea a considerat ca nefondată critica privind

greșita aplicare a dispozițiilor art. 139 lit. a) din Legea nr. 8/1996,

reținând că însăși reclamanta a solicitat prin acțiune ca

evaluarea prejudiciului să se efectueze în funcție de criteriile prevăzute

de lit. a), variantă pe care o consideră prioritară. Din perspectiva

prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., critica vizând temeiul de drept

aplicabil nu poate fi primită, căci este echivalentul unei modificări nepermise

în calea de atac. Pe de altă parte, Curtea reține că aplicarea criteriilor

de la lit. b) a art. 139 din Legea nr. 8/1996 este subsidiară. Ori, în

speță, câștigul nerealizat a fost determinat prin raportul de

expertiză efectuat la prima instanță, prin raportare la numărul de

abonați ai pârâtei și prețul minim pe lună pentru fiecare

abonat. S-a reținut că reclamanta nu a avut obiecțiuni la raportul de

expertiză, aspect ce rezultă din cuprinsul încheierii de ședință de la

28 noiembrie 2013. Din moment ce, în speță, au fost identificate elemente

de determinare a câștigului nerealizat de reclamantă, aplicarea

criteriilor prevăzute de art. 139 lit. a) din Legea nr. 8/1996 este

obligatorie, critica privind acest aspect fiind nefondată.

Cu privire la prejudiciul moral, instanța de

apel a reținut că susținerea potrivit căreia acesta nu trebuie dovedit nu

are suport legal din moment ce existența unui prejudiciu constituie

condiție a răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998-999

C.civ, fără a se face distincție între prejudiciul material și cel moral,

doar întinderea daunelor morale fiind o chestiune de apreciere a instanței.

Prejudiciul de imagine afirmat de reclamantă ce se cere a fi reparat nu a fost

dovedit, neputând fi prezumat, așa cum pretinde apelanta reclamantă.

În ceea ce privește nereținerea

T.V.A. la calculul despăgubirii, instanța de apel a apreciat că susținerea

apelantei este lipsită de suport probator, atâta vreme cât contravaloarea prețului

abonamentului este de 1 euro, conform contractului de licență din 31

martie 2010, mențiunea de pct. 8.1, și nu de 1 euro plus T.V.A.

Criticile formulate de pârâți cu privire la modul

de evaluare a prejudiciului prin raportare la perioada în care s-au efectuat transmisiile,

au fost respinse de instanța de apel cu motivarea că transmisiunea a fost

dovedită cu un program al turului campionatului ligii I la fotbal ediția

2010/2011 iar susținerile pârâților cu privire la perioada de

retransmitere și la conținutul retransmiterii sunt contradictorii. Pârâții în

realitate, nu contestă intervalul de timp în care s-au efectuat transmisiile, ci

faptul că transmiterea programului T.V. D.S. nu a avut loc în mod continuu în

această perioadă, ci ocazional, limitându-se la anumite meciuri de fotbal.

Aceasta este apărarea formulată prin întâmpinarea depusă în primă

instanță, susținerea pârâților fiind că, atâta vreme cât a avut

loc o transmisie a anumitor evenimente sportive, și nu difuzarea tuturor

emisiunilor postului D.S., modul de evaluare a prejudiciului trebuie particularizat

în funcție de acest aspect. Susținerile apelanților pârâți

din cuvântul pe fond, în sensul că transmiterea postului D.S. a avut loc doar

la data de 01 noiembrie 2010, dată la care s-a întocmit procesul verbal de

către organele de poliție, utilizat în procesul penal, nu sunt în

concordanță cu criticile din cererea de apel, prin care s-a susținut

difuzarea ocazională pe parcursul unui interval mai mare de timp, critici care

determină limitele judecății în apel față de principiul

disponibilității.

Asupra criticii privind cuantumul prejudiciului,

Curtea a reținut că încălcarea dreptului reclamantei, ce deține

licența audiovizuală pentru serviciul de programe de televiziune cu

denumirea D.S., a avut loc prin mai multe acțiuni ale pârâților, de

retransmitere a emisiunilor postului de televiziune menționat, într-o

perioadă mai lungă de timp, acțiuni care, având o intenție unică, se constituie

într-o singură faptă ilicită. Odată ce a fost stabilită încălcarea drepturilor

de autor, trebuia determinată despăgubirea pentru repararea prejudiciului

încercat de reclamantă, prejudiciu stabilit de art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 8/1996 la câștigul nerealizat. Criteriul propus de reclamantă pentru determinarea

câștigului nerealizat a fost cuantumul taxei lunare de licențiere

pentru un abonat, rezultată din contractul depus exemplificativ la dosar, începând

cu data de la care aceasta a început emisia serviciului de programe, în urma

obținerii licenței audiovizuale și până la data încetării încălcării.

Nerealizarea unui profit de către pârâți nu are relevanță, atâta

vreme cât, față de modalitățile de evaluare a despăgubirilor prevăzute

de art. 139 alin. (2) lit. a), a fost aleasă de către reclamantă varianta

câștigului nerealizat și nu beneficiul realizat pe nedrept de

făptuitor.

A fost apreciată ca nefondată și critica

privind nerespectarea de către prima instanță a principiului

contradictorialității, prin aceea că nu a fost pus în discuție

raportul de expertiză, cu motivarea că în cuprinsul încheierii de la 28

noiembrie 2012 s-a menționat că reclamanta și-a însușit concluziile

raportului de expertiză, obiecțiunile pârâților fiind respinse ca neîntemeiate.

De asemenea, a fost respinsă critica privind

ignorarea de către instanța de fond a justificării lipsei de la interogatoriu

a pârâtului B.V. cu motivarea că reclamanta a înțeles să administreze proba

mărturisirii prin intermediul interogatoriului numai persoanei juridice,

Recursul și considerentele instanței de

recurs.

Împotriva Deciziei nr. 260/A din 20 decembrie

2013 au declarat recurs pârâții B.V. și SC D.S.A.T.S. SRL, prin Administrator B.V.

Recurenții invocă încălcarea de către

instanțele de fond a principiului limitelor investirii, susținând că ambele

instanțe au acordat reclamantei mai mult decât a solicitat prin cererea de

chemare în judecata și anume beneficiul nerealizat începând cu luna iulie a

anului 2009, data obținerii de către SC D.S.A.T.S. SRL a licenței de emisie.

Arată că, pe de o parte, reclamanta nu a solicitat acest lucru iar, pe de altă

parte, retransmiterea emisiunilor în anul 2009 nu s-a dovedit, singurul lucru

dovedit fiind retransmiterea campionatului de fotbal, ori acesta s-a desfășurat

în anul 2010, cum corect a indicat și reclamanta prin cererea de chemare în

judecata.

Față de aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 6, art. 312 pct. 2 C. proc. civ., reclamanții au

solicitat admiterea recursului si modificarea atât a Deciziei civile nr. 260/A,

cât și a sentinței civile nr. 2183 din 10 decembrie 2012, în sensul de a

diminua pretențiile reclamanților cu sumele rezultate din raportul de expertiză

efectuat în cauză pentru perioada anului 2009.

Recursul este nefondat pentru cele ce se vor

arăta în continuare:

Motivul de recurs, astfel cum a fost invocat

de recurentă, este circumscris, pe de o parte, motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. de la 1864, iar, pe de altă parte unui

motiv de netemeinicie.

În ce privește respectarea limitelor

investirii instanței, privit prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 6

C. proc. civ., Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta

a solicitat daune materiale reprezentând câștigul nerealizat, calculat

potrivit dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996, pentru perioada

iulie 2009-octombrie 2010 (inclusiv) în raport de numărul de abonați

(300), de valoarea pachetului D.S. (care se poate prelua la 1 eur/lună).

Astfel, calculul a fost făcut de reclamantă la pagina trei din acțiunea

astfel: 300 x 1 euro x 17 luni = 5.100 euro. Instanța de fond a acordat

mai puțin și anume 4.325 euro iar instanța de apel a

menținut această sumă. De altfel, cu această suma reclamanta s-a

constituit și parte civilă în procesul penal.

În aceste condiții, Curtea nu poate

reține că instanțele și-au depășit limitele investirii

și că nu s-a respectat principiul disponibilității, întrucât nu au

acordat nici mai mult decât s-a cerut, nici ceea ce nu s-a cerut.

Astfel, motivul de nelegalitate invocat este

nefondat.

Pe de altă parte, recurenții au invocat faptul

că retransmiterea emisiunilor în anul 2009 nu s-a dovedit, singurul lucru

dovedit fiind retransmiterea campionatului de fotbal, care s-a desfășurat în

anul 2010. Această critică este însă un motiv de netemeinicie, ce nu poate fi

analizat de instanța de recurs, neîncadrându-se în nici unul din motivele

de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Curtea va

respinge ca nefondat recursul pârâtelor, soluția recurată fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâții B.V. și SC D.S.A.T.S. SRL, prin Administrator B.V., împotriva Deciziei

nr. 260/A din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31

octombrie 2014.