ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 427/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 427/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 29 februarie 2024
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, sub nr. x/2011, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții B., C. și Biroul Executorului Judecătoresc D., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat de B.N.P. E., sub nr. x din 11.12.2008, pentru suma de 130.000 de euro.
În subsidiar, reclamanta a solicitat, în ipoteza în care se va considera că în speță nu sunt întrunite cerințele nulității absolute, să se dispună anularea contractului de împrumut și, în consecință, întoarcerea executării silite efectuate în dosarul nr. x/2009, instrumentat de SCPEJ D., prin restabilirea situației anterioare vânzării la licitație publică a imobilului situat în Timișoara, str. x, dobândit de pârâta B. prin actul de adjudecare din 16.09.2009, întocmit în dosarul de executare nr. 418/ex/2009.
Totodată, reclamanta a solicitat rectificarea cărții funciare nr. x a mun. Timișoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei B. și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
La termenul de judecată din 10.01.2012, reclamanta a precizat și completat cererea introductivă cu un nou capăt de cerere privind radierea notei referitoare la somația de executare înscrisă în cartea funciară.
Tribunalul Timiș, prin încheierea din 10.01.2012, a scos cauza de pe rolul secției I Civilă și a trimis-o spre soluționare secției a II-a civilă.
Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, prin încheierea din 1 martie 2013, a invocat excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a trimis cauza spre soluționare la secția I civilă, completul inițial investit.
Dosarul a fost reînregistrat la secția I civilă a Tribunalului Timiș, sub nr. x/2011**.
La data de 29.01.2013, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a renunțat la capătul de cerere privind radierea notei privind somația de executare nr. 556/26.10.2010, emisă de SCPEJ F., în favoarea pârâtei C.
Prin sentința civilă nr. 1107/PI din 26 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta A..
Împotriva acestei sentințe reclamanta A. a declarat apel, prin care a solicitat anularea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată.
Prin decizia civilă nr. 194/A din 11 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția I civilă, s-a respins apelul reclamantei și, totodată, a fost obligată să plătească intimatei B. suma de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, prin care a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, iar, în subsidiar, modificarea deciziei din apel în sensul admiterii apelului reclamantei, schimbării în tot a sentinței și admiterii acțiunii.
Potrivit recurentei, instanța de apel a apreciat în mod nelegal că ar fi existat consimțământul valid al acesteia la încheierea contractului de împrumut autentificat de B.N.P. E. sub nr. x/11.12.2008.
Se arată că instanța de apel a încălcat prevederile art. 948 pct. 2 C. civ. de la 1864, precum și normele legale imperative care stabilesc procedura notarială a încheierii actelor autentice, respectiv art. 46 și art. 61 din Legea nr. 36/1995.
În opinia recurentei, instanța de apel în mod greșit nu a reținut cauza ilicită la încheierea contractului de împrumut, întrucât suma împrumutată nu a fost remisă acesteia, ci a fost stipulată cu intenția obținerii unor venituri din cămătărie, în favoarea pretinsei împrumutătoare, fiind încălcate dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 C. civ. de la 1864.
În continuare, recurenta a susținut că instanța de apel nu a analizat nulitatea relativă invocată pentru încălcarea dispozițiilor art. 953 C. civ. de la 1864.
De asemenea, s-a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat nici în ceea ce privește lipsa mențiunilor din încheierea de autentificare privind înțelegerea conținutului actului, ceea ce atrage nulitatea acesteia potrivit art. 61 din Legea nr. 36/1995 și privind locul încheierii contractului de împrumut, omisiune sancționată cu anularea încheierii și desființarea actului potrivit art. 49 și art. 52 din același act normativ.
Se mai susține că, instanța de apel a respins în mod greșit cererea de înscriere în fals, cu încălcarea art. 87 din Legea nr. 36/1995.
Autoarea recursului menționează că instanța de apel a încălcat dreptul său la apărare în ședința de judecată în care instanța a rămas în pronunțare pe cererea de apel.
Cauza a fost înregistrată la 6 februarie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub același număr.
La 22 septembrie 2014 intimata B. a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin cererea înregistrată la 24 septembrie 2014, recurenta A. a solicitat suspendarea judecății recursului până la soluționarea dosarului penal nr. x/2012 instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.
Prin încheierea din 25 septembrie 2014 s-a suspendat soluționarea recursului în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, reținându-se că soluția care urma a fi pronunțată în dosarul penal nr. x/2012, instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, putea influența soluționarea pricinii de față, în situația în care ar interveni condamnarea pentru faptele în privința cărora s-a început urmărirea penală.
Prin încheierea din 8 martie 2018, a fost respinsă cererea intimatei B. privind repunerea pe rol a cauzei, fiind menținută măsura suspendării cauzei.
Prin notele scrise depuse la 12.07.2021, intimatul Biroul Executorului Judecătoresc D. a invocat excepția lipsei capacității procesuale pasive.
Prin încheierea din 30.09.2021 s-a constatat că dosarul nr. x/2012, instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, a fost finalizat cu o soluție de clasare emisă la data de 30 mai 2019, prin care s-a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor față de inculpații G. și B., fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș dosarul nr. x/2019. Totodată, s-a apreciat că subzistă temeiurile care au determinat măsura suspendării recursului declarat de reclamanta A..
Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2023, intimata - pârâtă B. a solicitat reluarea judecării recursului iar, pe fond, să se ia act de renunțarea la judecată a recurentelor reclamante, fiind anexată tranzacția autentificată sub nr. x din 26 septembrie 2023.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, a luat în examinare, cu prioritate, incidentul perimării cererii de recurs, invocat din oficiu, reținând următoarele:
Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data formulării acțiunii, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu" iar, potrivit alin. (2) "termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată".
Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an.
Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei.
Prin raportare la aceste considerații teoretice, Înalta Curte reține că în cauză prin încheierea din 25 septembrie 2014 s-a suspendat judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, până la soluționarea definitivă a dosarul penal nr. x/2012, instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.
Totodată, se reține că prin încheierea din 30.09.2021 s-a constatat că dosarul nr. x/2012, instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, a fost finalizat cu o soluție de clasare emisă la data de 30 mai 2019. Prin aceeași soluție de clasare s-a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor față de inculpații G. și B., fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș dosarul nr. x/2019, astfel încât Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile care au determinat măsura suspendării recursului declarat de reclamanta A..
Se constată totodată că dosarul x/2019 a fost soluționat definitiv prin decizia nr. 1211 din 09.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
În acest context, sunt de menționat și dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ. de la 1865 potrivit cărora suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
De asemenea, potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 "cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată".
În considerarea textelor legale evocate, termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății.
În situația suspendării facultative a judecății dispuse în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, procesul se reia la cererea părții interesate și nu din oficiu, aspect ce reprezintă o aplicare particulară a principiului disponibilității ce guvernează procesul civil.
Instanța de recurs nu avea obligația de a urmări finalizarea celuilalt proces, ci părțile erau datoare să țină sub observație respectivul dosar și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii.
Prin urmare, termenul de perimare de 1 an a început să curgă de la data de 09.11.2021 și s-a împlinit la data de 09.11.2022, cererea de repunere pe rol a cauzei, din 18.10.2023, fiind formulată cu depășirea acestuia.
În consecință, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părții, mai mult de 1 an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249-250 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 248 și art. 252 din același cod, va constata perimat recursul declarat de reclamantele H. și I., moștenitori ai defunctei A., împotriva deciziei civile nr. 194/A din 11 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantele H. și I., moștenitori ai defunctei A., împotriva deciziei civile nr. 194/A din 11 decembrie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 februarie 2024.