Decizia nr. 178/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 5 martie 2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.: rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare cu drept de ipotecă și interdicție de înstrăinare și grevare autentificat sub nr. x din 21 februarie 2007 de către notarul public C., pentru neplata prețului; rezoluțiunea convenției încheiate la 14 iunie 2007 și certificată sub nr. x din 14 iunie 2007, prin care s-a convenit modificarea termenului de plata a diferenței de preț; restabilirea situației anterioare, după cum urmează: 1. radierea din cartea funciară nr. x Timișoara a dreptului de proprietate al S.C. B. S.A. și a tuturor mențiunilor referitoare la prezenta tranzacție: 2. înscrierea în cartea funciară nr. x Timișoara a dreptului de proprietate al reclamantei A. în cotă de 1/1 ca urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare și a intervenirii contractului de cesiune de creanța pentru terenul în suprafață de 11.509 mp; 3. stabilirea obligației corelative a reclamantei de a restitui contravaloarea avansului în sumă de 300.000 euro către S.C. B. S.A. la momentul efectuării mențiunilor de radiere, respectiv intabulare a dreptului de proprietate.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1232 din 10 octombrie 2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată. A admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca inadmisibilă.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 172 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelurile formulate de apelanta-reclamantă A..

Hotărârea pronunțată în recurs Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.. Prin decizia nr. 2294 din 28 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 172 din 28 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. De asemenea, a obligat pe reclamanta A. la plata sumei de 11.900 RON către pârâta S.C. B. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea A.. Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02 decembrie 2021, conform dovezii de la dosar recurs. Prin rezoluția din data de 07 decembrie 2021, s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 25 ianuarie 2022. Prin contestația în anulară formulată, contestatoarea a solicitat anularea deciziei civile nr. 2294 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019 și, în consecință, admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 172/2020 din 28 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond. A motivat contestatoarea că notificarea trimisă de D.. către antecesorul său în drepturi, E., nu a fost comunicată, plicul fiind returnat de către Poșta Română expeditorului cu mențiunea că acesta nu mai locuiește la adresa menționată pe plic. Astfel, D.. în calitatea sa de administrator judiciar al B. S.A., nu a comunicat antecesorului contestatoarei o astfel de notificare a deschiderii procedurii - condiție prealabilă pentru înscrierea la masa credală, acesta neavând calitatea de creditor în cadrul procedurii de insolvență. Apreciază contestatoarea că eroarea materială constă în confundarea noțiunilor de citare și comunicare a actelor procedurale cu noțiunea de comunicare a notificării de deschidere a procedurii de insolvență, astfel că, în speță, antecesorul contestatoarei în drepturi, E., nu a avut calitatea de creditor în cadrul procedurii de insolvență a B. S.A. tocmai din culpa administratorului judiciar, excepția prevăzută la art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 fiind pe deplin aplicabilă. A arătat că dezlegarea dată prin decizia civilă nr. 2294 din 28.10.2021 pronunțată de către înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în soluționarea dosarului nr. x/2019 este rezultatul unei erori materiale în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., raportat la citarea fragmentară a art. 76 din Legea nr. 85/2006, cu eludarea însăși a excepției prevăzute de teza întâi a alin. (1) al art. 76. Contestatoarea opinează că nu a operat decăderea din dreptul de a-și recupera creanța, dat fiind faptul că antecesorul său în drepturi, E., nu a fost notificat cu privire la deschiderea procedurii de insolvență în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006, în speță fiind incidente dispozițiile art. 76 alin. (1) teza întâi - excepția - din Legea nr. 85/2006. Contestatoarea și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 7, art. 61, art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 86 C. proc. civ. de la 1865.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă societatea B. S.A. a formulat și depus întâmpinare în termen legal, la 17 ianuarie 2022, prin care a solicitat respingerea, în principal, ca inadmisibilă a contestației în anulare și, în subsidiar, ca nefondată, întrucât motivele invocate nu se încadrează în ipoteza configurată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Arată că aspectele invocate nu fac trimitere, în mod factual, la nicio eroare materială concretă care să fi fost comisă de redactorii deciziei contestate, fiind vorba, în realitate, de nemulțumiri de fond și reluarea acelorași teze pe care contestatoarea reclamantă le-a susținut anterior în fața instanțelor de judecată. Contestatoarea nu a depus răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând prezenta contestație în anulare, Înalta Curte constată: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor. Contestatoarea își întemeiază contestația în anulare pe motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cu care hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menționată vizează aspecte formale ale judecății, care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei. Pentru verificarea acestor situații nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare este o cale de atac de retractare, și nu de reformare a unei decizii definitive. Astfel, contestația nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greșeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanță cererii de recurs. În cadrul contestației în anulare, contestatoarea a evocat drept eroare materială împrejurarea că instanța de recurs și-a motivat hotărârea exclusiv pe argumentul că nelegala citare dintr-un dosar nu poate fi invocată în cauză. A apreciat contestatoarea că eroarea materială constă în confundarea noțiunilor de citare și comunicare a actelor procedurale cu noțiunea de comunicare a notificării de deschidere a procedurii de insolvență, dezlegarea dată prin decizia civilă nr. 2294 din 28.10.2021 pronunțată de către înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în soluționarea dosarului nr. x/2019 fiind rezultatul unei erori materiale în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., raportat la citarea fragmentară a art. 76 din Legea nr. 85/2006, cu eludarea însăși a excepției prevăzute de teza întâi a alin. (1) al art. 76 din aceeași lege. Analizând motivele contestației în anulare, Înalta Curte reține că, în cauză, contestatoarea critică, în concret, o pretinsă greșeală de judecată, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale și nu a indicat care sunt greșelile materiale, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Prin prisma acestor constatări, se reține că, în realitate, prin formularea căii de atac a contestației în anulare, contestatoarea este nemulțumită și formulează critici cu privire la modalitatea în care instanța de recurs a apreciat asupra caracterului nefondat al motivelor de casare invocate de aceasta. Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2294 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, ca nefondată. Având în vedere soluția pronunțată, conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, formulată de intimata S.C. B. S.A., însă suma pretinsă, în cuantum de 11.900 RON, este apreciată ca fiind exagerat de mare față de complexitatea speței, apărările formulate în cauză și faptul că pricina s-a soluționat la primul termen de judecată. În aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a reduce onorariul de avocat datorat de contestatoarea A. către intimata S.C. B. S.A. la suma de 3000 RON.