ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1670/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1670/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul

Timiș, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, sub nr. 2308/30/2011,

la data de 05 aprilie 2011, reclamantul M.I., a solicitat în contradictoriu cu

pârâta M.L., anularea tranzacției intervenită între părți la data de 18 iunie

2008, tranzacție care face parte din dispozitivul Sentinței civile nr. 8.237

din 18 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr.

14292/325/2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivare,

reclamantul a învederat instanței că a încheiat cu pârâta o tranzacție care a

consfințit învoiala lor cu privire la împărțirea bunurilor comune ca urmare a

desfacerii căsătoriei prin divorț.

A solicitat anularea

tranzacției pe considerentul că, la data încheierii ei, era lipsit temporar de

discernământ, boala de care suferea limitându-i voința de a dispune și

capacitatea de a înțelege însemnătatea actului încheiat.

A mai susținut

reclamantul că, deși la data semnării tranzacției avea capacitate de exercițiu,

totuși, în fapt era lipsit de discernământ, pe fondul unei tulburări mentale,

generată de boala numită "apnee în forma obstructiv severă".

În drept, cererea a

fost întemeiată pe prevederile art. 953 - 954 C. civ., art. 961 C. civ., art.

1704 C. civ., art. 1712 C. civ., art. 112 - 114 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 2.289 din 24 septembrie 2013 pronunțată în dosarul nr. 2308/30/2011*,

Tribunalul Timiș a anulat, ca insuficient timbrată, acțiunea civilă formulată

de reclamantul M.I. împotriva pârâtei M.L.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că cererea reclamantului, având ca obiect anularea

contractului judiciar încheiat între părți având caracter evaluabil în bani, a

fost încadrată în tariful taxelor de timbru prevăzută de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 146/1997, fiind stabilită în sarcina reclamantului obligația

de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 31.621,5 RON și de a aplica

timbru judiciar de 5 RON.

Prin încheierea

pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 20 decembrie 2012, a fost

admisă în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant, fiind

scutit acesta de la plata sumei de 7.000 RON, reprezentând taxă judiciară de

timbru și obligat la plata diferenței de 24.621,5 RON și timbru judiciar în

valoare de 5 RON.

La termenul de

judecată din data de 19 martie 2013, reclamantul a depus dovada achitării sumei

de 1.000 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin Încheierea de

ședință din data de 08 aprilie 2013, s-a admis în parte o nouă cerere de ajutor

public judiciar formulată de reclamant, dispunându-se cu respectarea limitelor

prevăzute de art. 34 din O.U.G. nr. 51/2008, eșalonarea plății taxei judiciare

de timbru în sumă de 15.672 RON și obligarea reclamantului la plata diferenței

de 7.949 RON.

Cum până la termenul

de judecată reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a achita diferența de

taxă judiciară înainte menționată și nici tranșele lunare stabilite, instanța a

constatat că excepția invocată de pârâtă prin apărător este întemeiată și, în

consecință, în baza dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., a admis-o, iar în

baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, a anulat, ca

insuficient timbrată acțiunea.

Împotriva Sentinței

civile nr. 2.289 din 24 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș a

declarat apel reclamantul M.I., care a solicitat admiterea apelului, casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.

În motivare, a arătat

că, întrucât situația financiară nu-i permite a plăti integral o sumă atât de

mare de bani, a solicitat printr-o altă cerere de ajutor public judiciar, o

eșalonare a plății - solicitare admisă, urmând a achita suma rămasă de 15.672

RON în 48 rate lunare, rată de 326 RON achitabilă la data de 1 a lunii.

În cursul lunii

septembrie 2013 urma să achite rata ordonată dar, în Belgia fiind, s-a

îmbolnăvit grav fiind necesară internarea de urgență într-o clinică de

specialitate a Spitalului Universitar din Bruxelles și a apărut astfel o

imposibilitate de deplasare și prezentare la Timișoara, fapt confirmat de

medicul curant al spitalului amintit, care a mai precizat și faptul că situația

menționată mai sus îl va afecta probabil până în data de 11 octombrie 2013.

Prin avocatul ales a

prezentat situația de mai sus, în scris și verbal, cu solicitarea amânării

judecării cauzei după data prognozată de medicul specialist, dar nu i s-a

acordat un nou termen și s-a dispus judecarea și, evident, în lipsa unei taxe,

i s-a anulat acțiunea ca insuficient timbrată.

Consideră că instanța

de fond i-a încălcat dreptul la continuarea judecății prevalându-se de

dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și a art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 în condițiile în care starea de sănătate, dovedită cu acte emisă de

spitalul din Belgia, nu i-a permis nici măcar deplasarea din spital la o bancă

sau instituție de transfer bancar în vederea plății taxei datorate, cu atât mai

puțin prezentarea la instanța din Timișoara.

Prin concluzii

scrise, intimata a solicitat respingerea apelului cu motivarea că nu s-a

dovedit faptul că starea de sănătate nu i-ar fi permis reclamantului deplasarea

la o bancă sau unitate de transfer bancar, iar instanța a acordat mai multe

termene de judecată în vederea achitării taxei judiciare de timbru.

Curtea de Apel

Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 22 din 25 februarie 2014 a respins

apelul declarat de reclamant, ca nefondat.

Curtea a reținut că

cererea de chemare în judecată cu care reclamantul a învestit instanța având ca

obiect anularea tranzacției, se încadrează în categoria cererilor evaluabile în

bani, prevăzută de art. 2 din Legea nr. 146/1997.

Reclamantul a

formulat pe parcursul judecării cauzei două cereri de ajutor public judiciar în

baza O.U.G. nr. 51/2008.

Prin Încheierea din

20 decembrie 2012, tribunalul a admis în parte cererea de ajutor public

judiciar formulată de reclamant și a dispus scutirea de la plata sumei de 7.000

RON (din taxa judiciară de 31621,5 RON) urmând a fi obligat reclamantul să

timbreze cererea cu 24621,5 RON și 5 RON timbru judiciar.

La data de 18 martie

2013 reclamantul a formulat o nouă cerere de ajutor public, iar prin încheierea

din 8 aprilie 2013 tribunalul a admis în parte cererea de ajutor public, a

dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în sumă de 15.672 RON în 48

rate lunare a câte 326 RON, sumă ce urma să se plătească în data de 1 a lunii.

Prin aceeași

încheiere a fost obligat petentul la plata diferenței de taxă judiciară de

timbru de 7949 RON sub sancțiunea anulării, ca insuficient, timbrată a cererii.

Deși reclamantului i

s-au acordat încă patru termene de judecată de la data admiterii acestei cereri

de ajutor public, devenită irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a

reexaminării, acesta nu și-a îndeplinit obligația timbrării, astfel că în mod

corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr.

146/1997.

Dispozițiile art. 20

(1) din Legea nr. 146/1997, coroborate cu cele ale alin. (3) din același

articol, prevăd că taxele judiciare se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea

obligației de plată a acesteia se sancționează cu anularea cererii.

Cum, prin admiterea

celor două cereri de ajutor public judiciar reclamantului i s-a asigurat

dreptul la un proces echitabil, este lipsit de relevanță motivul invocat de

acesta privind starea sa de sănătate (nedovedit de altfel).

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamantul M.I., criticând faptul că instanțele nu

au luat în considerare faptul că în luna septembrie a anului 2013, când urma să

achite rata privind taxa de timbru s-a îmbolnăvit grav fiind necesară

internarea de urgență într-o clinică de specialitate din Bruxelles.

A susținut că

sancțiunea anulării cererii trebuia circumscrisă situației de fapt apărute

independent de voința sa, neputând fi aplicată mecanic.

Intimata M.L. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

A arătat că recurentul

a dezvoltat o critică identică cu cea din apel, la care instanța a răspuns.

Pe de altă parte,

instanța a acordat 4 termene de judecată ulterior acordării ajutorului public

judiciar, care în timp a însemnat lungirea procesului cu 5 luni și 16 zile în

condițiile în care reclamantul nu a dovedit starea de boală, declanșată

potrivit spuselor sale în septembrie 2013, la 5 luni de la data când era

obligat să achite taxa de timbru.

Analiza instanței de

recurs:

Prin art. 1 din Legea

nr. 146/1997, așa cum a fost modificată, a fost statuat principiul potrivit

căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse

taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât

de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat

sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale

a acestui act normativ, alături de art. 9 din O.G. nr. 32 din 18 august 1995

privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de

timbru și timbrul judiciar datorate, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Instanța de judecată

controlează, din oficiu, cuantumul taxei judiciare de timbru, obligând partea

să plătească valoarea acesteia, fie în cuantum fix, în cazul cererilor

neevaluabile în bani, fie în cuantumul stabilit în funcție de valoarea

obiectului cererii, în situația cererilor evaluabile în bani.

Din acest punct de

vedere, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 144/2013 a constatat că

timbrarea acțiunii deduse judecății este o cerință imperativă a legii,

judecătorul neputând soluționa o cerere fără a constata în prealabil

valabilitatea efectuării plății taxei de timbru aferente valorii obiectului

cererii de chemare în judecată.

Prin urmare,

neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru conduce la un fine de

neprimire, fiind o excepție de ordine publică ce poate fi ridicată și de

instanță din oficiu, cu întâietate față de altele.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumată a cauzei, reclamantul a formulat cererea introductivă la

data de 5 aprilie 2011 și nu a timbrat-o, motiv pentru care, după mai multe

termene de judecată acordate, într-un prim ciclu procesual, cererea sa fost respinsă,

ca netimbrată, apoi, prin admiterea apelului reclamantului, sentința a fost

desființată și cauza trimisă spre rejudecare.

În rejudecare, prin

Încheierea de ședință din 20 decembrie 2012 Tribunalul Timiș a admis în parte

cererea de ajutor public judiciar și l-a scutit pe reclamant de la plata sumei

de 7.000 RON taxă judiciară de timbru, urmând ca acesta să achite diferența de

24.621,5 RON taxă judiciară de timbru și 5 RON timbru judiciar.

După derularea altor

termene de judecată, în data de 8 aprilie 2013, aceeași instanță a dispus

eșalonarea platei taxei judiciare de timbru în sumă de 15.672 RON în 48 rate

lunare, a câte 326 RON, sumă ce urma a fi plătită în data de 1 a lunii și l-a

obligat pe reclamant la plata diferenței de taxă judiciară de timbru de 7949

RON sub sancțiunea anulării ca insuficient timbrată a cererii, încheiere ce a

fost comunicată reclamantului.

Încheierea prin care

instanța a încuviințat a doua cerere de ajutor public judiciar a fost

comunicată reclamantului, care nu a înțeles să o atace, achiesând, pe cale de

consecință la cuantumul stabilit, că este obligat de a achita diferența de taxă

judiciară de timbru de 7.949 RON și, eșalonat în 48 de rate lunare, restul

sumei reprezentând taxă de timbru, în cuantum de 15.672 RON.

Până la data de 24

septembrie 2013, când prima instanță a găsit incidentă speței excepția

insuficientei timbrări a acțiunii, reclamantul nu a înțeles să-și îndeplinească

obligația legală ce-i incumba privind timbrarea cu suma fixă de 7.949 RON.

La dosarul cauzei a

fost depusă o adeverință medicală eliberată de Spitalul Universitar Bruxelles

în data de 13 septembrie 2013, potrivit căreia reclamantul M.I., aflat în stare

de incapacitate de muncă din data de 11 august 2013 până în data de 11

octombrie 2013 inclusiv, nu poate parcurge distanțe mari și nu poate susține

eforturi mari.

Pentru acest motiv,

reclamantul a solicitat prin apărător o nouă amânare în cauză, solicitare ce a

fost respinsă de instanță la data de 24 septembrie 2013, reținându-se că partea

beneficiază de reprezentare, prin avocat.

În apel nu au fost

depuse acte noi, iar în faza recursului reclamantul a depus înscrisuri care

dovedesc aceeași perioadă de internare, respectiv 11 august 2013 - 11 octombrie

2013.

Aceste înscrisuri,

vizând starea medicală a reclamantului începând cu luna august 2013 până în

septembrie același an, nu sunt, însă, relevante în speță, în raport de

împrejurarea că obligația de a timbra cererea introductivă s-a născut de la

data inițierii demersului judiciar, iar prin Încheierea din 8 aprilie 2013 a

fost obligat, sub sancțiunea anulării cererii, să timbreze cu suma de 7949 RON,

cuantum minim necesar a fi achitat de reclamant de îndată, în raport de

caracterul imperativ al alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru care consacră principiul plății anticipate.

Recurentul, prin

actele medicale depuse la dosarul cauzei, nu a probat însă că se află într-o

situație mai presus de voința sa, conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ.,

care să îl fi împiedicat să dea curs acestei obligații din 8 aprilie 2013, când

i s-a încuviințat beneficiul la plata taxei de timbru, până la data de 11

august 2013, când a survenit internarea sa în spital.

Mai mult decât atât,

ulterior perioadei de internare/de încetare a stării de fapt medicale

reclamate, în faza devolutivă a apelului, reclamantul nu a înțeles să achite

suma datorată.

În acest context al

analizei, sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată de către prima

instanță este una procedurală și la adăpost de critică.

Spitalizarea

recurentului în perioada de referință nu are nicio înrâurire asupra legalității

deciziei recurate, de vreme ce au fost respectate în ceea ce îl privește pe

acesta dispozițiile legale imperative privind timbrarea și, mai mult decât atât,

acesta avea suficient timp pentru a achita taxa de timbru, nefiind necesară

deplasarea sa expresă în acest scop.

Criticile

recurentului în sensul că, prin această soluție i se încalcă dreptul la apărare

și la un proces echitabil sunt nefondate.

Astfel, așa cum

rezultă din istoricul rezumat al cauzei, au fost respectate de către instanțele

de fond toate garanțiile procesuale, iar la soluția pronunțată s-a ajuns dată

fiind conduita procesuala a acestuia, care nu și-a exercitat drepturile și

obligațiile procesuale în limitele prescrise de lege.

Dreptul la un proces

echitabil nu este echivalent cu admiterea oricărei cereri formulate de părți,

dincolo de limitele interne sau externe ale dreptului procesual sau scopului în

vederea căruia a fost recunoscut.

Satisfacerea

timbrajului fiind o problemă ce ține de legala învestire a instanței,

tribunalul nu putea trece la soluționarea cauzei în lipsa dovezii achitării

taxei de timbru și timbru judiciar.

Reclamantul nu se

poate plânge de o încălcare a dreptului de acces la justiție din pricina

limitărilor de ordin financiar atât timp cât instanțele i-au acordat acestuia

facilități sub forma scutirii și, ulterior, eșalonării plății taxei de timbru

în raport de veniturile sale; i-au fost acordate mai multe termene de judecată

în vederea achitării acestora, iar faptul că de la data cererii introductive 5

aprilie 2011 până în prezent instanța nu a intrat în fondul litigiului, având a

soluționa chestiuni prejudiciale referitoare la timbraj și compunerea

completelor de judecată nu poate fi imputată judecătorilor cauzei,

reclamantului fiindu-i acordate garanții procedurale.

Nu în ultimul rând,

în ceea ce privește problema clarității, previzibilității stabilirii și

achitării taxelor, se reține că în multe dintre deciziile sale, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a admis faptul că dreptul național român prevede

cu claritate ipotezele în care este datorată taxa de timbru, modalitățile sale

de calcul și consecințele în caz de neplată, reclamantul putându-se aștepta, în

mod rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate.

Or, în speță,

reclamantul cunoștea că sancțiunea netimbrării cererii este anularea ei, cu

atât mai mult cu cât această sancțiune i-a fost aplicată în primul ciclu

procesual.

Cum recurentul nu s-a

conformat obligației de timbrare, procedural comunicată, instanțele de fond au

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997, sancționându-l pentru neîndeplinirea obligației de plată.

În considerarea

acestor argumente de fapt și de drept, constatând că nu este dovedită incidența

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva Deciziei civile nr.

22 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2014.

Procesat de GGC - AM